Orașele radioactive abandonate din Japonia

Poate vă amintiți că în martie 2011, un tsunami imens a lovit coasta de nord a Japoniei, devastând întreaga țară și cauzând distrugerea sistemelor de răcire a centralei nucleare Fukushima Daiichi. Rezultatul a fost cea mai mare calamitate nucleară de la Cernobâl încoace. Chiar dacă nu vă amintiți acel dezastru, și-l amintește foarte bine fotograful Toshiya Watanabe. Orașul în care locuiau mama și verișorii lui, Namie, era direct în raza de acțiune a apelor, cât și a undelor de radiații care au urmat. Astăzi, orașul, la fel ca toate celelalte din regiune, e abandonat, neschimbat de doi ani, ca un oraș fantomă în care fantomele sunt câinii vagabonzi și vitele, toți radiați.Toshiya a mers de multe ori în orașul natal, documentând schimbările pe care le vedea sau lipsa lor. Am stat de vorbă cu el despre aceste vizite.

VICE: Salut, Toshiya. Știu că n-ai fost de față, dar ce ți-a povestit familia despre ziua în care a lovit tsunami-ul?

Toshiya Watanabe: După cutremur și tsunami-ul care a urmat, familia mea și alți oameni din oraș au petrecut noaptea la sala de sport din zonă. Încă nu începuseră problemele la centrala nucleară, așa că, în zori, toată lumea a început să-i ajute pe cei ale căror case fuseseră lovite de tsunami. Deși consecințele tsunamiului erau devastatoare, nimeni nu-și imagina că o să se întâmple ceva și mai rău. Pe 12 martie, în ziua de după tsunami, guvernul a anunțat că locuitorii de pe o rază de 11 kilometri distanță de centrala nucleară trebuiau să fie evacuați imediat. Nu era timp să-și ia bunurile, oamenii au plecat direct, în mașini și autobuze. Prima explozie la centrală a avut loc la 3 după-masa în acea zi.

Ce te-a motivat să te întorci și să fotografiezi orașul? Ți s-a permis să intri?

La două luni după calamitate, nimeni n-a avut voie să se apropie de centrală. Când am primit permisiunea de a merge acolo în iunie, m-am gândit că o să fie, poate, ultima oară când văd orașul, așa că am făcut cât mai multe fotografii. De atunci, am mai primit permisiunea să mă întorc în oraș pe noiembrie 2011 și în aprilie, iunie și septembrie 2012. M-am întors cu mama să ia ce mai avea nevoie și am mai făcut niște fotografii. Voiam să documentez schimbările care se petreceau în oraș, atât.

Cum a fost să vezi orașul natal gol și nelocuit? Arată ca într-un film cu zombi.

Când am fost acolo prima dată, timpul se oprise în loc și totul era exact la fel ca în ziua când a lovit tsunami-ul. Orașul care îmi părea atât de familiar arăta deodată ca un decor de film SF. Îmi amintesc că de câteva ori m-a luat amețeala. Nu existau oameni, doar sunetul vântului și ciripitul păsărilor. Când închideam ochii, mă simțeam ca într-o pădure.

De câte ori mai plănuiești să te întorci acolo? Nu e periculos?

Cred că mă voi întoarce cu mama de câte ori primim permisiune. Sigur, ne facem griji în privința radiațiilor, dar având în vedere că avem voie să stăm doar trei până la cinci ore, cred că o să fim ok. S-ar putea să ne fi obișnuit cu radiațiile după ce am intrat acolo de atâtea ori. Radiațiile sunt destul de mari în anumite zone, așa că e încă periculos.

Ce crezi despre Japonia și despre reacția lumii la ce s-a întâmplat? Aveți probleme, tu sau familia ta, din cauză că locuiați aproape de reactor?

Nici guvernul și nici TEPCO (Compania de Electricitate a Japoniei) nu ne-a spus adevărul despre accidentul de la centrală. Guvernul a tot spus că va face ceva în privința accidentului nuclear, dar oamenii nu mai cred. Ne putem baza doar pe specialiștii nucleari din Germania, Franța și Statele Unite să ne spună despre pericolele cu care ne confruntăm. La fel e și cu riscurile pentru sănătate. Am văzut deja cum i-a afectat pe copii și nimeni nu știe exac ce se petrece. Cred că suntem cu toții îngrijorați din ziua în care a lovit tsunami-ul. Nu știm ce e adevărat și ce nu și nu putem avea încredere în nimeni.

Nu încerc să folosesc fotografiile pentru a transmite un mesaj guvernului sau cuiva în special.Vreau doar ca oamenii să vadă orașul așa cum este și să aibă fiecare reacția lui.

Pentru mai multe lucrări de-ale lui Toshiya, vizitați-i site-ul.

Traducere: Oana Maria Zaharia