FYI.

This story is over 5 years old.

Mâncare · Bucătărie românească și internațională

Un tip a descoperit cum poți prăji apa

Un geniu fără egal din Massachusetts a creat o rețetă care va intra cel mai probabil în istoria culinară.
Fotografie via YouTube de Jonathan Marcus

Există vreun punct de răscruce pentru o tentativă adevărată de eliberare culinară? Când crezi mai exact că inovațiile gastronomice se dezvoltă atât de mult că seamănă cu un vis pe care-l ai când ai febră? Cât de multe produse alimentare pot fi transformate-n curcubeu înainte ca societatea să se destrame?

E o plăcere și o uimire să scriu că Jonathan Marcus, un geniu fără egal din Massachusetts, a creat o rețetă care va intra cel mai probabil în istoria culinară cu o realizare la fel de importantă ca fierberea și înghețarea apei. Sau la fel de bine va crea isterie pe planetă.

Publicitate

Marcus a ajuns la concluzia că cheia pentru a prăji apa e să bagi o parte din ea într-un soi de membrană. A transformat-o în alginat de calciu, o substanță gelatinoasă care e făcută din soluție de clorură de calciu și soluție de alginat de sodiu (o demonstrație de gastronomie moleculară).

Odată ce apa a fost acoperită de alginatul de calciu (sfera seamănă destul de mult ca mizu shingen mochi), Marcus a băgat foarte, foarte atent mingea de apă în făină, a dat-o prin ou, după care a acoperit-o atent într-un strat de pesmet.

Câteva minute în friteuză și voila: Minge de apă bine prăjită!

După cum reiese din clip, Marcus a devenit primul om de pe pământ care a gustat apă prăjită - sau cel puțin așa cred. (Astea fiind spuse, nu m-ar mira dacă cineva ca Ferran Adrià sau Grant Achatz să fi experimentat cu apă prăjită acum un secol.) Marcus a pus mingea de apă prăjită pe o farfurie neagră și a tăiat-o cu un cuțit. Și minune, a curs apă de acolo. Marcus a gustat apoi crusta.

„Ăsta e cel mai insipid lucru prăjit pe care l-am gustat vreodată", a zis el.

Dar stai. Apoi a gustat din apă, pe care a băut-o direct din farfurie. „Mda - asta a fost apă."

Citește și Bărbatul care supraviețuiește fără un strop de apă

Asta a fost, fraților.

Câțiva norocoși au avut șansa să guste din bilele astea când au fost oferite la Stupid Shit No One Needs and Terrible Ideas Hackathon 2.0 în San Francisco.

De ce ai asocia apa prăjită cu un hackathon numit Stupid Shit No One Needs and Terrible Ideas, nu știu. E clar că asta e o idee extraordinară. Asta până când umanitatea va insista să prăjească toate lichidele - chiar și apa și sângele din corpurile noastre - și vom intra într-o comă a mâncării care va pune stăpânire pe toată lumea

Urmărește VICE pe Facebook