Întâlnirile amoroase sunt din ce în ce mai nasoale

În noua carte a lui Moira Weigel, „Labor of Love", este analizată istoria capitalistă a întâlnirilor ocazionale de sex.

Știu puțini oameni care consideră că e distractiv să ieși la întâlniri. Nici nu trebuie să enumăr motivele. Nu am folosit niciodată Tinder, dar știu că e un mediu destul de nasol și supărător. Totuși, cum s-a ajuns aici e o altă chestiune. În timp ce mulți oameni plâng după moartea conceptului de a curta pe cineva sau a întâlnirilor tradiționale, puțini explică ce anume înseamnă, de unde a început și de ce s-a transformat de-a lungul timpului în lucruri triviale și ironice cum ar fi să-ți placă de cineva în funcție de serialele în comun sau oameni care ascund înălțimea reală pe rețelele sociale.

În noua ei carte, „Labor of Love", Moira Weigel a încercat să explice toate aceste lucruri, documentând istoria sexului, a romantismului și a curtării de la începutul secolului al XX-lea până în prezent. În carte, ea combină critica culturii contemporane cu ideile în dezvoltare despre feminism, femei, joburi și bineînțeles capitalism. Un scurt rezumat: acest proces anevoios de întâlniri și critici la adresa modalităților de a curta pe cineva e de ceva timp. Săptămâna trecută, m-am întâlnit cu Weigel. Unii ar spune că am avut o „întâlnire de afaceri", ca să discutăm cum a influențat internetul cultura asta, dacă suntem cu toții niște pioni pe tabla capitalismului și de ce limbajului iubirii s-a transformat treptat în limbaj adecvat de birou.

VICE: De unde a pornit ideea cărții?
Moira Weigel: A venit din mai multe locuri. Provine din experiența mea de întâlniri, felul în care glumesc în carte. Pe la 20 de ani trăiam cu sentimentul că am avut parte de tot felul de relații și că habar n-am ce îmi doresc cu adevărat. Toți avem o imagine de cum ar trebui să fim și nici măcar nu știm de unde vine.

Mi-am dat seama că toate aceste lucruri pe care le făceam, din punct de vedere intelectual, profesional și romantic, erau mereu ca să impresionez un bărbat sau să mă validez în fața lui. Ce îmi doream eu cu adevărat nu mi-a trecut prin minte. Mereu am avut o mentalitate de genul: trebuie să-mi găsesc un partener de viață, să fac un master și toate lucrurile ce urmează apoi. Poate asta e doar o nevroză personală, dar simt că există multă presiune socială care influențează femeile să se simtă așa.

De asemenea, citeam toate articolele care declarau sfârșitul masculinății, al sexului și al curtării. Și am început să-mi pun întrebări: „Ce înseamnă mai exact toate astea?", „Oare lumea așa cum o știm se va sfârși din cauza asta?". Ca o persoană care a studiat istorie, eram destul de sceptică în ceea ce privește declarațiile de sfârșitul lumii. Încă un lucru pe care l-am observat la toate articolele astea: „curtarea tradițională e moartă, acum folosim telefoanele", dar ce înseamnă o curtare clasică? Nimeni nu definește asta. Am devenit din ce în ce mai interesată de teoriile feministe și feminism în sine, iar deseori astfel de panici sunt folosite pentru a reintroduce ideile conservatoare despre rolurile sexelor în societate. Voiam să abordez toate lucrurile astea cu o doză de scepticism. Astea nu mi s-au părut întrebări legitime cu care să-mi bat capul când eram mai tânără.

În zilele noastre există o nouă presiune socială ca femeile să se reinventeze și să fie independente și stăpâne pe situație. Cred că ideea asta se mulează pe argumentul tău că modalitățile de întâlnire au fost influențate de capitalism.
Acum putem să lucrăm pentru sexul masculin, mai degrabă decât pentru un bărbat particular. Sunt suspicioasă în ceea ce privește feminismul de genul lui Sheryl Sandberg, care militează că acum poți să lucrezi în ce domeniu vrei, cât vrei și să-ți cumperi singură lucruri și să ai o carieră. Dar dacă nu vreau să lucrez constant și aș prefera să fiu stăpână pe situație singură la mine acasă?

Cum crezi că afectează genul ăsta de feminism cultura întâlnirilor, în special pe rețele sociale gen Tinder?
Un lucru frapant este felul în care serviciul/ munca a colonizat orice aspect al vieții noastre. E un articol din New York Times numit „Sex on Campus: She Can Play That Game, Too". O sursă din articol comentează așa: „mi-am făcut un program, pe durata facultății, care să nu-mi permită să investesc într-o relație amoroasă." Ce deprimant! Nici una din tabere, nici cea anti-feministă și nici cea feministă, nu valorifică plăcerile și dorințele unei femei. A ajuns ca sexul să fie ceva ce trebuie rezolvat ca să poți să-ți vezi de treabă în continuare.

Cred că această cultură de online dating încurajează eficiența ca scop final. E ceva de genul: putem să îți printăm 3D partenerul ideal, dacă petreci suficient timp pe site-ul nostru și ne generezi profit. E fix opusul dragostei. Cred că logica asta nu e direcționată spre fericire ci mai mult spre a face bani de pe urma aplicaților.

Crezi că romantismul a scăzut din cauza asta?
Ce mă deranjează e că lumea spune că romantismul a murit încă din start. La începuturile anilor 1900 toată lumea era scandalizată pentru că persoanele ieșeau la întâlniri romantice. Toți cei care au trăit în perioada Primului Război Mondial spuneau că romantismul e mort deoarece toată lumea a început să iasă în oraș la întâlniri. Prin anii '20, '30 trendul era „marea seară dansantă", unde te duceai la o petrecere și dansai cu multă lume. În anii '50 și '60 toată lumea s-a așezat la casa lor și copiii au început să aibă o singură prietenă sau prieten. Oamenii erau total standardizați și pe atunci. Toate școlile catolice dădeau copii afară dacă aflau că sunt într-o relație.

Cum definești o întâlnire în contextul acestei cărți? Există întâlniri gen curtări și mai există întâlniri la care te duci cu cineva cu care ești deja într-o relație.
E greu să stabilești o graniță între cele două. În carte, întâlnirile sunt prin definiție ambigue. Mi se pare amuzant și felul în care oamenii folosesc termenul de relație. Și eu fac parte din ei: aveam un prieten foarte bun cu care mai făceam sex și el voia să fim împreună, dar eu susțineam că nu eram într-o relație. El îmi spunea că asta înseamnă să petreci timpul împreună cu cineva de care îți place și cu care te culci. Avea drepatate.

Cred că într-un fel dubios, precauția cu care folosim cuvântul ăsta îl devalorifică. Ciudat, dar pare destul de conservator. Nu ar fi mai bine să conștientizăm faptul că există o mulțime de tipuri de relație și intimitate? O aventură de-o noapte e tot o relație, pentru că ai relaționat cu cineva.

Cum crezi că internetul și felul în care interacționăm online a schimbat tiparul întâlnirilor?
Cineva mi-a spus de un Gif destul de răutăcios: sunt doar punctele de suspensie de la mesaje atunci când tastezi și îl poți trimite cuiva ca să aibă impresia că vrei să-i scrii ceva la nesfârșit.

E foarte psihologic.
Exact. În carte glumesc pe seama mesageriei AOL și cum primii furnizori de internet încercau să combine dorința noastră de dragoste și sex pentru a manipula oamenii să asocieze nivelurile emoționale cu device-urile folosite. Când te gândești la emoțiile pe care le primești de la iPhone-ul tău atunci când aștepți un mesaj, observi că e legat de dependența noastră de tehnologie. Versiunea învechită era cum așteptai lângă telefon să te sune.

Mai vezi pe Twitter câte o glumă de genul „atunci când îmi dai like la tweet, dar nu îmi răspunzi la mesaje".
Am o prietenă din China care studiază la Yale, e foarte conștiincioasă și strictă tipa. Am ieșit să mâncăm odată în oraș și-mi povestea că a fost la o întâlnire și nu i-a răspuns la mesaje. I-am răspuns că poate că e ocupat sau lucrează la care ea mi-a spus: „A postat ceva pe Twitter, nici măcar nu-l urmăresc, dar știu asta". Asta m-a făcut să mă gândesc: dacă un student la inginerie poate să se comporte așa, atunci toată lumea poate.

E și dorința de a fi dorit. Nu prea auzi bărbați care se plâng că nu le-au răspuns femeile la mesaj.
Am mulți prieteni heterosexuali care se plâng că sunt dependenți de Tinder, îl folosesc ca pe un joc video. Îmi imaginez că la bărbați nu există o cultură de descifrat mesaje împreună ca la femei, dar știu sigur că și ei se panichează pe tema asta.

În carte vorbești despre momentul din istorie în care femeile au început să lucreze, iar asta a deschis o poartă spre mai mulți pretendenți decât înainte. Internetul a făcut ceva similar, doar că a creat o bază infinită de posibilități. Mereu poate să apară cineva mai bun. Mi se pare că asta te limitează, dar pare că activează multe persoane.
E și de bine și de rău. Există o vorbă în germană: „Die Qual der Wahl" care înseamnă „tortura alegerii". Pe de altă parte, realitatea posibilităților infinite este bună din mai multe motive. De exemplu, dacă ești o persoană divorțată și vrei să intri înapoi pe piață, sunt și beneficii reale pe care multă lume nu le conștientizează. Dar, într-adevăr, e din ce în ce mai greu pentru cineva să intre într-o relație serioasă.

Ce părere ai despre serile de întâlniri pentru cei care sunt într-o relație de lungă durată?
Sunt fascinată de serile de întâlniri. Un alt film pe care îl menționez în carte e Date Night cu Steve Carell și Tina Fey, care nu e un film prea bun. E vorba despre acest cuplu plictisit care locuiește în Jersey și nu mai fac sex etc etc. Ei au parte de o seară de întâlnire unde totul o ia razna. Se duc la un restaurant fițos unde se întâmplă o încurcătură cu masa și ajung să se întâlnească cu niște gangsteri. Când ajung în punctul culminant al fimului, ea trebuie să se dea drept prostituată, iar el drept pește. E ca și cum întâlnirea era o tranzacție pe bune. E ceva interesant la felul în care filmul reflectă toate ideile preconcepute despre o întâlnire: e vorba de a fi public cu asta și să fii în stare să afișezi o anumită versiune a ta. Acest element tranzacțional care îi face pe oameni inconfortabili e și un pic excitant.

De asemenea, mă întreb dacă o parte din satisfacția de a ieși în oraș e chiar să pari sexy în ochii altora. E într-un fel exicitant când altcineva flirtează cu partenerul tău la o petrecere sau dacă cineva flirtează cu tine. La un moment dat, exista o inițiativă urbană de seri de întâlniri în care oamenii se vedeau la restaurante ca la un event. Astfel, orașul folosea serile de întâlniri ca un motor economic, deci încă e strâns legat de toate aspectele economice și capitaliste. Ai nevoie de seri de genul ca oamenii să iasă în oraș și să consume.

Cum ți-ai imaginat că o să fie perspectiva cărții? Nu pare ca o carte de anti-dating, dar totuși poziționează toată industria asta ca parte din sistemul capitalist, iar pe oameni drept pionii din acest sistem.
Toți suntem bine înrădăcinați în aceste sisteme, e foarte greu să găsești un spațiu care nu este înglobat. Dar cred că dacă am găsi o claritate în aceste sisteme, ne-ar ajuta. Cel puțin te-ar face să te simți mai liber în exprimarea dorințelor tale. Toți suntem prinși în capitalism, dar îmi place să cred că dragostea este colacul de salvare, că există ceva care nu poate fi cuantificat sau produs în serie.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre relații:
Utilizatorii de Tinder și Grinder văd o groază de căcaturi
M-am întâlnit cu tipi din București, care păreau normali pe Tinder, și a ieșit cu lecții de viață
Motive ca să ţi-o tragi la prima întâlnire