Publicitate
Chestii

Petrecerile burlacilor din România sunt mai triste decât nunțile-n sine

Până să am propria petrecere de burlaci, și eu trăiam cu impresia că se-ntâmplă chestii memorabile aici.

de Ionuț Axinescu
11 Decembrie 2015, 11:42am

Fotografie de erocka, via Flickr

Pe bune, n-am înțeles niciodată imaginea aia despre petrecerile burlacilor din filmele americane. Dacă te iei după ce vezi acolo, petrecerea asta ar trebui să fie punctul culminant al vieții tale. Știi cum e, gașca ta de tovarăși super poznași se dă peste cap ca să-ți organizeze ție, viitorul mire, o petrecere monstruoasă înainte de momentul ăla cumplit. Și tot tămbălăul durează trei zile și trei nopți, ca-n basme, iar după prima noapte te rostogolești de trei ori, ca Greuceanu, de la atâta alcool, cocaină și mult sex cu striperițe siliconate. Și apoi o iei de la capăt.

Iar după ce se termină tot, mirele cade pe gânduri și-și pune întrebările alea existențiale, de baraj: dacă-i pregătit să renunțe la chefurile astea mișto, dacă să se-nsoare sau nu, dacă e gata să devină familist. Și altele de genul ăsta. Imaginea asta mi se pare tristă, că-ți prezintă petrecerile burlacilor ca și cum ar fi ultima ocazie să-ți faci de cap înainte să mergi la pârnaie. De fapt, tu doar te-nsori.

Până să am propria petrecere de burlaci, și eu trăiam un pic cu impresia că ăsta-i un moment important, că se-ntâmplă chestii memorabile aici. Că-i o regulă nescrisă acceptată tacit de toți bărbații și că-i musai să ai o petrecere de asta, chiar dacă ai îndoieli și crezi că-i o tâmpenie. După ce-am fost la a mea și după ce-am discutat și cu alți oameni despre asta, pot să spun că petrecerile astea ale burlacilor sunt supraestimate. Și că toată treaba e complet diferită față de ce vezi tu prin filmele de comedie.

PETRECEREA BURLACILOR NU E DESPRE MIRE, CI DOAR UN ALT PRETEXT SĂ IEȘI LA BĂUTĂ

Fotografie de John, via Flickr

De la o anumită vârstă, se știe că devine din ce în ce mai complicat să strângi toată gașca la o băută cinstită. Bărbații-s leneși de felul lor și au nevoie de un motiv serios ca să se ridice de pe canapea și să iasă din casă. Trebuie să fie ceva organizat dinainte, ca să fii sigur că nu lipsește nimeni și că se prezintă cu toții la bere. Să pară ceva important. De exemplu, un meci al Stelei. Normal că nu te duci neapărat ca să-l vezi pe Chipciu cum dă pe lângă minge sau cum acordă arbitrul un penalty aiurea. Dar, hei, joacă ăia, hai să vedem și noi meciul la bar, să mai stăm la o vorbă.

Cam așa-i și cu petrecerea burlacilor. Reprezintă pretextul perfect ca să reunești gașca de flăcăi într-un loc anume, într-o noapte. Poate pare ciudat, dar fix despre asta e vorba la petrecerile astea. În realitate, nu e neapărat despre mire, ci doar un motiv s-o arzi aiurea undeva cu prietenii tăi. Da, ține și de vârstă motivul. La 50 de ani, probabil că pretextul ieșirii o să fie compararea rezultatelor la testul de prostată.

TOTUL SE REZUMĂ LA O BĂUTĂ LEJERĂ, JOCURI DE CĂRȚI ȘI DEPĂNAT DE AMINTIRI OBOSITE

Fotografie de Kirk Bravender, via Flickr

În cele mai multe cazuri, petrecerea burlacilor asta înseamnă: o noapte de băută strașnică. Se-ntâmplă, de obicei, într-un bar, într-un club sau la cineva acasă, dar nu-i o regulă. Câteodată, partea cu ieșitul din casă dispare și petrecerea se transformă într-o noapte plictisitoare de poker sau un maraton de FIFA pe calculator. Și nu, n-o să dureze trei zile, în unele situații nici n-apuci să vezi răsăritul.

Spre exemplu, la ultima petrecere a burlacilor la care-am fost, s-a strâns o gașcă mare. Am jucat cărți, am fumat ceva și ne-am amintit de studenție, după care am ieșit să mâncăm o șaorma. Apoi ne-am dus în club, unde majoritatea s-au îmbătat repede și-au plecat acasă. La plecare am mai băgat o șaorma și asta a fost tot.

Citește și: 30 de lucruri pe care le-am zis după ce am făcut 30 de ani

Dar unele petreceri sunt chiar mai chill de atât. Cineva mi-a povestit că la petrecerea lui au fost patru inși, că au stat câteva ore într-un bar și-au dat pe gât câteva beri. Dacă se grăbeau un pic, cred că prindeau și metroul, atât de simplu a fost. Singura parte de neuitat a fost că tipul și-a pierdut ochelarii, așa c-a trebuit să scoată bani ca să-și facă alții, să vadă și el cui îi zice „Da‟. Memorabil.

Un alt prieten a avut o petrecere și mai scurtă. S-a dus la cineva, într-o casă aflată în construcție, și-au făcut un grătar. S-au uitat puțin la televizor, și-au amintit ce tari erau ei în tinerețe, după care omul s-a scuzat și s-a dus acasă. Și nici măcar n-a băut, că venise cu mașina. Nu cred că poate să existe ceva mai trist de atât.

POVEȘTILE CU STRIPTEUZE ȘI ORGII SUNT ATÂT DE RARE ÎNCÂT NIMENI N-A AUZIT DE ELE

Fotografie via M-am distrat cu stripteuzele timp de 16 ore în noul Disneyland al burlacilor din Spania

Când vine vorba de petrecerile burlacilor, lumea are-n minte imaginea aia clasică, cu striperițe sexy și orgii sălbatice. Dacă ar fi să fie ca-n filme, atunci ar însemna că femeile au, în general, o slăbiciune pentru bărbații care urmează să se-nsoare curând. Și că fetișul celor mai multe gagici este să danseze lasciv pe mese, după care să și-o tragă cu viitori miri.

Realitatea e, însă, mult mai cuminte. Deși am vorbit cu mulți foști burlaci, n-am întâlnit pe nimeni care să fi trăit asta pe viu. Din auzite, cică se mai întâmplă și de astea, dar e întotdeauna vorba de un prieten al unui prieten care avea o cunoștință care a fost la o petrecere de genul ăsta. De altfel, cineva mi-a povestit că chiar el le-a spus prietenilor lui să nu cumva să le vină vreo idee trăznită și să-i facă o surpriză de genul ăsta. Cu striperițe sau fetițe fierbinți.

Evident, ăia nici nu se gândiseră la așa ceva. În general, e bine să știi că nici măcar prietenii nu-s idioți, ca-n filme.

DE MULTE ORI, BURLACII SE REUNESC CU BURLĂCIȚELE ȘI IESE O PETRECERE COMUNĂ

Un alt mit răspândit e că petrecerea burlacilor e o chestie super secretă și că nimeni în afara flăcăilor implicați nu trebuie să știe unde are loc și ce se-ntâmplă pe acolo. Că dacă mireasa îl sună pe mire să-l întrebe ce face, amicii îi iau telefonul și-i zic tipei „Hei, pisi, asta-i o treabă de băieți. Acum e al nostru, tu o să-l ai după nuntă!‟. Un fel de întrunire masonică sau ceva. Dar lucrurile sunt mult mai deschise. Uneori, petrecerea burlacilor chiar se contopește cu aia a burlăcițelor.

De exemplu, un fost coleg mi-a povestit că a aranjat cu viitoarea nevastă să facă amândoi petrecerile astea simultan, în aceeași zi. El a procedat la modul clasic. Și-a luat toți prietenii, s-au dus într-un club și-au băut până s-au făcut pulbere. Partea inedită a fost că, după miezul nopții, burlăcițele s-au plictisit singure. Așa c-au întrebat dacă pot să vină și ele la petrecerea burlacilor.

Înțeleg că nu s-a supărat nimeni, ba din contră, a ieșit un party și mai tare. „A fost haos. Băutură, dans în fața clubului, după care am oprit toți oamenii care treceau pe acolo și am făcut poze cu ei‟, mi-a zis tipul.

ASTA-I NOAPTEA ÎN CARE SE DAU GLUMELE ALEA PROASTE DESPRE „ULTIMA ZI DE LIBERTATE‟

Un lucru e comun însă la toate petrecerile de burlaci. Viitorul mire se transformă în ținta ironiilor, un fel de mascotă a serii. Asta e noaptea aia în care se zic absolut toate glumele și bancurile alea de rahat despre bărbatul însurat și ținut sub papuc. Dacă sunt permise cândva, ăsta-i momentul. Avem așa: ultima zi de libertate, pârnaie pe viață, regim de armată, o să ne mai vedem și noi o dată la zece ani, să ne mai suni.

Și sigur mai sunt, că gama de poante dubioase pe subiectul ăsta e nesfârșită. Sunt alea care-ți vin tot timpul în minte, dar pe care ți-ar fi rușine să le zici în orice altă situație. Dar sunt social acceptate la petrecerea burlacilor. Mă rog, asta dacă nu ești vreun burlac bătrân care n-are cu ce altceva să se laude, decât cu faptul c-a rămas neînsurat până la vârsta asta. În cazul ăsta, poți să le spui oricând.

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citește și alte chestii despre căsătorie:
Cum am scăpat de o căsătorie aranjată
Întrebarea zilei: E bine ca tinerii să se căsătorească virgini?
Căsătoria n-o să mai aibă sens când oamenii o să trăiască o mie de ani