Onaniștii Mongoli au adus punkul în Spania comunistă

Els Masturbadors Mongòlics  (Imagini din arhiva Xavi Cot și Munster Records)

Els Masturbadors Mongòlics (onaniştii mongoli) din Barcelona sunt băieții pierduți ai punkului, varianta spaniolă. Trupa a existat doar pentru un an, chiar atunci când democrația a debutat în Peninsula Iberică, după moartea dictatorului Francisco Franco. Cei patru iubeau alcoolul, amfetamina și le plăcea să se bage în bătăi. Ca trupă nu au rezistat decât un an, cel puțin atât au concertat, dar chestiile grotești pe care le-au făcut au ecou și astăzi.

Câd a murit Franco, în 1975, Spania a fost în stare de șoc. După patru decenii în care nuiaua de fier a dictatorului a ajuns în toate sferele de viață din Spania, nu a fost prea surprinzător că, odată cu libertatea, a venit și convulsii sociale, culturale și politice. Pentru că mulți oameni fuseseră spălați puţin pe creier de regim, dictatura încă mai avea adepți. Cinci disidenți politici au fost executați în 1975, alături de militanți ETA și trei din gruparea antifascistă FRAP. Dar toată lumea și-a dat seama că e pe picior de retragere.

Aceste circumstanțe au permis apariția unei noi culturi, o versiune tardivă și dezorientată față de ce s-a întâmplat în Anglia cu 20 de ani înainte: rock progresiv, hipioți, „micuța carte roșie” a lui Mao, Robert Crumb, iarbă și, dacă aveai noroc- LSD. Probabil părea progresist pentru Spania, dar prezenta ţara exact așa cum era anii 70: o țară cu cel puțin 20 de ani în urmă față de Europa de Vest.

Xavi Cot în studioul lui. (Fotografie de Alejandra Nunez)

Star, o revistă înființată în Barcelona în 1974, probabil că a fost prima publicație care a început să analizeze pe bune ce se întâmpla în afara țării. Era citită de un public care nu era alcătuit doar din drogălăii pacifitşti standard și le aducea o varietate de cultură de peste ocean : gen Freak Brothers, Ginsberg, Michael Moorcock, Lou Reed, The Stooges, Philippe Garrel, Harlan Ellison, S&M și, mai apoi punk (cam în același timp în care a apărut în Anglia).

Xavi Cot, pictor, fotograf, cineast și arhivă vie a anilor 70 și 80 a fost în locul potrivit într-un timp turbulent. În ziua de azi, toată lumea știe ce-i punkul, dar atunci nu prea citise nimeni puținul care fusese scris despre asta, ceea ce era de multe ori tot atat de caraghios pe cât pare.” spune el. „Îmi amintesc că s-a scris că punkerii erau fasciști! Până la urmă, toată lumea s-a lămurit că de fapt era invers, că era vorba de anarhie, iar articolul a fost corectat.”

Cot a organizat câteva nopți punk în Barcelona, unele din primele la nivelul țării, când făcea parte din colectivul Cuc Sonat. „ Deja făcusem câteva petreceri cu rock progresiv și mergeam destul de des la Londra, la un moment dat chiar am locuit acolo un an.” spune Xavi. Toate astea au dus la Fetivalul Punk de l`Alianca del Poble Nou. „ Nu știu dacă a fost primul [festival de punk] din Spania, dar cu siguranță a fost primul care a folosit cuvântul «punk», ” își amintește Xavi.

Ilustrație de Lluis Miracle (1976)

Unul din grupurile care trebuiau să cânte la festival, dar n-au făcut-o pentru că nu aveau destule câtece, era recent format și și-au găsit o denumire voit provocatoare, Els Masturbadors Mongolics (Onaniștii Mongoli). Fondatorul (solistul) știa totul despre sfidare. Lluis Miracle, era tot numai hormoni și agresivitate sau cel puțin așa spunea oricine îl cunoștea.

Era desenator și toate benzile desenate pe care le făcea erau hiperbolizate sau deformate. A ajuns cunoscut când lucra pentru pubicația Star, care a fost și închisă timp de un an (1976) din cauza unei benzi desenate realizate de el, ca victimă tardivă a cenzurii dictaturale. Xavi îşi amintește de Miracle ca fiind „brutal”, „sălbatic”, „exagerat” și spune că „Lucrurile ieșeau mereu prost.S-a chinuit să își vadă lucrările publicate. Editorii se fereau de el ca de ciumă”

Dacă privesc în retrospectiva, cenzura e ușor de înșeles. Î̂n povestea în cauză, care începea ca o parodie laPortocala mecanică, violență extremă, drogurile, fascismul și homosexualitatea erau amestecate cu nepăsare. În plus, era inclus și incestul tată-fiu . În Spania acelor ani, cuvântul̦ „scandalos” era un eufemism faţă de ceea ce a creat Miracle.

„Miracle era prin definiție un provocator,” spune Xavi, „ așa că mergea unde era mai multă nevoie de el. De-asta a fost atras de punk. A fost unul dintre primii care au început să poarte piele și lanțuri pe stradă, dar s-a oprit când a devenit mainstream. La ultimul concert al Els Masturbadors Mongòlics a urcat pe scenă purtând o bluză albă, șosete roșii și chiloți.”

Els Masturbadors Mongolics în fața barului La Orquidea, Miracle e al treilea de la stânga.

Noua scenă punk a fost locul unde Lluis Miracle a apucat să se destrăbăleze în public. Putea să își canalizeze agresivitatea și iubirea pentru provocare pe scenă. Strictețea care îl limita în desene nu se mai aplica. Putea să enerveze oamenii și se bătea destul de des cu mulțimea sau cu alte trupe. „ Nu că Miracele era periculos, în unele momente era chiar timid,” spune Xavi. „ Dacă trebuia să rezolve o dispută cu cineva, bine, dar nu e ca și cum căuta bătaie. I s-a întâmlplat ce li se întâmplă multora atunci când urcă pe scenă, mai ales dacă ești varză, te comporți diferit.

La finalul anului 1977, Els Masturbadors Mongòlics s-au instalat în sala lor locală de repetiții, legendarul (acum abandonat) bar La Orquidea, o discotecă din cartierul Gracia, Barcelona. Multe găști din zonă foloseau barul ca punct de întâlnire, iar când unu a fost împușcat, a fost închis. Dar pe 21 ianuarie 1978, Els Masturbadors Mongòlics au cântat în noaptea redeschiderii și au considerat asta primul lor concert „oficial”. În afară de „o cantitate notabilă de haos și gălăgie”, spectacolul nu a fost cu nimic neobișnuit.

Un review la spectacolul Onaniștilor Mongoli din Party.

Nu se poate spune același lucru și despre următorul lor spectacol, care s-a ținut tot în La Orquidea, după câteva luni. Miracle a urcat pe scenă complet dezbrăcat, ținând în lesă un dog german. Au reușit să cânte doar câteva cântece până când a ajuns pe podea, după o încăierare cu cineva din public, despre care nu știe nimeni de la ce a pornit.Party, prima revista gay din Spania, a publicat un articol intitulat „Els Masturbadors Mongòlics cântă cu penisurile la vedere” (homosexualitatea era încă privită ca o crimă conform  faimosului Document de Pericol Social).

Urmatorul lor spectacol, ţinut în periferiile Barcelonei, s-a transformat într-o bătaie în toată regula. Abia cântaseră două melodii când totul s-a transformat în carnagiu. Paco Martinez, chitaristul formaţiei, a spus: „Era un bar obişnuit, adică avea muzică pe care să dansezi cu prietena ta şi mulţi masculi feroce în jur care aveau grijă să nu te dai la gagicile lor. Nu era chiar publicul nostru obişnuit, dar DJ-ul îşi terminase numărul şi urmam noi. Am început sa cântăm, atmosfera era foarte încordată şi, înainte de cel de-al doilea cantec, Miracle a spus că o fată îi arunca priviri ciudate şi că vrea să o agaţe. Când am început solo-ul, Miracle a sărit de pe scena şi a stins o ţigară pe obrazul fetei. Nu era mare lucru, dar atunci a izbucnit totul.

Xavi Cot îşi aminteste şi el incidentul: „Prietenul fetei l-a lovit pe Miracle şi un alt prieten de-al lui i-a sărit în ajutor şi după aia a urmat toată trupa. Miracle şi-a petrecut atunci noaptea în închisoarea Modelo”.

Următorul concert al trupei a avut loc într-o tabără, în apropiere de Barcelona. Ca să păstreze aparenţele Miracle a apărut în ultimul moment plin de sânge. Tocmai ce se bătuse în barul de după colţ.

Deja era multă tensiune în interiorul trupei. Erau aproape de destrămare. Doar Miracle si Martinez plecaseră dar au decis sa amâne desparţirea când au fost invitaţi să cânte la Canet Rock, cel mai mare festival din Catalonia de atunci. Nu au rezistat să nu facă un concert pe o scenă atât de mare. Au organizat o conferinţă de presă care, dacă ar fi avut loc așa cum plănuiseră i-ar fi băgat pe cei doi în închisoare.

Unul din desenele lui Miracle, publicat în Star, 1976.

Ideea era să cheme un grup de jurnaliști în spațiul în care se repeta, în cartierul chinez, într-un beci umed pe care îl puteai accesa doar printr-o trapă. Mai apoi urmau sa cânte câteva melodii şi să plece, încuindu-i pe jurnaliști în acel beci pentru 24 de ore cu niște budincă şi votcă, servite pe tăvițe de argint. „Dar nu a venit niciun jurnalist”, a spus Martinez. „Blondie si Ultravox  țineau şi ei atunci o conferința de presa.” În timpul festivalului, așa cum îşi amintește Martinez, „Erau din belșug alcool şi alte chestii. A fost o noapte lungă în care s-au petrecut multe. M-am bătut cu cei din Ultravox pentru că acaparau șoferul. Cei care asigurau securitatea au fost nevoiți să ne despartă.”

Els Masturbadors Mongòlics nu au mai apărut pe scena după ce s-au legat de interpretarea new-wave a lui Midge Ure. Au mai ținut câteva sesiuni in studiourile EMI după care s-au despărțit iar Miracle a fost chemat in armată, serviciul militar fiind atunci încă obligatoriu. Când s-a întors renunțase deja la punk. Acum se costuma în robe si abera despre imperiul Mediteranean şi despre leagănul civilizației. „Evident că oamenii nu i-au mai acordat atenție”, a spus Xavi. :„Nimănui nu-i mai păsa de punk, ca apoi Luis Miracle să vină îmbrăcat în robe şi să vorbească prostii despre structura societății romane.”

După o încercare eșuata de a-şi face o trupa nouă, Olor a Tigre (Mirosul de Tigru), Miracle s-a lăsat definitiv de muzică pentru a se concentra în a deveni caricaturist. A lucrat pentru câteva reviste, inclusiv pentru varianta spaniolă aHustler-ului, după care a murit în 2006 de hepatită.

Discul Els Masturbadors Mongòlics, alcătuit din înregistrările sesiunilor din studiourile EMI, a fost lansat recent de Munstrer Records şi sună destul de bine pentru niște tipi care par mai mult concentrați pe scandal decât pe muzică. Cu toate acestea ei rămân în istoria punk-ului iberic ca simpli pionieri şi nu din cauza muzicii lor. Adevărata moștenire a onaniştilor rămâne faptul că ei au rezumat refularea euforică, uriașa eliberare a tensiunii, în Spania de după Franco. Așa cum spune şi Xavi:„onaniștii Mongolizi” au apărut la țanc.

Traducere: Laura Cârcu