Desenele făcute cu pixul pe băncile Universității București îți arată ce înseamnă studenția

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Desenele făcute cu pixul pe băncile Universității București îți arată ce înseamnă studenția

Fotograful documentarist Vlad Petri a mers la Universitatea Bucureşti pentru a vedea cum decurge mişcarea Occupy Facultatea de Istorie.

Fotograful documentarist Vlad Petri a mers în 2013 la Universitatea Bucureşti pentru a vedea cum decurge mişcarea Occupy Facultatea de Istorie. El a văzut că băncile din amfiteatrele facultăţii erau pline cu desene, aşa c-a decis să le fotografieze, ca să nu dispară.

„Am ajuns aseară, pe la şase. Aflasem că Universitatea a fost ocupată şi eram curios să văd ce se întâmplă. Citisem programul zilei şi am văzut că vor avea loc ateliere în cadrul cărora urma să se discute despre statutul social al studenţilor, relaţia lor cu universitatea, accesul la învăţământ, taxele etc. Urma să aibă loc şi un concert.

Publicitate

Când am ajuns, lumea era ocupată cu votarea, plenul, discuţii despre agenda zilei de mâine, rezolvarea problemelor din universităţi. În timpul unei dezbateri mi-a venit ideea să fotografiez băncile, m-a interesat diversitatea mesajelor şi desenelor. Am fotografiat în jur de 20 de inscripţii din sălile de la etajele unu şi trei. Mai ales în amfiteatrul de la trei, unde majoritatea băncilor erau inscripţionate.

Pentru că în învăţământul românesc lipseşte cu desăvârşire intenţia de a stimula participarea elevului sau studentului la procesul de învăţământ, pentru că majoritatea cursurilor sunt anacronice, plictisitoare, lipsite de orice fel de interes şi majoritatea profesorilor trăiesc într-un univers paralel, desenarea băncilor era la ordinea de zi şi pentru mine. Întotdeauna porneam de la un text, vreun nume de trupă, o Metallica, Nirvana sau altceva similar şi ajungeam mai târziu la desen.Manifestarea asta mi se pare cumva legată de intimitate; pentru mulţi banca e locul unde se exprimă liber şi necenzurat. E un fel de artă colectivă. Fiecare trasează o linie sau scrie ceva, după care vine altul şi continuă, adaugă sau produce o contra-replică la ce s-a scris sau desenat înainte.

Mi-am adus aminte şi de un coleg din liceu care avea pasiunea desenelor porno. La un moment dat a fost descoperit de diriginte, care i-a dat o palmă şi l-a pus să şteargă. Fiind vorba de marker permanent, operaţiunea de „curăţare" a durat mult şi n-a avut prea multe rezultate. Băncile prin care trecuse tipul ăsta aveau semnătura lui de artist. Îmi aduc aminte şi de momentul în care au fost aduse bănci noi şi aşa au dispărut şi desenele noastre. Aseară, la Facultatea de Istorie m-am gândit că trebuie să documentez mesajele de pe bănci înainte ca ele să dispară.

Publicitate

În rest mi s-a parut o atmosferă relaxantă acolo. Nu erau jandarmi sau poliţie la intrare. Intra cine voia şi când voia (noaptea pe la intrarea de la Chimie). Era cumva un protest acceptat, mai ales că Direcţiunea şi-a dat acordul. Mi-a plăcut să văd oameni care stau peste noapte în facultate, faptul că îşi asumă acel loc, discută, se leagă contacte, au loc concerte, spectacole. Imaginea cu cei de la Poetrip cântând la catedra amfiteatrului mi-a rămas în minte.