Jonnie Craig îţi trage un şut în cap cu picioarele lui energice

Jonnie explică: „Sam și Casper bând beri dintr-o răsuflare în Stockholm. A fost prima oară când Casper a încercat așa ceva. Aproape a borât imediat după.”

Jonnie Craig a fost unul dintre fotografii noștri britanici încă de când avea 19 ani. Pe atunci, își fotografia în special prietenii alergând în pielea goală prin orașe și pe drumuri de țară noaptea. Acum are 24 de ani, iar vârsta înaintată l-a împins să înceapă să fotografieze portrete alb-negru de bărbați maturi cu barbă pentru reviste de artă, în loc de adolescenți beți care-și arată părțile intime pentru paginile noastre de modă.

Ne e dor de vechiul Jonnie, dar din fericire, noul album pe care l-a scos pare să combine ce făcea înainte cu ce face acum (prin urmare, e plină de portrete alb-negru ale prietenilor lui care aleargă prin orașbeți). Am comentat-o un pic în numărul revistei cu Sfânta Treime și, cu puțin noroc, știți deja despre ce vorbim. Dacă nu, iată o discuție pe care am avut-o cu Jonnie despre album și despre filmul care îl însoțește, IKYITHWMEL.

VICE: Jonnie, toți tinerii din albumul tău sunt skateboarderi. De ce nu fac asta și în fotografiile tale?

Jonnie Craig: Cred că m-am plictisit să văd imagini clișeistice cu skateboarding – oameni obsedați de noi trucuri, de cine poate să facă asta și cine nu. Când mă uitam la clipuri despre skate în copilărie, eram mai interesat de genericul din final, în care arătau imagini cu echipa făcând tâmpenii între filmări, sărind beți peste poduri, pe mașini. Deci cred că de acolo mi-a venit inspirația.

O să-ți trag un șut în cap cu picioarele mele energicee un titlu foarte bun. Cum l-ai ales?

Era scris pe un zid într-un loc unde se adunau skaterii – am și o fotografie cu locul ăla în album - și mi s-a părut un rezumat al culturii skateboardurilor, atitudinea aceea îndrăzneață, dar fără să te iei prea mult în serios.

„Casper pișându-se pe el. A hotărât că dacă va face asta, se va simți obligat să sară de pe stâncă, pentru că altfel îi era frică. A sărit, deci bănuiesc că a funcționat.”

Cum ai intrat în lumea skateboarding-ului?

Aveam un prieten skater care locuia lângă mine. Era un tip șmecher, orice făcea era interpretat drept super cool. Mi-a arătat câteva mișcări de bază și de acolo am început să dezvolt eu. Îmi amintesc că făceam fotografii false cu noi făcând diverse trucuri, când de fapt stăteam pe loc pe placă. Mai am câteva din alea.

Există deja mii de albume foto cu skateri. Cu ce e mai deosebită opera ta?

E adevărat și m-am tot îngrijorat pe faza asta în cei patru ani cât am făcut fotografii. Când vezi proiecte despre skateri, de obicei sut pozate celebritățile, ceea ce nu e un lucru rău. Dar așa nu mai ești presat să faci o imagine spectaculoasă în sine. Pe cine ar interesa o fotografie cu Mark Gonzalez strâmbându-se într-o cafenea dacă nu s-ar ști cine e Mark Gonzalez? Am încercat să depășesc granița dintre fotografie de artă și documentar. Nu știu dacă am reușit, dar ăsta a fost scopul.

Acesta e un turn de veghe pe care l-am găsit înMalmö, Suedia. Am cumpărat un trabuc, ne-am urcat pe turn și l-am fumat la apusul soarelui.

Cine sunt cei care apar în cartea ta?

Sunt prieteni de-ai mei pe care i-am cunoscut făcând skateboarding. Chris Ault e un skater incredibil care se dă cu placa pentru Emerica și a apărut în filmul meu IKYITHWMEL; Casper Brooker face skating pentru Heroin, Sam Taylor, un ilustrator și proprietar al brandului de skate Earth Pain, Tom Knox, un alt skateboarder foarte plăcut ca partener de companie, spanky, unul dintre cei mai buni skateri din lume și artist, din LA. Craig „Questions” Scott apare și el, e un geniu nebun care abia așteaptă să te întrebe lucruri tâmpite, de unde și porecla.

Care e cel mai amuzant moment ilustrat în album?

Sunt foarte multe…Cred că unul dintre cele mai amuzante e surprins în fotografia cu Casper pe malul Tamisei, când încercam să-l găsim pe prietenul nostru Colin Fiske, care se dusese să se cace în natură. Băuse o sticlă întreagă de laxativ, crezând că e o băutură răcoritoare, și mâncase și un pepene întreg de unul singur. Sunt sigur că vă puteți imagina cum a decurs. Deci s-a dus să se cace în Tamisa în fața bărcilor cu turiști care trec pe-acolo toată ziua și noaptea. Acela a fost una dintre multele defecări din ziua aceea.

„Acesta e un prieten pe nume Mikey. Făceam skateboarding în Londra și a aterizat nașpa pe brațși l-a rupt. L-am dus la spital să i-l pună la loc. A fost oribil.”

De ce faci imagini alb-negru?

Prefer alb-negru. Îmi place ca oamenii să privească pozele ca pe niște fotografii adevărate. E ușor să desființezi fotografia color, spunând că culorile sunt nu știu cum. Mie mi s-a părut cel mai simplu și mai frumos mod de a fotografia așa.

Cum a apărut filmul IKYITHWMEL?

Editorul meu mă rugase să fac un trailer video pentru album, așa că am tot venit cu idei, dar nu aveam un buget decent ca să mă pot apuca de lucru. Apoi Channel 4 mi-a oferit sponsorizare și totul s-a legat. Voiam să păstrez filmul cât mai aproape de fotografii, așa că l-am bazat pe fotografii care deja existau. Pădurea e dintr-o fotografie pe care am făcut-o anul trecut pentru un editorial de fashion, titlul, IKYITHWMEL, e evident un acronym al titlului cărții, iar personajul filmului e Chris Ault, care apare în carte. M-a inspirit o scenă din Antichristullui Lars Von Trier în care bebelușul cade pe fereastră în slow motion în timp ce ninge. De la început m-am gândit să-l fac în slow motion, pentru că arată mai fotografic așa.

“Acesta e Questions. Cu toții am petrecut noaptea la un prieten în saci de dormit. Questions s-a gândit că ar fi o idee bună să arunce în jur cu lapte acrit, care puțea. Mai era și frig ca dracu’. N-a fost o noapte prea grozavă.”

Cum se cheamă trucul pe care îl face Chris în videoclip?

Genunchi din față 360 de grade. Deși cred că puteam să-ți zic că se cheamă flip flap cu sclipici și m-ai fi crezut fără să clipești.

Băi, ia vezi! Și de câte ori a trebuit să-l facă până i-a ieșit?

I-a ieșit după vreo șapte încercări.

Îmi place cântecul din videoclip.

Și mie îmi place la nebunie. Se cheamă „By the Way” și îl cântă o trupă suedeză numită Little Gang. O să scoată un album curând. L-am ales pentru că era atât de frumos, liniștit și dreamy. Părea perfect pentru ce voiam să fac.

La ce lucrezi acum?

Deocamdată aștept să-mi trimită editorul cartea și s-o lansăm prin mai. Mai am niște proiecte comerciale ici-colo.

Am înțeles. Mult noroc, Jonnie!

Dacă vreți să vedeți mai multe fotografii de-ale lui Jonnie, urmăriți-l pe Twitter!

Traducere: Oana Maria Zaharia