Uniunea Sovietică ştia cum să petreacă

Suveniruri politice din Republica Moldova

Vlad Petri e un fotograf freelancer de 33 de ani care este pasionat de proiecte de documentare şi observaţie. Fotografiile lui au apărut prin expoziţii încă de prin 2002. Totuşi majoritatea lumii a aflat de el după filmările foarte obiective pe care le-a făcut la protestele din ianuarie 2012. El însă a lucrat la proiecte mult mai ample ca ăsta.

Probabil cel mai tare proiect al lui Vlad de până acum a fost Marşrutka în care, alături de prietenii săi actorul Serghei Chiviriga, regizorul de teatru David Schwartz si actrița Alice Monica Marinescu au parcurs 13 ţări în 16 000 de kilometri. Nu sună foarte interesant, până aflai că ţările au fost Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Transnistria, Kazahstanul, Kîrgîstanul, Tajikistanul, Uzbekistanul, Georgia, Armenia şi că le-a făcut fără maşină, doar cu trenul, piciorul, autostopul şi microbuzele din acea zonă, numite marşrutke. Demersul lui Vlad n-a fost doar o plimbare prin republicile fostei Uniuni Sovietice, ci un adevărat studiu antropologic asupra popoarelor din zonele astea uitate de lume.

VICE: Chiar n-ai resimţit lipsa unei maşini  pe toată distanţa asta?
Știam de la început că nu avem mașină, așa că depindeam de alții – de orarul trenurilor, autobuzelor, mașinilor care ne-au luat la autostop. Chiar am mers şi pe jos vreo 20 de kilometri prin valea Wakhan, la granița Tajikistan-Afganistan, unul dintre cele mai îndepărtate locuri din întreaga călătorie.

Care au fost cele mai dubioase experienţe din călătoria ta?
Cele legate de cum era receptată cultura românească în colţurile îndepărtate ale fostului URSS. Am ascultat Adi Minune la un fel de tonomat în unul din cele mai izolate locuri din Kîrgîzstan, am întâlnit un fan Morandi și Inna total dedicat, care învăța româna ca să deslușească mai multe din muzica lor în Kazahstan. Am ascultat O-zone la granița cu Afgansitanul, Ionuț Cercel cu „Made in Romania” la radioul unei mașini cu care mergeam spre Nagorno-Karabakh sau Guță în deșertul Uzbek. Pe lângă astea și pe lângă tradiționalele și așteptatele repere Hagi-Ceaușescu, un băiat din Tajikistan mi-a povestit despre costumul primit de la tatăl său, care era românesc, ceea ce pe vremea sovieticilor echivala cu marfă de calitate.

Ai avut şi vreo situaţie în care te-ai simţit în pericol?
Era să fim arestați lângă granița cu Afganistanul. Acolo e râul Panj, care separă Tajikistanul de Afganistan și ne apropiasem prea mult de graniță, fiind o zonă militară. Au venit mai mulți soldați înarmați cu kalașnikoave și câțiva comandanți KGB-iști care ne-au amenințat cu arestul. Până la urmă ne-au lăsat în pace, după ce au verificat pozele din aparat și s-au convins că nu voiam să trecem râul înot. Eram însoțiți și de un câine, al cărui stăpân era Akdod Muradaliev, fostul lider al Partidului Comunist din regiune. Unul dintre soldați l-a recunoscut și a fost convins că suntem pe mâini bune.

Apartamente personalizate de fiecare locatar din Batumi, Georgia Care dintre ţările vizitate ţi s-a părut că seamănă cel mai mult cu România?
Mi-e greu să aleg o singură țară. Cele din Asia Centrală sunt mai puțin „democratice” la nivel politic, în schimb Georgia, cu toate problemele legate de conflictul cu Rusia, pare un stat aflat, cel puțin instituțional, cu mai multe decenii înaintea mentalității românești. Economic vorbind, Kazahstanul e cea mai bogată, are resurse, iar multi-naționalele sunt bine înfipte și exploatează din greu. Social, oamenii sunt nemulțumiți de lipsa mobilității. Odată cu internetul au început să vadă lumea, să aibă acces și la o altă realitate. Majoritatea își doresc să plece în Europa sau SUA, deşi e greu. În top se situează Uzbekistnaul, unde trebuie să ai aviz de la stat ca să ceri viză. Care e cel mai nasol lucru pe care l-ai auzit despre România de-a lungul călătoriei?
Oamenii pe care i-am întâlnit nu știau prea multe despre România. M-a distrat o femeie care îmi arăta niște blocuri comuniste și o șosea cam prost întreținută și îmi tot spunea: „Uite ce frumos e la noi! Nu-i așa că voi nu aveți blocuri? Voi sunteți o țară mică.” Asta se întâmpla în Bukhara, Uzbekistan. A mai fost un tip care s-a mirat că am tenul deschis, el știa că sunt doar țigani în România. Dar niciunul nu voia să fie malițios sau să jignească.

În care dintre ţările vizitate nu te-ai mai întoarce în viaţa ta?
În Kazahstan. M-a plictisit. Sunt locuri și orașe interesante, dar pe ansamblu peisajul ăsta post-sovietic brusc-capitalizat e cam tern și plictisitor. S-au sărit niște etape acolo și pare că lipsește ceva.  Ai avut vreo altercaţie cu interlopi prin vreunul dintre statele vizitate ?
În Georgia am fost luați la autostop de niște băieți mai periculoși care trecuseră prin ceva confruntări și care ne-au dus la ei la țară ca să cunoaștem tradiția georgiană. Am fost și în niște vizite în care băieții recuperau bani. Unul dintre ei închiria camioane, iar acum își recupera profitul. Într-un final s-a lăsat cu mult vin, consumat la volan, ceea ce părea un obicei al locului și cu câteva cuie asamblate cu material de la marginea drumului.

Răpirea din Serai, varianta Nagorno-Karabakh În afară de ce se fuma la marginea drumului ai mai auzit de nişte droguri, băuturi alcoolice sau mâncăruri dubioase p-acolo?
Am mâncat carne de cal în Kazahstan, care e mâncarea tradițională. Unul din preparate se numește besh-barmak, ceea ce înseamnă cinci degete și vine de la faptul că mânânci cu mâna – sunt paste cu ceapă și carne de cal și de miel. O mâncare mega-sățioasă. Am mai mâncat și câine, la coreenii din Uzbekistan. Ca băuturi, în top sunt: kumysul, care e lapte fermentat de iapă, cu puțin alcool și shabat-ul, laptele fermentat de cămilă.  Cum erau preturile p-acolo?
Cea mai scumpă ţară  a fost Kazahstanul, în care intră capital străin și se extrag petrol și minereuri. Cea mai ieftină mi s-a părut Uzbekistanul, ca prețuri la alimente. Cea mai săracă - Tajikistanul, cu prețuri mai mari, din cauza izolării, a importurilor masive și a prețului mare la carburant. Ai prins vreo sărbătoare sau festivitate mai ciudată pe parcursul călatoriei?
Festivalul Pepenelui Roșu din Astrakhan, Rusia. E un fel de sărbătoare cu mici și bere autohtonă, numai că acolo erau pepeni și votcă şi formații de muzică populară.

Unde vrei să mai călătoreşti după asta?
Am multe țări pe listă. Sunt atras în primul rând de țările grele, în care poți avea acces la o cultură mai puțin contaminată, oferită pe tavă turistului comod. În topul listei e Iranul, despre care am citit și auzit multe povești puternice, apoi Yemen, pentru că mă pasionează lumea arabă și asta e una dintre țările cele mai autentice. De curând mă pasionează Africa subsahariană (Mali, Mauritania, Uganda, Ruwanda) și regiunile separatiste din Caucaz (Ingushetia, Cecenia, Dagestan, Kabardino-Balkharia, Abkhazia).