FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Libidouri estivale

E vară şi sunt un catralion de grade afară. Tu ar trebui să te gândeşti la muncă, la planurile tale de vacanţă sau la cum să slăbeşti 15 kile până vine frigul, dar de fapt te gândeşti doar la o partidă transpirată de sex.

E vară şi sunt un catralion de grade afară. Tu ar trebui să te gândeşti la muncă, la planurile tale de vacanţă sau la cum să slăbeşti 15 kile până vine frigul, dar de fapt te gândeşti doar la o partidă transpirată de sex. Dacă nu, sigur se gândeşte altcineva pentru tine. De-asta am adunat din mailul redacţiei cele mai tari poveşti cu tentă erotică pe sezonul ăsta estival.

VRAJA MĂRII

Folk You este festivalul ăla care are loc în fiecare an în Vama Veche. E plin de hipioţi, chitarişti, tipi păroşi, fete timide şi oameni beţi care zac în nisip şi ascultă letargic cele mai plictisitoare versuri din lume despre pierderea mamei şi frumuseţea frunzelor. Când a început  „petrecerea“  eu locuiam singur de vreo lună, într-un sac de dormit prin nordul staţiunii, aşa că nu mi-era greu să găsesc un loc pe lângă scenă. Trupele mă făceau să-mi simt creierul piure de cartofi. Cred că păream deprimat, c-a venit o fată la mine, mi-a vârât o sticlă de vin în faţă şi m-a certat că sunt singur şi trist. Mi-a spus să rămân cu ea şi amicul ei. N-am vorbit mult, până ne-am hotărât să mai luăm o sticlă de vin. Dar, în loc să mergem la magazin, am intrat direct în mare: ne-am îmbrăţişat goi sub clar de lună şi după trei paşi eram adânc în ea, destul de departe de mal, undeva unde picioarele abia mai atingeau nisipul.

Publicitate

Deodată, în timp ce mă mişcam cu ajutorul valurilor, m-am trezit cu o lanternă în faţă şi un poliţist care ne chema afară din apă. Drumul spre plajă a durat fix cât ţi-ar trebui să-ţi pierzi erecţia când eşti prins făcând ceva ilegal. La mal am aflat că organele legii îi prinseseră pe unii când ne furau hainele şi nu credeau că era glumă. Am mers toţi la secţie, am dat declaraţii şi am făcut poze cu poliţiştii, duba lor şi apusul. Atunci am aflat și că amicul fetei, cu care băusem pe plajă, era fostul ei iubit de care tocmai se despărţise cu câteva ore înainte să mă cunoască pe mine. (Autorul a vrut să rămână anonim, de dragul fetei)

EXHIBIŢIONISTUL DE LA ORA CINCI

Am întâlnit cu un biciclist austriac exhibiționist în Viena, la o petrecere pe malul Dunării, de un 1 mai. N-a fost nici primul, nici ultimul cu care m-am intersectat, însă cu siguranţă a fost cel mai politicos. Nu ştiu exact cine l-a observat în afară de mine, în timp ce îşi executa manevrele în apa Dunării, dar la ora aia, aproape de 5PM, lumea se resuscita cu puţin speed, soarele strălucea tot mai puternic, muzica goa devenea suportabilă, un englezoi hipiot de 17 ani îmi spunea povestea vieţii lui printre înghituri de Jägermeister, părinţii îşi făceau jointuri, copiii făceau baloane şi toţi erau înnebuniţi după soare, după luni de frig.

Exhibiționistul m-a rugat să-i fac nişte poze nud a doua zi, în studioul meu, dar când a aflat că eram doar în trecere prin Viena, mi-a propus să-l imortalizez chiar acolo, în natură, în lumina de mai. L-am întrebat dacă nu-l deranjau atâţia oameni în jur și mi-a reamintit că e exhibiţionist. Ședinţă foto a durat 15 minute, apoi l-am însoţit la o cafea. Nu voiam să creadă că m-am folosit de el. Am aflat că lucrA ca personal tehnic la o universitate din oraș, că avea alţi amici cu care se dezbrăca în public şi că cel mai mult îi plăcea să facă asta în locurile foarte aglomerate - să-şi dea pentru câteva secunde pantalonii jos, apoi să-i pună la loc, astfel încât lumea din jur să nu îşi dea seama foarte bine dacă chiar a fost în faţa lor un bărbat dezbrăcat sau doar şi-au închipuit. (foto și text Diana Meseșan)

Publicitate

TOM DEGEŢEL

via

Era foarte frig pe un 14 februarie de Vagina Day (numită şi Valentines Day). Dar am vrut să ies la dans în localul Your Mum’s House din districtul Dalston, cu a lui putoare obişnuită de urină, alcool şi fum cu aromă de bomboane. Pentru că la ora trei te dau afară, am turnat în noi pe stil britanic, ca să ne îmbătăm repede. Apoi s-a ivit un prinţ călare pe un unicorn – un-băiat-de-ciocolată parizian după accent. Deși nu-mi prea plăcea de el, l-am lăsat să mă danseze. După 10-12 secunde a decis să-mi bucure trupul și mi-a băgat un deget în fund.

Habar n-am cum a facut asta, nici n-am avut timp să realizez ce se întâmpla. M-am tras instinctiv, i-am agresat încheietura şi i-am zis: „Care căcat e problema ta, baby boy?“. El, nedumerit şi masându-şi mâna mi-a răspuns: „Eram sigur că o să-ţi placă”. Am ieşit să fumez o ţigară, să stabilesc ce s-a întâmplat. Mă simţeam violată, dar apreciam iscusinţa gagiului, având în vedere că eram transpirată şi purtam cei mai strâmţi pantaloni din galaxie cu talie foarte înaltă. Chiloţii erau una cu pielea. Cum naiba a făcut-o atât de repede? A vrut să-mi bage nişte plăcere în anus? Care deget l-a bagat? Lui i-a placut? În câte cururi şi-a mai bagat degetul ăla în seara aia? L-am căutat pentru răspunsuri, dar nu l-am găsit, că am ars-o mai mult pe lângă pereți, apărându-mi fundul.