Hotelul Continental din Cluj, vedeta protestelor Roșia Montană, s-a construit în 1894. Atunci se numea Hotel New York și era o clădire de colț eclectică cu patru nivele, al cărui parter adăpostea pe 1800 de metri pătrați cea mai hip cafenea din oraș, pe unde-o ardea undergroundul cultural al orașului. Aici a apărut, în 1921, prima revistă românească de cultură clujeană, Gândirea, în jurul căreia s-a format curentul ideologic al gândirismului - combinația aia de tradiționalism, naționalism și unitate națională sub egida Ortodoxiei. Amin. Tot aici premierul Octavian Goga și-ar fi băut ultima cafea, care-a fost otrăvită de agenți germani, ca un preambul la ce avea să vină în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, când hotelul a fost sediul Gestapo.
Publicitate
Deși sunt clujeancă, n-am intrat niciodată în hotel. În copilărie când treceam pe-acolo mama mă trăgea de mână şi-mi spunea: ,,Acolo merg toţi bogătanii… ce să facem noi acolo, s-ar uita ăia chiorâş la noi!” Normal, după Revoluția din 89, care a început tot aici, hotelul a intrat în paragină până l-a cumpărat cineva în 2005 ca să-l facă mall. Nu l-a făcut, în schimb proprietarul a ajuns anul acesta pe mâna procurorilor DNA pentru un meniu complet format din chestii precum spălare de bani și înșelăciuni.
Mai apoi, la începutul anilor 2000, tot orașul s-a scandalizat că ,,au închis Continentalu’” şi clădirea a intrat în paragină. Geamurile s-au prăfuit şi locul fost dat încet uitării. Printre puținele dăți când şi-a mai amintit cineva de el a fost cu ocazia campaniilor electorale, când brusc geamurile enorme au fost umplute de afişe portocalii. Apoi a fost dat din nou uitării până la următorul super-eveniment monden, când iar s-au umplut cu afişe cu grafică suprarealistă pentru vreun concert cu muzică de-aia de nu vrei s-o asculți.
Îmi place cum clădirea asta a ajuns un soi de afişier pentru ,,cei avizaţi”, dacă uşile tot erau mereu încuiate, iar cine n-avea aprobare le lipea pe-afară, pe pereţi, pe uşi, pe unde găseau un colţ liber. M-am întrebat dacă și-năuntru arată a galerie grafică suprarealistă așa că într-o zi când am văzut că avea ușile deschise, am intrat fără să-mi mai pun nicio problemă de clasă.
Publicitate
De cum am trecut pragul m-am simţit de parcă am intrat într-un Orient Express care a circulat vreo zece ani pe rutele de personal din România. Culorile erau superbe, aerul locului încă elegant, doar că pereţii erau scorojiţi şi mirosea a mucegai.
Ca orice lucru interzis, acum că-mi era clar că nu va mai fi vreodată cum a fost, mă-ncerca un sentiment de apropiere. (Știu, așa pățesc cu toate dărăpănăturile). Zgomotele străzii se auzeau vag prin camerele imense şi goale. Înăuntru, dantelăriile pereţilor şi candelabrele cu multe braţe mă făceau să cred că fantomele unor oameni cu pălării, monoclu şi bastoane vor intra la modul firesc în hotel, în orice moment.
Am trecut din nou pe lângă uşă, am verificat-o. Afară oamenii erau așa cum îi știți. Am rămas așa puțin acolo, m-am holbat la ei, încercând să-mi dau seama cum mi-aș fi dorit eu să fie, după care mi-am dat seama că am alte chestii mai bune de făcut, așa că am plecat.Citeşte şi despre alte locuri părăsite.
