FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ce am învățat din finala sezonului al doilea „Bravo, ai stil!” și din hatereala de după

Hatereala și frustrarea românilor față de Marisa, câștigătoarea care și-a pregătit peste o sută de ținute la 20 de ani, îți arată ce invidioși suntem.
Fotografie via contul de Facebook „Bravo, ai stil!”

Am urmărit îndeaproape tot sezonul al doilea din cea mai populară emisiune de fashion din România, „Bravo, ai stil!". Am fost atât de atrasă de emisiune, încât m-am înscris și la casting, doar ca să văd care e feeling-ul din interior. Și, deși finala sezonului al doilea m-a purtat într-un adevărat carusel emoțional, care credeam că este de ajuns să-mi potolească pentru o vreme pofta de haine, strălucire, dramă și neliniște, tot aștept cu sufletul la gură episodul următor.

Publicitate

De frica spoiler-elor mai ales, dar și din curiozitate nerăbdătoare, am urmărit emisiunea live, pe net. Știam de la o cunoștință care a făcut parte din public, la finala sezonului trecut, că prima parte a emisiunii se filmează în timpul săptămânii, iar partea de tensiune și suspans în care se spune stop vot este live, după ultimul calup de publicitate. Asta însemna că fetele alea trebuiau să copieze exact look-urile pe care le-au adoptat la filmare și în timpul difuzării în direct. Ceea ce s-a și întâmplat, spre surprinderea mea, cu o singură excepție - Andreea Bănică, la care se vedea că părul a fost coafat din nou, dar se pare că și producătorilor le-a păsat de ea (pentru ediția asta) cum le-a păsat și telespectatorilor.

Citește și: Am fost la casting la „Bravo, ai stil!", ca să nu mergi tu

Divertismentul nouăzecist de tip pâine și circ este nemuritor

Fotografie via contul de Facebook „Bravo, ai stil"

Să urmăresc o finală BAS a fost o premieră, pentru că sezonul trecut nu eram fan, așa că am fost puțin surprinsă de partea de început, când toată lumea dansa cu toată lumea și întreaga manifestație semăna cu ce ar fi putut fi un remake pentru Surprize, surprize în 2017: aceeași coregrafie, același feeling de show Rai 1 adaptat în Europa de Est, doar că de data asta show-ul este la bază chiar un format de tip turcesc-oriental și personajele sunt îmbrăcate mult mai bine.

Dar am simțit un fel de rușine la mâna a doua când am văzut că încercau să fabrice știri mondene din viețile personale ale concurentelor. Fie că erau întrebări incomode cu privire la tipul relației dintre Adela și designer-ul Alexandru Raicu sau de formularea „doamna mama Andreei", pe care prezentatoarea, Andreea Bănică, a folosit-o pentru a se adresa mamei uneia dintre concurente, felul în care a fost construit dialogul pe tema asta a fost mult prea artificial și stânjenitor.

Publicitate

Vezi și:


Artificial, pentru că fetele astea nu sunt faimoase ca surorile Kardashian (poate doar ca surorile Irimia, Cheeky Girls), ca să ne pese tuturor de iubiții/amanții/viețile lor și stânjenitor pentru că, regizat ori ba, oamenii ăia chiar păreau surprinși în mod neplăcut în momentul în care erau chestionați. Ce mi s-a părut mereu amuzant la desfășurarea discuțiilor pe temele acestea mondene a fost cum de fiecare dată cei din juriu au fost complet absenți – oare au simțit și ei rușinea aia la mâna a doua?

Pentru unii e încă o surpriză că telespectatorul român votează emoțional, nu rațional

Fotografie via contul de Facebook „Bravo, ai stil"

Nu sunt eu cea mai în măsură să declar ce e in și ce nu, mai ales pentru că dulapul meu conține peste 60% jeanși și tricouri, dar după șase luni de BAS intens, pot să spun că simțul meu estetic s-a ascuțit și finisat. Pot să văd o ținută bună, compusă, chiar dacă nu-mi place, pot să accept „moda modernă", chiar dacă nu aș purta-o eu însămi (Raluca Bădulescu m-a învățat) și, mai mult decât atât, pot să judec o ținută după criteriile oricăruia dintre jurații emisiunii.

După luni întregi de rumegat păreri, comentarii, imagini, reacții ale concurentelor, ale celor patru cavaleri ai stilului, ale oamenilor de pe grupul oficial de urmăritori BAS, ale celor din jur vis-a-vis de diverse ținute reale sau ipotetice, era simplu să îți dai seama care dintre fetele din finală era cea mai pricepută la styling și, prin urmare, cea mai îndreptățită să câștige competiția: Adela. Și, dacă nu sunt suficient de convingătoare, chiar și doi dintre jurați și Silvia, câștigătoarea primului sezon, au confirmat chestia asta.

Publicitate

Cu toate astea, publicul m-a surprins încă o dată, pentru că el e stăpânul televiziunii, așa cum e poporul stăpânul statului. Și așa cum a câștigat PSD-ul alegerile parlamentare, așa a câștigat și Marisa competiția BAS.

Citește și: Cum arată petrecăreții adevărați din Mamaia, de la Sunwaves

Chiar nu vreau să fiu printre haterii care zic că n-ar fi meritat-o sau că au votat-o toți pensionarii (deși nu mă îndoiesc de asta, Marisa pare o puștoaică pe care ar iubi-o orice bunică), pentru că a fost și este alternativa populară. E veselă, relaxată, comică și prezentă. Nu se supără sau dacă o face, îi trece repede. Vrea să fie populară și să își facă prieteni și, pe lângă toate astea, a făcut o serie de ținute bunicele și apreciate chiar și în unanimitate de juriu pe parcursul sezonului.

Valul de hatereală penibilă față de Marisa spune multe despre noi ca popor

Fotografie via contul de Facebook „Bravo, ai stil"

Deși la 20 de ani a reușit performanța să convingă atâția oameni să o aprecieze și să o susțină (ba chiar să trimită SMS cu tarif de peste un euro pentru asta) și astfel să câștige competiția „Bravo, ai stil!", lumea o bălăcărește pe Marisa în continuare: ba că a întârziat la filmări, ba că a împrumutat diverse haine și accesorii fără să întrebe, ba că e neserioasă sau leneșă. Nu zic, și eu am fost în team Adela și am fost dezamăgită că nu a fost învingătoare, dar nu ea, ci Marisa a reușit să adune numărul câștigător de voturi și chiar să fie susținută de multe dintre fetele care au certat-o pe parcursul competiției.

Publicitate

Citește și: Am întrebat bărbați din România ce părere au despre blogurile de modă de la noi

Dar nu putem noi să o lăsăm să scape așa ușor, pentru că premiul ăla de o sută de mii de lei și cariera aia în televiziune nu se pot obține doar așa, ci trebuie să treci printr-un proces inițiatic complex, ca Harap-Alb. Nu sunt suficiente participarea la competiție și câștigarea ei, cu tot ce implică, filmări luni de zile, compus peste o sută de ținute, învățat să comunici cu publicul, dicție. Nu, fata trebuie să se mai călească prin suferința asta post-competiție și apoi e pregătită cu adevărat. Și tot atunci, când o simțim noi pregătită și superioară tuturor răutăților, o lăsăm în pace. Că ăștia suntem: o nație de telespectatori invidioși pe succesul celor pe care îi vedem la TV și pe care vrem din suflet să-i trecem prin focurile purificării, înainte să îi acceptăm.

Publicitatea mascată și product placement-ul au atins culmi noi ale penibilului

Am ajuns și la unul dintre momentele mele preferate – publicitatea. Și nu aia din calup, ci aia din emisiune. Pentru că dacă a fost ceva cu adevărat amuzant în show-ul ăsta, acel lucru este felul în care s-a făcut product placement în timpul de emisie: am văzut mall, am văzut site-uri online și ape vitaminizate și, în sfârșit, am văzut și gumă de mestecat, a cărei activare din platou este o nouă culme a advertising-ului din Românica noastră.

Îmi place să cred că așa a decurs discuția în echipa de marketing/agenția care s-a ocupat:

„Guys, degeaba intrăm în calup, că nu ne vede nimeni și și-așa ne iau fața alte branduri cu reclamele lor scumpe și flashy. Ce să facem?"
„Hai să facem parteneriat cu o emisiune."
„Blană, ce idee bună! Ce emisiune rupe la ora asta?"
„Bravo, ai stil! am văzut că e pe val."
„Perfect. Și cum facem să integrăm și noi guma noastră cât de cât firesc?"
„Le zicem că au nevoie de o gură de aer proaspăt în momentele tensionate, că e o competiție și momente de suspans există și apoi împărțim câte un pachet de gumă concurentelor și le punem să stea cu ele în mână să se vadă la cameră."
„Hăhăhă, e ca și cum le-ai zice că le pute gura și le dai gumă să nu le mai pută, dar de fapt nu le zici. Ce tare, hai s-o facem. Dar nu o să se vadă bine pachetul, că e mic, hai să mai punem un stand decorat cu branding, fix în fața camerei care filmează centrul platoului."

Meme via contul de Facebook Bravo, ai stil memes

În loc de concluzie, tot ce pot să zic e că ar fi fost mai tare finala dacă era și Denisa.