Cum e să locuieşti cu părinţii când ai peste 23 de ani
Fotografie de Sean Acklin Grant
Chestii

Cum e să locuieşti cu părinţii când ai peste 23 de ani

„Ne considerăm colegi de apartament.”
24.12.17

Mutarea din camera ta de acasă într-un apartament dezgustător pe care-l împarţi cu amicii ar trebui să fie o chestie iniţiatică pentru orice tânăr. Dar din cauza unei crize a locuinţelor şi a chiriilor cauzată de proprietari cu pretenţii prea mari şi politici guvernamentale neglijente, mulţi tineri de douăzeci şi ceva de ani pot doar să viseze la ziua în care vine poliţia să le închidă petrecerea. Aceştia sunt nevoiţi să continue să locuiască în confortul de acasă, în loc să se bucure de libertatea care vine la pachet cu mutatul. În noiembrie 2016, datele Biroului Naţional de Statistică au arătat că peste 3,3 milioane de tineri din Marea Britanie, cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, încă locuiau cu părinţii, o creştere de 618 000 de persoane în ultimii 20 de ani.

Publicitate

Am stat de vorbă cu cinci tineri din diferite ţări şi cu părinţii lor despre cum e să locuiască încă împreună. Am aflat cum se împart cheltuielile, treburile casei şi dacă e OK să vii cu cineva acasă.

Frederic, Bettina şi Lutz – Germania

Frederic (dreapta), cu părinţii lui, Bettina (stânga) şi Lutz (mijloc). Fotografie de Lea Albring

După facultate, Frederic (25 de ani) s-a mutat înapoi cu părinţii în Koln. VICE: De ce mai locuieşti încă cu părinţii?
Frederic: M-am mutat de acasă la 20 de ani, când am început facultatea. Voiam să fiu independent şi m-am mutat din camera mea mică de acasă din Koln într-un apartament în oraş. M-am mutat înapoi cu ai mei după ce-am terminat facultatea, în iunie. Am decis să mă mut înapoi din motive financiare. Momentan, sunt la masterat şi s-ar putea să plec un semestru în străinătate şi n-avea sens să plătesc chirie dacă e să mă mut iar peste un an. Ajuţi la treburile casei?
Frederic: Ne considerăm colegi de apartament. De exemplu, când luăm masa împreună, gătim cu rândul. Sigur că sunt multe avantaje: frigiderul e mereu plin şi mama găteşte bine. Bettina: Soţul meu lucrează în Berlin în timpul săptămânii şi mă bucur că fiul meu e acasă. Dar mă străduiesc să nu-l cocoloşesc şi să nu primească totul de-a gata. Înainte, strângeam vasele murdare după el, dar acum îi pun un bileţel sau îi dau mesaj să şi le spele singur.

Ce părere au prietenii tăi despre faptul că locuieşti cu părinţii?
Frederic: Majoritatea înţeleg perfect. De fapt, înainte mă tot întrebau de ce stau în chirie când ai mei locuiesc aşa de aproape. Lutz: Când eram eu la facultate, acum 30 de ani, toţi voiau să fie liberi şi să se mute de acasă cât mai curând posibil. Acum, copiii multor prieteni de-ai mei locuiesc acasă. Te enervează ceva la faptul că locuieşti cu ai tăi?
Frederic: Fiind student, am rutina mea zilnică. De obicei, mă culc mai târziu şi ascult muzică. Asta îi deranjează şi pe ai mei, şi pe vecini. Dar nu mă aştept să pot să fac orice-mi trece prin cap. Locuim împreună şi trebuie să ne respectăm unii pe alţii, exact aşa ar fi şi dacă aş avea colegi de apartament. - de Lea Albring

Publicitate

Jonathan, Joe şi Maria – Canada

Jonathan (mijloc), cu părinţii Joe (stânga) şi Maria (dreapta). Fotografie de Sean Acklin Grant

Jonathan (23 de ani) încă mai locuieşte cu părinţii în Ontario ca să economisească în timp ce-şi croieşte o carieră în muzică. VICE: De ce-ai decis să nu te muţi de acasă?
Jonathan: Când am început facultatea, a fost mai practic să rămân acasă şi să economisesc bani decât să acumulez datorii şi să-mi fac griji pentru plata facturilor. Acum c-am terminat facultatea şi lucrez cu jumătate de normă, mă pot concentra pe visul meu de a deveni producător muzical fără să fiu nevoit să mă angajez cu normă întreagă. Mă bucur că am putut pune deoparte bursa de la master în loc s-o dau pe mâncare şi chirie. Sper să folosesc economiile astea ca avans pentru casa mea. Care sunt avantajele şi dezavantajele de a locui împreună cu Jonathan?
Joe: Chiar nu e niciun dezavantaj. E o companie plăcută. Când găteşti pentru două persoane, e loc şi de a treia. Facturile nu sunt cu mult mai mari decât dacă eram doar noi doi.
Maria: Din fericire, nu e un copil dezordonat.
Jonathan: Nu e mereu numai lapte şi miere. Ne mai ciondănim din când în când, dar nu ne-am certat niciodată grav. Ce părere au prietenii tăi despre faptul că locuieşti cu părinţii?
Jonathan: Mulţi dintre ei sunt în aceeaşi situaţie ca şi mine. Sincer, unii din amicii mei care s-au mutat de acasă sunt invidioşi că am o plasă de siguranţă. Prietenii mei ştiu că mă voi muta de acasă la timpul potrivit.
Joe: Ştim părinţi care şi-au pus copiii să se mute la 16 ani. Dacă Jon era genul de fiu leneş, care să fumeze şi să bea mult, ne-am fi gândit şi noi să-l dăm afară ca să-i vină mintea la cap.
Maria: Se va muta la momentul potrivit. Nu vreau să se streseze că n-are bani de chirie sau de mâncare. Poţi să dai chefuri sau să aduci fete acasă?
Jonathan: Nu prea aduceam fete acasă oricum, aşa că nu e o problemă. Prefer relaţiile stabile, nu aventurile. Mai mult, îmi place că pot să merg la prieteni acasă la petreceri şi apoi să mă întorc la confortul casei mele.
Maria: Vrem să aibă o viaţă socială. Am încercat să-l fac să dea mai multe chefuri, dar nu vrea. - de Moses Montrezza

Publicitate

Melania şi Mirela – Italia

Melania (stânga) cu mama ei, Mirela (dreapta). Fotografie din arhiva personală a Melaniei.

Melania (24 de ani) s-a mutat înapoi cu mama ei la Roma după ce şi-a pierdut venitul stabil. VICE: Cum de te-ai mutat înapoi cu mama ta?
Melania: Nu mai am un loc de muncă stabil, deci nici venituri stabile şi atunci mi-e greu să plătesc facturile. Majoritatea prietenilor mei încă locuiesc cu părinţii, aşa că nu mi se pare nimic ruşinos. Care sunt avantajele şi dezavantajele în a locui împreună?
Melania: Deşi mama poate fi enervantă uneori, am avut colegi de apartament mai enervanţi. Ne ocupăm amândouă de treburile gospodăreşti, deci mi se pare corect.
Mirela: Da, e bine să ai o mână de ajutor la nevoie şi e bine, ca părinte, să ai şansa să te implici în viaţa copilului tău. Din păcate, e ocupată cu problemele ei şi nu prea are timp pentru mine.
Melania: Majoritatea părinţilor trec prin asta când le cresc copiii. Când crezi c-o să te muţi?
Melania: Cât mai repede posibil! Dar de fiecare dată când văd luminiţa de la capătul tunelului, se întâmplă câte ceva care-mi dă planurile peste cap.
Mirela: Curând, sper. Nu că nu vreau să locuiască cu mine, ci fiindcă asta ar însemna că şi-a găsit drumul în viaţă şi se descurcă.

E o expresie italiană, „bamboccioni” (copii mari), care descrie o persoană de peste 20 de ani care încă depinde de părinţi. Crezi că intri în categoria asta?
Melania: Într-un fel, da, dar nu mă văd trăind aşa la nesfârşit. În Italia, e o problemă mare cu şomajul şi lipsa locuinţelor ieftine, aşa că situaţia mea nu e una ieşită din comun. Dar simt că am rămas în urmă. - de Matteo Contigliozzi

Publicitate

Simon, Amanda şi Ian – Australia

Simon (mijloc) cu părinţii lui, Amanda (stânga) şi Ian (dreapta). Fotografie din arhiva personală a lui Simon.

Simon (26 de ani) e student la economie în Melbourne. Speră să reuşească să se mute de la ai lui anul viitor. VICE: De ce-ai decis să rămâi acasă?
Simon: Din comoditate, mai mult. E simplu. Mă înţeleg bine cu părinţii. Mulţi cunoscuţi de-ai mei sunt exasperaţi că părinţii lor îi tratează de parcă ar avea 15 ani. Dar nu e cazul meu. Cu toate astea, sper să mă mut după ce termin masteratul luna viitoare şi-mi găsesc un loc de muncă la anul. A fost bine, dar există, totuşi, o limită. Mi-ar plăcea să locuiesc singur înainte ca toţi prietenii mei să se căsătorească şi să devină plictisitori. Cât de mult cântăreşte preţul unui apartament sau al chiriei?
E un factor important, dar nu decisiv. De când am terminat liceul, am lucrat cu normă întreagă aproape patru ani, timp în care am plătit chirie acasă la preţul pe care l-aş fi dat pe o cameră în suburbii. Probabil c-aş fi strâns de un avans pentru un apartament, dar mi-am cheltuit economiile călătorind timp de un an şi când am studiat un semestru în Marea Britanie. Nu ştiu dacă a fost o decizie înţeleaptă, dar părea o decizie bună la vremea aceea.



Care sunt avantajele şi dezavantajele de a locui cu părinţii?
Sunt foarte multe avantaje. În primul rând, ai mei locuiesc într-o zonă bună a oraşului. Mie mi-ar lua zeci de ani să ajung să-mi permit aşa ceva. E mult spaţiu şi am intimitate. Sunt la 10 minute de mers pe jos de magazine, de plajă, de gară şi de câteva baruri şi restaurante. Dacă e să compari cu a locui într-un apartament soios împreună cu colegi găsiţi pe internet, e logic. Şi să nu uităm de mâncarea gătită. Nici eu nu gătesc rău, dar repertoriul meu e mai limitat decât al părinţilor mei. Ei gătesc foarte bine. Nu sunt prea multe dezavantaje. Vreme îndelungată, părea că toată lumea face asta. Dar acum simt că întind nota. Când stau până târziu în oraş, fug acasă înainte de răsărit ca să evit jena de-a ajunge acasă după ce se trezesc ai mei. Ştiu câţiva băieţi care zic c-au dormit la un amic şi apar acasă pe la prânz într-un hal fără de hal. Cică părinţii lor îi cred. Câtă naivitate, nimeni nu face petreceri în pijamale la 20 şi ceva de ani. Amanda şi Ian, pentru voi cum e?
Amanda: N-am fost nevoită să trec prin durerea mutării lui Simon şi n-am pierdut legătura cu el din cauza distanţei. Îmi place că relaţionăm cu el la alt nivel, fiind adult.
Ian: Da, deşi atunci când ne facem griji pentru el, problemele sunt ceva mai complexe decât atunci când era mic. Ce părere au prietenii tăi despre faptul că locuieşti cu părinţii?
Simon: Nu prea vorbim despre asta. Cam jumătate dintre prietenii mei locuiesc cu părinţii şi restul locuiesc singuri. Poate că recent am rămas în minoritate. Chiar şi aşa, dacă cumva li se pare patetic, sunt foarte politicoşi şi nu sunt genul de oameni băgăcioși în general. De unde trag concluzia că nu-i interesează. Când vine vorba de fete, depinde. În mod interesant, cele mai tinere cred că deja am stat prea mult cu ai mei. Dar sunt tinere şi idealiste. Probabil că aşa eram şi eu, dar pe urmă te loveşte realitatea şi uite aşa te trezeşti că ai 26 de ani şi încă mai locuieşti cu părinţii. – de Julian Morgan

João, Raúl şi Margarida – Portugalia

João (stânga) cu părinţii lui, Raul (mijloc) şi Margarida (dreapta). Fotografie din arhiva personală a lui João.

Lui João (30 de ani) îi place să locuiască cu părinţii în satul Sismaria fiindcă e convenabil şi ajunge uşor la serviciu. VICE: De ce-ai decis să rămâi acasă?
João: Lucrez cu tata la o fabrică la doar două minute de casă şi e foarte convenabil. Sigur că, la un moment dat, aş vrea să mă mut din satul ăsta într-un oraş mare, dar deocamdată nu merită efortul. Şi îmi place să locuiesc aici. Zona rurală e superbă şi am plaja la 10 minute distanţă. Care sunt avantajele şi dezavantajele faptului că fiul vostru locuieşte cu voi?
Raúl: Ne bucurăm că stă cu noi, e o companie plăcută. Nu văd niciun dezavantaj.
Margarida: Eu şi soţul meu îl sprijinim, oricare ar fi decizia lui. Dacă va decide să se mute, foarte bine, are dreptul să-şi trăiască viaţa. Dar noi nu-l dăm afară. Deşi, trebuie să recunosc că o să mă bucur când va întâlni o fată specială şi se va muta cu ea. João, care sunt avantajele şi dezavantajele în a locui cu ai tăi?
João: Pe lângă că sunt foarte aproape de serviciu, mă înţeleg foarte bine cu ai mei. Nu sunt genul de oameni care impun reguli doar de dragul regulilor. Sigur că, la un moment dat, şi mă gândesc tot mai serios la asta, ar trebui să mă mut la casa mea. Ce părere au prietenii tăi?
João: Cei mai mulţi dintre ei locuiesc cu părinţii, deci nu pot face mişto de mine. Cred că faptul că locuim într-un sat mic face diferenţa. Aici, cel puţin, copiii tind să locuiască mai mult cu părinţii. N-are sens să dai bani să te muţi în oraş dacă nu eşti nevoit. Apartamentele din oraş sunt mai mici, deşi ai mai multă intimitate. Dar, momentan, asta nu mă deranjează. Când crezi că o să te muţi?
João: Poate anul viitor, dar nu ştiu unde. Apropierea faţă de serviciu e foarte importantă, iar fabrica e chiar aici. Nu ştiu dacă o să mă împac cu un drum lung până aici. – de Pedro Miguel