Google nu te-ajută deloc să nu mai pierzi timpul cu email-uri

S. A. Applin e doctor în antropolgie, iar cercetarea sa explorează domeniile autonomiei umane, ale algoritmilor, inteligenței artificiale și automatizării, în contextul sistemelor sociale și al sociabilității. Poți să afli mai multe la @anthropunk .

Noua funcție „Smart Compose” a Gmail-ului va completa automat propoziții în drafturile de email, ca să economisească timpul utilizatoriilor, prin terminarea algoritmică a propozițiilor. E ca auto-completarea de pe telefon, dar pentru propoziții întregi.

La prima vedere, pentru oamenii ocupați din companii precum Google, metodele rapide de a trimite mesaje, care te ajută să cerni mai repede printr-un inbox care se umple în viteză, sună promițător. Dar, din păcate, Google are un trecut încărcat de produse create pentru propriul folos și pentru felul său de funcționare, care, atunci când sunt implementate la scară largă, pot să creeze probleme în societate, unde oamenii, care nu lucrează toți la Google, comunică într-o multitudine de moduri, din multe motive diferite, și au percepții variate asupra a ceea ce constituie „economisirea timpului”.

La nivelul istoriei umane, capacitatea oamenilor de a dezvolta rețele a apărut de scurt timp și, în cea mai mare măsură, ne-am adaptat la dispozitivele noastre – cu excepția situației în care încercăm să le folosim simultan cu îndeplinirea altor sarcini, cum ar fi condusul sau mersul pe jos. La ora actuală, mulți oameni își petrec o bună parte din viață conectați la o rețea prin intermediul telefoanelor sau al altor computere, comunicând, citind și învățând, și trec rapid de la a întreține relații și legături în rețea la a face același lucru în propriile comunități.

Când începem și încheiem un apel telefonic sau un mail știm pe deplin cine suntem și cum ne-am exprimat, la fel cum știu și cei cu care comunicăm. Asta pentru că exprimările și cuvintele noastre, tonul și cadența formează manifestările scrise și vorbite ale identităților și personalităților noastre. Când deja ne cunoaștem între noi, avem un context mai amplu în care să ne încadrăm interacțiunile. Poate că ne tachinăm sarcastic cu prietenii apropiați, dar ne abținem când comunicăm cu un superior, care ar putea să interpreteze greșit umorul. Când interacționăm cu o persoană necunoscută, poate suntem politicoși, dar în ce privește tonul rămânem aceiași, pentru că modul în care formulăm lucrurile e o parte din cum vedem și interpretăm lumea.

Când apelurile noastre telefonice sunt reprezentate de un agent, cum se-ntâmplă în cazul Google Duplex, sau când mailurile ne sunt completate de Smart Compose, renunțăm la părți din tonul și vocea personală, pe care le înlocuiesc sugestiile algoritmilor Google. Poate că asta ne economisește niște timp, dar schimbă în același timp felul în care suntem percepuți sau îi percepem pe alții. Poate să schimbe și modul în care suntem recunoscuți și reușim să menținem relații, ca să formăm legături de cooperare.

Google și alte companii disruptive din domeniul tehnologiei se bazează pe modurile încetățenite în care se comportă oamenii (norme sociale) din cadrul culturilor și societății, pe care le folosesc drept mecanisme stabile și de încredere prin care să provoace disrupții cu inovațiile lor. În cazul Duplex și Smart Compose, Google își bazează algoritmii pe norme și comportamente sociale încetățenite, pe care încearcă să le codeze și să le imite cu ajutorul algoritmilor. Drept urmare, Google poate ulterior să folosească aceste scheme imitative ca metode de „economisit timp”.

Se pare că o bună parte din obsesia Google cu economisitul timpului se bazează pe Taylorism, o teorie a managementului în inginerie, care a fost dezvoltată la începutul secolului XX și adoptată la scară largă în disciplinele ingineriei și managementului până în ziua de azi. Taylorism-ul a fost dezvoltat pentru gestionarea timpului și procesele rezultante din manufacturarea mecanică, cu accent pus pe eficiența organizației ca temă principală. De-a lungul timpului, Taylorism-ul a crescut și a evoluat, creând o cultură a economisirii timpului în multe industrii, printre care cea producătoare de mașini și fast food. A fost adoptată inițial în primul rând în companiile care se bazau pe ingineria manufacturii. Însă, de-a lungul timpului, alte industrii și discipline, printre care și mediul academic, au adoptat și au și predat metodele lui Taylor, care au devenit parte din cultura disciplinelor ingineriei și managementului.

Ca o companie condusă pe demersul ingineresc, Google are o definiție anume a economisirii timpului. În consecință, pare să trateze natura comunicării drept o activitate necesară, care consumă prea mult timp. Într-o companie, care e un mediu închis, cu reguli și scopuri comune de cooperare (și cu mult accent pus din start pe Taylorism), e chiar de așteptat să existe mesaje scurte și impersonale care coordonează cooperarea. Însă în afara acelui mediu, în care lumea nu e constrânsă de cultura corporatistă, agenții care înlocuiesc comunicarea umană pentru întreținerea relațiilor și legăturilor de cooperare nu funcționează la fel de bine.

Un motiv pentru asta e că mare parte din lume nu se încadrează în categoria sistemelor de companii bazate pe tehnologie. La muncă, oamenii pot fi constrânși de natura muncii lor, care poate sau nu să fie motivată de economisirea de timp. Un alt motiv e că oamenii au definiții și concepte diferite pentru ceea ce înseamnă eficiența. Pentru unii, eficiența se corelează cu economisirea timpului, pentru alții poate fi legată de economisirea de costuri – cum ar fi când fac o navetă mai lungă, pentru un produs mai ieftin. „Modul normal” de comunicare pentru Google s-ar putea să nu fie unul normal pentru alții. În plus, sociabilitatea și experiențele sociale din comunitățile noastre s-au schimbat ca urmare a utilizării dispozitivelor mobile, iar comportamentele și schemele umane au devenit mai imprevizibile, temporizate și eterogene – și, ca atare, mai dificil de codat. Oamenii muncesc într-o economie bazată pe proiect sau în companii de feluri diferite sau pe ture diferite și comunică constant în afara granițelor normelor la care te-ai aștepta. Acum relaționăm diferit în spațiul fizic, întrucât folosim spațiul rețelelor pentru a întreține mai frecvent conexiunile la distanță.

Drept urmare, dincolo de mediul corporatist al Google, sistemele „stabile”, pe care Google și alții le-au bulversat cu succes în trecut, sunt mai poroase și mai fragmentate în prezent. E posibil ca sistemele să nu fie deloc coerente în spațiul fizic, ci în domeniul relațiilor noastre. Aici eforturile Google încep să provoace daune. Google a ales să imite sunete precum „ăă” și „mm” ca să transmită la fel de multă personalitate și sens ca și selecția cuvintelor, tonul și tot restul chestiilor care ne umanizează în conversații. Drept urmare, pentru Google individualitatea e ceva ce trebuie tratat ca o constantă stabilă, care nu ar fi amenințată de un email auto-completat. Dar este, pentru că cu cât oamenii ajung să se bazeze pe viteza cu care Google le imită sau le îmbunătățește comunicarea, cu atât devenim mai omogeni. În plus, cu cât comunicarea noastră e mai ternă și mai eficientă prin „metoda Google”, cu atât vom crea legături mai goale de sentimente și emoții și cu-atât vom fi mai deconectați unii de alții.

Automatizarea Google poate să ne subsumeze întreaga personalitate sau părți din ea, prin sugestiile algoritmilor. Ca atare, cooperarea pe care o cultivăm în mod direct unii cu alții, devine intermediată de Google. Drept urmare, în loc să ne conectăm unii la alții prin ton și voce, Google devine hub-ul care gestionează sensul comunicării. E ca un joc de-a „telefonul fără fir” cu algoritmii.

Google susține că îi ajută pe oameni să „economisească timp”, dar ceea ce face e să se protejeze pe sine de mesaje și emailuri disruptive și de nevoia de a da telefoane pentru programări și rezervări necesare pentru a întreține treaba asta murdară de a fi ființe în corpuri care necesită chestii gen tuns și hrană. Etica de lucru a companiei Google nu are timpul sau răbdarea necesară pentru oamenii din cadrul mașinăriei și nici de vorbăria sau nevoile noastre fizice și emoționale, iar modurile noastre diferite de comunicare sunt deranjante și disruptive pentru felul lor de a fi. Ceva trebuia făcut. Dacă Google adoptă poziția „Pune-l pe Google să facă asta”, creează comportamente și mai izolate, ceea ce menține compania și metoda Tayloristă intacte, în favoarea unui scop de neatins al „eficienței”. Dacă îl „punem pe Google să facă asta”, renunțăm parțial la personalitățile noastre și la capacitatea noastră de a crea relații și conexiuni directe între noi.

Suma eforturilor Google în societate va fi perturbatoare și nu va avea succes decât dacă Google învață să creeze tehnologii bazate pe algoritmi flexibili și adaptabili, care lucrează mai îndeaproape cu modul în care interacționează oamenii. După cum am mai menționat, fiecare dispozitiv de „economisit” timpul de la Google generează din ce în ce mai multă muncă pentru oamenii care nu fac parte din ecosistemul Google.

Ca atare, singurul loc în care pare că reușește Google să economisească timp e la el acasă.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.