FYI.

This story is over 5 years old.

Mâncare · Bucătărie românească și internațională

Cum e să ții post negru de Ramadan când lucrezi la restaurant

Până pe 5 iulie, musulmanii din lumea întreagă țin post pe durata lunii sfinte de Ramadan, se abțin de la mâncare și de la băutură între răsăritul și apusul soarelui.

A venit din nou perioada aia a anului. Până pe 5 iulie, musulmanii din lumea întreagă țin post pe durata lunii sfinte de Ramadan, se abțin de la mâncare și de la băutură între răsăritul și apusul soarelui.

Anul ăsta e o încercare cu-atât mai mare pentru musulmanii din Marea Britanie, pentru că nopțile scurte de vară înseamnă că trebuie să țină post negru timp de aproape 17 ore pe zi. Dar populația non-musulmană continuă să ronțăie liniștită și face asta fix sub nasurile celor care postesc în timp ce lucrează în industria alimentară. Musulmanii de pe tot cuprinsul țării o să-și vadă de treabă ca de-obicei: o să gătească, să prepare și să servească de mâncare pentru clienții lor, la fel de pretențioși ca de-obicei.

Publicitate

M-am plimbat prin Huddersfield și am întrebat câțiva dintre musulmanii care țin Ramadan anul ăsta cum e să muncești cu mâncare toată ziua și ce trucuri folosesc ca să reziste.

Nume: Hamid Islam
Ocupație: Manager de restaurant

VICE: Salut, Hamid, cum ți-a mers cu Ramadanul până acum?
Hamid Islam: A fost greu. Corpul îmi încetinește din ce în ce mai mult, îl simt. Azi am venit de la Bradford, am condus aproape trei ore și a trebuit să mă opresc vreo 20 de minute, știi, doar ca să nu leșin un pic.

Cum te afectează lucratul cu mâncare în perioada asta?
Ca să fiu sincer, e un pic tortură. Gândește-te cum e să gătești și să servești 40 de porții la pachet și 80 de oameni în restaurant, să stai pe lângă aperitive, multe feluri principale și să n-ai cum să mănânci. În plus, gătim mâncarea în fiecare zi, dar n-avem voie să o gustăm, așa că e mai greu să ne dăm seama de arome, să știm dacă e nevoie de un pic mai mult iaurt sau mai multă sare la un anumit fel de mâncare.

Dar amicul meu Richard, aici de față [arată spre un client cocoțat pe bar], el trebuie să mănânce, iar noi trebuie să facem bani, așa că îi dăm înainte. Ajută la disciplină. Te forțează să te lupți cu propriile dorințe.

Citește și Ce-am învățat în trei ore de la Martorii lui Iehova din București

Și ce părere aveai despre Ramadan când ai început să lucrezi în domeniu?
Chiar îmi aduc aminte că am refuzat să mă duc la muncă. Eram destul de tânăr și nu voiam să am mâncare prin preajmă în timp ce posteam. Dar tata [patronul localului] m-a hărțuit până am acceptat. Ca să fiu sincer, dacă nu mă obliga el să muncesc, nu cred c-aș fi fost în stare s-o fac acum.

Publicitate

Ai trișat vreodată?
Nu, nu.

Serios?
Ok, ba da, dar mereu m-am străduit cât am putut de mult. Au fost câteva momente când a fost prea mult, n-am mai făcut față, așa că am dat repede pe gât un pahar de apă, ca să mă calmez. În plus, când eram mai tânăr mi se părea că e ridicol să stau atâtea ore fără apă. Mă certam cu mama și cu tata. Le spuneam că oamenii din deșert n-ar fi putut să reziste fără apă, la călduri de 40 de grade, în timpul Ramadanului. În ultimii cinci ani am ținut post ca la carte, dar înainte ziceam: „nici vorbă, trebuie să beau un pic de apă".

Nume: Azeem Ali
Ocupație: Bucătar, chelner și manager

VICE: Cum e să gătești în timp ce ții post negru? Nu sună tocmai distractiv.
Azeem Ali: Da. Sunt amețit. Mi-e foarte foame după 6 sau 7 seara, după atâtea ore de muncit în bucătărie fără să mănânc nimic. Nu mor, totuși, nu cred c-ar fi cazul. Mintea mea e pregătită. Mintea mea e rezistentă. Știu că am datoria asta, pentru că așa a poruncit Dumnezeu.

Ce vrei să spui cu asta?
Ți-e foame, atât de foame, dar te-nveți să rabzi și așa am ajuns să-mi dau seama ce simt oamenii care nu au mâncare.

De cât timp lucrezi în industria alimentară?
De 20 de ani.

Cum era în perioada Ramadanului când erai la început?
A fost greu, dar treaba e că în țările musulmane, ții [Ramadan] pentru prima oară când ești foarte mic. Suntem antrenați. Începem când avem între 12 și 13 ani. Începem să ne rugăm, să-l venerăm pe Dumnezeu și începem să ținem post.

Publicitate

Deci asta te-a ajutat să-ți fie mai ușor?
Da, cred că da. Tot mi se mai face foame. Și-acum mi-e foame [Azeem gătește în timp ce stăm de vorbă]. Miroase frumos [face o pauză], dar știu că nu pot să mănânc. Mă vede Dumnezeu și trebuie să-mi controlez foamea. Dumnezeu ne știe intențiile. Știe dacă am băut apă din greșeală sau pentru că așa am vrut.

Există mâncăruri de la care ți se face foame mai rău decât la altele?
A, clar. Așa pot să-mi dau seama dacă gătesc ceva bun, pentru că mi se face mai foame. Pot să mănânc orice, dar preferatul meu e mielul. Fac un efort cu-atât mai mare să mă abțin, când gătesc miel.

De ce nu ții post tot anul?
Pentru că nu asta a poruncit Dumnezeu. Musulmanii recunosc că Dumnezeu ne-a dat fructe, apă, tot ce-avem pe lumea asta [ridică brațele, ca și cum ar vrea să reprezinte universul]. O lună ținem post, iar apoi îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat atâtea lucruri minunate.

Nume: Amin Uddin
Ocupație: Chelner

Îți amintești cum ți-a fost în primul an în care ai lucrat în domeniu, de Ramadan?
Amin Uddin: Da. Ultimele câteva ore din fiecare zi erau foarte grele. Foamea era atât de puternică și trebuia să ne uităm tot timpul la mâncare, să așteptăm până când puteam să mâncăm.

E, de fapt, mult mai bine, în perioadele ocupate, pentru că ne concentrăm pe ce treabă avem de făcut. N-ai timp să te gândești la mâncare. Dar spre finalul zilei, când nu ești ocupat și există resturi la bucătărie, mintea ta reacționează la mâncare. N-ai cum s-o împiedici [râde].

Publicitate

Cum te afectează fizic?
Nu e toată lumea la fel, dar mie mi se face sete, foarte sete. Mă ia și durerea de cap, pentru că nu primește creierul nimic de mâncare. Dar în a doua jumătate a lunii e mai bine. Învață corpul să se adapteze.

La ce te gândești ca să nu cedezi?
Ramadan e o lună sfântă. Ne concentrăm pe faptul că e porunca Atotputernicului. E și o lună în care trebui să ne gândim la cei care nu au de mâncare. Trebuie să simți foamea în perioada de înfometare, ca s-o simți și pentru cei sărmani. Ramadanul e despre a suferi pentru ceilalți.

Nume: Abbas Ali
Ocupație: Bucătar

VICE: Cum anume e să lucrezi în industria alimentară în timpul Ramadanului?
Abbas Ali: E foarte greu, oameni suntem și noi. Dar trebuie să fim puternici. O facem de dragul lui Allah. Afară e foarte cald, înăuntru e foarte cald. Muncesc ore întregi la un aragaz încins și, evident, și asta-i greu. Însă e despre auto-disciplină și, la final, ești mai puternic.

Cum e, față de foamea normală?
E cu totul altceva. Când ți-e foame în mod normal, poți, eventual, să bei un pahar cu apă sau ceva. În timpul Ramadanului, trebuie să te abții de la mâncare și de la băutură de la răsăritul la apusul soarelui, să nu-ți alunece absolut nimic pe gât toată ziua. Cu apa e cel mai rău. După atâtea ore de muncă la bucătărie te deshidratezi.

Eu sunt în bucătărie doar de cinci minute și deja mi-e foame. Și-abia am mâncat.
Răspunsul complet adevărat și sincer e că, da, simțim și noi foamea. Mai ales că acum e vară. E doar a doua oară în viața mea că trebuie să țin [Ramadan] vara. Data trecută a fost în 1990. Dar postul nu e doar despre mâncare și apă. E mai mult de-atât. De exemplu, dacă trece o fată frumoasă pe lângă restaurant, n-ai voie să te uiți în felul ăla după ea. Și trebuie să-ții și gura-n frâu, când te chinui să gătești o droaie de comenzi. Ramadanul e despre disciplină morală.

Publicitate

Câți dintre clienții tăi înțeleg că ții Ramadanul în perioada asta?
Cred că aproape toți. Mereu pun întrebări, se asigură că suntem bine. Sincer, ne face să ne simțim apreciați, de parcă le pasă de cultura noastră.

Acum câteva zile, de exemplu, eram foarte ocupați și aveam clienți care așteptau și afară, în ploaie. A intrat o femeie și comanda ei întârziase, să zicem, cu vreo jumătate de oră. A venit la tejghea și ne-am cerut scuze, dar ea m-a luat de mână și a zis: „Mulțumesc, chiar apreciez ce faceți, succes cu Ramadanul". Am fost super fericit. M-a făcut așa bucuros.

Mulțumesc, băieți.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre post:
Cum să nu fii un român prost pe internet: Detoxifiere
Cum să te distrezi în Postul Paştelui
Am încercat regimul în care nu mănânci nimic timp de opt ore și mergi la sală