FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Ce tip de fan hip hop de rahat ești?

Pentru că deşi mâncăm cu toţii căcat că nu e frumos să generalizezi, cu toţii o facem, mai ales când vine vorba de gusturi muzicale.
Ryan Bassil
London, GB
14.3.14

În viața de zi cu zi, toți tinerii ăștia epuizați de 20 de ani sunt la fel: au crescut cu opțiuni de internet nelimitat, McDonalds-uri deschise nonstop și Pirate Bay, sunt sclavi ai unor ecrane luminate, doar că să simtă că cineva îi ascultă, că au o voce.

Felul în care te folosești de vocea asta depinde de tine. Poți să creezi un personaj perfect când îţi editezi comentariile și să crezi că alegerea ta de a „exista" online, în viața de zi cu zi sau chiar în ambele, îți va modela personalitatea. Dar stai liniștit, fie că alegi să împărtășești prea multe, prea puține sau chiar să eviți ideea de a sta cu ochii într-un ecran în favoarea vieții reale, cineva în lumea asta mare e la fel de tâmpit ca tine.

De ce? Pentru că stereotipurile există și aproape toată lumea face parte din cel puțin o categorie, chiar dacă ei cred că nu. E rolul nostru să îți amintim că nu ești un mic fulg de zăpadă care dansează în întuneric, ești doar un ratat cu aceleași gusturi ca alte sute de oameni. Ți-am mai arătat asta și înainte, dar de data asta mergem și mai departe și ne ocupăm de genuri.

Fanii rap sunt ușor de judecat pentru că majoritatea nu se lasă și tot încearcă să demonstreze lumii că ei ascultă hip hop. Scriu peste tot pe profilurile de socializare, dau muzica tare în mașină sau pe telefon și își impun cultura în alegerile vestimentare, şi fiecare întorsătură a unui subgen ducându-se într-o altă direcție. Fiecare tip de muzică rap se adresează unui anumit public, iar astea sunt câteva din ele:

Fanul clasic ignorant al rapului

Majoritatea fanilor sunt în clasa a şasea și ridică în slăvi o epocă pe care nu au trăit-o. Născut la jumătatea anilor '90, deci nu prea conștient până în 2005, clasicul fan ignorant al rapului refuză modernitatea pentru că duh, Ready to Die și Illmatic au apărut în '94, iar astea sunt singurele singurele albume de care are el nevoie. Dar în loc să fie interesați de compilațiile EPMD nelansate pe piață, ei nu fac decât să asculte încontinuu melodii luate de pe canalele radio din San Andreas și soundtrack-ul oficial de la Boys In The Hood. Cu siguranță nu vor reuși să răspundă la nicio întrebare legată de ADN-ul hip hopului anilor '90, dacă nu găsesc răspunsul pe Yahoo Music. Dacă ai noroc, vor reuși să aleagă o altă melodie de la Outkast înafară de „Ms Jackson", „Hey Ya" sau „Roses", dar pune-le întrebări despre orice alt artist sau trupă reprezentativă a deceniului: Soulquarians, Diggin' in the Crates, Hieroglyphics sau oricine altcineva care nu a fost pe o compilație făcută de NOW. Vor rămâne uimiți şi vor îngâna ceva cum că Nas a schimbat lumea.

Ratatul născut de internet

Idioții născuți de internet seamănă cu Fanul Ignorant al Rapului pentru că și ei tratează internetul drept hârtie igienică pentru personalitatea lor de căcat. Dar în loc să ia aminte la trecut, băieții ăștia cred că rapul s-a născut când A$AP a futut-o cu degețelul pe Iggy. Ei acordă o importanță deosebită Twitter-ului, folosesc un nickname inspirat de numele unui rapper de succes pe internet, pentru că de ce să nu ai un nume pe care nimeni din afara grupului tău mic nu-l va înțelege? Poppin' a molly and sweatin' cu Trinidad James, acum îi sărbătoresc pe Coke Boys 'n' Young Thug și ridică în slăvi remixul „Versace" şi spun că a „schimbat America". Dacă are loc un eveniment cultural, descoperă idioții pe timeline-ul tău, care înlocuiesc glumele cât de cât amuzante cu ceva care nu are nici cea mai mică legătură, în speranța că cineva îi va observa înainte să șteargă tot când primesc un singur like de la un cont de spam.

Obsedaţii de versuri

Unii fani sunt obsedați de cuvintele din muzica rap cum sunt profii de literatură obsedați de lucrările lui Yeats. Asta-i în regulă până la un anumit punct, nimeni nu vrea să fie tocilarul care merge pe holuri şi urlă „I woke up to a new bukake", dar fără structura unui cântec, producție, flow, punct culminant și toate celelalte lucruri care fac un cântec tare, ai doar un idiot cu o șapcă care știe să folosească rhymsezone.com și să vorbească despre nimic. Și totuși, există o comunitate care te face să crezi că eşti lipsit de gust pentru că melodia lor preferată are meniuri, metafore și cuvinte pe care trebuie să le cauți în dicționar și a fost ascultată de cinci persoane. Bine intenționați, dar obsedați de control, se masturbează la auzul cuvintelor lui MF DOOM, pot să scrie lucrări academice despre Aesop Rock și neagă în mod agresiv gusturile muzicale ale prietenilor atunci când nu sunt de acord că Atmosphere sunt tari. A arăta că știi multe e tare pentru că necesită gândire, de-aia fanii ăștia își situează personalitatea undeva deasupra lui Chief Keef și Rich Homie Quan, dar în schimb, folosesc reguli de sintaxă obscure pentru a convinge lumea că Sage Francis este chiar tare.

Studenții care se dau mari și tari

Fanii de genul ăsta sunt prea ocupați să asculte piese ale DJ-ilor să le mai pese de orice versuri care nu se pot repeta de patru ori la rând. Îi găsești îmbrăcați în Commes Des Fuckdown, iar în descrierea lor de pe Twitter vocalele sunt înlocuite cu consoane, astfel încât TRAP GOD devine TRVP GWD. Pentru ei, viața este un film de succes, iar emoțiile sunt reprezentate de Michael Bayed și un suicid imaginar pe bancheta din spate a unui Maybach, în timp ce sting un joint într-una din sticlele goale de Tanqueray. În realitate, ei își imaginează cum reîncarcă un pistol pe ringul de dans al Uniunii Studenților unde se pune încontinuu „Hannah Montana" a lui Migos, beau halbe de bere caldă și pufăie din ţigări light în zona special amenajată pentru fumători. De fapt, se dau mari până vine vorba de sănătate și siguranță. Despre asta e vorba când ne referim la Trap Lord, nu?

Tânărul din clasa de mijloc din cartier

„Știi ce zic, băiete", scrie un tânăr palid cu aerul iritat al unui șmecher din intersecția unde se ascultă Busta Rhymes din Broklyn, care uită că scrie în secțiunea de hip hop de pe Reddit, de pe un Macbook Pro aflat în Esher. Ăsta este puștiul din clasa socială de mijloc, căruia îi place să se creadă „din cartier", chiar dacă are un frigider plin de sucuri de fructe și un tv cu toate pachetele de programe Sky+. Își fiecare noapte pufăie cantități mari de ceea ce el numește „iarbă" într-un parc din suburbia Neighbourhood Watch, iar tot ce știe despre hip hop vine de pe blogurile dedicate unor artiști pe care i-a ales după ce a dat la schimb o pereche de Superdy pe 5 șepci în culori diferite.

Sete sete sete

E ușor să-ţi dai seama când un rapper apelează la metoda promourilor pentru că îți vor amenința timeline-ul cu mesaje din partea unor oameni care nu contează pentru nimeni înafara micului lor grup de prieteni. Dând click pe aceste retweeturi, te vei trezi într-o parte diferită a internetului unde oamenii dau un tweet în fiecare secundă și se roagă de rapperi să le dea un RT, follow, mesaj sau să îi fută, pentru a le fi recunoscută existența de căcat. Un fel de versiune rap a jocului în care oamenii răspund la fiecare tweet al lui Obama şi-l roagă să le dea follow, fără să realizeze că reptilienii i-au cumpărat destui followeri. E deajuns să te uiți la numărul ouălor din lista lui. Ce amator. Oamenii ăștia nu sunt doar pe internet, poți să îi vezi cum pierd vremea pe blogul vreunui rapper sau al unui prieten cu ceva conexiuni, în speranța c-o să pună mâna pe vreo poză să o posteze instant pe Facebook, Twitter și Instagram. Probabil sunt urmăriți de Lil B și, chiar dacă nu au produs niciodată nimic, folosesc termenul „creativ " în titlul jobului, ceea ce este un semnal perfect pentru restul lumii care chiar muncește, mulțumim!

Ăia cu teoria constipaţiei

Rapul gansta a fost creat de FBI, Dr Dre a inventat Burning Man și da, Biggie Smalls și Tupac 100% sigur, fără îndoială, se bronzează pe o plajă din sudul oceanului Pacific. Normal, nu există surse sigure, dar la ce te aștepți, ăsta e guvernul. De la obsesia pentru clipurile de pe YouTube care atestă faptul că Rihanna face parte din grupul Illuminati, pentru că într-o fracțiune de secundă din „Umbrella" se poate vedea umbrela strânsă exact ca un triunghi, ei au o teorie legată de orice. Serios, conspirația de bază e că rapperii au folosit triunghiuri în clipurile lor doar ca să își bată joc de oameni în halul ăsta.

Nebun după Kanye

Ăsta-i băiatul tău și deși e clar că se descurcă singur, nebunii după Kanye îl vor susține întotdeauna. Îi poți surprinde pe KanyeToThe.com, cum se masturbează reciproc pe muzica de pe Yeezy şi discută despre posibilitatea să iasă cu cineva care îl urăște pe Kanye și dacă Mike Dean intră sau nu pe forum.

Fanul lui Drake

După lansarea albumului Nothing Was The Same, Drake se află în sfârșit pe lista fanilor înrăiți, deși nu a produs niciodată nimic care să schimbe lumea muzicală. Ăsta-i un loc periculos. Redactorul rubricii Noisey, Drew Millard, și-a tatuat un vers al lui Drake, iar acum se urăște pe el însuși.

Nebunul original

Serios acum, ăla care-i nebun după Eminem e nebunul de bază, şi e dovada că orice alt nebun e doar un ratat cu o tastatură și nu un psihopat cu grave probleme de personalitate care bagă un cocktail de pastile, ceea ce e până la urmă tot ce contează. Nu ești fan adevărat până nu faci FBI-ul să îți monitorizeze idolul.

Era fan, dar acum îi urăște

Să îți dedici timpul urei e clar o chestie care se întâmplă în hip hop și cu fanii Justin Bieber/One Direction. Nu vezi fani Bombay Bicycle Club că amenință cu moartea pe cei cărora le place Maccabees. Dar când ești mai întâi fan și apoi ajungi să îi urăști e ceva ce se întâmplă în orice gen de muzică. Ei arată cu degetul către cei la modă, de parcă ăsta e motivul pentru care artistul lor favorit e ascultat de cinci persoane, dar imediat cum devine faimos, se debarasează de el și urăsc tot ce produce. Ești tâmpit? Genul ăsta de oameni cred că artiștii le datorează ceva și îi urăsc cu adevărat pe Mac Miller pentru că o arde psychedelic și pe Kanye pentru că nu reface „Through The Wire", de parcă își doresc ca oamenii să nu se schimbe niciodată și să rămână așa pentru totdeauna.

Drogații de la țară, fani ai hip hopului

Asemenea unei pungi de cipsuri cântărită cu grijă sau a unei doze de Cola efervescentă, drogații ăștia sunt greu de găsit, probabil pentru că sunt prea fumați să iasă din plapuma lor de ambalaje de şaorma și cutii de jeleuri. Cei mai mulți se găsesc în fundăturilor orășelelor departe de centru și susțin hip hopul naţional până la moarte pentru că sunt prea rurali pentru muzica grime și prea naţionalişti pentru boombap. Îi găsești pe Facebook, uploadând instant clipuri de pe Jump Off TV și High Focus sau conducând pe A30 un Nissam plin de fum, pe drum către Londis pentru a cumpăra niște snacksuri. Când vine vara, se duc la un festival de muzică unde toată lumea e pastilată, gen Global Gathering, o scenă cel mai bine descrisă de UKHH God Verb T în melodia din 2013 „Old and Grumpy" cu versurile: Sitting spaced out / confusing your mind / there must be better things you can do with your time. You're getting fucked up / cool, that's exciting. Gang of weird kids on horse tranquilizers", confirmând că cel puțin o persoană e conștientă de ce se întâmplă.

Ultimii fani ai genului grime

E greu să spui exact momentul când a murit muzica grime. Colaborarea lui Dizzee cu o pictura aia roșcată adusă la viață pe nume Florence, melodia lui Skepta cu Diddy, practic fiecare cântec lansat după 2006 e de căcat, dar fanii grime cred în eternitate. Pentru ei, e ca și cum s-ar afla într-o stare continuă de jale, refuză să treacă pe la morgă din când în când cu Boy in Da Corner și cel mai tare freestyle Westwood al lui Wiley, dar continuă să trăiască și să respire de parcă nimic nu s-a întâmplat. Ascultă mereu aceiași artiști, îți vor spune că „German Whip" de la Meridian Dan nu marchează începutul procesului de înviere al muzicii grime, pentru că rimele și MC-ii muzicii grime pure nu ne-au părăsit niciodată, deschide ochii. Drăguț, căci nu reușim să vedem atâta frumusețe pozitivă în viață ca cineva care crede că anul ăsta este anul lui Scrufizzer (deși au spus asta și anul trecut și în cel dinainte).

Urmărește-l pe Ryan pe Twitter: @RyanBassil

Traducere: Ioana Dumitrescu

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi și:
Ce am înțeles despre cum arată și ce face bărbatul român adevărat din ultimul clip al lui Cheloo
Cedry2k nu a inventat muzica de extremă dreapta în România
Toate locurile din țară unde s-a lăsat cu haos și scandal la concertele BUG Mafia