Tech-narhie

FOTOGRAFII DE ED ZIPCO

Asistent foto: Marisa Abaza

DISCLAIMER OBLIGATORIU: În cele ce urmează veți găsi detalii despre cum să creați lucruri rele care sunt extrem de periculoase și probabil ilegale în zona în care trăiți. NU încercați să creați nimic din ce vedeți și citiți aici dacă nu vreți să intrați la închisoare sau să muriți. Dacă îi bubuiți capul cuiva și încercați să dați vina pe „un articol din revista VICE”, veți fi foarte dezamăgiți. Ca să fie clar: după ce citiți următoarele câteva pagini, această publicație nu răspunde nicio clipă de situațiile în care vă răniți pe voi înșivă sau pe altcineva vreodată. Idioții dracului.

La frageda și impresionanta vârstă de 19 ani, William Powell a publicat pentru prima oară Rețetarul Anarhistului. Era în 1971 și tânărul s-a simțit obligat să creeze un catalizator cu instrucțiuni pentru neliniștea civică rezultată în urma războiului din Vietnam. A investigat manuale militare și pe cel al Forțelor Speciale la Biblioteca Publică din New York și a clădit o antologie a răzvrătirii (și, sincer vorbind, a distracției). Inițial, nicio editură n-a putut da dovadă de idioțenia sau de coaiele necesare pentru a-i publica lucrarea, pentru că era un ghid de confecționat droguri și explozivi ce putea răni oameni și stârni o revoltă. Apoi Lyle Stuart, nebunul editor al multor titluri controversate ca Naked Came the Stranger și L. Ron Hubbard: Messiah or Madman?, și-a luat inima-n dinți și a zis (metaforic): „De ce n-așvrea eu să pun pe raft o carte cu sfaturi pentru teroriștii începători?” De atunci s-a strecurat în presa necunoscută, iar azi se poate cumpăra chiar și pe Amazon.

La mijlocul anilor ’80, un fișier text intitulat „Manualul lui BHU” a început să fie răspândit prin sistemul piraților de internet ca un incendiu. Conținea multe rețete similare cu cele din cartea originală a lui Powell și în cele din urmă a fost extins de cititori și administratorii sistemului, ca o versiune mai primitivă și mai sinistră a Wikipediei. Pe parcurs, cineva a preluat titlul cărții lui Powell, iar fișierul a devenit cunoscut ca Rețetarul electronic al anarhistului. S-au mai introdus texte scrise de autori care au folosit pseudonime – cei mai cunoscuți și mai prolifici sunt Exodus, Jolly Roger și RFlagg.

Cinci reiterări mai târziu, Rețetarul electronic al anarhistului a devenit un compendiu periculos și fără morală de experimente chimice. Zilnic ajunge la oameni noi cărora le plantează în cap idei rele. Pe de altă parte, William Powell e acum un creștin renăscut și lucrează împreună cu soția lui ca codirector la un ONG educațional din Kuala Lumpur. A renunțat la carte de ani de zile și vrea să o scoată din tipar. Autorii care rețin drepturile de autor își pot permite acest lux, dar William le-a vândut primului editor. A declarat răspicat că nu are nicio legătură cu versiunile electronice care au uzurpat titlul cărții sale.

Aproape oricine care are vreun interes distructiv a auzit măcar de Rețetar. Dar cele mai multe povești despre executarea diferitor proiecte sunt cel puțin dubioase. Am vrut să încercăm și noi câteva clasice, așa că am pregătit un teanc de rețete și ne-am îndreptat spre un depozit părăsit pentru a risca să ne rănim grav. Pentru acest articol, am selectat cinci proiecte din Rețetarul anarhistului V*, de RFlagg, care a fost lansat în 1997. Am ales această ediție pentru că a ieșit într-o perioadă în care internetul era tot mai accesibil tuturor. Se găsește încă destul de ușor online. Având în vedere că internetul e plin de căcat și mulți susțin că conținutul Rețetaruluie vrăjeală, am început acest experiment pornind de la ipoteza că nimic nu va funcționa. Am urmat listele de ingrediente și instrucțiunile și se pare că rețetele pe care le-am ales sunt cât de cât credibile. Vă prezentăm testele noastre făcute în condiții de siguranță, ca să nu trebuiască să le încercați voi vreodată.

Repet: De aici înainte, cuvântul Rețetar se referă la versiunea electronică și nu la cartea originală scrisă de Powell.

MEGA BOMBA CU FUM

Ingrediente: zahăr, salpetru (aka nitrat de potasiu), o sursă de căldură reglabilă, o tigaie pe care nu-ți pasă dacă o strici, un container pentru amestecul solidificat, chibrituri sau fitile

Ăsta a fost cel mai ușor și cel mai nesuferit experiment al zilei. Nitratul de potasiu nu se găsește la toate farmaciile, dar dacă suni destui oameni, se găsește cineva care să-ți facă comandă (de obicei nu lanțurile mari de farmacii). Rețeta spune patru părți zahăr și șase părți salpetru. Ne-am bazat amestecul pe șase linguri de salpetru. Rețetarul spune că jumătate de kil de chestie din asta afumă un bloc întreg și tindem să credem asta.

După ce am turnat cele două ingrediente într-o oală, am pus-o pe un reșou la flacără mică și am crescut treptat temperatura, amestecând încet până când zahărul a început să se caramelizeze. Fumurile au fost destul de intense (pe sticla de salpetru te avertizează să nu inhalezi) și e recomandat să porți mască de gaze. Trei minute mai târziu, arăta ca un rahat de câine lichid. Ne-am gândit că o fi gata.

Cum am oprit sursa de căldură, am pus niște lichid din ăla într-un pahar de whiskey. Apoi am pus în el niște chibrituri și fitile. Cum adus niște zăpadă de afară și am înfipt paharul în ea. Chestia maro devenise tare ca piatra în cinci minute.

Apoi am pus bomba jos și am aprins fitilul. A țâșnit imediat o flacără de vreun metru jumate, împreună cu o tonă de fum care puțea a pește putred înfășurat în scutece vechi de-o săptămână care fuseseră pescuite dintr-o groapă de gunoi plină de cadavre, deșeuri chimice, mucuri de țigări și cârnați arși. Proprietarul clădirii se plimba în zonă la ora aia și s-a cam panicat, așa că a trebuit să stingem pălălaia cu un stingător. Explozia a creat o mini atmosferă în depozit, iar norii de fum mai erau încă vizibili la 24 de ore după eveniment. Sperăm că n-am speriat posibilii chiriași veniți să vadă apartamentele din clădire.

BOMBĂ DIN MINGE DE TENIS

Ingrediente: mingi de tenis, chibrituri cu două capete, cuțit ascuțit sau ferăstrău, scoci, șmirghel.

Cea mai grea parte a fost să găsim chibrituri cu două capete, care sunt ilegale în multe țări. Internetul te ajută mereu când ai răbdare și aștepți câteva zile să ți se livreze un pachet, dar noi am avut noroc și am găsit un pachețel vechi într-un magazin. Ohio Blue Tips sunt cele mai bune, dar nu cred că se mai produc. Singura companie care încă fabrică așa ceva e Diamond. Am luat 100 cutii cu 32 de chibrituri la 10 dolari.

Următorul pas a fost să invităm câțiva prieteni la o petrecere de umplut mingi de tenis. Cel mai rapid se face treaba în linie: cineva face în mingi mici despicături și altcineva taie capetele chibriturilor cu foarfeca și le toarnă în găuri (se pot folosi chiar capacele containerelor de mingi de tenis pentru asta). Cineva a sugerat că ar fi bine să strecurăm și niște bucăți de șmirghel în mingi, așa că am aruncat și din alea. Ultimul pas a fost plasarea unei bucăți de scoci peste fiecare gaură și depozitarea mingilor într-un loc sigur.

Pentru o primă încercare de a face o minge de foc, am hotărât să dăm cu o minge de perete de câteva ori. Nimeni nu s-a gândit că se va detona din prima așa că nimeni, nici măcar fotograful nostru, nu a fost pregătit când mingea a ricoșat din perete și a explodat la picioarele noastre.

Pentru runda a doua, ne-am urcat sus și am aruncat mingea de la distanță într-o țintă. Dar nu cred că o construisem prea bine, pentru că a sărit de câteva ori înainte să scoată niște scântei sub o canapea veche.

Mai rămăsese o minge de tenis și s-a hotărât de comun acord că dacă nu avea de gând să funcționeze, aveam s-o forțăm. Din fericire, cineva a avut inspirația să aducă niște rachete, așa că 15 minute mai târziu, rupsesem zeci de artificii și presărasem tone de praf negru pe chibrituri și șmirghel. Ca să fim siguri, am introdus câteva fitile și ne-am asigurat că sar de sub scoci. Aruncătorul a aprins unul dintre fitile, a așteptat două secunde și a aruncat mingea de pământ, unde a erupt imediat. A fost chinuitor și nu a dat rezultatele pe care le sperasem, dar dacă arunci așa ceva într-o mulțime de oameni furioși, sigur ar lua-o la fugă.

RACHETĂ DE STRADĂ

Ingrediente: un tub de fixativ sau alt aerosol inflamabil, scoci, chibrituri, pistol cu bile

Eram destul de suspicioși în privința acestui experiment, deoarece necesită abilități de arcașși pistolul trebuie să aprindă un chibrit, ceea ce ni se părea puțin probabil. Primul pas a fost să lipim cam 15 chibrituri pe fundul concav al tubului, răspândindu-le în formă de evantai pentru a lărgi zona de țintă. Instrucțiunile nu spun nimic despre plasare, dar nu părea o idee bună să-l lăsăm pe jos pur și simplu sau pe o masă. Așa că am lipit tubul cu bandă adezivă de un skateboard și am ridicat niște baricade pentru a-i controla traiectoria.

Aruncătorul nostru s-a așezat pe un scaun la trei metri în spatele rachetei și a țintit. După câteva ratări, a nimerit tubul și sub ochii noștri, un jet de spumă de vreo cinci metri a țâșnit dintr-o parte și a propulsat skateboardul înainte cu câțiva metri. Am fost dezamăgiți, dar nu surprinși.

Am lipit o a doua țintă și am fixat chibriturile. De data asta le-am aprins dinainte, sperând că furtuna de foc va fi asigurată. Trăgătorul a nimerit tubul din prima de data asta, dar dinăuntru s-a scurs doar un lichid transparent.

După niște deliberări, am concluzionat că cheia succesului era să așteptăm să se aprindă toate chibriturile înainte de a deschide focul. Am lansat un al treilea tub și trăgătorul nostru s-a așezat pe poziție. Odată ce s-au aprins toate chibriturile, a așteptat trei secunde și a apăsat pe trăgaci. A țâșnit deodată un val de foc de cinci metri, făcând skateboardul să alunece pe ciment și pe țintașul nostru să se ascundă în spatele unui coșde gunoi ca flăcările să nu-i cuprindă fața.

PISTOL DE SUFLAT

Ingrediente: mohair, un creion, un ac de cusut, o țeavă de aluminiu de aproape un metru cu diametrul de aproximativ un centimetru.

Cea mai incitantă aventură a zilei a fost asamblarea pistolului de suflat pentru cei câţiva rămaşi în urma mulţimii furioase de mai devreme. Mereu e util să ai la tine o armă în plus.

Tutorialul pentru pistol din Reţetar făcea să pară că instrumentul e mai mult un mod de a-ţi irita colegul de cameră decât o armă potenţial letală. Totuşi, ne săturasem de explozii şi pistolul părea destul de credibil.

Cele mai multe magazine îţi taie ţeava la lungimea dorită, iar restul ingredientelor se pot procura la magazinele de mărunţişuri. La început pare imposibil ca acul să nu alunece din tub, dar după ce îi treci prin ochi nişte fire de mohair, va sta locului. Partea metalică a creionului trebuia ruptă fără să fie separată de guma de şters, dar a fost mai greu decât ne închipuiam.

Tot ce a rămas de făcut a fost îndesarea acului în ţeavă astfel încât firele de mohair să-l ţină fără să cadă. Apoi sufli. Acesta a fost cel mai tâmpit experiment – proiectilul zboară numai 1 metru jumătate şi s-ar putea feri de el şi un bebeluş. Singurul avantaj e că arăţi ca o maimuţă când sufli.

NAPALM

Ingrediente: spumă poliuretanică, benzină, o găleată, ceva cu care să amesteci

Pe parcursul zilei, toată lumea era stresată de confecţionarea napalmului. Nimeni nu putea confirma că metoda funcţiona – părea prea simplă pentru a face pielea să ţi se topească. Totuşi, am hotărât să încercăm.

Întâi ne-am gândit că cea mai eficientă formă de polistiren e ambalajul alunelor, dar am abandonat ideea când am găsit pe drum spre locaţie o pungă imensă cu spumă poliuretanică. Reţeta nu specifică proporţiile pentru ingrediente, aşa că am făcut-o la ochi.

Am turnat jumătate de galon de benzină într-un coş de gunoi. Apoi am început să adăugăm spuma, care a început imediat să se dizolve şi să fâsâie ca nişte plămâni obosiţi. După ce am turnat cam jumătate de kil de spumă şi am amestecat cu o bucată de lemn, amestecul a început să se coaguleze în nişte globule vâscoase care semănau cu sperma de demon. Rezultatul final a fost o bucată de napalm cu diametrul de 8 centimetri.

Întotdeauna e bine să testezi substanţele extrem de volatile, aşa că am lipit o bucată mică de băţul cu care amestecasem şi am aprins o brichetă dedesubt. A produs imediat o flacără cu temperatură mare şi la scurt timp după asta, a început să picure cu flăcări care s-au adunat în băltuţe care au ars vreo cinci minute bune. Dacă calci pe aceste bălţi, nu reuşeşti decât să transferi napalmul pe pantof, aşa că e mai bine să le laşi să ardă până la capăt.

Următorul pas a fost incendierea a ceva pe bune. Un tip generos a donat un televizor, cu condiţia să scriem NAPALM pe ecran cu napalm. Cu ajutorul cuţitelor pentru vopsea am reuşit să întindem şi să tăiem fiecare literă până când televizorul a fost acoperit de numele elementului distructiv. La aprindere, televizorul a izbucnit imediat în flăcări şi fum până la tavan. Proprietarul, care în mod inexplicabil se uita la noi de pe balcon, a început să strige la noi să-l stingem. Nitrogenul spumă din stingător combinat cu fumul a creat nori de gaz care a scos pe toată lumea din clădire. Bun final pentru o zi anarhistă, ne-am zis şi ne-am îndreptat spre orizont, trăgând adânc aer în plămâni.

Aveţi dovada video a experimentelor noastre în noul serial de pe VBS în aprilie. Mii de mulţumiri studiourilor Bayard că au fost atât de drăguţi să ne lase să bubuim chestii în spaţiul lor.

Traducere: Oana Maria Zaharia