Iarba și bunele maniere - Marfa infinită a lui Jummy

Via Wiki Commons

Tinerețea mea n-ar fi fost atât de palpitantă dacă nu m-aș fi străduit încontinuu să găsesc iarbă. Deși am așteptat cu ardoare, ani de zile, să se legalizeze odată iarba, știu că puștii care locuiesc în regiuni unde iarba e legală ratează niște experiențe utile în viață. N-o să știe niciodată cum e să aștepți plictisit și disperat să sune telefonul. Prietenul meu din liceu Jummy era mereu cu mine în astfel de momente, ceea ce ne-a apropiat nespus de mult.

Acum că mă uit în urmă, poate că mama avea dreptate când zicea că Jummy are o influență proastă asupra mea. Avea creastă și mereu era exmatriculat din școală. Era cel mai mare dintre frații lui, un fel de oaie neagră a familiei, și de nu știu câte ori i-am auzit pe ai lui plângându-se că nu e un model potrivit pentru frații lui mai mici. Dar pentru mine nu conta decât că îmi era alături la greu. Amândoi eram foarte dedicați cauzei noastre.

Strângeam bani împreună, abordam orice potențial dealer de vârsta noastră și așteptam mereu un răspuns de la nenorociții ăia care ne țepuiau tot timpul. Cum făceam rost de ceva, fugeam la Jummy în cameră și-o fumam pe toată deodată. Când nu reușeam să găsim deloc, eram foarte stresați – de aceea am fost suspicios într-o vară în care Jummy nu părea deloc îngrijorat.

În vara aceea, cumva a reușit să facă rost de iarbă non stop. Nu era cine știe ce iarbă – era din aia crescută în casă, dar tot își făcea efectul. Nu avea niciodată cu toptanul – doar vreo două grame într-un celofan de la pachetul de țigări. De câte ori deveneam stresat, Jummy fie avea iarbă la îndemână,  fie dispărea 20 de minute și se întorcea cu niște marfă. Cât timp nu l-am întrebat de unde o lua, mi-a spus că nu era nevoie să fac și eu rost de iarbă la rândul meu. M-am supus dorinței lui, dar prietenii noștri au început să fie curioși și să-l întrebe de unde dracu' are atâta iarbă.

În spatele casei lui Jummy era o pădure, așa că prima presupunere era că Jummy creștea plante acolo. Copiii au presupus asta pentru că erau ignoranți, altfel ar fi știut că Jummy habar n-are să crească iarbă corect. Presat să răspundă, Jummy ne-a spus că îi făcea rost un verișor. Nu l-am crezut și l-am luat peste picior, dar nu prea tare, pentru că imediat a scos niște iarbă și ne-a amețit de cap, ca de obicei.

Într-o zi, eram toți în curtea unui prieten și încercam să facem rost de iarbă. N-am reușit niciunii, așa că ne-am uitat fără speranță la Jummy. N-avea nimic, ne-a spus că verișorul lui era plecat din oraș. Dezamăgiți de faptul că izvorul infinit de iarbă secase, am sărit toți în capul ui, vărsându-ne frustrarea, până când l-am făcut să cedeze.

„Bine! Bine! Vă zic! O furam de la ai mei!”

Am fost toți șocați să aflăm că drăguții de părinți ai lui Jummy erau niște super drogați, care aveau ditamai rezerva de iarbă în casă. Jummy ne-a spus cum a nimerit în beci și a dat peste un sac de gunoi plin cu muguri. A dedus că luau iarba de la un vechi prieten care o creștea pe stilul anilor '70 – de asta nu era iarba cu care eram noi obișnuiți. A fost uimit să afle că părinții lui, care îl certau mereu pentru stilul lui de viață, erau niște drogați ipocriți. (Pe vremea aceea, Jummy credea că singura lui problemă pentru care puteau fi supărați părinții, era consumul de iarbă.)

Jummy voia să beneficieze de descoperirea lui, dar știa că nu le poate spune părinților că le aflase secretul. Așa că a început să șterpelească câte puțin în fiecare zi, ca părinții să nu observe. A funcționat câteva săptămâni, până când Jummy s-a lăcomit – sau, mai degrabă, a devenit tot mai generos cu noi. După ce a început să împartă marfa cu noi, a fost nevoit să fure tot mai mult. În ziua în care noi am sărit pe el, mama lui Jummy tocmai descoperise că rezerva de iarbă le scăzuse foarte rapid. I-a spus tatălui lui Jummy și l-au luat amândoi la rost, îngrijorați nu doar că le fuma iarba, ci că o consuma atât de rapid și în cantități atât de mari. Bietul de el nu ne-a dat și pe noi de gol, asumându-și toată vina.

După momentul ăsta, Jummy n-a mai avut acces la stash, dar măcar părinții nu l-au pedepsit – din moment ce tot fumau și ei. De asta stătea cu noi în curtea prietenului nostru în loc să fie închis în casă în ziua aceea. „Părinții mei sunt niște drogați, frate. Nu-mi vine să cred,” ne-a zis. Ne-am uitat la el în tăcere. Nici nouă nu ne venea să credem.

În scurt timp, Jummy a început să ia iar mugurași de la ai lui, dar de data asta a procedat mai rezonabil și la fel au făcut și părinții lui. Ajunseseră la o înțelegere tacită – nu mai era nevoie să fim paranoici când ajungeam la el acasă și nici să ne ascundem în camera lui ca să fumăm. Pe această cale, vreau să-i mulțumesc lui Jummy și părinților lui care au fost super de treabă. A fost o perioadă foarte mișto din viața mea.

@ImYourKid

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: M-a țepuit tipul pe care-l credeam ofițer antidrog