FYI.

This story is over 5 years old.

Evenimente

Filmul NO, premieră cinema

În cinematografe de vineri, 5 iulie!

UPDATE: Gael Garcia Bernal, în rolul copywriter-ului care l-a învins pe Pinoche!

„Rene Saavedra este un personaj etern. Simbolizează trezirea conştiinţei politice a unei persoane aparent apolitice. Fiind indisputabil produsul politicilor îndurate de părinţii lui – exil, persecuţie, sentimentul de neapartenenţă la propra ţară – pe parcursul poveştii, fără să vrea caută să se împace cu latura sa politică, care este chemată la înaintare pentru ca schimbarea circumstanţelor sale să se poată produce.

Publicitate

Cea mai bună tactică a campaniei NO a fost să profite pe de-o parte de sistemul neoliberal implementat şi folosit la discreţie de dictatură şi, pe de altă parte, de procesul democratizării mijloacelor masive de comunicare, în starea lor rudimentară în care se găseau atunci.

Cred că ceea ce s-a realizat în acel moment a fost unul dintre cele mai importante şi pure acte de fraternitate înregistrate de democraţie la nivel global. Deşi ştiau că se angrenau într-un proces electoral pe care marea majoritate îl considerau a fi fraudulos de la bun început, oamenii au avut încredere că, indiferent de cost, merită să se facă auziţi odată pentru totdeauna: pentru ei înşişi, pentru părinţii şi copiii lor.”

Gael Garcia Bernal

În cinematografe de vineri, 5 iulie!

No/Nu este o dramă istorică despre campania electorală din 1988 care a dus la căderea dictaturii lui Augusto Pinochet.

Filmul este regizat de chilianul Pablo Larraín (Fuga, Tony Manero, Post Mortem). Actorul principal este sud-americanul Gael Garcia Bernal (Amores Perros, The Motorcycle Diaries, Y Tu Mama Tambien, Mala educacion).

No a fost nominalizat la premiile Oscar 2013, secţiunea „Cel mai bun film străin” şi a obţinut C.I.C.A.E (Quinzaine des realizateurs) la Festivalul de la Cannes 2012. De asemenea, a câştigat “Premiul publicului” la festivalurile de film de la São Paulo, de la Salonic şi a fost nominalizat pentru „Marele Premiu” la Festivalul Internaţional de Film de la Tokyo.

No este adus în România de Independenţa Film.