Ce arme noi și vag SF o să aibă Armata Americană în 2017

În 2014, după ce se retrăsese din Irak și căuta să-și încheie misiunea oficială de luptă în Afganistan, armata americană a început să evalueze impactul a mai bine de zece ani de lupte purtate aproape exclusiv împotriva insurgenților și a teroriștilor. În tot acest timp își antrenase trupele în primul rând pentru acea misiune și cumpărase arme special pentru acele conflicte nebuloase.

Dar lumea părea să devină din ce în ce mai complicată, iar trupele aveau să necesite echipament și arme noi ca să facă față acestor amenințări. Așa că departamentul de luptă la sol a intrat într-o fază de modernizare fulger.

În decembrie 2016, Armata a dat publicității o listă „top 10" cu eforturile depuse pentru modernizare. Programele includeau de la vehicule la aeronave la arme individuale și echipament medical.

În martie 2014, Rusia a preluat controlul asupra Peninsulei Crimeea din Ucraina. Apoi Moscova a început să sprijine insurgenții care luptau împotriva guvernului de la Kiev prin furnizarea de tancuri și artilerie. Mișcarea a declanșat din nou îngrijorările pe tema unui potențial conflict clasic, la sol, în Europa, între adversari cu arme clasice.

La scurt timp după aceea, Statul Islamic s-a revărsat din Siria în Irak și a declanșat astfel o criză în regiune. Ascensiunea dramatică a grupului promitea ani de noi lupte, fie ele și limitate, împotriva teroriștilor din Orientul Mijlociu și de prin alte părți.

Brusc, Armata s-a trezit în căutare de instrumente cu care să facă față la ceea ce nume un „hibrid" de inamici cu tehnologii mai noi și mai vechi. Dușmanul era adeseori „evaziv și ambiguu", a declarat Generalul Daniel B. Allyn din Armata Americană, șef adjunct al statului major, pe 27 octombrie 2016.

Legiuitorii și experții au criticat periodic armata pentru că se concentra prea mult pe militanți și teroriști. În 2017 era deja adevărat că tancurile, elicopterele, obuzierele mobile, aruncătoarele de rachete și multe alte sisteme de bază ajunseseră doar versiuni îmbunătățite ale unor echipamente proiectate cu zeci de ani în urmă.

Ce-i drept, Armata lucrase constant la îmbunătățirea propriilor echipamente de la finalul Războiului Rece. Însă se confruntase și cu câteva obstacole majore pe parcurs.

Între 1991 și 2010, Pentagonul a eliminat, în cele din urmă, vehiculele blindate Future Combat, obuzierul autopropulsat și mortal Crusade și futuristul elicopter stealth RAH-66 Comanche, în ciuda faptului că se investiseră deja în ele niște milioane de dolari. N-au ajutat nici niște reduceri de buget aprobate automat de Congres – printr-un proces cunoscut sub numele de sechestru.

Dar niciunul dintre lucrurile astea n-a însemnat că departamentul de luptă la sol al Americii stătea pe loc.

Până-n 2016, Armata îndurase aproape 30 de ani de tentative eșuate de a-și îmbunătăți flota de vehicule – în mod special tancul M-1 Abrams și vehiculele de luptă M-2 și M-3. Cea mai de succes poveste fusese achiziția controversatului vehicul armat Stryker.

În 2009, Pentagonul a pus punct ambițiosului program Future Combat Systems. Cel puțin pe hârtie, programul promisese Armatei o întreagă gamă nouă de tancuri, transportoare blindate de personal și arme mobile de artilerie.

În plus, dronele pe roți funcționează cu trupe de infanterie. Tentativele de recuperare a segmentului motorizat de infanterie prin înlocuirea Bradley-urilor care îmbătrâneau s-au ciocnit de și mai multe obstacole.

Așa că era important ca Armata să încheie anul 2016 cu o reușită în cadrul unui proiect mai simplu, care prevedea în sfârșit înlocuirea a sute de transportoare blindate de personal M-113 din epoca Războiului Rece. Noul Vehicul Blindat Multifuncțional, cunoscut sub numele de AMPV, avea potențial să devină o trambulină către înlocuirea altor vehicule, printre care M-2 și M-3.

În decembrie 2016, antreprenorul din domeniul apărării BAE Systems a livrat primul prototip de AMPV – efectiv, o variantă de Bradley fără tureta prevăzută cu armă și rachetă. Cu două luni înainte, Armata tot nu se hotărâse încă dacă acest anume tip avea să fie baza tuturor variantelor pe care le lua în calcul, conform unui raport întocmit de Serviciul de Documentare al Congresului.

Armata lucra separat cu General Dynamics and Kongsberg Defense Systems, ca să doteze Strykerul mai ușor cu mai multă putere de tragere. Versiunile de infanterie ale acestor vehicule blindate cu opt roți puteau să transporte doar o mitralieră cu calibru de 50 de milimetri sau un lansator automat de grenade cu diametrul de 40 de milimetri.

Firmele norvegiene și americane au creat împreună noul Stryker Dragoon, prevăzut cu o turetă complet închisă în vârf, cu un tun puternic, cu diametrul de 30 de milimetri. Comandanții Armatei din Europa ceruseră în mod special acest tip de armament îmbunătățit, pentru a putea să contracareze potențiale atacuri din partea rușilor.

„Rușii, după câte se pare, își upgradaseră și se ocupaseră de mai multe aspecte, în timp ce noi eram angajați în conflictele din Irak și Afganistan", a spus Alyn într-o alocuțiune la un sediu General Dynamics din Michigan, unde compania a lansat noul vehicul în octombrie 2016. Asta reprezenta un „risc inacceptabil" pentru trupele americane.

La celălalt capăt al spectrului, Armata făcea progrese înspre înlocuirea celebrelor vehiculele ușoare Humvee cu un camion mai nou, mai bine protejat, denumit Vehicul Tactic Combinat Ușor, sau JLTV. În martie 2016, după aproape zece ani de teste, experimente și proteste împotriva contractului, departamentul de luptă la sol a dat prima comandă pe bune pentru acest tip de vehicule.

Vehiculul ales, de la Oshkosh, era derivat din mai vechiul vehicul anti-mine M-ATV. Dacă totul merge conform planului, prima tură de vehicule JLTV o să vină în patru variante: o versiune utilitară, un vehicul cu scop general, un transportor de mitraliere grele și un alt vehicul, denumit obscur „transportor de arme cu rază scurtă de acțiune", echipat cu rachete TOW anti-tanc = practic, aceleași misiuni de bază pe care le îndeplinesc și actualele Hummere.

În ciuda faptului că a început să cumpere vehicule noi, Armata speră măcar să poată înlocui motoarele tradiționale cu combustie internă cu care sunt prevăzute camioanele precum JLTV-urile în viitorul apropiat. Cu niște motoare mai bune, Armata ar putea să ajusteze cât cheltuie pe plinurile de benzină și să devină mai puțin dependentă de combustibili pe bază de petrol.

Deci un alt efort important de modernizare a Armatei în 2016 a fost un program care și-a propus proiectarea unei centrale electrice pe bază de combustibil derivat din celule de hidrogen. Cu sprijinul General Motors, departamentul de luptă la sol a prezentat un exemplar-test din noile camioane, echipat cu prototipul de motor, în octombrie 2016.

În 2002, Pentagonul a anulat proiectarea obuzierului autopropulsat Crusader al Armatei. Departamentul de luptă la sol inclusese în programul ghinionist, Future Combat Systems, și niște planuri pentru o altă armă mobilă, cu bătaie lungă.

Așadar, în 2016, trupele de artilerie s-au trezit că se plimbă în continuare cu obuzierul mobil M-109A6 Paladin – derivat dintr-un vehicul care a fost adus pentru prima oară pe câmpul de luptă în 1962. În ciuda unui nou program de modernizări, din ce în ce mai mulți aliați și potențiali dușmani îi depășeau pe soldații americani la capitolul distanță de bătaie.

Același lucru era valabil și pentru armele tractate M-777 ale americanilor, cu diametrul de 155 de milimetri. Armata a intrat în 2017 cu proiecte în lucru pentru o țeavă nouă de tun, cu bătaie lungă, pe care s-o poată instala pe armele deja existente.

Prototipul M-777ER – ER vine de la „extended range", bătaie mai lungă – poate să nimerească ținte aflate la mai bine de 64 de kilometri distanță. Are o rază de acțiune de două ori mai mare decât arma folosită la ora actuală.

Țeava modificată de tun adaugă aproape doi metri și cam 450 de kilograme la cadrul inițial. Armata se așteaptă ca noua armă să poată fi instalată pe noul M-109A7.

Inginerii tot mai au niște probleme de rezolvat. Lungimea adăugată înseamnă că arma s-ar putea flexa, îndoi sau rupe, în timpul deplasării trupelor dintr-un punct în altul.

Tot în 2016, Armata a început primul program de modernizări importante după 40 de ani pentru grenadele de mână. Noua armă ar da fiecărui combatant în parte mai multe opțiuni de a elimina inamicii aflați la distanțe mici.

Spre deosebire de modelul actual, Armata vrea ca soldații să poată trece grenada „modernizată"de la modul de operare „defensiv" la cel „ofensiv", în funcție de situație. De obicei, o grenadă de mână ofensivă creează doar o undă de șoc, nu aruncă șrapnel letal, astfel încât soldații o pot folosi în condiții mai sigure în timp ce avansează, mai ales în clădiri sau alte spații închise.

Din păcate, Armata și-a retras din uz singura grenadă ofensivă de mână în 1975. Proiectilul era făcut dintr-un aliaj care conținea azbest, o substanță carcinogenă.

Arma cea nouă le-ar permite soldaților „să nu mai fie nevoiți să care atâtea tipuri de grenade", a declarat Jessica Perciballi, ofițerul de armată care conduce proiectul. „Noua grenadă multifuncțională le-ar permite să care una singură… și să-și poată alege dacă s-o folosească cu efect de fragmentare sau contondent, în funcție de situație."

Pentru a îndeplini cerințele Armatei, inginerii au căutat o formă potrivită pentru ambele funcționalități, care să fie și ușor de transportat. Celelalte caracteristici de proiectare s-ar putea să le pună, la rândul lor, niște probleme.

În timp ce Armata lucrează la o nouă familie de aeronave, care să înlocuiască atât elicopterele cât și avioanele, aviatorii militari zburau în continuare cu elicoptere Apache AH-64E și Black Hawk UH-60M în 2016. Sunt cele mai noi versiuni de nave și elicoptere de transport folosite de militari din anii '80.

Ambele elicoptere folosesc versiuni ale motorului de avion General Electric T-700. După mai bine de treizeci de ani de modernizări, AH-64 și UH-60 pot să ducă mult mai mult echipament decât s-ar fi așteptat inițial producătorii de aeronave Boeing și Sikorsky.

Greutatea încetinește elicopterele, le face mai greu de manevrat și mai vulnerabile. Le și îngreunează munca piloților.

„Cu niște ani în urmă, patru elicoptere Black Hawk puteau să miște un pluton", le-a explicat William Gayler, g-ral mr., șeful Centrului de Excelență în Aviație al Armatei, reporterilor adunați la sediul centrului din Fort Rucker, Alabama. „Azi e nevoie de opt sau nouă, iar în 2020 – presupunând că greutatea liniară va continua să crească în același ritm – va fi nevoie de 15-20."

Și la socoteala asta nici nu intră prețurile din ce în ce mai mari pentru combustibil, plus timpul și banii pe care-i cheltuie mecanicii ca să repare centralele electrice îmbătrânite. La fel ca în cazul vehiculelor blindate ale departamentului de luptă la sol, reprezentanții Armatei vor să îmbunătățească motoarele ca să economisească niște fonduri prețioase.

Cu un strop de noroc, Armata o să poată folosi măcar o parte din tehnologiile astea pe următorul model de aeronavă, oricare-ar fi acesta. Din păcate, deși inginerii s-au apucat de munca preliminară la noul motor în 2016, autoritățile nici nu se-așteaptă să se apuce măcar de testarea primei aeronave cu turbina modernizată mai devreme de 2026.

Alte două dintre principalele zece proiecte de modernizare ale Armatei au de a face în mod expres cu salvarea vieților combatanților. De la Războiul din Coreea încolo, unul dintre principalele atuuri ale armatei americane a fost tehnologia sa medicală din ce în ce mai eficientă.

În 2016, medicii și echipajele spitalelor de campanie își depășiseră deja cu ani lumină predecesorii de acum 50 de ani. Dar Armata știe că mai sunt îmbunătățiri pe care le poate aduce.

„Un medic sau un alt soldat poate să aplice un turnichet tradițional pe membrul unei alte persoane, dar nu-l poate folosi ca să stopeze o hemoragie în zona abdominală, pectorală, inghinală, lombară, pelviană sau axială", a declarat Nadja Y. West, locotenent general în Armata Americană și chirurgul șef al Armatei în cadrul unei întâlniri a Grupului de Scriitori pentru Apărare de la Washington, D.C., în august 2016.

Noul „turnichet de joncțiune" ar putea să ofere o soluție pentru problema asta. Deși arată ca o centură destul de obișnuită, instrumentul are segmente gonflabile.

Într-o situație de urgență, un soldat ar putea să înfășoare dispozitivul în jurul unei secțiuni mai ample din corpul unui camarad rănit, iar apoi să-l umple cu aer, ca să aplice o presiune constantă, salvatoare. Testele au indicat că soldații pot să aplice centura și să oprească hemoragiile mortale în mai puțin de un minut.

În decembrie 2016, Armata pusese primele turnichete de joncțiune la dispoziția trupelor combatante.

Desigur, cea mai bună metodă prin care Armata poate să salveze vieți ar fi prin prevenirea rănirii soldaților. În 2016, inginerii lucrau la niște armuri de corp mai ușoare și mai puțin greoaie.

Modelul experimental de bluză balistică de corp cântărește cu aproape 16 kilograme mai puțin decât actuala armură de corp Interceptor. Ce e și mai important e că soldații și le pot „pune ca un tricou de portar la hochei", zice Robert DiLalla, inginerul militar care conduce proiectul.

„Soldații s-au exprimat clar și răspicat: evaluările utilizatorilor spun că peste 90% le acceptă", a adăugat DiLalla added. „În mod normal, când evaluăm componentele armurii, considerăm că o proporție de 60% e un succes."

Ultimul dintre principalele zece proiecte de modernizare a Armatei din 2016 e aproape SF. Cercetătorii de la Laboratorul de Cercetare Militară au petrecut mult timp anul trecut ca să afle ce pot să facă cu fotonii.

Fotonii sunt particulele de bază care alcătuiesc lumina și alte valuri electromagnetice. Dacă ar înțelege mai bine particulele, experții ar putea să creeze modalități noi, mai rapide și – poate cel mai important – mai sigure de comunicare și de stocare a datelor.

La fel, dezvoltarea unor echipamente mai sensibile care să măsoare și să monitorizeze fotonii ar putea duce la revoluționarea camerelor de spionaj și a altor echipamente de supraveghere. În mare, Armata nu prea știe cu ce-ar putea s-o ajute fotonii, dar de-abia așteaptă să afle.

„Nu prea știm care-ar putea fi toate modurile de întrebuințare", a spus Michael Brodsky, fizician al Armatei. „Parte din misiunea noastră e să găsim aceste întrebuințări."

Cercetarea fotonilor pare să funcționeze ca o analogie bună la întreg efortul de modernizare al Armatei de la ora actuală. Serviciul știe că lumea e plină de amenințări complexe și că nu există niciun singur set de instrumente care să se potrivească în orice situație.

Dar reprezentanții Armatei mai știu și că dușmanul nu așteaptă să se ivească soluția perfectă.

Articolul original a apărut la War Is Boring .

Traducere: Ioana Pelehatăi