Vacanța la munte în România e un test de stres prin care nu vrei să treci

Ultimul Revelion nu l-am făcut la munte, m-am ars destul în anii trecuţi din cauza preţurilor şi a aglomeraţiei idioate. M-am gândit însă că nu strică dacă dau o fugă pentru o tură de schi de o zi la începutul anului. Am regăsit Valea Prahovei ca un Bamboo al destinaţiilor montane, cu toată fauna de care te loveşti, de obicei, prin mallurile bucureştene sau prin cluburile mainstream din Centrul Vechi.

Predeal, Azuga sau Buşteni, mai ales de Revelion, sunt locurile în care oamenii ăștia vin să petreacă după fiţa maximă. Îi reperezi ușor, stau la baza pârtiei, cu un pahar de vin fiert şi aruncă petarde ca ultimii triști, dar documentează totul pe Facebook. Altfel, ce rost are să petreci la munte, dacă lumea nu ştie că faci asta?

Şi, crede-mă, ce îți descriu mai departe e valabil şi pentru următoarele zilele, când Valea Prahovei o sa fie sufocată de pantofii basarabenilor care sărbătoresc pe rit vechi. Poate așa ai inspirație să alegi alt loc în care să prinzi iarnă și schi.

Este extraordinar cum preţurile stabilite de cei ai locului pentru cartela de schi n-au nicio treabă cu ce primești de banii ăia. La Predeal, cu trei pârtii mari şi late, nu mai lungi de un kilometru, plăteşti 140 de lei ca la Poiana Braşov, unde sunt vreo cinci kilometri de pârtie. Nervii tăi sunt însă incluşi în preţ.

Trebuie să te pregăteşti să aştepţi vreo 15 - 20 minute la coadă la telescaun pentru fiecare urcare. Asta doar ca să te bucuri de câteva minute de schi, la coborâre. Şi nu doar pârtia e scurtă, ci şi porţia de adrenalină, că telescaunul funcţionează doar până la 16.30. E exact ca la poștă sau primărie: program cu publicul scurt și coadă lungă.

După ce ai plătit, ai stat la coadă și ai ajuns în vârf, bucură-te! Tocmai ai scăpat de două chestii idioate și enervante pe care le tot întâlneşti pe pârtiile super aglomerate: muzica proastă și oamenii care urlă-n telefoane.

Poate că totul a început la un mare congres al staţiunilor de la munte, unde s-a stabilit că la baza pârtiilor trebuie să urle în boxe muzică din aia pe care ar băga-o orice radio comercial și pe care o auzi în taxiurile din București. Nu am pretenţia să mi se cânte Vivaldi la vioară, dar știi şi tu trendul și de ce e enervant să te simți ca într-o discotecă de la țară. Și, uneori, totul e asezonat cu intervenţiile unui animator DJ, care îţi aminteşte permanent cât de mişto e acolo.

Apoi, muzica asta funcționează ca un magnet pentru tipii ăia cu telefonul înfipt în ureche, care le țipă altora chestii de genul: „Da, vere, sunt la munte cu naşu' şi finu'!". Asta dacă nu sunt ocupaţi să facă live pe Facebook, să se bucure tovarăşii de acasă de peisaj și de muzică.

Fie că te duci la munte pentru sporturile de iarnă, fie că vrei doar natură şi aer curat, foame tot ți se face. Dacă mai și vrei să dormi măcar o noapte acolo, deja e burghezie. Serviciile te costă aproape ca-ntr-o staţiune exclusivistă din Alpi, dacă vrei să dormi într-un pat curat dintr-o cameră încălzită şi să mănânci două mese pe zi. Şi da, în perioada asta, chiar dacă eşti dispus să laşi câteva sute de lei la restaurant pentru o ciorbă în pâine şi coaste de porc, s-ar putea să nu găseşti nici măcar loc în care să fii jefuit.

La munte se mănâncă nu doar scump, ci şi mult, iar restaurantele sunt de cele mai multe ori umplute de grupurile venite la munte ca la o plimbare în parc, într-o zi de primăvară. Dar, până la urmă, ăsta e traseul lor când vin la munte: ziua beau vin fiert şi cască gura la baza pârtiei, iar seara vor fasole cu ciolan la restaurant.

Ziceam mai sus de grupuri care umplu restaurantele și pe oamenii aceștia îi remarci după cum se îmbracă. Din 10 de fani derdeluş, nouă vor purta blugi mulaţi şi sfâşiaţi sau celălalt outfit tradiţional, care se vrea ceva mai profi: treningul adidas. Eşti la munte, te îmbraci sport, logic! Totul accesorizat aşa cum îi stă bine unui cocalar, cu pantofi sau adidaşi albi, nicidecum bocanci. Varianta feminină poartă cizmuliţe greţoase cu blăniţă, Bianca Drăguşanu style.

Asta dacă nu le poartă pe cele negre, din scai, peste genunchi, ca să le dea prilejul tipilor din gaşcă să le adune de pe jos din 50 în 50 de metri. Din fericire, ei sunt ca aerul: pe măsură ce urci, sunt tot mai rarefiați. Îi mai întâlneşti, ce-i drept, şi în vârful pârtiei, dar acolo sunt în minoritate. E de-nţeles, pentru că urcarea și coborârea cu telescaunul te duce la 40 de lei, aşa că nu merită, dacă nu schiezi. Sau se face, dacă te întorci pe jos, pe mijlocul pârtiei, cum se mai cred unii viteji.

Eu mă duc la munte pentru schi, dar, să ne-nţelegem, n-am nimic împotriva săniilor sau a ligheanelor (care, mai nou, le înlocuiesc pe primele). Nu pricep însă de ce sunt folosite mai mult de ăl' bătrân şi cu burtă şi mai puţin de ăla micu' și de ce nu fac asta în zona lor, unde n-ar mai încurca oamenii pe schiuri și plăci.

Pentru ultima mea călătorie la munte, mi-am propus să ajung în Poiană, dar m-am oprit în Predeal, pentru că nu-mi doream să stau o viaţă pe drum. Da, mă aşteptam să fie aglomerat, însă logic ar fi fost să n-am loc de schiori sau plăcari, nu de grupuri din alea pentru care cel mai extrem sport de iarnă este să se dea pe fund cu punga.

Este aproape înfricoşător să vezi câţi burtoşi cu trening adidas şi cu sania în spate se îndeaptă odată cu tine spre pârtie. Ştii c-o să-ţi strice zenul pentru că vorbesc de genul ăla de oameni care nu înţeleg că există o pârtie specială pentru sănii. Nu, ei vor să fie extremi şi să se de pe lângă tine, ăla care vii pe schiuri sau pe placă. La Predeal, se practică o chestie şi mai absurdă: să-ţi urci sania cu telescaunul până în vârf și să te dai de la 1.400 de metri, pe pârtia de schi, ca patronul suprem al zăpezii.

Dacă eşti ca mine şi-ţi vine cheful să-ţi pui schiurile în picioare chiar în miezul sezonului, cu gândul că n-o fi dracul chiar atât de negru, crede-mă, chiar este. Mai bine o iei pe cărări mai puţin bătute şi faci un traseu, ceva, că acolo sigur nu dai de cocălărime şi neam prost. Partea bună e că pe ăștia nu-i ține să se ducă mai departe de pârtie, de locurile cunoscute. Partea proastă, la întoarcere, e că vei sta în aceeași coloană cu ei așa că planifică-ți bine și plecarea.

Citește despre alte chestii enervante în vacanță:

Toate pozele enervante din vacanțele românilor pe care o să le vezi pe Facebook

Poveștile agenților de turism români cu clienții: amorezi infideli, hoți de saltele și săraci cu duhul

4 motive pentru care turiștii sunt o turmă de ghiolbani