FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Am urmărit tot weekendul emisiunea lui Mihai Trăistariu unde se vorbește mult de bătut copii

Se difuzează doar în Constanța ceea ce este o pierdere mare pentru poporul român și fetițele de 13 ani de pretutindeni.

Pentru majoritatea oamenilor de pe planetă, care nu-s corporatiști, weekend-ul e sfânt. E singura noastră oază de liniște săptămânală, care ne ajută să nu clacăm psihic în fiecare vineri la finalul programului. Problema e că ține doar două zile. E prea puțin. Trebuie să-l fructifici la maximum înainte să apară sentimentul ăla super nasol de duminică seara, când îți dai seama că mâine o să dai ochii cu toți oamenii pe care nu-i suporți. E trist, dar nah, asta înseamnă să fii adult. O continuare a sentimentului de căcat pe care l-ai avut și înainte să mergi la școală.

Publicitate

Dintre multitudinea de activități pe care le-aș putea face în weekend, eu m-am decis să-mi petrec zilele libere în compania lui Mihai Trăistariu. Da, entitatea aia frumoasă de pe planeta Ementi8, care în fiecare an încearcă să câștige Eurovision-ul, fără prea multe șanse. Mă rog, nu am fost chiar în compania lui. Nu am mers la sală și nici la o sesiune de shopping de chiloți, din păcate.

Citește și: Am vorbit despre selfie-uri cu Mihai Trăistariu

În schimb, m-am uitat la noua lui emisiune TV care se numește Weekend cu Mihai și pe care o găsești și online. Dacă nu ai auzit de ea, nu-ți face griji, nu multă lume știe că există. Pentru că se difuzează doar la Antena 1 Constanța, postul TV unde ajung toate vedetele pop când mor. Eu am fost super entuziasmat când am auzit că există așa ceva. Adevărul e că niciodată nu poți să ai prea mult Mihai Trăistariu în viața ta.

Emisiunea a debutat la începutul anului și are un format destul de simplu. În fiecare weekend, Mihai aduce în platou niște invitați cât se poate de obscuri, îi pune să cânte și să vorbească despre ce vrea suflețelul lui.

Sună destul de plictisitor, știu, dar adevărul e că în simplitatea asta există și o doză bună de harfă. Eu m-am uitat la primele patru emisiuni, într-o sesiune de binge watching, și am învățat multe lucruri esențiale despre natura umană. Uite câteva dintre ele

Prima emisiune: În care am aflat de la un preot că e bine să-ți lovești copilul

Fotografie via contul de Facebook al emisiunii Weekend cu M I H A I

Chestia asta debutează cu stângul. În sensul că Mihai zice că numele show-ului e „Weekend nebun cu Mihai", cu toate că se numește doar „Weekend cu Mihai". Și-a bușit numele emisiunii din start. Anyway, am trecut peste când am aflat cine-s invitații: două cântărețe no-name, dintre care una e de 13 ani și studenta lui Trăistariu, care trăiesc din mila unui patron de restaurant, care le pune să cânte în fiecare vineri și sâmbătă când servește porcul, un tip care cântă în greacă, un coregraf obosit și un preot. Da, un preot. Am fost optimist când am văzut line-up-ul. Și nu m-a dezamăgit.

Publicitate

Citește și: De ce-a câștigat Ovidiu Anton Eurovisionul, festivalul despre care mințim cu toții că nu ne pasă

După ce au vorbit toți despre ce au făcut în timpul sărbătorilor, gen cântări și spectacole, preotul se trezește să spună că românii au un stil de a transforma orice sărbătoare într-o petrecere. Din punctul lui de vedere, nu ar trebui să mâncăm sau să ne distrăm prea mult, ci să ne bucurăm de minunile Domnului. OK, dar când stai într-o încăpere cu oameni care-și câștigă pâinea din petreceri de Crăciun and shit, e cam greu să rezonezi cu așa ceva. Se simte tensiunea în aer. Mihai Trăistariu e noul Jerry Springer. Mă aștept la o bătaie cu preotul din secundă în secundă.

Preotul vorbește apoi despre Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că îl celebrăm în emisiunea asta ÎNREGISTRATĂ. Spune că e „un om", în primul rând, ceea ce m-a liniștit pe mine, și pe toți cei care am crezut că Sfântul Ioan Botezătorul e o umbrelă. Omul ăsta chiar știe despre ce vorbește. Istorioara asta super plictisitoare e spartă de un „moment artistic" de la tipa de 13 ani, care cântă, între doi ficuși. După prestația ei, afli că vrea să ajungă la fel ca Mihai, la Eurovision. El, un profesor extraordinar, o încurajează ca un părinte ocrotitor: „O să fie greu. E ca la fotbal, cu blaturi, cu aranjamente, schimb de voturi". Bravo, Mihai, așa crești generația viitoare.

Coregraful din platou e un învățător, așa că Mihai sare pe el cu întrebarea aia pertinentă la care ne-am gândit cu toții: „Ai lovit vreodată un elev?". El spune „nu", apoi se mai gândește și zice: „o singură dată". Mihai îl liniștește cu „hai recunoaște, că e preotul aici și te iartă de păcate". Da, de parcă așa funcționează lucrurile.

Publicitate

Continuă și zice: „Eram într-o sală acum 15 ani", apoi a fost întrerupt de preot cu aberația asta: „când erau permise loviturile". Coregraful continuă : „Pe atunci tocmai apăruseră sticlele de plastic. Nu am vrut să o arunc, am vrut să atenționez un elev și mi-a scăpat din mână". Mihai, sadicul, completează povestea: „Unde l-ai lovit? În cap?". Coregraful salvează treaba și zice că „am ratat, nu l-am nimerit, dar toți s-au speriat". Mihai e clar dezamăgit.

Citește și: Am ascultat piesele românești care concurează la Eurovision 2016, ca să n-o faci tu

Dar nu se lasă. Îl întreabă pe cântărețul în greacă dacă el și-a lovit vreodată copilul. Tipul răspunde clar: „Nu, nu, niciodată, îi mai dau așa la fund, dar nu îl bat." Nemulțumit de răspuns, Mihai merge pe o altă direcție: „Pe soție ai strigat?". Omul vrea sânge, e clar. Intervine preotul și spune: „Mustrarea face parte din procesul pedagogic. Părinții bisericii spun că părinții care disprețuiesc varga nu-și iubesc copii. Pentru că, atunci când ai epuizat toate argumentele, este nevoie de puțină durere fizică. Omul se disciplinează foarte bine dacă durerea fizică e prezentă din când în când și moderat". Frate, nu te mint, așa a zis. Dezlegare la bătaie.

Mihai bagă prima întrebare la care m-am gândit și eu: „Ce înseamnă moderat și ce înseamnă durerea fizică?". Preotul are toate răspunsurile: „O palmă la fund". Mihai, pe bună dreptate, e nedumerit: „E ciudat că un preot zice asta. Scrie în Bible că e ok o palmă la fund din când în când?". Preotul îi confirmă: „Da, sigur că da". Mihai încheie discuția cu asta: „Serios? Atunci trebuie să recitesc Biblia." Cu toții, Mihai, cu toții trebuie să facem asta.

Publicitate

Prima emisiune moare după treaba asta, cu niște cântări în playback și o prestație de la școala de coregrafie. Nu-s cel mai bun dansator, dar și după standardele mele de curcă beată pot să spun că m-au dezamăgit băieții ăștia. Mihai ne mulțumește și bagă o piesă de la revedere.

Emisiunea 2: În care am aflat că nu poți să dai într-o boală dacă sufli într-un saxofon

Fotografie via contul de Facebook al emisiunii Weekend cu M I H A I

Naiba știe de ce, dar din nou, Mihai e convins că emisiunea se numește „Weekend nebun cu Mihai". Eh, poate a treia oară e cu noroc. Invitații sunt, din nou, ce trebe. Un saxofonist, un nutriționist, o creatoare de modă și o cântăreață tânără, tot de 13 ani. În fiecare săptămână o tipă de 13 ani de-a dreapta tatălui Trăistariu. Nu știu care e tripul lui aici.

Mihai începe emisiunea cu o întrebare destul de clară: „Cum a fost anul 2016, ce ați înfăptuit?". Cine naibii mai folosește cuvântul „înfăptuit" în 2017? Saxofonistul spune că are o trupă de cover-uri, care e și mândria lui. Apoi afli că instrumentul preferat a lui Trăistariu e saxofonul. E o glumă destul de evidentă aici, dar nu o să o fac. Te-ai prins, oricum.

Citește și: Am fost la o orgie cu tematica Eurovision și a fost oribil

Încep discuțiile despre nutriție. Mihai spune că a fost vegetarian un an și apoi s-a lăsat. De ce? Habar nu am, nu și-a terminat ideea. Tot Trăistariu zice că e bulversat când citește în presă că laptele e dăunător. Chiar spune „eu sunt fan lapte!" cu o convingere extraordinară. Spune că bea lapte în fiecare zi. Fac pariu că nu știai asta până acum.

Publicitate

Highlight-ul emisiunii e momentul când Mihai, cu o naivitate infantilă, îl întreabă pe saxofonist dacă poți să dai într-o boală dacă sufli prea mult în saxofon. Gen, dacă bagi prea mult la un instrument de suflat o să mori mai repede. Știi, nu aș zice nimic dacă ar fi un om care lucrează la descărcat mărfuri pentru Mega Image, dar tipul e în industria muzicală. Saxofonistul îi spune, evident, că „nu", dar asta puteam să i-o zic și eu. Sau orice om care are o vagă idee despre procesul de respirație.

Vorbesc și despre vacanțe, unde au mers și unde vor să meargă. Trăistariu e dezamăgit că nu mai e destulă zăpadă. Crede că e din cauza încălzirii globale. Saxofonistul vine cu o întrebare la care nu răspunde nimeni: „Oare și noi ne încălzim sufletește dacă și pământul se încălzește?". Muie, Al Gore, șah mat.

Emisiunea 3: În care am aflat că mai bine îți faci operație estetică, ca să scapi de grija machiajului

Fotografie via contul de Facebook al emisiunii Weekend cu M I H A I

A treia oară a fost cu noroc. În sfârșit Mihai și-a dat seama de o chestie pe care noi o știam de la bun început. Emisiunea se numește, într-adevăr, „Weekend cu Mihai". Și de data asta avem un make-up artist, un coregraf de muzică grecească, un instructor de dans și o altă elevă din școala lui Trăistariu, o finalistă la Next Star, care aparent e ceva, dar nu e treaba mea. Măcar are 11 ani, deci s-a spart trenul de 13.

Emisiunea începe cu aceeași întrebare ca și-n emisiunea anterioară: „Cum a fost 2016?". Știi, sunt curios. Oare invitații din aprilie, sau mai, sau iunie, vor răspunde tot la întrebarea asta? Rămâne de văzut. Dar ce au zis oamenii din platou, sau mă rog, hol, pentru că emisiunea e înregistrată într-un hol, nu prea contează.

Publicitate

Ce contează e că Trăistariu o întreabă la un moment dat pe make-up artist care sunt tendințele pentru 2017. Hai că poate învăț și eu ceva din treaba asta. Tipa îi spune că machiajul trebuie să fie o „extensie a personalității", ceea ce e o labă poptamașistă de vânzare. Dar Mihai, ca un moderator superb ce e, o întreabă apoi dacă sunt anumite forme de față care sunt avantajate de machiaj. Tipa îi spune că o față ovală va permite întotdeauna orice tip de machiaj. Și Mihai sintetizează totul într-un mod cât se poate de evident: oamenii ar trebui să-și facă operație estetică să aibă fața ovală, ca să nu mai aibă grija machiajului. Mâine îmi fac programare.

Totul e super boring, până când Mihai o întreabă pe tipa aia de 11 ani când a plâns ultima oară. Mă rog, discuția era despre faptul că a plâns de fericire când a aflat că a intrat la Next Star, dar moderatorul nostru a întrebat-o când a plâns ultima oară de supărare. Și a întrebat-o direct: „Când te-a bătut mami sau tati?" Ea zice „nu m-au bătut". Mihai, nesatisfăcut, continuă: „Niciodată?". Ea spune clar că nu. El nu crede și o întreabă „nici măcar o pălmuță?". Tipa, sub presiunea situației, cedează și zice; „Eh, da, așa în joacă". El pe un ton super serios: „În joacă?" Totul e super ciudat acum. E sadic omul, îți zic eu.

Din păcate emisiunea se întrerupe la un moment dat. Mai exact, atunci când Mihai o întreabă pe aia mică: „De ce te machiezi? Trebuie să te machiezi?". Ea îi răspunde: „Nu, dar tre să acopăr". Mihai: „Ce să acoperi?" Și apoi se întrerupe. Gata. Asta a fost emisiunea. Nu vom afla niciodată ce ascunde asta mică.

Publicitate

Emisiunea 4: În care am aflat că trebuie să te cântărești înainte să faci duș

Fotografie via contul de Facebook al emisiunii Weekend cu M I H A I

A patra emisiune e la un restaurant, pentru că toate holurile din Constanța au fost rezervate. Invitații sunt în sine subiecte de harfă. E Mircea Cazan, aka. „Roz în barbă", cu toate că e portocaliu în barbă, dar ce mai contează? În plus, omul s-a dat cu ojă pe unghii. Dar nu orice fel de ojă. E nuanța „cappuccino", să-mi bag pula. Mai avem un student de la școala lui Trăistariu, două dansatoare, și Rodica Rodion, care seamănă foarte mult pe mama lui Chandler din Friends. Ea e îmbrăcată în ceva rochie psihotronică.

Panel-ul e completat de o specialistă în „remodelare corporală" care e un mod foarte politically correct de a spune că se ocupă de masaje.

Se vorbește despre nutriție and shit, și Mihai face o paranteză să ne spună că Mircea „Roz în barbă" și-a făcut o operație prin care și-a extirpat stomacul. Mihai îl întrebă: „Acum ai o bucățică de stomac?". Nu, bă, normal că nu, acum are doar un tub de tranzit. Asta înseamnă că dacă mănâncă prea mult se simte ca pula. Mihai îl întrebă dacă sunt efecte negative. Mircea îi zice că nu, evident, dar omul nu e un doctor, e un tip care și-a vopsit barba roz/portocaliu. Adică, pe bune, mai bine îmi iau sfaturile de sănătate de la prietenul meu care crede că e ok să tragă chips-uri pe nas. Oricine știe că dacă-ți extirpi stomacul o să ai la un moment dat probleme de sănătate.

Mircea continuă și spune că face și sport. Mihai, cu o naivitate genială bagă cea mai faină întrebare de până acum: „Ca să nu-ți atârne pielea?". Bă, e ca un copil. Omul ăsta nu are filtru unui adult. Dacă era să continue discuția probabil îl întreba dacă dimineața simte cum îl jenează sânii la genunchi.

Urmează Rodica la interogatoriu. Ea spune că se gândește „mereu" la remodelare. Încep discuțiile despre regim, din nou. Mihai spune că se cântărește doar dimineața, după ce face duș, pentru că „sunt gol și atunci văd realitatea". Rodica îl contrazice: „Nu fă nici duș, cum te trezești trebuie să te pui pe cântar". Mihai, la fel de naiv ca întotdeauna, întreabă: „De ce, dușul adaugă cinci grame?". Chiar nu știu cum a ajuns la cinci grame, dar ce contează? Rodica îl lămurește: „S-ar putea, dacă e părul ud." E apogeul televiziunii românești.

Acum aș putea vorbi despre faptul că Rodica îi spune tânărului că: „Astăzi vremea s-a schimbat / șapte fete la băiat", sau că Mircea a băgat un cover de la Mambo Nr. 5 mai bleg ca orice, sau că Mircea, un om cu barba roz, e frustrat pe faptul că tinerii din ziua de azi vorbesc cu „k" în mesaje, dar trebuie să descoperi emisiunea asta extraordinară. E tot ce vrei. Tot ce ți-ai dorit vreodată. Tot ce contează în Univers.