​De ce te atrag imaginile cu animale și personaje animate drăgălașe

De la minioni la puiuți de maimuță, istoria umană a fost definită de dragostea noastră intensă pentru ființe și obiecte adorabile.

Până și în limba germană există un cuvânt pentru drăgălășenie. Biologul și etnologul Konrad Lorenz și-a luat din timpul lui, pe la 1940, ca să dezvolte o formulă pentru drăgălășenie. Kinderschema reprezintă seria de trăsături fizice care ne fac să exclamăm „Ooooohhhhh!" când vedem ceva drăgălaș. Conform lui Lorenz (care a câștigat mai târziu un premiu Nobel pentru lucrările lui în zoologie), ni se par foarte drăgălașe capetele mari, fețele rotunde, frunțile mari, obrajii dolofani, buzele pline, nasurile mici și ochii imenși.

După cum au fost de acord și oamenii de știință, „drăgălășenia fețelor bebelușilor motivează un comportament protector la alți indivizi, trăsătură evoluționistă care crește șansele de supraviețuire ale puiului." În 1979, 1981, 1994, 2002 și 2012, mai mulți oameni de știință au făcut teste de percepție a drăgălășeniei la adulții umani, cărora le-au arătat fotografii cu fețe de bebeluși și le-au măsurat reacțiile.

Consensul general e că am evoluat – în special femeile adulte – astfel încât să ni se pară bebelușii drăgălași, ca să-i protejăm.

Ok, și de ce ne plac atât de mult și iepurașii, cățelușii și pisoiașii?

E aceeași trăsătură evoluționistă. Ne vine să țipăm, să smotocim și să dăm share la videoclipuri cu puii altor specii pentru că ne fac să simțim aceeași empatie exagerată pe care o simțim pentru bebelușii umani. Cu cât seamănă mai mult cu oamenii, cu atât ni se par mai drăguți.

Dacă analizezi ce fel de videoclipuri le plac oamenilor cel mai mult, vei observa că cele mai puternice reacții le trezesc animalele care se comportă ca bebelușii. Cum sunt puii ăștia de panda călare pe un căluț de plastic sau leneșul ăsta mic care cască. Maimuțica asta se trezește din somn într-un scutecel (Îți face inima să plesnească, știu. Și mie. Din cauza evoluției.)

Neurologul Edgar Coons a declarat pentru New York Times că atunci când ne uităm la astfel de videoclipuri ni se declanșează în creier „o combinație sublimă de mecanisme hedoniste". „Există dovezi considerabile că aceste lucruri ne trezesc instinctele parentale", a zis el.

Și aceste instincte încep de la o vârstă fragedă. Un studiu din 2014 publicat în revista Frontiers in Psychology arată că până și copiii de trei ani sunt atrași de creaturile mai drăgălașe și mai mici decât ei.

Toate bune și frumoase. Dar mai putem învăța ceva din kinderschema: Dacă vrei să vinzi ceva, femeilor și copiilor, tuturor adulților…trebuie să fie drăgălaș.

De la păpușile Kewpie la Minioni

Păpușa Kewpie a declanșat unul dintre primele curente ale drăgălășeniei. Ilustratoarea Rosie O'Neill a desenat prima păpușă Kewpie, cu ochi mari și rugători și obraji îmbujorați, pentru ediția din 1909 a revistei Ladies Home Journal și a fost atât de populară încât în 1912 existau versiuni din hârtie și în 1913 păpuși 3D făcute de o fabrică de jucării din Germania. Academiciana Miriam Formanek-Brunell a numit asta mai târziu „ comercializarea fetițelor".

Păpușa Kewpie a devenit chiar mascota mișcării sufragetelor. Ca să accentueze ideea că luptă pentru drepturile fiicelor lor, sufragetele au numit-o pe Kewpie „prima mică sufragetă".

De atunci, industria drăgălășeniei a devenit tot mai profitabilă. Disney, Pixar și Illumination Entertainment știu să atragă familiile să se uite la filme și să cumpere păpuși sub forma unor personaje drăgălașe.

Dacă are dimensiunile potrivite, orice personaj, creatură sau obiect poate fi adorabil: Bambi și Thumper, Mickey Mouse și Minnie Mouse, Cenușăreasa și prietenii ei, monstrul păros și gigant din Monsters Inc., robotul decrepit pe nume Wall-E și personajele din Toy Story, chiar și robotul gonflabil și alb din Big Hero Six. Toate sunt produse ale revelației kinderschema a lui Lorenz.

Cei de la Pixar au dezvoltat chiar o formulă matematică pentru drăgălășenie. După cum explică cercetătorul de fotografii Tony DeRose în acest videoclip, folosesc modelarea geometrică pentru a crea personaje cât mai fine, rotunjoare și moi.

Probabil cel mai rotund, pufos și dubios exemplu de drăgălășenie e Minionul. Dacă te gândești, e o bomboană Tic-Tac galbenă personificată. Dar comportamentul, mărimea, forma și vulnerabilitatea lor le imită pe cele ale copiilor, iar asta îi face drăgălași. De ce altceva ar avea propriul lor film? De ce ar cheltui Universal Pictures 593 de milioane pe marketing, pentru jucării, haine, accesorii, vehicule și bagaje? Și de ce altceva ar avea filmul profituri de 1,1 miliarde de dolari?

Minionii se bazează pe o chestie modernă pe care scriitoarea și analista politică Hannah Arendt a numit-o „eroticizarea vulnerabilității, care evocă tandrețe pentru lucrurile mici, dar uneori și dorința de a-i bagateliza. " Dacă analizăm cifrele din box office – și numărul vizualizărilor la videoclipurile cu pui de focă salvați din restaurante – realizăm că suntem dispuși să dăm bani grei ca să simțim sentimentul ăsta.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe drăgălășenii pe VICE:
De ce-mi vine să zdrobesc toate animalele drăgălașe care îmi ies în cale
Balada căprioarei Bimbo
Armata Japoneză devine agresiv de drăgălaşă