Şic, bogat şi scandalos

Pierre Cardin e unul dintre numele cunoscute de toată lumea, chiar și de cei care n-au idee cine e sau cum arată. Pentru cei care n-au nici cea mai mică idee, el este omul și designerul din spatele unuia dintre cele mai faimoase logo-uri din fashion – literele PC împletite care strălucesc pe mai mult de 800 de produse: cravate, biciclete pliabile, tapiserie pentru mașini, ciocolată, țigări, frapiere, tigăi… Înțelegeți ideea.

Cardin, acum în vârstă de 89 de ani, și-a început cariera ca croitor de haine pentru bărbați, în orașul Vichy, din Franța și a ajuns unul dintre primii designeri de haine pret-à-porter. După care a creat unele dintre cele mai fanteziste look-uri space-age din anii ’60. În deceniile următoare a ajuns unul dintre cei mai faimoși și de succes designeri din lume, semnând contracte în valoare de milioane de dolari în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii – Rusia, Japonia, China și India – pentru parfumuri, cosmetice, haine și orice altceva care se potrivea cu logo-ul lui.

De-a lungul perioadei sale de glorie, a rămas un copil rebel provocator de controverse. A refuzat sfidător săși definească identitatea sexuală în public, în ciuda zvonurilor despre relația sa cu frumosul fotomodel Jeanne Moreau sau cu asistentul său Andre Oliver.

Și în prezent face lucruri care îi deranjează pe oameni, ca orice designer care se respectă, doar că acum a trecut la lumea ciudată a afacerilor imobiliare. În ultimii zece ani s-a ocupat cu restaurarea infamului castel al Marchizului de Sade, în sătucul francez adormit Lacoste, și a cumpărat proprietățile din jurul acestuia (înfuriind cu ocazia asta câțiva localnici). Mai are de gând să construiască și în Veneția un complex rezidențial pe stilul Dubai, după designul lui, bineînțeles.

Deși are o avere imensă, sediul lui Cardin se află într-un birou simplu în arondismentul al optulea din Paris, unde l-am vizitat într-o dimineață însorită din ianuarie. Podeaua era plină de agrafe de hârtie, documente mototolite și cutii de carton cu mărunțișuri, iar pereții erau decorați cu amintiri fotografice înrămate: Cardin cu Fidel Castro, Papa Ioan Paul al II-lea și cam toate personalitățile istorice importante din secolul XX. „I-am cunoscut pe toți”, mi-a spus, cu lipsa lui caracteristică de modestie. „Am cea mai mare experiență din lumea fashion, 70 de ani. Încă se vorbește despre mine.”

Cardin arată surprinzător de șifonat în carne și oase. Când l-am întâlnit, purta un blazer albastru, cămașă și cravată, pantaloni gri și avea un smoc de păr alb. Pantofii – negri și anonimi cu design pentru confort maxim – îi trădau vârsta. În timpul conversației, a trecut fluid și fluent de la engleză la franceză, s-a plimbat prin cameră culegând diverse fotografii vechi din cutiile de carton și a adus niște copii ale revistelor europene obsedate de regalitate, Princes. Deși e destul de în vârstă ca să fie considerat o legendă vie, Cardin e foarte lucid și iute în gândire.

VICE: Ai apărut de curând la știri pentru că ai transformat satul Lacoste. Se pare că ai stârnit toți localnicii, care au impresia că Marchizul le va tulbura idila rurală.
Pierre Cardin: Înainte să intervin eu, castelul era pe cale să devină o ruină; acum e superb. Sunt câțiva oameni invidioși că am făcut atât de multe pentru locul ăsta. Datorită mie, Lacoste are galerii și un festival anual. E foarte activ. Poate că unii localnici s-au supărat pentru că sunt foarte în vârstă.

Crezi că au fost surprinși că cineva de vârsta lor – sau poate chiar mai bătrân decât ei – a adus toată gălăgia asta la ei în sat?
De zis n-au zis asta. Am intrat în scenă ca un tomahawk și am zdruncinat puțin locul, așa că s-au agitat. Acum majoritatea încep să înțeleagă că am avut doar intenții bune.

Îți place să șochezi oamenii, nu-i așa? Fie că e vorba de localnicii din Lacoste sau de respectatul restaurant tradițional din Paris, Maxim, pe care l-ai transformat într-un brand, se pare că ești mereu urmărit de controverse.
Nu mă tem să provoc. E nevoie să surprinzi. Dacă o idee e bună, pe oameni ar trebui să-i deranjeze. Așa s-a întâmplat și cu hainele mele. Atunci când un design e drăguț sau decorativ, e pasiv și devine doar o problemă de gust: îmi place sau nu? Nu suport expresia „are gusturi bune”. E absolut fără niciun sens. Cui îi pasă?

În niciun caz ție. Mulți dintre cei care lucrează în industria parfumurilor s-au supărat destul de tare acum mulți ani când ai pus brandul PC pe o marcă de conserve de sardine.
Am supraviețuit războiului! Eram înfometați! E ridicol ca cineva care face parfumuri să nu poată avea o afacere cu sardine. Nu poți trăi doar cu parfum. Dacă vreau să fac sardine Pierre Cardin, le voi face.

Cam în vremea când te nășteai în Veneția, futuriștii italieni strigau: „Nu vrem să auzim de trecut!” Se pare că ți-ai însușit de mic acest sentiment.
Desigur. Am fost mereu interesat de viitor; mi-a format în mare parte concepția despre modă. Să nu uităm că atunci când am început, era în floare mișcarea avant-garde.

Când ai sosit în Paris în 1944, erai doar un croitor din Vichy; în scurt timp lucrai pentru casa Paquin și confecționai costumele pentru Jean Cocteau în filmul La Belle et le Bête [Frumoasa și Bestia]. Cum s-a întâmplat asta?
Voiam să apar pe scenă, dar în prima zi când am ajuns în Paris, într-o sâmbătă, l-am cunoscut pe omul care mi-a făcut cunoștință cu Paquin. Prin el l-am întâlnit pe Cocteau. Lunea următoare am făcut cunoștință cu Christian Dior. Nu aveam bani să plătesc taxele școlilor de dans sau de teatru, așa că am rămas la modă. A devenit foarte importantă pentru mine când am început să cunosc astfel de oameni. Și i-am întâlnit pe toți: Picasso, Visconti, Balenciaga…

Erai un arivist în jur de douăzeci și ceva de ani, dar oamenii cu care umblai aveau toți patruzeci, cincizeci de ani. Cum te-ai împrietenit cu ei atât de ușor?
Lucram din greu, iar ei erau generoși. Balenciaga m-a inspirat când s-a întors în Paris după război și am creat haine pentru noua viață civilă, dar Christian Dior a fost cel mai important pentru mine. Lucra la Noul Look, o adevărată revoluție în fashion și m-a primit în casa lui. Dacă n-ar fi făcut asta, nu ajungeam astăzi Pierre Cardin.

Nu cred că am detectat influența lui Dior în lucrările tale.
Vrei să-ți spun adevărul? N-am fost influențat niciodată de nimeni. Am propriul stil și mai degrabă prefer să fiu copiat decât să copiez.

Primul tău mesaj important, „rochia balon” din 1954, a fost considerată radicală, deoarece era bufantă și deforma forma siluetei feminine.
În vremea aceea eram interesat mai mult de sculptură decât de fashion. Iar asta s-a văzut în munca mea. Prin rochia balon am încercat să aduc un omagiu cercului. Sunt obsedat de forma rotundă: reprezintă luna, sânul, viața. Mă întorc mereu la ea, pentru că e infinită; o privesc ca fiind în legătură cu cosmosul. Infinitatea universului mă inspiră mai mult decât orice ființă.

Cred că ne-am dat cu toții seama de asta când ai creat în anii ’60 colecția Cosmocorps, bazată pe cosmonauții ruși, prin care ai încercat să prezici cum se va îmbrăca lumea în viitor. De ce nu purtăm toți veste sintetice ca în Star Trek, cu fermoare asimetrice și coliere masive, în 2012?
Cosmocorps a fost felul meu de a mă gândi cum ar trebui să fie moda, nu neapărat cum va fi. Chiar și azi, privesc mereu spre viitor. Munca mea e un flux continuu de idei proprii despre fashion – nu sunt niciodată ideile altora. Încerc să rămân eu însumi. Încerc să fiu Pierre Cardin.

Ești cunoscut drept pionierul brevetării în modă și creatorul etichetei de designer, care a început cu felul în care vindeai parfumul și apoi s-a extins la toate produsele imaginabile. Ai vreun regret?
Absolut niciunul. Brevetarea a pornit de la primul meu spectacol cu haine pentru bărbați, care s-a ținut la Galeriile Lafayette în 1960 și s-a bazat pe forma mea de „cilindru”. În vremea aceea, mergeai în Italia pentru stil și în Anglia pentru The Look; în Franța nu existau haine prêt-à-porter pentru bărbați. Am folosit ca modele 200 de studenți, ceea ce a cauzat un scandal. Am invitat cumpărători din toată lumea. Și asta a fost. Așa a început brevetarea – după mine, au început toți. Patentul inversa rolurile în modă. Puterea nu mai era deținută de haute couture, ci venea de la fata de pe stradă și de la stilul ei. La ea se uită femeile din ziua de azi. Ideea asta merge la fix cu prima mea dorință, de a democratiza moda. De ce să se îmbrace bine doar bogații? Eram un socialist idealist.

E clar că e foarte important pentru tine să ai succes comercial. Am auzit că afacerea ta are profituri de un miliard de dolari pe an din vânzarea în 140 de țări. Ce crezi despre declarația lui Andy Warhol, „să fii bun la afaceri e cea mai fascinantă formă de artă”?
Îl știam bine pe Andy Warhol; am și avut două lucrări de-ale lui în colecția mea de artă modernă. Nu pot să spun decât că Warhol a fost dintotdeauna fascinat de afaceri!

Ai conceptualizat un turn fantastic care are capacitatea de a adăposti sute de locuitori în apropierea Veneției. Arată ca ceva din Dubai sau dintr-un vis suprarealist. Chiar va fi construit?
Eu îl numesc sculptură locuibilă. E mult superior față de orice clădire din Dubai. Am făcut designul și pentru câteva case din jurul lui, în formă de ciuperci, pentru oamenii care nu vor să locuiască la înălțime.

Ciuperci? Cum e construcția ta Bubble Palace [Palatul Boules de pe Riviera, construit de Cardin în stilul Star Wars, pe o fundație de domuri de beton maronii pe jumătate scufundate]?
Da. De ce nu? E o formă organică, perfectă pentru locuit. Iar mă întorc la rochia balon, la forma de cerc. Ți-am zis: e baza tuturor creațiilor mele.

Ai vizitat Japonia pentru prima oară în anii ’50. Ai fost primul designer din Occident care a avut în show-ul său un model japonez, pe Hiroko Matsumoto. Crezi că ai avut vreo influență asupra designerilor japonezi din anii ’70 și ’80?
Bineînțeles. Când am ajuns acolo prima dată, Japonia o lua de la zero, după Hiroshima și Al Doilea Război Mondial. Nu exista modă în afară de kimono, așa că am fost singurul designer, singurul punct de referință pentru oamenii care voiau să se exprime prin fashion. La fel a fost și în China [Cardin a vizitat prima oară țara în 1978]. Purtau uniforme Mao sau haine tradiționale. Pentru forma umerilor costumelor m-am inspirat din forma pagodei, pe când alții copiau detaliile jachetei de tip Mao: gulerul, buzunarele și așa mai departe.

Când ai atâtea interese și un program atât de plin, e greu să găsești un fel de stabilitate într-o rutină zilnică? Sau nu te interesează asta?
Primul lucru pe care îl fac dimineața e să mă întâlnesc cu banca – banca proprie, pe care o dețin. Mă ocup de toate finanțele companiei. Am învățat să fac asta pe când eram contabil la Crucea Roșie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Apoi mă întâlnesc cu fiecare departament și schițez mereu design-uri de haine sau diverse idei. De exemplu, am creat de curând design-ul pentru o gamă de radiatoare. Cred că cele standard de birou sunt urâte [îmi arată unul standard de lângă biroul lui]. Cele create după modelul meu, în 50 de versiuni diferite, sunt foarte futuriste, roșii sau albastre, și mult mai palpitante ca stil pentru o casă.

Ce crezi despre designerii de modă din ziua de astăzi?
Purtarea corsetului peste rochie nu e fashion, e doar o costumație, și e prea peste tot – se dă prea multă atenție „stilului”, sunt prea multe referințe la filme, la trecut. Concepția mea despre modă e noul. Poate unora nu le place modelul, dar cel mai important e să ignori curentele.

Ție ți-e ușor; spre deosebire de majoritatea designerilor, tu ești proprietarul companiei. Nu există finanțatori din afară, investitori care să te preseze.
E adevărat. Și țineți minte: casa mea de modă e încă foarte viabilă din punct de vedere comercial. Deci concluzia mea e că acesta e rezultatul talentului meu. În anii ’50, când Yves Saint Laurent a urcat la conducerea Casei Dior, s-a spus: „În trei ani, n-o să mai auziți nimic despre Cardin.” Dar, după cum se vede, încă sunt aici.

Paul Gorman e scriitor și critic cultural. Următoarea lui carte, Mr Freedom: Tommy Roberts – British Design Hero, a fost publicată de editura Adelita, în luna aprilie. Mai multe informații despre Paul găsiți la paulgormanis.com.