Sunt mai bune petrecerile de acum decât cele de altădată?

Știți infantilismul ăla care s-a infiltrat în toți oamenii de douăzeci și ceva de ani care stau și vorbesc unii cu alții pe internet toată ziua, în loc să poarte costum și să-și întemeieze o familie? Mda, nu sunt sigur dacă ăsta e un simptom al acestui fenomen, dar toate petrecerile la care merg acum îmi amintesc de aniversarea unui adolescent de 15 ani scăpată de sub control. Dacă mi-ar fi spus cineva când eram mic că la 24 de ani o să-mi petrec weekendurile plimbându-mă ca prostul prin casele unor străini și uitându-mă cum prietenele lor dansează pe Misteeq, probabil mi-aș fi tăiat venele în cadă în timp ce-l ascultam pe Leonard Cohen cântând coveruri după piese de-ale lui Eliott Smith. Doar așa, de distracție.

Nu că nu mi-ar plăcea petrecerile acasă la oameni, sau Misteeq, sau fetele, doar că deja am trecut prin toate astea. Speram că la vârsta asta o să hălădui prin Hampstead, făcând glume despre vinul portughez pe care tocmai l-am cumpărat, în timp ce un scriitor genial cu care m-am împrietenit mă va primi în vastele lui apartamente pe fundalul unor conversații intelectuale și clinchete de pahare de șampanie. Ce vorbești, bă băiatule?! Au fost încă zece ani de pungi de plastic pline cu bidoane de bere la 2 litri și băieți mai mari și mai beți decât mine care mă împingeau să intre la budă înaintea mea.

Bineînțeles, se pot spune și lucruri grozave despre petrecerile de cartier ale adolescenței mele. De exemplu, sunt total impredictibile. Nu erau petreceri pe care să le construiești, erau petreceri care explodau ca niște supernove pe cerul de vineri seara, cu pumni în gură la beție și oameni care încercau să facă sex pe la colțuri. Se terminau destul de repede de obicei, dar cele mai bune petreceri sunt alea scurte. La un moment dat nu mai e distractiv să stai treaz până în zori. Cred că știm cu toții când sosește momentul acela, așa că n-o să vă plictisesc cu o metaforă care vă amintește de prima oară când ați stat trei ore cu ochii în tavan întrebându-vă cum de nu v-ați dat seama cât de mult gri e în lume.

Care petreceri sunt mai bune, până la urmă? M-am hotărât să le întorc pe toate fețele – pe cele de atunci și cele de acum – ca să aflu răspunsul.

Atunci: Dacă n-ai fost copilul unui diplomat elvețian, sunt mari șanse ca cele mai tari petreceri la care ai fost în adolescență să fie în casa părinților altcuiva. Poate că încă sunt cele mai tari petreceri; poate ești unul dintre acei oameni care nu s-au maturizat niciodată și își petrec zilele la barul din cartier, cu aceiași prieteni dintotdeauna. Și asta nu e neapărat ceva rău, mereu există puștani de 13 ani care au nevoie de protecție în cartier și dacă n-ai fi tu, cine să le-o ofere?

În fine, avantajul unor astfel de petreceri era faptul că se petreceau în case care aveau mai mult de o cameră, un stereo imens și o sticlă de cremă de lichior pusă deoparte pentru zile negre. În plus, datorită numărului mare de oameni disperați să prindă un moment de intimitate cu cea mai frumoasă fată din clasă, mereu se găsea cineva îndeajuns de prostovan încât să se ofere să găzduiască o astfel de petrecere.

Acum: În cazul în care ai norocul să nu lucrezi 12 ore pe zi, e foarte posibil ca locul în care locuiești împreună cu prietenii tăi să arate cam așa. Desigur, sunt slabe șanse ca părinții să vină în vizită, dar sunt mari șanse, în schimb, ca viruși de toate felurile să plutească liberi în aer și să se târască pe cuțite și furculițe.

Cum e mai bine? Acum. Oricât aș aprecia spațiul și curățenia, niciodată nu mai vreau să fiu prezent la o petrecere la care bunica gazdei tușește și plânge de după ușa din camera ei unde s-a baricadat, iar echipa de fotbal a școlii se pișă pe pantofii ei și sparg bibelouri. Deși acum vi se pare foarte amuzant, vă asigur că e un umor foarte negru.

Atunci: Nu lăsați filmele de Judd Apatow să vă șteargă memoria. Cele mai multe petreceri de adolescenți erau mai plictisitoare ca o nuntă de mormoni. Nu existau cocktailuri mișto și vodcă de calitate. Nu exista nici prea mult alcool, și totuși, asta nu-i împiedica pe unii să vomite în grădină și să se ia la bătaie în bucătărie. În orice caz, totul se termina pe la ora 11 și reușeai să te întorci acasă fără să pari beat mort în fața părinților, chiar dacă tata îți arunca o privire aspră. E ușor să uiți, dar țineți minte totuși că petrecerile de pe vremea aia se terminau cam pe la ora la care facem acum duș ca să ieșim în oraș.

Acum: În mod tragic, tot încercăm să ne ridicăm la standardele unei petreceri americane din anii '90. Doar că acum suntem în 2012 și toți avem peste douăzeci de ani, ceea ce înseamnă că e de două ori mai jenant când îți amintești dimineața cum ai dat pe gât o sticlă de Jagermeister în timp ce pe fundal era o piesă de Aaliyah, iar prietenii tăi zbierau: „Pân'-la-fund! Pân'-la-fund! Pân'-la-fund!"

Stăm în case mucegăite și încercăm să reproducem o copilărie pe care n-am avut-o niciodată. Ca să fie autentic, ar trebui să stăm în parc înghețând de frig ca să bem pe furiș o sticlă de alcool șterpelită de cineva de acasă și apoi să ne întoarcem acasă în pat și să le spunem o minciună părinților, sperând că apucăm să leșinăm înainte să vomităm.

Cum e mai bine? Atunci. Bineînțeles că acum poți cumpăra liniștit alcool, că ești major, dar tocmai pentru că îl obțineai cu greu pe atunci, îl apreciai mai mult. Fiecare sorbitură era o victorie. Pe vremea aia, să te îmbeți era mai grozav decât e acum când te droghezi.

Atunci: În ciuda faptului că a trecut prin cele mai mari schimbări față de toți ceilalți factori de pe listă, muzica e probabil factorul de petrecere care s-a schimbat cel mai puțin. Tot timpul o să fie două feluri de oameni la petrecerile în casă: cei care vor să pară cool și cei care sunt destul de curajoși cât să pună exact ce au chef să asculte.

Prin urmare, în loc să alegem între un mix pe casetă și „Tipsy" de la J-Kwon, acum alegem între un mix Julio Bashmore și, na, tot „Tipsy" de la J-Kwon.

Acum: Singura constantă la DJ-ii de la party-urile din ziua de azi e că unul întotdeauna ajunge să ia treaba muuuult prea în serios. Fie că e unchiul mai tânăr al cuiva care bagă dub-urile lui între două fumuri din bong, fie că e tipul care și-a văzut remixul lui la Azealia Banks pus pe Pitchfork și i s-a urcat la cap, omul ăsta strică cheful tuturor petrecerilor din toate timpurile.

Cum e mai bine? Aș zice că sunt aproape identice, deci declar egalitate la proba asta. Întotdeauna o să existe tineri tragici care vor crede că dacă știu niște cut-uri obscure de la DJ Premier, o să reușească să și-o tragă în seara aia.

Atunci: Care e imaginea care-ți definește adolescența? Bătăile cu rivalii de la cealaltă școală? Săruturile furate în curtea școlii? Ai noroc. A mea e fumatul de droguri super proaste între un zid și un gard.

Nici fumatul de iarbă de la petreceri n-a fost mai bun. Trebuia să stabilești un colț al casei în care să se întâmple toată chestia, să organizezi un sistem de ture super futut, să le dai mai multe fumuri huliganilor în hanorace care o pipăiau pe fata de care erai îndrăgostit și apoi îți petreceai restul timpului trântit într-un fotoliu zdrențăros, încercând să înțelegi ceva din jurul tău.

Acum: Zilele astea, ritualul drogurilor e nelipsit, dar oamenii și marfa s-au schimbat. În loc de huligani în hanorace avem parte de tipi care poartă frac cu Converși și lanțuri de aur la gât. În loc să vorbească despre opera solo a lui John Frusciante, oamenii ăștia vorbesc despre proiectele lor creative și despre problemele paternale nerezolvate.

Cum e mai bine? Greu de zis. Pe de o parte, pastilații din ziua de azi sunt oameni destul de diabolici. Pe de altă parte, sparții s-ar putea să fie mai nașpa decât ei. Măcar cocainomanii au cunoștințe care arată bine, chiar dacă e vorba de studenți la teatru cu sprâncenele unite și tricouri tăiate. Proba asta aș zice că au câștigat-o petrecerile de azi.

Atunci: La școala mea, circula o legendă urbană despre o petrecere unde fusese amenajat un cort pentru sex, în fața căreia s-au aliniat două rânduri de băieți și de fete și se pare că o fată pe nume Abi a fost făcută sandviș. Se pare că toate petrecerile la care am lipsit s-au transformat într-o bacanală orgiastică – nu neapărat cu sex propriu-zis, dar cu mai mult fingering decât pe un album live al lui Steve Vai.

Cele la care am fost invitat nu s-au ridicat niciodată la nivelul celor la care n-am fost. Singurele combinații de care am avut parte au fost dureroase, ciudate sau copilărești. Bineînțeles, mai primeam câte un handjob rapid sau ofeream o scurtă partidă de cunnilingus în baia părinților cuiva, dar de obicei erau întrerupte de câte o gașcă de petrecăreți care își răzbunau invidia cu farse pline de cruzime.

Acum: Ajunge să-ți fie dor de vremurile de promiscuitate naivă. În cele din urmă îți dai seama că toată lumea e într-o relație stabilă, ești confuz, obosit, libidoul îți e afectat de MDMA și de relațiile cu sfârșit tragic prin care ai trecut și vrei doar să te faci praf și atât. Fetele vor să bea până își pierd cunoștința și să plângă cu disperare pe podeaua bucătăriei din cauza după iubiții lor care se fac praf în grădină cu băieții.

Cum e mai bine? În ciuda faptului că atitudinea față de sex la petrecerile de adolescenți e imatură și ridicolă, începe să-ți fie dor de ea atunci când îți dai seama că la ultimele șase petreceri la care ai fost s-a servit mâncare și că s-a pus problema la modul serios să faci schimb de partener cu cineva. Prin urmare, atunci era mai bine.

Atunci și acum: Unele lucruri vor rămâne mereu la fel. În aceste vremuri nesigure, în care totul se petrece pe fugă, e bine de știut că mai există și constanțe. Unul dintre acele lucruri e să joci jocuri pe oameni care se află într-un mare pericol de a se îneca cu propria vomă. Și nu cunosc mod mai frumos de a încheia o seară decât să pui bocancii iubitei tale pe fața unui tip care și-a pierdut cunoștința.

Cum e mai bine? Timpul e irelevant în cazul acesta. Sunt destul de sigur că Cain l-a ucis pe Abel pentru că-i pusese nailon peste colacul WC-ului înainte să borască.

VERDICT: E greu ca dracu'. Deși petrecerile old school aveau elemente de care ți-e dor, cum ar fi sinceritatea și autenticitatea, nu poți zice că erau mult mai bune decât cele de azi. Îmi amintesc și că homosexualitatea era ilegală în țară pe vremuri. Chiar dacă iarba pare mai verde în curtea cealaltă, mai veche, probabil îți dai seama că e ofilită și plină de bălegar când te apropii de ea.

Desigur, există multe lucruri bune și rele la toate petrecerile, dar problemele sunt cam aceleași. Cei mai mulți oameni sunt penibili și dacă nu-ți inviții vecinii la party, probabil o să cheme poliția.

Urmăriți-l pe Clive pe Twitter: @thugclive

Traducere: Oana Maria Zaharia