Publicitate
Sport

Cum a ajuns un actor celebru luptător K1 după doar un an

Idris Elba a ajuns la 44 de ani să lupte cu kickboxeri thailandezi.

de Mihai Popescu
15 Aprilie 2017, 9:58am

Idris Elba e probabil unul dintre cei mai decenți actori din generația actuală, chit că probabil nici nu-ți dai seama că te uiți la filme și seriale cu el la greu. Dacă ți-au plăcut sitcomuri precum The Office sau Luther și drame precum Beasts of No Nation sau Mandela, sigur ai auzit de el.  Alternativ, probabil îl știi din rolurile din Thor, Avengers sau Prometheus.

Ei bine, în noul lui serial, Idris Elba: Fighter, el încearcă să meargă mai departe de un rol și să devină el însuși subiectul unei serii Discovery Channel despre cum devine luptător K1 după doar 12 luni de antrenamente (începe diseară la ora 21). E o poveste cu accidentări nasoale, înfrângeri, dar și victorii, călătorii în jurul lumii și antrenamente mai grele decât luptele.

Am vorbit cu Idris despre cât de mult e adevăr și cât e ficțiune în bătăile pe care și le încasează de-a lungul antrenamentelor pentru serialul ăsta și despre cum ajunge un actor să facă așa ceva.

VICE: Cum au reacționat ceilalți luptători cu care ai discutat, când le-ai spus că îți dorești să ajungi profesionist în doar 12 luni?
Idris Elba: Mulți nu înțelegeau de ce o fac. Unii credeau că-s nebun, alții că-s curajos, unora li se părea minunat, altora nu. Practic trec printr-o transformare de sănătate și fitness. Am făcut vreo doi ani kickbox când aveam 25 de ani, apoi m-am lăsat. Am vrut să văd dacă pot să ajung profesionist acum. Emisiunea e despre cum e să iei un om fără experiență și să-l transformi în luptător, e un experiment.

Care a fost cea mai brutală parte a antrenamentelor tale?
Să mă scol la cinci dimineața și să alerg câte trei mile. Antrenamentele au fost foarte dificile, mai ales că turnam și două filme în același timp. Mă antrenam între repetiții. După primele șase luni a fost mai ok, dar experiența asta și dieta mi-au schimbat complet stilul de viață.

Cum decurgea o zi din viața ta între antrenamente și repetiții?
De exemplu, când lucram la Dark Tower, începeam munca la șapte dimineața. Așa că mă trezeam la patru jumate, băgam o cafea, la cinci mă antrenam timp de o oră, cardio, flotări, genuflexiuni. Urmau 12 ore pe platoul de filmare. Apoi, dacă mai era timp, băgam un masaj. Rămâneam treaz până pe la ora 23, ceea ce nu era deloc sănătos, și mă reapucam de toată chestia asta a doua zi.

Ți se pare că antrenamentele astea îți afectau negativ jobul de actor? 
Nu, din contră, pentru Dark Tower, care era un film destul de intesiv fizic, mă ajutau antrenamentele de dimineață. Eram energizat. Dar la finele zilei eram terminat.

Înțeleg c-ai avut o accidentare în timpul acelor antrenamente.
Da, asta a tras emisiunea înapoi câteva luni. Era destul de severă, iar doctorii mi-au spus că nu pot și nu ar trebui să luat. Am continuat antrenamentele oricum, dar încercam și să mă repar în același timp. Pentru asta băgam forță, cardio și antrenam niște mușchi specifici, nimic legat de lupte. Abia apoi am învățat cum să ajung luptător K-1.


Familia ți-a zis ceva legat despre ce făceai?
Da, maică-mea era foarte îngrijorată. A venit la una dintre lupte și a marcat-o, i-a marcat pe toți care veniseră să mă vadă. Era prima mea luptă ca amator. Am primit knockdown în runda a treia, m-a prins cu un uppercut destul de brutal. Maică-mea a zis „Asta-i o prostie!". A venit la mine și mi-a zis „Bea niște apă! Nu-l lăsa să-ți dea șuturi în cap! De ce faci asta? Ai nevoie de inhalatorul pentru astmă?". I-am zis scurt „Mamă, te rog să taci."

Copiii tăi ce-au zis?
Fiică-mea era înnebunită după toată chestia asta. Fii-miu a venit la antrenamente cu mine, apare în film, a venit în Thailanda. Îi încurajez să facă lucruri curajoase, dar cred că o voi lăsa mai moale. Am 44 de ani și ăsta e sport de tineri. Îmi amintesc privirile de pe fețele lor când am fost pus la pământ. M-a durut asta.

Ai călătorit în jurul lumii cu antrenamentele. Care loc te-a marcat cel mai tare?
Cuba. N-aveau săli fițoase, n-aveau tehnici fițoase, doar munceau de înnebuneau pe căldură. După prima zi de antrenamente acolo, am ajuns acasă și am leșinat. Zici că erau 90 de grade afară. Ei făceau ceea ce făcea orice alt luptător, doar că în condiții extreme și asta îi făcea aproape impenetrabili pe unii.

Ai cunoscut și luptătoare de-a lungul călătoriei?
Da, și să-ți spun ceva, ele erau mult mai puternice decât luptătorii bărbați cunoscuți de-a lungul antrenamentelor. Chiar discutam cu una din ele care-mi zicea că ea își trage energia din latura feminină, nu din aia masculină. Femeile sunt mult mai disciplinate, mult mai chitite să nu renunțe după doar câteva lovituri.

Spuneai la un moment dat că motivația ta pentru emisiunea a fost să-ți înfrângi temerile.
Da, oamenii tind să-și limiteze posibilitățile pe baza unor lucruri de care se tem și au dreptate să facă asta. Dacă-l vezi pe unul că-și ia un picior în cap, e normal să te temi de asta. Dar nu e sănătos să zici „eu nu aș putea să fac așa ceva niciodată". Mi se pare că îți scurtezi viața și ceea ce poți să faci cu ea așa. Pentru mine cred că a fost și un test de orgoliu, aduse de vârsta mijlocie. Cum unii își cumpără un Ferrari sau un motor foarte scump, eu voiam să văd dacă rezist la antrenamente extreme. Și acum pot să zic că la 44 de ani sunt mai în formă decât eram la 18 ani.

Cum te-a ajutat actoria la asta?
În multe sensuri, actoria se rezumă la „ce face omul, face și maimuța". Actorii învață să se muleze pe emoțiile și talentele altora. Majoritatea doar se prefac, dar ăia cu adevărat talentați intră cu totul un rol. Un actor extrem de bun care joacă un cizmar va fi în stare să-ți repare o pereche de cizme. Eu jucam un luptător, doar că acel luptător eram tot eu însumi, deci un rol ceva mai ciudat.

Care a fost cel mai neplăcut lucru legat de box?
Să fiu lovit în nas. De câteva ori, după antrenamente, mi se schimbase forma nasului. Ca actor, asta chiar mă marcase un pic. Dar, treptat, m-am mândrit cu cicatricile mele.

Cum ți-ai schimbat dieta pentru emisiunea asta?
Am descoperit că aveam foarte multe alergii la alimente care-mi plăceau de-a lungul antrenamentelor. A trebuit să renunț la chestii care-mi dădeau peste cap metabolismul, precum pastele, orezul și berea. Acum urmez o dietă de pescatarian - pește, pui, legume și aia e. Am mai multă energie, dar am și slăbit enorm.

E mai ușor să mimezi o scenă de bătaie sau să lupți într-una reală?
Mi se pare mai greu s-o joci, că e vorba de coreografie. Este extrem de detaliată și tu te chinui s-o faci să pară autentică. Așa, când lupți în ring, pur și simplu dai tot ce ai, fără repetiții. Când filmezi o scenă de genul ăsta, trebuie s-o iei de la capăt pentru fiecare greșeală.

Ce emoții ai simțit când a sunat gongul final și ți-ai dat seama că ai câștigat?
Ușurare. Mă simțeam ca un prădător când mi-am pus oponentul la pământ. În capul meu, îmi doream să se ridice, ca să-l dobor iarăși. Știu că sună destul de întunecat, dar simțeam că meritam ca lupta să dureze mai mult, pentru că mă antrenasem atât de mult. Iar el a rămas la pământ după un minut și 56 de secunde de luptă. Cred că era de la adrenalină.