Am fost la conferința din București în care o infractoare păcătoasă din SUA a aberat despre gay

Joi seară, Kim Davis, funcționara americană care a făcut cinci zile de pușcărie pentru c-a refuzat să elibereze certificate de căsătorie pentru cupluri gay, și-a încheiat turul românesc anti-gay la București, în Sala Media a Teatrului Național din București. Cum TNB este o instituție publică, aflată-n subordinea Ministerului Culturii, găzduirea unui eveniment atât de încărcat politic a cauzat automat controverse.

Asociația Accept a solicitat anularea evenimentului pentru că „încalcă demnitatea umană a persoanelor LGBTI" prin „conținutul instigator la ură și portretizarea acestei minorități ca agresor și rău absolut", moment în care TNB a transmis că „se disociază total de conținutul conferinței" și că a atenționat în scris organizatorii „să respecte demnitatea umană a persoanelor LGBTI".

Evenimentul s-a ținut în cele din urmă, doar că organizatorii, Coaliția pentru Familie și Platforma Civică Împreună, s-au dovedit foarte suspicioși în privința presei. Cu o zi înainte, ne-au transmis că va exista o conferință înaintea evenimentului propriu-zis, la care vor putea participa și jurnaliștii înarmați cu aparate de fotografiat și filmat, dar, de la șase încolo, doar pocăiții de la Prodocens Media vor avea privilegiul de a înregistra ce se întâmplă.

Ajung în fața TNB-ului pe la șase fără, conferința cu liber la fotografiat și filmat e pe sfârșite, fotograful îmi spune că deja a fost trimis la plimbare.

Deși, teoretic, are o capacitate de două sute și ceva de persoane, sala se umple repede. Unii rămân în picioare, așa că organizatorii mai scot câteva scaune dintr-o cameră alăturată. Lumina din sală e neobișnuit de intensă. Mihai Gheorghiu, șeful CpF, îi vede pe cei de la Casa Jurnalistului, repetă avertismentul dat de niște paznici mai devreme: cine filmează și face gălăgie zboară.

De altfel, evenimentul debutează cu un Mihai Gheorghiu supărat foc pe presă și politicieni. Pe presă pentru că „a pornit o campanie de defăimare și manipulare" (pe Adevărul e cel mai supărat, îi numește „Scânteia"), pe clasa politică, pentru că le-a blocat proiectul de revizuire a Constituției în Senat.

Vorbește despre redarea suveranității poporului român, apărarea libertății de conștiință și „toleranța represivă" a progresiștilor și a activiștilor LGBTI.

După Gheorghiu, începe să vorbească Ana Săcrieru, avocata pe care am mai tot văzut-o pe la evenimentele CpF-ului. Își maschează homofobia printr-o legaleză obositoare, aberează despre cum România ar avea, de fapt, una dintre cele mai avansate legislații pe probleme de identitate de gen. Mai zice că lipsa unei definiri clare a familiei în Constituție se observă cel mai bine-n manualele de educație pentru sănătate și cele de educație civică, din care copiii ar învăța că e ok ca doi bărbați să se căsătorească. Ce oroare!

Îi urmează Horatio „Harry" Miheț, un avocat român stabilit de peste 20 de ani în SUA, care a reprezentat-o pe Kim Davis în procesele pe care le-a avut cu statul american. Vorbește pe-un ton afectat. E foarte absorbit de el însuși, gesticulează mult, zici că asist la pledoaria unui personaj din Suits. Repetă aceleași mizerii manipulatoare și lacrimogene pe care le-a spus și la Timișoara, îl pomenește și pe Soros, face glumițe despre transgenderi și încă una de mare angajament despre Asociația Accept:

Râsete și aplauze furtunoase pentru joculețul lui poznaș de cuvinte. După o oră și ceva de pălăvrăgeală e introdusă doamna Davis, căreia, apropo, chiar acum două zile i s-a născut un nou nepot! Mă gândeam că vrei să știi. Cu un accent autentic de Kentucky, mărturisește că dragostea ei pentru poporul român a început acum un an, când a participat la nu știu ce convenție de penticostali români. Ne reamintește vechea ei viață, marcată de divorț, adulter și alte păcate grele, dar redresată ulterior prin întoarcerea la Hristos.

Vorbește apoi despre scandalul care a făcut-o celebră, despre zilele de temniță la care a fost supusă și vorbele de ocară pe care le-a îndurat în ultimii doi ani. Se poartă de parcă ar fi o martiră din primii ani ai creștinătății. Precizează că nu-i homofobă și chiar are o prietenă lesbiană, precum rasiștii ăia care au prieteni negri sau romi:

Aflu spre sfârșitul cuvântării că a fost prima ei ieșire din SUA, că și-a făcut pașaport special pentru turneul acesta din România. Mi se umflă pieptul de mândrie, chiar nu mi-am imaginat vreodată c-am putea atrage turiști prin homofobie.

Urmează sesiunea de întrebări. Suntem îndemnați să le așternem pe niște bilețele și apoi să le ducem în față, pe masa la care stau speakerii. Eu scriu trei, toate adresate doamnei Kim Davis:

Bilețelul meu ajunge pe mâna domnului avocat Horatio „Harry" Miheț, care, în mod surprinzător, nu-l ignoră, ci dimpotrivă, îl citește cu voce tare. Din păcate, se erijează în purtătorul ei de cuvânt și n-o lasă să vorbească, răspunde tot el, într-o română aproximativă:

„În primul rând, cred c-a fost clară că-n conștiința ei căsătoria este între un bărbat și o femeie, așa cum a fost rânduit de Dumnezeu. Celelalte două întrebări încearcă să probeze dacă conștiința ei face sens. Cum adică crezi una cu privire la asta și crezi alta cu privire la alta. Dacă n-ați prins nimic din discursul meu, să înțelegeți faptul că într-o societate tolerantă și diversă nu trebuie să vă convingă că convingerea ei este bună și civilizată. Nu trebuie să vă convingă că ea citește Biblia într-un fel și că e perfect pentru restul lumii. Ce am spus și am menținut este că într-o societate tolerantă acomodăm credința și conștiința unui om, chiar dacă noi suntem sceptici și unele lucruri nu au sens. Așadar, consider că e pierdere de vreme să vă spună ea ce crede despre divorț, adulter și nepotism." Non-răspunsul lui e întâmpinat de o voce revoltată: „dar poate o lăsați pe ea să vorbească!" - episod ce-l trezește pe domnul Gheorghiu din somn, care-l amenință pe scandalagiu cu evacuarea din sală. Dom' avocat profită de ocazie și trece la următoarea întrebare, nu mai apuc să aflu nimic despre divorț, adulter și nepotism. Sunt puse și alte întrebări răutăcioase. Cineva e curios cine finanțează CpF, i se răspunde cu „DAR PE VOI CINE VĂ FINANȚEAZĂ, ACTIVIȘTILOR????". Se râde, se aplaudă, o doamnă blondă din fața mea e foarte încântată de comeback-urile de la catedră.

Prelegerea se încheie tristuț, cu un Mihai Gheorghiu resemnat că proiectul a cam murit și clasa politică i-a trădat pe români, dar cu precizarea că ei, cei din Coaliția pentru Familie, vor continua să ne apere copiii de homosexuali, lesbiene și transgenderi.

Se încheie conferința, eu plec să vânez oameni din sală, pe care-i întreb ce cred despre trecutul păcătos al doamnei Davis. Primul e Cristian, un tânăr de 19 ani care a rămas c-o impresie bună, în ciuda discuției despre trecut:

Îl întreb ce părere are despre faptul că doamna a încălcat legea, îmi spune că legea lui Dumnezeu e mai presus de cea omenească.

Abordez apoi o doamnă mai în vârstă, Cristina. Crede că Davis e o „femeie cu verticalitate", care „și-a dovedit capacitatea de a-și apăra valorile în care crede". Mai spune că ea, personal, se simte intimidată:

O întreb ce bobârnac i-a dat ei comunitatea gay: „Nu mi-a dat niciun bobârnac, dar înainte, dacă vedeam doi bărbați mergând unul lângă celălalt, îi consideram doi bărbați care vorbesc frumos unul cu celălalt. Acum mă simt în situația de a-mi pune întrebări. Sinceră să fiu, vizual mă simt agresată, pentru că am fost odată la Londra și am asistat efectiv la o paradă gay, în cadrul căreia nu pot să descriu ce am văzut." Nu-i foarte deranjată de trecutul negru al doamnei Davis, ba chiar o apreciază pentru faptul că, în ciuda celor trei relații cu trei bărbați diferiți, măcar au rezultat niște copii pe care nu i-a avortat. Doamne ajută. Apoi începe ea să-mi pună întrebări, în special despre orientarea mea sexuală. Pentru c-așa funcționează mintea homofobului, în caz că nu te-ai prins: dacă cineva pune întrebări incomode, sigur are o agendă ocultă și se fute prin găuri nepermise de legea dumnezeiască.

Un ultim domn, care refuză categoric să-și dea numele, îmi mărturisește că lui i se pare ok ca un funcționar public să pună credința mai presus de legile omenești, îndemnând totodată la dialog și mai multă toleranță:

„În momentul în care o lege te atinge undeva, unde consideri că este fundamental, acolo nu mai poți să treci peste. Este valabil și-n celălalt sens, poate să fie un stat religios care să-ți ceară ceva și tu să spui «dom'le, eu nu cred în asta și eu nu mai fac asta». Aici e problema, ne trebuie o Românie a tuturor românilor, pentru că temeri sunt și din partea majorității și din partea minorității. Și cred că dezbaterile sunt bune, pentru că, până la urmă, toate sentimentele negative se pot defula în felul ăsta și în momentul în care discuți ajungi să vezi și punctul celuilalt de vedere, parcă te mai înmoi un pic. Când nu mai poți să discuți, atunci se acumulează tensiuni și nu e bine." Plecăm toți la casele noastre, iar în mintea mea ia naștere o idee genială: un proiect de revizuire a Constituției prin care familia să fie redefinită drept căsătoria între Kim Davis și patru soți.