Cum e să fii fotograf în zone în care moartea nu e niciodată prea departe
Fotografii de către Luke Cody
Călătorii

Cum e să fii fotograf în zone în care moartea nu e niciodată prea departe

Fotograful australian Luke Cody vorbește despre cum reușește să supraviețuiască și să înfrunte frica.
1.4.18

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

Luke Cody urmărește crizele care se desfășoară în jurul lumii. Născut în Melbourne, el călătorește prin Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Ucraina, pentru a fotografia tragediile crude ale războaielor.

Prima oară când am văzut fotografiile lui pe Instagram, am simțit teroare personală a violenței, pe care el a reușit să o captureze. El a oferit o bucățică din viața celor din străzi, protestatarii din clasa muncitoare din Caracas, victimele fără adăpost din Mosul și familiile strămutate din Gaza. Mai pe scurt, el a reușit să transpună haosul revoluției politice într-o experiență intimă.

Publicitate

L-am întrebat pe Luke dacă i-ar plăcea să discutăm despre procesul lui. El a acceptat și am vorbit despre motivațiile unui fotoreporter freelancer în zone de război și despre natura cutezătoare a jobului său.

Caracas: Article 350 de Luke Cody

VICE: Bună Luke, jobul tău sună cam înfricoșător. Care e cel mai înfiorător lucru care ți s-a întâmplat vreodată?
Luke Cody: Era ziua plebiscitului [în Venezuela], iar eu îmi petrecusem ziua fotografiind o secție de votare din Chacao, o zonă a opoziției. Spre după amiază, m-am hotărât să mă duc în Altamira, cu un alt fotograf, Kathiana Cardona. Ne-am urcat în mașină și am mers doar câteva străzi, până când am fost forțați să oprim de un blocaj rutier înscenat.

O mașină gri Toyota Hilux a oprit în spatele nostru și doi bărbați au coborât și ne-au abordat din ambele părți. Unul dintre ei i-a cerut Kathianei să oprească motorul și să se dea jos din mașină. Când celălalt individ a încercat să-mi deschidă portiera, eu am strigat la Kathiana să o calce. Ea a demarat în trombă, dar nu am ajuns foarte departe din cauza traficului. Eu eram convins că tipii mă urmăreau, așa că m-am dat jos din mașină și am luat-o la fugă.

M-am ascuns printre mașini parcate și i-am trimis mesaj unui prieten, care a venit după mine la scurt timp. Când am ajuns acasă, am aflat că un alt jurnalist fusese răpit și bătut grav înainte de a fi eliberat, în aceeași zi. Apoi am aflat că cei doi indivizi care m-au urmărit erau membrii ai Serviciului Național Bolivian de Informații.

Mosul: La periferia frontului de război, de Luke Cody

Ai mai trecut prin momente atât de intense?
Am mai avut câteva, care ar putea fi cu ușurință adaptate în filme horror. În Irak am fost ținta gloanțelor și un obuzier a aterizat la vreo trei metri de mine. În Cairo am reușit să conving un grup mafiot să-mi dea drumul, suporteri ai Frăției Musulmane care credeau că sunt spion american, iar, cu altă ocazie, am evitat la mustață să nu fiu reținut de armata egipteană. Am fost norocos.

Gaza: The aftermath de Luke Cody

Cum înfrunți frica când te afli în astfel de momente. Care este limita dintre muncă și siguranță?
În câteva situații din trecut, mi-am spus că ceea ce fac e doar un joc. E o metodă eficientă pe moment, dar te resimți mai târziu, când re-evaluezi situația.

Controlul fricii e un act de echilibristică destul de precar. Există și beneficii ale fricii, cum ar fi atenția sporită, însă adrenalina îți poate afecta judecata. Eu încerc să fac pauze între perioade intense în care fotografiez scene de război, ca să-mi dau un reset.

Caracas: Article 350 by Luke Cody

Ce te-a atras către Caracas? Fotografiile tale capturează caracterul imperios.
Am văzut un video-reportaj de la proteste și am fost șocat de brutalitatea reacției din partea Gărzii Naționale. Eu am crescut în Melbourne și am locuit 14 ani în Londra, unde, în mare parte, oamenii erau liberi să protesteze. Ce-am observat eu în imaginile alea abominabile cu protestatari călcați de autovehiculele înarmate ale Poliției erau oamenii privați de libertatea lor.

În plus, de abia fusesem în Irak, care era asaltat de fotografi. Eu știam că Venezuela era o zonă periculoasă pentru presa străină, așa că mi s-a părut o oportunitate bună de a lucra într-un mediu cu mai puțină competiție, dar mai riscant.

Gaza: The aftermath de Luke Cody

Care a fost momentul în care te-ai decis să urmărești zonele de conflict?
Eu am avut o copilărie relativ volatilă și m-am mutat des când eram mic. Țin minte că în adolescență m-am uitat la un reportaj 60 Minutes despre conflictul dintre Israel și Palestina, care mi-a stârnit curiozitatea despre dualitatea naturii noastre.

Când m-am mutat în Londra, în 2003, prima mea călătorie solo a fost în Israel. Am închiriat o mașină și m-am plimbat prin țară, documentând călătoria cu o cameră video. Am intervievat oameni cu care am intrat în contact, în speranța de a afla mai multe despre un conflict care datează de pe vremea Bibliei. Aceste experiențe au plantat sămânța în mine, de a urma o carieră ca fotograf de război.

Cum ai ajuns la concluzia de a face asta pe cont propriu?
În iunie 2013, când eram între două joburi, am văzut un reportaj pe social media despre protestatari care erau bătuți de jandarmerie, în piața Taksim din Istanbul. Am luat legătura cu un prieten care locuia aproape de locația protestului și mi-am rezervat un bilet de avion. Reportajul despre protestele din parcul Gezi au însumat prima mea experiență de freelancer, iar deși mi-a oferit o imagine de ansamblu despre cerințele jobului, încă nu știam cum să fac față condițiilor intense de lucru.

Publicitate

O lună mai târziu, am călătorit în Egipt pentru a documenta demonstrațiile de după condamnarea la închisoare a liderului Frăției Musulmane, președintele Mohamad Morsi. Situația era mult mai volatilă decât în Turcia și nu-mi permiteam să angajez un localnic, lucru care a sporit radical riscul. Trecând zilnic prin tabăra Frăției Musulmane de lângă moscheea Rabaa al-Adawiya, protejată de soldați egipteni înarmați, am învățat cum să mă folosesc de aparatul de fotografiat pentru a sparge barierele culturale și de comunicare și a creea un raport cu oamenii.

În timpul demonstrațiile, când situația devenea prea tensionată, am descoperit că atunci când priveam prin obiectiv, asta îmi oferea un sentiment de detașare, o formă de a mă proteja de haosul din jurul meu.

Cele trei săptămâni pe care le-am petrecut în Cairo m-au definit ca fotograf. Faptul că am scăpat întreg și cu lucrări publicate în The Guardian și The New Yorker mi-a oferit confirmarea că pot face față jobului.

Gaza: The aftermath de Luke Cody

Probabil că decizia de a merge în Irak a fost una grea. Cum ai ajuns acolo?
Plănuisem să lucrez tot anul trecut documentând conflicte, pentru a mă afirma ca fotograf freelancer. Apoi a apărut Mosul la știri, așa că mi s-a părut o oportunitate bună. Riscul luat în calcul era îngrijorător, mai ales după ce am citit despre numărul de decese cauzate de lunetiști și dispozitive explozibile improvizate, plus numărul mare de simptome ale sindromului post-traumatic raportat de jurnaliștii care au acoperit prima fază a operațiunii.

Am cerut sfaturi colegilor, care au încercat să mă convingă să nu mă duc. Deși mi-a fost greu să accept asta la momentul respectiv, aceste considerații și sfaturile sincere ale prietenilor m-au ajutat să mă pregătesc cu desăvârșire pentru călătoria din Irak.

Caracas: Article 350 de Luke Cody

Ce ai învățat despre situația din Irak?
Una dintre cele mai remarcabile lucruri a fost numărul de triburi care dispuneau de miliții sau „Unități Populare de Mobilizare”, care-și protejau teritoriile și luptau împotriva ISIS, alături de armata irakiană. Am stat o lună în Erbil, capitala Kurdistanului irakian.

În fiecare zi, mergeam 80 de kilometri cu mașina, la vest de Mosul și treceam prin 30 de puncte de verificare controlate de kurzi, diverși creștini, miliția Shia, precum și Armata irakiană. Călătoria a prezentat cât de fragmentată este țară și cum vidul de putere poate declanșa cu ușurință un război.

În fiecare călătorie, preconcepțiile mele sunt demontate într-un fel sau altul, de asta îmi place jobul. Înainte să ajung în Irak, aveam o imagine pre-formată a unui luptător ISIS, pe baza propagandei și a fotografiilor văzute în media. Eu mă așteptam să văd soldați foarte bine antrenați și înarmați, însă primii luptători ISIS pe care i-am văzut erau niște adolescenți speriați, în trening și sandale, cu glugi pe cap.

Gaza: The aftermath by Luke Cody

Ai fost martor și la alte povești care ți s-au părut în mod deosebit oripilante?
În prima mea săptămână din Mosul, m-am alăturat echipei kurde de știri de la 24-News, care se apropia de prima linie a frontului. Am văzut un bărbat singur, care se îndrepta către noi pe un drum plin de rămășite.

La început, ne-am îngrijorat să nu fi fost un terorist sinucigaș, dar după o scurtă interacțiune de la distanță, am descoperit că omul căuta medicamente pentru soția lui muribundă. El a plâns în timp ce explica situația corespondentei de la 24- News, lucru care a determinat-o și pe ea să izbucnească în plâns, scurtând interviul. Suferința din vocea lui și sentimentul copleșitor de pierzanie m-a determinat să-mi pun deoparte aparatul de fotografiat.

Poate că nu sună atât de înfiorător, ținând cont că e o situație des întâlnită într-un mediu de război, însă devine mai șocant atunci când realizezi câți oameni sunt în situații similare sau chiar mai rele.

Caracas: Article 350 by Luke Cody

Care crezi că este motivația oamenilor de a se angaja în conflicte?
De-a lungul istoriei omenești, am trăit în triburi care s-au luptat pe teritorii, resurse și ideologii opuse. În ziua de azi, au loc aceleași bătălii. Violența și conflictul sunt înrădăcinate în culturile noastre și au devenit o parte intrinsecă a naturii umane.

„Poveștile de război” și textele religioase au fost sursele de inspirație: poveștile despre eroism și „Bine versus Rău” au galvanizat grupuri și au încurajat următoarele generații de tineri să-și valideze astfel bărbăția și să-și demonstreze devotamentul religios.

Ce anume te determină să continui distribuirea acestor povești?
Eu sunt motivat de grupurile minoritare și marginalizate care luptă pentru libertate și supraviețuire, oameni ale căror povești merită transmise mai departe. Ideea că fotografiile mele pot stârni compasiunea publicului mă face să continui, faptul că pot ajuta la conștientizarea și inițierea unor dezbateri despre probleme care afectează un număr mare de oameni, ce nu ar trebui ignorate.

Vezi mai multe fotografii făcute de Luke Cody pe Instagram.

Urmărește-l pe Mahmood pe Twitter.