FYI.

This story is over 5 years old.

mediu

Cel mai mare dușman al mediului este Parlamentul României

„S-a mers prea departe cu conservarea”, tovarăși!
colaj parlament
Trăzni-i-ar fulgerul și ploaia înghețată, poate doar așa să salvăm mediul. Fotografie via  Wikimedia Commons, colaj de Alex Filoteanu

Numărul mare de legi care reglementează protecția mediului în România dă senzația că acesta este super bine apărat. Doar managementul deșeurilor este vizat de vreo 70 de legi. Dar suprareglementarea asta nu protejează natura de exploatarea excesivă sau de abuzuri. Dimpotrivă, multe dintre atacuri vin chiar din interiorul Parlamentului, unde ajung și sunt sprijinite inițiative legislative nocive.

România se laudă, pe bună dreptate, cu ultimele zone de sălbăticie din Europa și nu mă refer aici la Vama Veche. Zonele naturale protejate, adică arii Natura 2000, parcuri naționale și naturale, rezervații ale biosferei și păduri virgine, reprezintă 23 la sută din suprafața țării. În principiu, ar trebui lăsate în pace, să ofere „mici” beneficii, cum ar fi aerul. În realitate, granițele lor sunt mereu ținta parlamentarilor.

Publicitate

Minerit în arii naturale

buila vanturarita

Buila Vânturarița, unul dintre parcurile naționale afectate de licențe. Fotografie via pagina de Facebook a parcului

Ce poate fi mai util în mijlocul unei păduri decât o exploatare minieră? Așa s-au gândit și 36 de parlamentari PSD și ALDE, care au propus în 2017 o reparație istorică: să dea drumul la minerit în carierele din ariile protejate care au licențe date înainte de 2007.

Statutul de protecție stătea în calea a 16 companii care au 26 de licențe miniere în opt parcuri naturale din țară. Așa că parlamentarii români s-au gândit să dea timpul înapoi la anul 2007 când s-a făcut „greșeala” de a proteja natura și să dea undă verde exploatărilor miniere.

Deși legislația din domeniu arată clar că regimul de protecție este prioritar intereselor economice, iar legea cu licențele miniere este opusul a ce ne cere Europa să facem cu natura noastră, propunerea a trecut. Ba a avut și sprijinul Guvernului. Directorul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate de atunci a spus:

„S-a mers prea departe cu conservarea și comunitățile trebuie lăsate să se dezvolte.”

Pârșul și șerparul au primit ordin de evacuare din pădure.

Țevi prin inima pădurilor

Un alt atac la adresa ariilor naturale protejate a venit în 2018 din partea parlamentarilor PNL. Ei au pus gând rău tuturor zonelor naturale, inclusiv celor mai strict protejate arii și pădurilor virgine. Obiectivul: construirea de utilități publice, care înseamnă de la drumuri până la conducte de apă către pârtii de schi pentru zăpadă artificială.

Publicitate

Inițiatorii au susținut că sunt multe lucrări blocate la marginea pădurilor și legea trebuie modificată pentru a face loc țevilor prin zone de importanță ecologică unică. Deși legea prevede intervenția „temporară” în zonele protejate, realitatea e că impactul lucrărilor este permanent.

Lumea s-a alertat, de la cetățeni ai Facebook-ului până la ongiști, politicieni, ba chiar și Academia Română a avut ceva de spus. Iar asta nu a fost degeaba, legea a trecut de Parlament, dar au fost eliminate părțile cele mai nașpa referitoare la ariile strict protejate și pădurile virgine.

Păduri tăiate pentru exploatarea de lignit

cariera de lignit

O carieră de lignit a Complexului Energetic. Fotografie via pagina de Greenpeace Romania.

O altă săgeată cu foc aruncată spre păduri a venit de la parlamentarii care au dat voie să se taie copaci pentru extinderea carierelor de lignit. Prin modificarea Codului Silvic, Complexul Energetic Oltenia, cea mai mare companie energetică pe cărbune din România, a primit undă verde să taie păduri din Gorj fără compensare, pentru a-și extinde exploatările.

O delegație a Complexului Energetic Oltenia și-a susținut cauza chiar în cadrul Comisiei pentru Mediu din Senat, unde s-a plâns că aproape toate excavatoarele stau degeaba și că pădurile stau în calea exploatărilor de lignit.

În lipsa unei viziuni pe termen lung privind trecerea de la energie scumpă și poluantă din cărbune către energie curată, parlamentarii români și-au dat acordul pentru tăierea de păduri și extinderea exploatărilor de lignit, o sursă de energie fără viitor, responsabilă pentru încălzirea planetei.

Publicitate

Ministerul Apelor și Pădurilor a susținut proiectul legislativ care a și trecut de Parlament.

ONG-urile, scoase din administrarea ariilor naturale

Parcul-Natural-Vacaresti

Fotografie de Helmut Ignat, via pagina de Facebook a Parcului Național Văcărești

Încununarea eforturilor de distrugere a ariilor naturale protejate a venit de la Guvern, care a dat o Ordonanță de Urgență fără să se consulte cu vreun expert din domeniu, prin care a eliminat ONG-urile de protecție a mediului din administrarea ariilor protejate.

Guvernul a scos, astfel, conceptul de custode din legislație și a stabilit ca toate ariile protejate să intre sub umbrela Agenției Naționale pentru Administrarea Ariilor Naturale (ANANP), o instituție nou înființată, cu o mână de angajați. Asta în condițiile în care statul nu a făcut mai nimic pentru ariile protejate din România în ultimii 20 de ani. Mai mult de jumătate dintre ele nici nu au administrare, sunt lăsate de izbeliște.

Iar acum, statul taie de la rădăcină și singurul ajutor real pentru conservarea naturii. Una dintre ariile afectate este Parcul Natural Văcărești, singurul parc natural urban din România, care s-a născut din eforturile unor oameni iubitori de natură. Toate proiectele parcului sunt în pericol după ce ANANP va prelua administrarea Deltei Văcărești și toți experții vor rămâne pe din afară.

Catalogul pădurilor virgine din România este, de asemenea, o realizare a organizațiilor de protecție a mediului care bat apa în piuă la Minister să includă toate pădurile în care omul nu a intervenit în acest catalog care le garantează protecția.

În acest timp, statul publică legi care deschid calea exploziilor și construcțiilor în mijlocul naturii. Atât timp cât natura este văzută doar ca o sursă de materii prime, atacurile vor continua cu efecte distructive lente, dar sigure.

În câteva zile începe o nouă sesiune parlamentară, o nouă rundă de emoții pentru ecologiști. O nouă inițiativă de modificare a limitelor ariilor naturale protejate din partea parlamentarilor ALDE își continuă traseul legislativ prin Parlament. În prezent, vor să se permită orice fel de exploatare minieră, indiferent de data la care a fost emisă licența, oriunde în ariile naturale. Pariuri?

Editor: Ioana Moldoveanu