FYI.

This story is over 5 years old.

Internet

De ce e la modă să faci poze la fund cu sclipici

Ca să aflu cine a început trendul #glitterbooty pe Instagram, am vorbit cu câțiva „artiști în ale sclipiciului”.

Nu ar trebui să te surprindă cât de mult adoră oamenii sclipiciul după ce doctorii au trebuit să emită un avertisment anul trecut ca să nu și-l mai pună femeile în vagine. Dar acum pe bune, nu există duo mai iconic decat cel cu funduri și sclipici, care a dat naștere unui trend numit fund sclipicios (#glitterbooty).

Să ai fundul sclipicios e fix cum sună, presupune să îți împodobești fundul cu chestii sclipicioase. Hashtagul #glitterbooty are deja peste 1 600 de postări pe Instagram, multe dintre ele poze de aproape cu funduri împodobite cu bijuterii. Și cum se apropie vara, este foarte posibil să vezi mai multe funduri sclipicioase din moment ce oamenii continuă să se acopere în ceea ce urâcioșii numesc „herpesul obiectelor de artizanat”.

Publicitate

Ca să încerc să îmi dau seama cum a pornit acest trend, am luat legătura cu o companie numită The Gypsy Shrine. În 2017, un „artist al sclipiciului” din companie, care spune despre sine că „transformă spiritele libere în bucăți de artă colorate”, a împopoțonat fundul unei femei pe nume Sophia Moreno la un festival din Deșertul Sahara. O fotografie cu fundul sclipicios al Sophiei printre dunele de nisip a devenit virală în online și a transformat accesorizarea asta într-un trend complet.

„Asta a dat startul trend-ului”, a spus pentru VICE Katrina Luder, managerul de marketing The Gypsy Shrine.

„A cam făcut furori anul trecut”, a zis Luder, adăugând că mai făceau și „sâni disco” împodobiți cu sclipici sezonul trecut. „Le recreăm în încercarea de a le face mai inovative și mai nebunești”, ne-a zis Luder despre trend-urile curente care implică sclipiciul.

Compania, care călătorește în jurul lumii pe la festivaluri ca să decoreze corpurile participanților și are o linie de produse la vânzare, a sporit recent trendul fundurilor cu sclipici prin adăugarea bijuteriilor în mix.

„Bineînțeles, un fund dat cu sclipici nu e mereu cel mai practic când vrei să stai jos fiindcă se va transfera pe ce stai”, a explicat Luder. Bijuteriile, spune ea, ar merge mai mult pentru fotografii.

Deși pare că fotografia din deșert cu fundul auriu plin de sclipici ar fi fi propulsat trend-ul pe scena festivalurilor, un fotograf a postat o poză cu eticheta #glitterbooty pe Instagram în Iulie 2016. Deci, probabil că fenomenul datează de mai mult timp.

Publicitate

Glitoris, o companie australiană care oferă împodobirea cu sclipici a corpului la evenimente, a jucat un rol în trend-ul cu funduri cu sclipici. Trei prieteni care „adorau să se dea cu sclipici și să se costumeze” au lansat compania acum patru ani.

„Suntem pregătiți și bucuroși să oferim serviciul de împodobire a fundurilor cu sclipici într-o manieră consensuală”, a zis Ali Gay, directorul de la Glitoris.

„Toți se implică. Ne calcă pragul, și încep: Vreau aia!… Fundurile date cu sclipici sunt cu siguranță o parte pe care oamenii o vor acoperită și pe care o vor văzută de alții”, a explicat Gay. A mai spus că nu numai femeile sunt interesate să-și acopere trupurile cu sclipici – au adesea și clientelă masculină.

Gay își aduce aminte de unul din primele funduri pe care l-au dat cu sclipici, se întâmpla la un „bush doof” (a.k.a o petrecere rave dintr-o pădure australiană) unde Glitoris participa: Un tip cu chiloți tanga stătea cu fața în jos în timp ce i se punea sclipici pe spate. Ea a făcut o incantație si apoi a început: „Fund cu sclipici! Fund cu sclipici! Fund cu sclipici!”

„Avea tot fundul plin de sclipici în micuții lui chiloți tanga!”, a zis Gay.

Gay a explicat cum câteodată să pui sclipici pe diverse părți ale corpului poate ajuta la încrederea în sine: „E ca și cum ai mai avea încă un strat de haine pe tine.”

Dacă ai avut vreodată sclipici pe corp, știi bine ce provocare este să îl dai jos. Gay recomandă să folosești un card de credit ca să răzuiești cât mai mult sclipici după ce ai terminat ziua de sclipiceală, apoi să folosești apă și săpun și să te cureți de el. Apoi, te clătești cu apă, te usuci și folosești scoci să aduni ce sclipici a mai rămas.

Publicitate

Deci, ce urmează – există vreun loc unde sclipiciul nu ar trebuie să fie folosit?

„Păstrează-l departe de locurile periculoase… Noi spunem mereu să îl aplici la un centimetru distanță de ochi”, a zis Luder.

Gay a spus că Glitoris te sfătuiește să nu-ți pui sclipici în gură sau pe zona buzelor când vine vorba de față, și de asemenea „oriunde în interiorul lenjeriei intime”.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.