Am trăit o zi ca Jessica Jones ca să vezi prin ce trece o vedetă Netflix

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

Mereu mi-au plăcut poveștile cu femei detectiv puternice. Bunica mea colecționa cărți vintage cu Nancy Drew, iar când eram mică am trecut prin toată seria. Acum, ca adult, mă uit la seriale doar cu femei în rolul principal de detectiv, supereroine, vrăjitoare sau spioane. Așa că, atunci când Netflix a lansat serialul Jessica Jones în 2015, care e despre un detectiv particular cu superputeri, am simțit că am câștigat la loteria culturii pop.

Jessica Jones se bazează pe comic-urile Alias (care nu au nicio legătură cu serialul de la televizor, cu Jennifer Garner în rolul unui agent secret, deși e și ăsta pe lista mea de seriale preferate). Jessica (Krysten Ritter) e o supereroină care s-a reprofilat ca detectiv particular, cu o putere fizică supraomenească, viteză și agilitate. În rest, e cam praf: alcoolică, cu o personalitate înțepătoare și o atitudine groaznică în relațiile interpersonale. În plus, nu dă doi bani pe ce cred alții.

Practic, vibe-ul ei este diametral opus personalității mele. Eu sunt prin definiție politicoasă. Când m-am mutat în New York, oamenii îmi spuneau mereu că par „super de treabă”. Dar, într-un oraș de 8.5 milioane de oameni ambițioși, fără vrăjeală ieftină, mereu mi-am făcut griji că a fi „super de treabă” nu mă ajută. Așa că m-am întrebat: „Oare viața mea ar fi mai bună dacă aș încerca o abordare a la Jessica Jones?”

Înainte să-mi încep misiunea mea cosplay, am făcut o listă de activități esențiale Jessica Jones, cum ar fi să beau o cantitate iresponsabilă de whiskey, să nu zâmbesc și să spionez oameni de pe scara de incendiu. M-am gândit și să sparg un bancomat sau să bat un dubios și să fiu arestată, cum face și Jessica de nenumărate ori în serial, dar m-am gândit că VICE nu mi-ar fi plătit cauțiunea.

Apoi, am contactat pe cineva care știe mai multe despre Jessica Jones decât aș putea eu vreodată, Melissa Rosenberg, creatoarea serialului. Ea a dezvoltat personajul timp de două sezoane, alături de Ritter. Deși i-a plăcut lista mea, mi-a spus că secretul unei vieți ca a Jessicăi Jones este să intru în pielea ei. „Ea are o atitudine de miserupistă prevalentă”, mi-a spus ea.

Pentru experimentul meu, am vrut să nimeresc și look-ul Jessicăi Ea poartă o anumită vestimentație în serial: tricou și hanorac, cu o jachetă de piele deasupra, blugi rupți, mănuși fără degete și cizme de motociclist. Deși au existat multe discuții despre acest look și dacă e suficient de stilat, designerul de costum Elisabeth Vastola mi-a spus că nu ăsta e scopul.

„M-am inspirat din stilurile lui Patti Smith, Frances Bean Cobain și altor femei care poartă haine în care se simt destul de dure”, spunea ea. Blugii din denim gros și pielea grea sunt practic o armură, la fel ca atitudinea Jessicăi, dar au și un scop funcțional.

„Cea mai periculoasă putere a Jessicăi este atunci când sare de pe sau pe o clădire și când își folosește forța brută împotriva oamenilor. De exemplu, ideea din spatele cizmelor e că-i oferă stabilitate când trebuie să aterizeze în picioare sau să arunce pe cineva printr-un geam.” Garderoba care se repetă e și o chestiune de confort. Constant beată și mereu în luptă cu răufăcătorii, nu ar irosi energie mintală ca să-și aleagă un outfit. În marea parte a timpului, Jessica trage pe ea o pereche de jeanși murdari pe care-i găsește aruncați pe podea.

După ce m-am îmbrăcat corespunzător, am ieșit în oraș ca să trăiesc o zi ca Jessica Jones. Cam așa a fost:

Cu o seară înainte de ziua mea ca Jessica Jones, am fost la barul de la colțul străzii și mi-am făcut plinul cu alcool. În serial, vecinul și angajatul Jessicăi, Malcolm, o trezește în fiecare dimineață și o ademenește pe supereroina mahmură cu niște Red Bull. Eu nu am avut un Malcolm, așa că am improvizat și m-am lăsat trezită de mieunatul pisicii colegei de apartament. Țâfnoasă, mi-am luat blugii de pe jos și m-am echipat cu outfitul emblematic al Jessicăi. Apoi m-am târât din casă spre muncă și am avut grijă să mă uit urât la oamenii din metrou.

În drum spre birou, m-am oprit la un chioșc să-mi iau o doză de Red Bull. Când m-am dus la tejghea să plătesc, vânzătorul mi s-a adresat cu „scumpa” și m-a întrebat dacă am nevoie de o pungă sau un pai pentru Red Bull. A fost prima mea oportunitate de a exersa atitudinea miserupistă a Jessicăi. Am spus nu și am rezistat tentației de a adăuga un scuze sau merci sau să-i zâmbesc. El a tăcut și m-a lăsat în pace. M-am simțit bine.

Când am ajuns la birou, am deschis doza de Red Bull și m-am apucat de treabă. Deși Jessica Jones are superputeri, ea își acoperă chiria cu banii făcuți din munca investigativă. Am decis să preiau cazul prietenei mele cele mai bune, J, care a fost fentată de un tip, pe nume D. Scopul era să-l găsesc pe tipul ăsta misterios și să-i fac o poză, ca să dovedesc că nu a murit și nici nu s-a mutat în China.

Am sunat un detectiv particular adevărat, Michael McKeever din New York, ca să-mi dea câteva sfaturi despre cum să-mi desfășor investigația. El mi-a spus că pentru a fi un detectiv bun, trebuie să cunoști viața de stradă și să ai răbdare, dar mi-a dat și un sfat mai practic: „Am învățat acum mulți ani că, dacă urmărești pe cineva la metrou și nu e foarte aglomerat, nu te urca în același vagon. Mai bine aștepți două stații și apoi poți să te apropii, ca să pară că ești o persoană care de abia s-a urcat.”

Detectivul mi-a mai spus că echipamentul scump e o risipă de bani. „Nu e ca și cum poți cumpăra ceva ce te face un detectiv mai bun. Crezi că Eric Clapton ar fi mai prost dacă ar cânta la o chitară de două sute de dolari în locul uneia de cinci mii?” Din asta am dedus că DSLR-ul meu antic e mai mult ca suficient pentru investigația asta.

Înapoi la cazul meu: Am folosit skill-urile mele de căutări pe Google ca să aflu ce job avea D. și unde lucra, adresa lui de acasă, numărul de telefon și conturile de social media. Apoi am analizat toate dovezile pe care le-am strâns pe un perete, în timp ce sorbeam din Red Bull. Colegii mei de birou mi-au spus că cercetarea mea părea „chiar dubioasă.”

La Alias Investigations, unde și locuiește Jessica, ea își petrece mult timp bând whiskey direct din sticlă și leșinând la birou. Am vrut ca ziua mea să fie cât mai autentică, așa că am băgat și un shot de whiskey cu energizantul. Nici măcar nu era ora prânzului. M-am simțit ca un gunoi.

Planul meu de a trăi ca Jessica Jones pentru o zi avea o mare problemă: eu nu am superputeri. Și nu prea am reușit să găsesc o echipă obscură de oameni de știință dispuși să facă experimente genetice pe mine, care ar fi putut să mă omoare, dar și să mă înzestreze cu puteri supraomenești. M-am furișat într-o parcare ciudată, de sub podul Williamsburg și am alergat un pic, pentru că în serial Jessica mereu pare că aleargă undeva. După ce am obosit și am amețit de la micul dejun pe bază de Red Bull și whiskey, a sosit momentul să încep să spionez.

În drumul meu spre centru, ca să-l spionez pe tipul care i-a dat ignore prietenei mele, m-am oprit pentru o scrutare suplimentară. În serial, Jessica campează pe scări de incendiu, echipată cu un DSRL și un termos plin cu alcool, ca să facă poze oamenilor suspicioși. Am ieșit pe un geam și am încercat să surprind locuitorii din Williamsburg cum nu curăță rahatul câinilor sau care au aventuri amoroase cu poștașul sau ceva de genul. Am reușit să prind un taxi care mergea pe interzis și i-am făcut poze la plăcuțele de înregistrare și numărul taxiului. Poate în viitor voi avea o carieră fructuoasă ca agent rutier.

Când am intrat în clădirea unei firme financiare destul de simandicoase, unde lucra subiectul meu D., am observat un agent de securitate care mă urmărea suspicios. Ăsta nu a fost un început bun pentru supravegherea mea incognito. Așa cum m-a consiliat și McKeever, prima regulă a unei supravegheri e să încerci să te integrezi în peisaj. „Sunt cazuri unde urmărești mult alți oameni și știi că persoana aia nu te-a mai văzut vreodată. Dacă ar trebui să te identifice la poliție, ești sigur că nu te-ar recunoaște. Privirea lor nu s-a direcționat niciodată spre tine. Ăsta e idealul”, a spus el.

Securitatea firmei era o nebunie, așa că nu aveam nicio șansă să conving prin vorbe pe cineva, ca să pot urca la etaj. Am hotărât că trebuia să-l fac pe D să vină la mine. Planul meu ingenios era să mă prefac că livram un cadou și să încerc să-l forțez să vină jos să-l ridice. De pe o bancă mai ascunsă a recepției, l-am sunat pe numărul de la birou, dar a intrat direct căsuța vocală. La naiba! Apoi am încercat să sun numărul public al companiei, ca să vorbesc cu o recepționeră. Nimic. Un mesaj automat mi-a blocat tentativele de a vorbi cu un om la telefon, indiferent de câte ori am cerut să vorbesc cu un operator.

M-am învârtit pe acolo și l-am căutat pe D o perioadă, în caz că ieșea din birou pentru prânz sau ceva. Însă, după ceva timp am devenit irascibilă și înfometată și voiam să mă car de acolo. Singurul fel de mâncare pe care am observat că-l mănâncă Jessica în serial este pizza, așa că m-am oprit la o felie în drum spre Hell’s Kitchen. Venise timpul să încerc distracția preferată a Jessicăi.

Am fost la Rudy’s Bar, de la intersecția străzilor 44th și 9th, pentru că e menționat în serial. E o speluncă ieftină, dar primești un hot dog cu fiecare băutură, lucru care se pupă foarte bine cu brandul Jessica Jones. Deși era de abia după-amiază, barul era plin. Când am intrat, un grup de masculi beți m-au reperat și imediat au încercat să mă agațe. Țin minte că m-am gândit: „Mare noroc dacă reușesc să plec din barul ăsta fără să lovesc pe cineva.”

Lucrurile nu s-au îmbunătățit nici după ce am comandat un whiskey sec și m-am așezat la o masă. Un bărbat mai în vârstă m-a întrebat de ce par așa serioasă și mi-a spus să zâmbesc. Nici dacă aș fi vrut nu aș fi putut să inițiez un moment mai toxic de masculinitate. I-am aruncat o privire usturătoare și am dat pe gât paharul de whiskey, iar apoi tipa fotograf cu care am venit a țintit camera spre el, în timp ce eu îl întrebam de ce nu zâmbea.

Apoi am răsturnat o masă.

Glumesc, dar cred că Jessica ar fi făcut asta. În schimb, am comandat încă un whiskey.

Deși Jessica Jones pare o tipă dură, din când în când, ni se prezintă și partea ei emoțională. „Jessica are și o latură sexuală și feminină. Deși e ciudat să vorbim despre asta, ea își cunoaște corpul. Chiar dacă din unele puncte de vedere e complet disociată, cum ar fi felul în care se îmbată, totuși, ea e o femeie stăpână pe sexualitatea ei”, a punctat Vastola. De câteva ori iese la iveală și o latură mai sensibilă a Jessicăi, de obicei în contextul relațiilor personale. E o scenă în sezonul doi care e destul de fierbinte, asta dacă te excită lucrul manual și meșteșugurile.

E greu să explic asta fără să divulg prea multe, dar o să încerc: o viață este salvată, o relație tensionată se relaxează, se consumă mult alcool și evident asta declanșează o partidă de sex, pe podeaua plină de vopsea din apartamentul cuiva.

În viața reală, să realizezi o partidă de sex în vopsea vărsată necesită multă planificare. Eu a trebuit să cumpăr recuzită, cum ar fi vopsea non-toxică lavabilă, mult whiskey și ceva de pus pe jos ca să nu fiu dată afară din apartament. După ce am fixat cu scotch pânza de plastic, sincer, arăta ca și cum plănuiam să-l omor pe tipul cu care urma să mă văd, în stilul Dexter.

Din fericire, el e o persoană destul de chill și nu a fost intimidat de lucrurile ciudate pe care le fac în numele jurnalismului. Poate de asta și pentru că am băut whiskey înainte de a trece la treabă, experiența a fost amuzantă și distractivă.

Ziua mea în pielea lui Jessica Jones a fost una extenuantă. Toată băutură și mâncarea fast food m-au făcut să mă simt radioactivă pe interior. M-am simțit furioasă pe specia masculină după ce am fost agățată în bar în ciuda expresiei mele descurajatoare, de „mi se rupe”. Aparent, e destul de greu să spionezi oameni atunci când ești beată. Nu am apucat să-l fotografiez pe tipul care a ignorat-o pe prietena mea, dar așa cum mi-a spus și McKeever, detectivul particular: „Dacă se întâmplă, se întâmplă, dacă nu, atunci nu poți să o forțezi.”

Un lucru care mi-a plăcut la stilul de viață al Jessicăi Jones a fost cât de bine m-am simțit când nu m-am mai sinchisit să fiu drăguță cu oamenii nepoliticoși. La sfârșitul zilei, m-am simțit inspirată să recurg mai des la atitudinea „mi se rupe”. În ciuda problemelor ei, Jessica este un personaj feminin puternic. Ea îmi aduce aminte că e OK, câteodată, să apelezi la o latură mai înfiptă și mai încăpățânată ca să obții ce-ți dorești, în special dacă e pentru o cauză nobilă.

Urmărește-o pe Kara pe Twitter.