Cosmin TRG are casă de discuri și sună mai bine ca niciodată

Când discuți despre case de discuri inovatoare din ultimii ani, nu poți să nu menționezi nume ca Hemlock, Hessle Audio și 50 Weapons. Sunt foarte puțini cei care au lansat la oricare dintre ele, cu atât mai puțin la toate trei; iar unul dintre ei e Cosmin TRG. După ce a început să exploreze dubstepul la el acasă în România, a fost selectat pentru primul single al label-ului Hessle cu Put You Downîn 2007 și de atunci s-a bălăcit în grime (Now You Know) și house (Liebe Suende), după care s-a hotărât la un sound techno mai hard și s-a mutat în Berlin.

După o serie impresionantă de lansări, Cosmin TRG a făcut pasul de a-și fonda propriul label, Fizic; nume luat de la una din piesele de pe albumul lui de debut, Simulat. Acesta va servi ca platformă pentru creațiile lui, cu propriile fotografii ca artwork și revizuit de designerul român stabilit în Mexic Mircea Turcan și începe cu release-ul de două piese, Fizic01 – pe care îl puteți asculta în exclusivitate mai jos.

Pentru a marca ocazia, l-am contactat pe Cosmin TRG să discutăm despre cum a intrat în industria muzicii electronice prin anii '90 în România și despre cum i-a schimbat viața mutarea la Berlin.

THUMP: Cum a fost să crești în România în privința muzicii?
Cosmin TRG: Nu m-am omorât după muzica românească pentru că, până spre mijlocul anilor '90, nu prea aveai acces la muzică. Erau mai mult chestii din UK. Când m-am apucat de muzică electronică, mă atrăgea sound-ul Orbital, undeva între techno și breakbeat, cu multe tempouri diferite pe același album.

Cum ai dat peste Orbital?
Ca să fiu sincer, existau ceva magazine de muzică, dar la secția dance găseai doar Chemical Brothers – dacă aveai noroc. Orbital și chestiile de genul circulau în underground.

Ce înseamnă underground?
Lumea făcea schimb de casete și CD-uri. Am o poveste drăguță cu caseta Orbital. Cred că aveam 12, 13 ani și eram la mare. Am primit un album Orbital cadou de la o fată. M-a prins imediat. L-am ascultat încontinuu trei luni la rând.

Deci ai ajuns ceea ce ești datorită acelei fete?
Cam da. Mi-a plăcut muzica electronică timpurie pentru că părinții mei și prietenii lor ascultau Kraftwerk, Tangerine Dream și Vangelis, dar am căutat muzică dance care să incorporeze synthuri și drum machines. Era ceva mai psihedelică, presupun.

Fata asta știe ce rol important a jucat în cariera ta?
Da, i-am spus asta – fratele ei e într-unul dintre primele grupuri electronice din România. Făceau și puneau muzică prin '94-'95. Au apărut la versiunea românească Top of the Pops, dar puneau jungle loops și din astea.

Simțeai că ești cu mult înaintea vremurilor tale?
Cred că simțeam că e ceva mai special, dar nu chiar așa. Totuși, se dădeau încontinuu pe MTV videoclipuri Aphex Twin în perioada aia.

Existau petreceri în lumea underground din România?
Da, eu am ajuns la una destul de târziu – prin '99 sau 2000. Am fost la un party într-un depozit unde era un francez care punea techno la trei platane. Toată lumea era fascinată de spectacol. M-am gândit: „Trebuie să urc pe scena aia și să bag la trei platane.”

Te atrăgea prestigiul pe care-l câștigi când pui muzică pentru atâția oameni?
Nu neapărat, eram fascinat de aspectul tehnic, de cum punea două-trei discuri împreună pentru a crea un mix. Îmi plăcea aspectul hipnotic și felul în care vibra cu mulțimea transpirată într-un depozit părăsit și întunecos. La prestigiu nu mă gândeam în momentul acela.

Măfascinează faptul că ești singura persoană care nu e din UK și totuși a lansat la Hessle Audio – cum te-ai implicat în mișcarea dubstep când erai în România?
Am fost prin UK în '99 și m-am întors cu o revistă Ministry of Sound care avea un CD gratis cadou. Era o compilație Locked On care avea pe ea El-B, Zed Bias și genul ăsta de chestii. Asta era în punctul culminant al epocii 2-step și l-am ascultat și mi s-a părut incredibil de bun. Avea fix ce-mi place din jungle și drum'n'bass, dar laun tempoconfortabil și cu un groove mișto. Nu-mi plăcea nimic altceva din jur pentru că era epoca Artful Dodger.

N-ai fost fan?
Îmm…era o perioadă dubioasă. Căutai albume care semănau cu ce-ți plăcea. Găseai vreo trei și restul era doar R&B și din astea, cu care nu aveam treabă. Peste câțiva ani, tot asta căutam și atunci și-a dat drumul și dubstepul.

Muzica garage nu te-a tentat niciodată?
M-ar fi tentat, dar nu exista destulă muzică interesantă între 2001 și 2006. Momentan se întâmplă multe chestii interesante în muzica techno și nu mai am timp de altceva.

Ce te-a făcut să pleci din România și să te muți la Berlin?
La un moment dat, am vrut doar să schimb mediul. Deja mă simțeam prea confortabil pentru gustul meu în București. Viața era ieftină, călătoream mult, dar făceam aceleași lucruri mereu. Voiam o nouă provocare și am avut parte din plin de una în Berlin.

Adică?
A fost o nebunie birocratică mutatul în Berlin. Plus că a fost greu să găsesc un apartament de închiriat, pentru că toată lumea se muta în Berlin. Eu m-am mutat fix în perioada în care toți migrau în draci spre Berlin.

De ce nu ai ales Marea Britanie?
M-am gândit la Marea Britanie și la Londra o vreme, dar cred că mi-a plăcut mult faptul că Berlinul mi se părea familiar și necunoscut în același timp. Am luat hotărârea să mă mut acolo prin 2010. Am vizitat niște prieteni care locuiau acolo și aveau o bibiliotecă frumoasă. În ea am găsit o carte despre viața lui David Bowie la Berlin și am terminat-o în două ore. Mi s-a părut fascinantă.

Cât ți-a luat să te adaptezi? Oamenii spun că viața acolo e relaxată.
Cam în perioada în care m-am gândit să mă mut la Berlin, Modeselektor mi-a propus să lansez la 50 Weapons. Le-am trimis niște piese care au ieșit când m-am mutat în Berlin. După care mi-au zis că în două luni vor un album de la mine. Așa că am stat o vreme blocat în studio și am lucrat la album. Studioul meu era chiar lângă al lor, așa că mergeam des pe la ei, la o cafea, la o țigară, mai împrumutam un synth. A fost o perioadă foarte, foarte creativă și a fost o provocare pentru mine să fac un album într-un timp atât de scurt.

Faptul că ai trăit într-un mediu propice pentru techno ți-a schimbat modul de abordare a genului?
E ca atunci când un actor se mută în New York sau LA. Când m-am mutat aici, am realizat că e un oraș cu o moștenire culturală imensă, o sursă nemaipomenită de energie, creativitate și istorie.

Te-ai muta și în alte locuri din motive muzicale?
Am fost foarte impresionat de Tokyo. N-aș locui acolo pentru tot restul vieții, dar mi-ar plăcea să petrec mai mult timp acolo, să absorb energia orașului. Și San Francisco mi-a plăcut, mi-au plăcut mult oamenii. Iar New York e o nebunie.

E interesant că ai spus Tokyo. Noul tău album are elemente din futurismul japonez.
Sunt atras de modul funcțional al japonezilor de a face lucruri și de tradiția lor. Au un manierism anume. Dacă conduci noaptea prin oraș, știu că sună a clișeu, dar te simți ca-n Blade Runner. Și în același timp, e foarte uman. Te face să-ți pui întrebări despre propria identitate și să te gândești la viitor, deși ești, în același timp, foarte conectat la prezent.

Cum ai reușit să introduci elemente profunde și serioase în producțiile tale?
Bună întrebare. Există o linie foarte fină atunci când vrei să transformi muzica de dans în ceva pompos și teoretic. Cred că am încercat să combin într-un mod fericit groove-ul ăsta repetitiv și hipnotic care funcționează pe ringul de dans cu structurile mai profunde și experimentale care mi-au plăcut dintotdeauna. Toate lucrurile astea mă inspiră vizual. Structura de ciment de pe coperta albumului m-a inspirat, s-a infiltrat cumva în muzică. Dar nu vreau să pară că fac muzică prea intelectuală.

Da, ăsta e pericolul cu muzica electronică – oamenii tind să o supraintelectualizeze și să fie foarte snobi în privința ei.
Exact. Tocmai de aia vrea să fiu sincer despre lucrurile care mă inspiră și să le arăt oamenilor paralela asta între ceea ce văd și ceea ce simt, care se translează în muzică.

Fizice prima lansare a propriei tale case de discuri. Ce te-a motivat să-ți faci propria casă de discuri?
Voiam să fac atâtea lucruri, încât pur și simplu aveam nevoie să am propria platformă pentru ele. Mi s-a părut cea mai evidentă soluție.

De ce crezi că aveai nevoie de propria platformă ca să faci toate astea?
Aveam nevoie de ceva mai personal. Fiecare casă de discuri are estetica ei și modul ei de operare, dar eu am vrut să fac totul singur, să-mi pun amprenta mea. Chiar și pe copertele de album. O să trag și un videoclip săptămâna viitoare.

Deci tot ce ai lansat până acum au fost reflecții 100% personale?
N-aș spune asta. A fost un alt gen de relație, un alt fel de a face lucrurile. Când am făcut lansarea cu Gerd Janson la casa lui de discuri Running Back, aveam niște piese pe care tocmai le făcusem și le pusesem împreună în Helsinki. Prima piesă pe care am pus-o a fost a mea și el mi-a cerut-o. Cred că asta mi-a crescut încrederea în mine.

Când am început să vorbim de partea artistică, am avut ideea să facem ceva simplu, din carton, cu o ștampilă și atât, pentru că se potrivea cu estetica generală. Nu simt că mi-am sacrificat viziunea când am lansat la alte case de discuri – dimpotrivă. Eu le-am adus ceva și ei mi-au oferit ceva mie. E o combinație de estetici vizuale și auditive.

În ce situație ai fi tentat să faci ceva cu o altă casă de discuri decât a ta?
Vreau să continui să produc muzică. Dacă aș lucra cu alt label, aș face-o pentru că mă atrage ceva la el. Sunt câteva cu care mi-ar plăcea să colaborez pentru că mi-ar plăcea să-mi aduc contribuția la ce fac ei.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și:

Mitologie antică în clubul modern