Am dus o viață dublă care m-a costat jobul, relația și o grămadă de bani

Un angajat de birou poate scrie cu o viteză de 150 de lovituri de tastă pe minut. Imaginează-ți că faci asta cu două degete rupte. N-ai reuși mai mult de treizeci de lovituri pe minut.

Așa că stăteam în biroul meu, într-un costum bleumarin Hugo Boss, și înduram niște dureri puternice.

Vezi tu, nu e prea ușor să-i spui șefului tău: „Trebuie să merg la spital, am două degete rupte de la meciul de fotbal de aseară. Probabil ai citit despre asta în ziare." Faptul că viața mea dublă ca microbist prezenta riscuri mi-a fost foarte clar în dimineața aceea în care am tastat de treizeci de ori pe minut.

Odată, la ziua de naștere a fostului meu socru, a trebuit să plec foarte abrupt. Prietenii mă așteptau la ușă, cu motorul mașinii pornit. Adversarii noștri făceau haos prin oraș. Înainte să închid ușa în spatele meu, am înhățat umbrela preferată a unchiului soției mele. Mă gândeam că o să-mi fie de folos. În noaptea aia n-am ajuns acasă, ci am dormit în secția de poliție pe o saltea împuțită. Încă îmi amintesc cum ieșea aer din ea de câte ori mă întorceam de pe o parte pe alta.

Când m-am întors acasă, am găsit bucățele de hârtie cu numere de telefon peste tot. Fuseseră smulse din cartea de telefon și erau numerele tuturor secțiilor de poliție și a spitalelor locale. Nu-mi anunțasem familia după ce fusesem arestat și toți se panicaseră îngrozitor. Peste două săptămâni, relația mea cu soția se încheia.

Timp de zece ani, am reușit să împac cele două extreme din viața mea. Nimeni n-ar fi bănuit că duc o viață dublă. Prietenii mei microbiști știau despre viața mea socială în afară de timpul petrecut cu ei, dar majoritatea oamenilor din jurul meu habar nu aveau de partea întunecată a lucrurilor. Acum cred că tocmai asta mi se părea palpitant, faptul că aveam un secret.

Cred că era în jurul anului 2009, spre sfârșitul carierei mele de microbist. Nimic nu condimentează mai bine un sezon de fotbal decât cupa locală. Problema cu meciurile astea e că apar din senin, când deja ți-ai făcut planuri la job și cu familia. Atunci se intersectează cele două vieți – cea normală cu cea de huligan.

Miercuri seară era cupa. Meciul începe la șapte. E un dezastru total pentru fiecare microbist cu soție, copii și job. Trebuie să-ți iei după-amiaza liberă și apoi să te confrunți a doua zi cu soția și cu șeful. Există numeroase riscuri.

Așadar, în dimineața respectivă, m-am grăbit să-mi termin treaba ca să pot pleca de la birou cu vreo scuză de căcat. Era timpul să eliberez bestia din nou.

Dar sunt unele zile în care totul merge prost, iar miercurea aia a fost una dintre ele. Organizația noastră era săracă și am obținut locuri lângă tunelul de unde ieșeau jucătorii. Am văzut cum un grup de bărbați bine făcuți vin spre noi zdrobind totul în jurul lor. După o bătaie nasoală, am rămas cu o tăietură oribilă pe picior și două degete rupte.

În dimineața următoare am mers șchiopătând până la birou. Tipul de la contabilitate a menționat bătaia oribilă de pe stadion, total dezgustat. În același timp, simțeam durerea înțepătoare a rănii de sub pantaloni. Dar nu-mi păsa. Știam că îmi fusese rănită mândria și că voi avea nevoie de timp să se vindece.

Totuși, exact mândria aceea era principala mea motivație. Majoritatea oamenilor se mulțumesc cu un job ok, o familie mișto sau o mașină, dar eu mă identificam mai mult cu cealaltă latură a vieții mele duble: huliganismul și ego-ul. Îmi plăcea să risc.

Până la urmă, viața de huligan m-a costat un job grozav, pentru că Serviciile de Informații m-au numit o amenințare pentru siguranța națională. Desigur, mi s-a părut o exagerare, dar, într-adevăr, știam că îmi cheltuisem mai toți banii pe hobby-ul ăsta. Dacă n-aș fi intrat în lumea fotbalului, probabil că mi-aș fi terminat studiile cu cinci ani mai devreme și acum aș avea un câine, o casă și o soție minunată. Și totuși, în dimineața acelei zile de miercuri, când am plecat de la birou cu o scuză de căcat și m-am dus să-mi trăiesc cealaltă viață, n-am avut niciun dubiu că asta voiam să fac.

*Nick Hay e un pseudonim.

Urmărește VICE pe Facebook.
Traducere: Oana Maria Zaharia