YouTube a ajuns o sursă de propagandă politică și asta nu e o veste bună pentru viitor

„Twitter e o mică cameră cu ecou. Totuși, nu sunt sigur că cei de stânga înțeleg batjocura monumentală adresată lor pe YouTube."

Asta scrie într-o postare pe Twitter a editorului de la InfoWars, Paul Joseph Watson, de care poate îți aduci aminte ca vloggerul de dreapta care a promis oricărui jurnalist din lume o vacanță gratuită în Suedia.

Ca mai toate lucrurile pe care le spune PJW zilele astea, postarea a fost batjocorită rapid și în masă. Dar oricât de amuzant e să râzi pe seama lui, a existat, totuși, o gaură neagră curioasă în toată chestiunea asta. Ca un obicei prost pe care-l ai de-o viață, Paul Joseph Watson e de dreapta.

Comentariul lui arată o schiță a arenei social media, care este foarte exact. Twitter nu e dominat în întregime de stânga, deși - excluzându-i pe Donald Trump și oricine cu o poză cu un ou la avatar -, principiile de stânga sunt mai bine reprezentate decât pe oricare altă rețea socială majoră. Însă, influența de stânga de pe Twitter nu s-a transpus și în lumea reală. Conversațiile de pe Twitter nu sunt atât de accesibile celor din exterior.

Figura de stil de „cameră cu ecou" este leneșă și total incorectă. Eu personal am învățat multe lucruri de la oameni de pe Twitter, iar deseori mi-au schimbat și părerile politice. Cu toate acestea, Twitter se pricepe cel mai bine la rafinarea părerilor oamenilor din dialogurile cu alte persoane similare. Probabil e o unealtă eficientă de a-i atrage și mai mult pe alegători, dar nu și să transforme pe cei care l-au votat pe Trump în activiști în campania Black Lives Matter.

În antiteză, pe YouTube vocile celor de stânga aparent sunt inexistente, cu excepția copilului comunist, iar vocile de dreapta domină arena. Chiar și PJW e unul dintre ei, în videoclipurile lui în care stă în fața unei hărți și țipă la internet din camera lui. Mentorul acestuia, Alex Jones, un teoretician al conspirațiilor căruia îi place să se ambaleze atunci când se gândește la documente secrete, e în aceeași oală. Dar nu e vorba doar de InfoWars, există un întreg ecosistem de youtuberi de dreapta, aproape la fel de sofisticați ca societatea de păduchi, o hoardă vastă de băiețași nedoriți care bodogăne la nesfârșit despre motivele pentru care trebuie să oprim imigrările, de ce trebuie să interzicem toaletele sau de ce trebuie să omorâm toți bebelușii de sex feminin.

Videoclipurile produse de oamenii ăștia variază mult, de la „amatoricești" la „incredibil de plictisitoare". Totuși, nu știu cum, sunt incredibil de eficiente. Ca să fim sinceri: oricine care reușește să strângă sute de mii de vizualizări pe o pălăvrăgeală de o oră despre Owen Jones merită să-i acordăm un pic de interes antropologic, dacă nu și respect.

Cel mai faimos exemplu de păreri de dreapta care sunt diseminate pe YouTube este PewDiePie, cea mai mare vedetă a site-ului, care a strâns un public de milioane de adolescenți ușor de impresionat, care nu știu din ce motiv vor să se uite la el cum se joacă pe calculator. El a fost defecat de Disney după ce a ieșit la iveală că videoclipurile lui includeau glume antisemitice și imagini naziste. PewDiePie a scris o postare pe blog în care a declarat: „Eu nu sprijin sub nicio formă atitudini rasiste… Deși nu asta a fost intenția mea, am înțeles că glumele erau jignitoare."

Ce face PewDiePie e complet diferit de cei ca PJW, dar acest rasism ironic ne oferă un exemplu bun al consecințelor acestor păreri, care predomină în ecosistemul YouTube și devin normalizate. Astfel de videouri au, cel puțin anecdotic, un efect semnificativ asupra felului în care vorbesc copii ăștia despre evrei sau naziști.

Asta e ipoteza mea: Twitter e căminul natural a celor de stânga, deoarece e participativ, deschis, capabil de a prezenta mai multe puncte de vedere cititorului, precum și potrivit pentru principiile de extremă stânga, care sunt într-un fel egalitare (să atragă totuși o asemănare de familie între facțiuni de război adesea disparate).

Politica contemporană de dreapta, prin contrast, este condusă în mare de prejudecățile neexaminate și fricile bărbaților albi. Orice bărbat alb care ține cu dinții de prejudecățile și fricile sale, nu o să-i meargă bine pe Twitter. Însă o să se distreze maxim pălăvrăgind în fața unei camere video.

Deci cei de stânga au Twitter, iar cei de dreapta au YouTube. Asta ar fi ok, într-un fel, cu excepția că aberațiile solo în fața unei camere de filmat sunt mai eficiente în convertirea lumii decât postările de pe Twitter. Eu cred că există mai multe motive pentru asta. În antiteză cu o postare, un videoclip permite interlocutorului să-și asume poziția de autoritate, fără să fie pusă la îndoială de către un public sarcastic, ca pe Twitter. (Desigur, YouTube are comentariile de sub videoclip, dar ăsta e un ecosistem foarte ciudat și ușor de ignorat.)

Ba mai mult, vlogul e un mediu oral și asta-i oferă un caracter direct, iar publicul poate să simtă furia interlocutorului. De ambele părți, e ușor să-ți dai seama de ce pălăvrăgeala solo din fața camerei este mai persuasivă.

Asta include și factori tehnologici. Felul în care funcționează YouTube face mai ușor pentru nou veniți să descopere aberațiile de dreapta. Tot ce trebuie să faci e să găsești un videoclip și apoi să tot dai scroll prin meniul din dreapta de recomandări. De asemenea, e general valabil că organizațiile tehnologice acordă prioritate din ce în ce mai mult conținutului video decât celui literar. Recent, un profesor de tehnologie a speculat în publicația The Guardian că Snapchat ar putea deschide calea către o eră post-literară, în timp ce Facebook și-a schimbat de curând algoritmul pentru a promova videoclipuri în anticiparea unui viitor complet video.

Deci ce pot face cei de stânga? Apelul la un fel de „Paul Joseph Watson" de stânga ar putea fi prost înțeles. Cei de stânga nu vor putea niciodată să se acomodeze cu pălăvrăgeala solo din fața camerei, deoarece e o metodă de comunicare inerent autoritară. Dar dacă viitorul o să ajungă video, atunci cei de stânga trebuie urgent să găsească o modalitate de a se folosi și de mediul ăsta. Chestiunea e dacă un astfel de mediu poate fi folosit într-un cadru deschis, divers și participativ.

@HealthUntoDeath

Traducere: Diana Pintilie