Scenariile cu apocalipsa zombie sunt nocive pentru societate

Nimic nu-i poate opri pe morţii vii. Nici o gaşcă super antrenată şi pregătită de orice cataclism, nici saturaţia totală a pieţei şi cu siguranţă nici scenariul redundant al fiecărui film cu zombi, episod TV sau bandă desenată care la momentul ăsta are vreo treabă cu fenomenul devenit un déjà vu, care nu vrea să moară.

Zombi se ridică, merg şchiopătat, muşcă şi se-nmulţesc. Cei înţelepţi se adaptează la noua realitate, ucid sau vor fi ucişi. Cei puternici supravieţuiesc şi n-au încredere în nimeni. Cei slabi se conformează sau sunt mâncaţi. Se adaugă sânge şi se repetă scenariul.

Premisa asta incredibil de simplistă stă la baza celui mai mare trend supranatural al secolului şi e cea mai urmărită reprezentare a viitorului din cultura pop. Şi, chiar după mulţi ani în care am avut parte de chestia asta, fenomenul zombi nu dă semne de încetinire. Ultimul episod din The Walking Dead a pus capac cu success unui alt sezon mega umărit (întrece cu regularitate fotbalul de duminică seara de pe NBC), se lucrează la un spin-off , canalul SyFy are varianta lui de success , Arnold Schwarzenegger joacă într-un film nou cu zombie, iar World War Z lansat în 2013, care a încasat jumătate de miliard de dolari, va avea o continuare anul viitor. Zombi sunt mai populari ca niciodată.

Mai mulţi critici sunt frustraţi din cauza asta şi spun că apocalipsa zombi promovează o viziune nihilistă asupra lumii, iar popularitatea exagerată poate aduce o lipsă de încredere în instituţii şi-n celelalte fiinţe umane. Ideea asta al sfârşitului lumii ar putea să fie contraproductivă pentru orice comunitate care plănuieşte să-şi rezolve problemele adevărate, nonapocaliptice. Ah şi chestia asta nu e deloc susţinută nici de ştiinţele sociale actuale care studiază comportamentul oamenilor în caz de dezastru.

„Genul zombi e unic în mizantropia lui," mi-a spus Daniel W. Drezner , profesor de politică internaţională la Tufts University şi autorul a mai multe cărţi şi articole academice despre impactul culturii zombi asupra discursurilor politice.

Logica apocalipsei zombi îi înfăţişează inevitabil pe supravieţuitorii omenirii drept nişte egoişti, periculoşi care sunt pregătiţi să se întoarcă unul împotriva celorlalţi în momentele mai dificile. E o viziune defectuoasă, de darwinism social a unei societăţi care se prăbuşeşte repede şi uşor. Singurele lucruri care ne ţin uniţi ca societate sunt departamentele de poliţie şi electricitatea. Şi ficţiunea zombi, evident nu e neapărat despre zombi. „E despre cum oamenii reacţionează în circumstanţe extreme şi nu reacţionează prea bine," a spus Drezner.

Pentru o comunitate globală care se confruntă din ce-n ce mai mult cu situaţii extreme, precum schimbarea climei, epidemiile, războaiele, asta reprezintă o problemă. Criticul media Douglas Rushkoff se teme că logica zombi ne limitează gândirea orientată spre soluţionare. „Se pare că oamenii preferă să-şi imagineze o apocalipsă zombi", în loc să se gândească la viitorul lor, le-a spus celor de la Yahoo News . E un produs a ceea ce numeşte „şoc actual" şi se teme că asta ne va face să credem într-un colaps inevitabil şi să nu mai participăm la activităţi civile sau proiecte care ne-ar putea îmbunătăţi comunităţile pe termen lung.

Dacă suntem convinşi că totul e sortit pieirii, mai are vreun sens să facem ceva? Atunci mai bine nu te mai obosi decât să-ţi faci provizii de conserve şi să baricadezi uşa (o soluţie sugerată de reclamele apocaliptice la „mâncarea pentru supravieţuire" din cadrul talk-showurilor conservatoare, ca cel al lui Glenn Beck). „Dacă eşti pregătit complet, o să amplifici situaţia," a spus Drezner. „E mult mai probabil ca lucrurile s-o ia razna."

Iar acum, logica zombi a început să apară în conversaţiile mainstream, asta pe lângă zecile de milioane de spectatori care urmăresc săptămânal emisiuni şi filme cu zombi sau oamenii care organizează evenimente cu tematică şi tot felul de mişcări. Chiar şi instituţiile publice, ONG-urile şi politicienii au adoptat logica asta în eforturile lor de a rezona cu ceilalţi.

De exemplu, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA a organizat o conferinţă online cu tematică zombi pentru a atrage atenţia asupra metodelor de prevenire a bolilor şi s-a dovedit atât de popular încât serverele agenţiei au căzut. Asta i se pare lui Drezner atât un blestem cât şi o binecuvântare, mulţi oameni au urmărit conferinţa, dar în contextul unui infern iminent. Apocalipsa zombi „exagerează foarte tare fragilitatea societăţii. Când foloseşi metafora aia, nu faci decât să ajuţi şi să amplifici lucrul pe care încerci să-l eviţi," a spus Drezner.

Deci, cum am ajuns sub vraja fatalistă a unui viitor cu zombi? Într-o lucrare din 2014 , publicată în Jurnalul de Cercetare Socială, Drezner schiţează explozia culturii zombi şi impactul pe care-l are asupra discursului public.

„Genul devine din ce-n ce mai popular într-o vreme de răscruce, război şi recesiune," mi-a spus el. „În ceea ce priveşte filmele, au luat amploare după 11 septembrie." Citează o lucrare din 2008 care a arătat că, la vremea aia, o treime din filmele cu zombi au fost turnate după 2001. Acum sunt mult mai multe. „Criza financiară din 2009 a declanşat încă un val."

Globalizarea, tehnologia şi dependenţa noastră de ambele, alături de vulnerabilităţle noi care apar din cauza asta au transformat lumea zombi într-un canal popular prin care să ne eliberăm de anxietăţi. „E un concept de plastic," a spus Drezner. „Când Romero a regizat Night of the Living Dead, era vorba de radiaţii. Acum a ajuns la nivel epidemiologic. Natura se întoarce împotriva noastră şi ne muşcă – da, am făcut ceva greşit. Asta-i ce merită societatea."

Pilonii de bază ai logicii zombi se trag din principiile conservatoare (individualism, izolaţionism şi auto-suficienţă), care au început să fie tot mai menţionate în ultimii 15 ani. În cartea lui din 2012, Thomas Edsall examinează lucrările lui Philip Tetlock, profesor la Wharton, care a arătat că oamenii conservatori sunt „mai puţin dispuşi să facă un compromis, să vadă lumea în termeni de „noi", în loc de "ei" şi-s mai dispuşi să folosească forţa ca să câştige un avantaj. E mult mai probabil ca ei să se bazeze pe reguli simple (bine versus rău) când interpretează regulamente sunt motivaţi să-i pedepsească pe cei care încalcă normele sociale (ex: deviaţii de la normele tradiţionale de sexualitate sau comportamente responsabile) şi să-i descurajeze pe cei care nu aderă la gândirea lor." Suna familiar? Toate astea descriu practic valorile morale după care se ghidează un supravieţuitor al unei invazii zombi. E amuzant că republicanii urăsc the Walking Dead.

Totuşi, proliferarea culturii zombi este, în momentul de faţă, de neînţeles. Cum putem noi, ca public, să fim entuziasmaţi de acelaşi scenariu, aceiaşi răufăcători pe jumătate morţi, aceleaşi lumi în paragină? „Se hrăneşte cu propriul material," a spus Drezner. „De fiecare dată când se spune că am atins apogeul zombi, ne mai trezim cu ceva nou."

Mai există o altă frică, dosită în avalanşa de cultură zombi: acceptarea. Ei bine, se pare că aşa vor arăta lucrurile. Oare cum se vor comporta supravieţuitorii distribuiţi în filmul ăsta? Ah, cu o violenţă frenetică, atât împotriva oamenilor cât şi a celor semimorţi. Din nou.

„Problema care stă la baza genului zombi e ,de fapt, lucrul pe care nu-l nimereşte: subestimează inventivitatea umană," a spus Drezner. Chiar sezonul ăsta din Walking Dead oferă o susţinere explicită a unei atitudini autoritare, cinice şi fasciste în faţa unei calamităţi.

Rick Grimes şi gaşca lui de drumeţi luptători, întăriţi de apocalipsă, sunt nişte ucigaşi brutali şi eficienţi. Ni se spune că aşa trebuie să fie ca să supravieţuiască. Toţi se află sub autoritatea poliţistului Rick, chiar dacă mintea i-a cam luat-o razna. Sunt recrutaţi în Alexandria, o comunitate izolată care încă funcţionează cumva la sfârşitul lumii. De fiecare dată când ni se prezintă o comunitate în serial, ştim deja că va fi distrusă curând. Rick şi echipa pot să scape cu uşurinţă de zombi, care au încetat să mai reprezinte un pericol. Acum, ceilalţi oameni sunt ameninţarea.

Ia ca exemplu membrii comunităţii Terminus, care erau iniţial nişte tipi primitori până când tâlharii violatori i-au învăţat că n-aveau de ales decât să se transforme în nişte canibali ucigaşi dacă voiau să supravieţuiască. Între timp, chiar dacă membrii Alexandria şi-au organizat societatea într-o manieră paşnică, unde toată lumea contribuie cu bucurie, ei sunt de fapt nişte naivi pierduţi care abia-s în stare să facă ceva în lumea adevărată fără să sfârşească ucişi.

Deanna, liderul Alexandriei, spune în glumă: „Comuniştii au câştiga până la urmă." Afirmaţia asta, mai mult decât orice, a subliniat motivul pentru care, conform logicii zombi, locul era sortit pierii. Serialul are la bază valori conservatoare, hobessiene: puterea individuală e supremă, supunerea în faţa autorităţii e un necesară, iar grupurile care se abat de la reguli sunt periculoase şi trebuie tratate cu suspiciune. Guvernul, aşa cum e-nţeles de conservatori, e mort.

În lumea Walking Dead, ideea că oamenii ar putea să coopereze pentru a reconstrui societatea după apocalipsă nu e altceva decât un vis utopic sortit eşuării. (De-asta şi guvernul e văzut ca o instituţie inutilă, chiar primejdioasă; Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor e inutil la-nceput, după care devine o ameninţare.)

Asta-i chiar nasol, pentru că, în principiu, nu-i adevărat. (Cel puţin pentru moment, până când vom ceda cu toţii în faţa logicii zombi.) Cartea Rebeccăi Solnit, A Paradise Built in Hell din 2009, examinează felul în care comunităţile reacţionează după dezastrele din viaţa reală şi funcţionează ca o corecţie a miturilor prezentate atât în literatură cât şi-n media, că oamenii devin monstruoşi când sunt loviţi de catastrofe. În timp ce poveştile cu zombi se concentrează pe ideea colapsului, iar media alege de multe ori să sublinieze jafurile care au loc după un dezastru natural, realitatea este că oamenii tind de multe ori să rănână uniţi, să se ajute cu provizii, adăpost şi resurse.

„Noţiunea de bază este că oamenii devin atât de copleşiţi de frică şi de dorinţa egoistă de-a supravieţui, încât mintea, legăturile sociale, chiar şi umanitatea sunt copleşite, iar asta se poate întâmpla aproape imediat ce lucrurile o iau razna. E noţiunea veche a întoarcerii la natura animalică, mai mult din cauza fricii, decât din răutate," scrie ea. „Presupune că toţi suntem nişte bombe antisociale, gata să explodeze…Hollywood-ul se hrăneşte cu treaba asta, dar sociologii nu."

Solnit face referire la lucrările unor cercetători, în special cele ale profesoroului Enrico Quarantelli, un pionier în studiile despre dezastre, care a arătat că egoismul e mult mai puţin întâlnit, decât cooperarea pe timp de calamitate. Cercetările lui arată că, în general, „în loc de competiţie nemiloasă, ordinea socială nu s-a destrămat", atunci când dezastrul a lovit.

De la al doilea sezon de Walking Dead, după o duzină de bătălii cu hoarde de zombi cărora le curg balele şi oameni de rahat care salivează, m-am gândit că cel mai interesant lucru pe care ar putea să-l facă show-ul e ca personajele să se regrupeze şi să examineze cum să reconstruiască civilizaţia. Dar de fiecare dată când încearcă aşa ceva, apare un maniac într-un tanc. Sau un prădător sexual într-un tanc. Sau un canibal din clasa de mijloc.

Şi de-aia eram încântat, la-nceput, de perspectiva comunităţii. Părea că o să oblige serialul să se gândească la nişte întrebări despre filozofia socială. În loc de asta, ideologia curţii marţiale a lui Rick este răzbunată cu rapiditate. Fraierii din Alexandria nu-şi pot aranja casele cum trebuie, îi lasă pe zombi să le între pe poartă, iar un grimesian e ucis din cauza laşităţii lor. Aşa cum scrie Zack Handlen pe AV Club, „În loc să ne ofere o situaţie ambiguă în care lui Rick îi este greu să se adapteze din nou la viaţa normală, ni se oferă mai mulţi idioţi care trebuie învăţaţi o lecţie despre cum să rămână în viaţă."

Să rămână în viaţă, desigur, prin respectarea autorităţii unor indivizi puternici, prin uciderea unor oameni care se abat de la reguli şi prin convingerea că oricine în afara zidurilor va încerca să-i omoare. E o viziune toxică, chiar şi pentru apocalipsă.

Din fericire, sunt semne că logica zombi ar putea evolua. Mai multe produse noi pentru apocalipsă se avântă mai departe decât feedback-ul de-acum al supravieţuitorilor. În filmul Maggie, Schwarzenegger e prezentat ca un tată care stă lângă fata lui şi încearcă să găsească un leac în timp ce ea se transformă încet într-un zombi, iar filmul din 2013 Warm Bodies îi umanizează la rândul lui pe zombi, dar pe un fundal de comedie romantică. Deşi Last Man on Earth nu e un program cu zombi, e totuşi apocaliptic, iar satira oferă o viziune mult mai optimistă asupra recivilizării unei lumi moarte.

Totuşi, s-ar putea ca logica zombie să-şi păstreze poziţia dominantă, iar această filozofie socială să se târască în continuare. Asta ne va coborî barierele şi ne va perturba abilitatea de-a ne imagina viitorul.

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai citește despre apocalipsă:
Fotografii cu mese pregătite pentru sfârșitul lumii Oamenii de știință spun că suntem la trei minute de apocalipsă Tipul ăsta e convins că o să aibă loc o apocalipsă a zombilor