Satul Kinlochleven a prins viaţă în secolul al 20-lea când Compania Britanică de Aluminiu a construit aici un combinat de aluminiu. Fabrica de aluminiu a devenit principala sursă de venit în Kinlochleven, transformând moşiile într-un sat industrial prosper.Însă aceasta s-a închis în 2000, când aluminiul s-a ieftinit la import, iar satul şi locuitorii lui au fost lăsaţi într-o stare economică cumplită. În timp ce satele din jur sunt pline de turişti, Kinlochleven are doar un singur hotel, un pub şi un mic magazin. Doar turismul de vară şi ce a mai rămas din combinatul hidro-electric (care are doar patru angajaţi) mai ţin satul în viaţă.
Publicitate
Şi în cazul în care nu este suficient de deprimant ce v-am spus până acum, aflaţi că în lunile de iarnă soarele nu se înalţă suficient de mult cât să treacă de culmile dominante ale Munţilor Mamore, aşa că satul este continuu în umbră.Totuşi, fotograful Joseph Fox consideră locul ăsta total fascinant. Atât de fascinant încât face naveta între Kinlochleven şi Londra (unde locuieşte) ca să îngheţe puţin şi să fotografieze peisajul sumbru şi oamenii care locuiesc în el. Spune ca foloseşte „umbra ca o metaforă pentru opresiunea economică". Sper că nu va uita niciodată să-şi pună în bagaj un pulover gros.
