Ghidul Spelunca: Selena Blue

Pentru că presa franceză a numit Bucureştiul al doilea cel mai „cool” oraş din Europa, m-am decis să prezint câteva dintre speluncile Capitalei unde se trotila lumea înainte să devină la modă. Mi-am pus ficatul la încercare în toate bodegile, pentru a vedea câte capace merită fiecare.

Spelunca de azi merită: 2 capace

Zona dintre străzile Ferdinand, Pache Protopopescu şi Călăraşi e destul de sărăcăcioasă la capitolul spelunci, în ciuda numeroaselor facultăţi din zonă – Instalaţii, Hyperion, Ştiinţe Politice. Totuşi, pe lângă Piaţa Izvorul Rece, pe Strada Sfântul Ştefan găsiţi Selena Blue, o bijuterie a beţivilor fără dare de mână, care a fost recent renovată sub un patron nou.

Şef p-acolo era domnul care stă cu spatele în poza asta, pentru că nu prea-i place publicitatea. Un tip destul de simpatic şi jovial care nu s-a jenat să mă servească la bar cât era chelneriţa la toaletă, deşi era clar într-o întâlnire de afaceri. El a crezut că sunt boboc la Ştiinţe Politice, că au sediul pe aceeaşi stradă, aşa că mi-a dat la ofertă toate trei berile rămase în frigider, că altele nu mai avea până venea maşina de aprovizionare.

Preţurile la bere erau și ele studenţeşti, dar dozatorul intrase deja în vacanţa de iarnă, deci la bar berea ieftină urcase pe la 4,5 lei. M-am fiţoşit că era ziua mea și am luat ce era mai bun: Heineken la jumate, la șase lei. În rest mâncarea e la preţuri de nimic şi foarte bună, cu un iz de cantină studenţească.

Localul era pustiu din cauza ploilor scurte din ziua aia, dar şi pentru că n-au venit încă studenţii în Bucureşti. Totuşi, în zilele lui bune e plin, altfel nu s-ar lăuda cu 80 de locuri.

Selena Blue a avut mese şi scaune de toate felurile înainte de Atelierul Mecanic. Din câte am înţeles, ele se adaugă mereu după numărul de clienţi şi nu se aruncă niciodată, decât dacă sunt stricate rău. Astfel vă faceţi pulă la mesele astea vechi de sticlă groasă cum nu prea am văzut decât în cârciuma străbunicului meu din Brăila.

Spelunca e construită în jurul unui căsoi imens în care înţeleg că iarna se extinde localul la etaj şi la parter. M-am pierdut rău căutând buda, mai ales că nu era nimeni pe interior ca să am pe cine întreba.

Înăuntru au un labirint de mobilă, canapele şi pereţi - toate roşii. E niţel deranjant, dar lumina difuză îl face un loc ok pentru o beţie severă de toamnă-iarnă.

Există şi sală de jocuri pentru amatori. Totuşi nu le-aş recomanda să mai lase setul ăsta de poker nepăzit cum l-am găsit. Oameni un pic mai de căcat ca mine ar putea să-l ia lejer sub tricou, mai ales că-s destul de scumpe.

Un punct sinistru al locului ar fi toaleta care, pe lângă faptul că e greu de găsit şi după ce ceri instrucţiuni de la bar, te întâmpină cu o chiuvetă paradită ce adăpostește o cârpă murdară de ceea ce nu pot să sper decât că e rugină şi un axion epuizat în loc de săpun.

Buda era cam la fel de abjectă, cu urme preistorice de rahat pe interior, hârtii folosite pe jos şi o beznă totală pentru cei care sunt atât de sfioşi că nu vor nici să-şi vadă penisul în timp ce se pişă.

În concluzie locul merită două capace doar pentru toaleta asta a morţii din care te alegi probabil cu ceva infecţii, dacă stai prea mult. Compensează preţurile mici şi haleala bună, iar în caz de nevoie urgentă, puteți folosi budele de la Ştiinţe Politice – cred că sunt mai curate.

Citeşte şi alte spelunci.