FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Mi-am înscris balconul la concursul Primăriei București și-am câștigat premii din banii tăi

Ăsta este tot ce a meritat balconul meu din Titan, dar eu mă bucur că voi fi un gospodar mai bun de-azi înainte.
ED
fotografii de Eli Driu

Am participat la concursul de balcoane al Gabrielei Firea și am fost premiat pentru stilul abstract și plin de praf în care era aranjat ceea ce, odinioară, era balconul casei mele. Pentru că nu am reușit să mă ridic la nivelul așteptărilor, doamna primar mi-a dat totuși un set de grădinărit. Adică un premiu de consolare pe care l-au primit participanții necâștigători. Ce-i drept, grădinăritul pare să fie mai de viitor decât jurnalismul.

Publicitate

În luna mai, când am văzut că Primăria Municipiului București lansează un concurs ca să premieze cele mai frumoase fațade și balcoane din Capitală, am zis gata, frate, aici e de mine, aici e mega-competiție! Aș fi putut să câștig marele premiu: 5 000 de lei. Și, pe lângă bani, aș fi primit și faima în cartier (chiar dacă m-am mutat din el). În sfârșit mă făceam cunoscut și le arătam vecinilor mei ce locatar minunat au pierdut ei odată cu mutarea mea. Ce altceva aveam mai bun de făcut decât să aranjez puțin lucrurile în apartamentul din care tocmai mă mutasem de vreo două luni!? Așa că mi-am luat inima în dinți, mi-am făcut cont pe site-ul indicat de primărie și m-am pus pe treabă.

Citește și: Am pus un arhitect român să comenteze balcoanele din București premiate cu banii tăi

Am mers într-o sâmbătă toridă la apartamentul din Titan unde am locuit 32 de ani. Am intrat în casă, am ridicat câteva ghivece cu flori pe care le-am luat de pe un alt balcon și pe care, în final, le-am îndesat într-un colț. Am lipit cu leucoplast vreo două vederi de carton și, ca să adaug un aspect retro micii mele idei, am adus și pick-up-ul plin de praf la care ascultau ai mei pe vremea comunismului, pe ascuns, ABBA și Al Bano în duet cu Romina Power. Bine, balconul meu, de fapt, nu mai este chiar balcon, de când a venit Primăria Sectorului 3 și a izolat tot blocul, de seamănă acum cu FAUR Poarta 4. Dar, pe vremuri, era balcon. Și nu era balconul unde puneam butoaiele cu varză, alea erau dincolo, pe celălalt balcon, de unde am luat florile.

Publicitate

Balconul meu îngust din Titan

În fine, nu am mai avut timp nici eu să fac curățenie, în casă era dezastru, nah, ca după fiecare mutare, dar am zis să îmi încerc norocul. Primăria Bucureștiului a investit până la urmă 200 000 de mii de lei în concursul ăsta de frumusețe, aș fi fost nedrept ca cetățean să nu mă înscriu în așa ceva. Și, până la urmă, praful ăla de la mine din casă era mai natural decât ferigile de plastic cu care a luat premiul întâi marele câștigător, dar na, nu aveam de unde să știu că tot un jurnalist va avea să câștige. Ce competiție!

Citește și: Cele mai frumoase balcoane din București, care probabil nu vor fi premiate de Gabriela Firea

În fine, m-am înregistrat pe site, am urcat vreo patru poze ca să evidențiez cât mai bine că nu aveam ce căuta acolo, la concursul ăsta, și am apăsat butonul „send".

Unul dintre aceste balcoane este al meu, dar cum toate arată la fel, nici nu mai contează care e ăla

Am fost puțin dezamăgit când am văzut că termenul de înscriere s-a prelungit. Simțeam că nu s-au băgat prea prea mulți bucureșteni și mă gândeam că, dacă aș fi singurul concurent, sigur aș avea șanse să câștig. Altfel, cine să premieze dezordinea?

În final, doamna Firea m-a premiat și pe mine pentru participare, să simt că am contribuit cu ceva la comunitatea din care fac parte. Pe 22 septembrie, am primit un e-mail de la secretariatul ARCUB. Mailul se intitula „premii speciale". Ce-i drept, e special să participi la un concurs care premiază frumusețea cu un pick-up peste care e așezat un maldăr de praf, dar gusturile nu se discută.

„Vă anunțăm că, în perioada 27 septembrie – 11 octombrie, între orele 10-16, vă așteptăm la sediul Arcub din strada Lipscani 84-90, pentru a vă ridica premiul de participare la concursul Cea mai frumoasa terasă. Premiul constă într-un kit de gradinărit. Va rugăm să aveți la dvs și o copie după cartea de identitate."

Ok, ceea ce aveam eu acolo nu se califica a fiind balcon, dar terasa?! Nu am mai stat pe gânduri și m-am dus la sediul Arcub. O doamnă foarte amabilă m-a întâmpinat și mi-a înmânat marele kit de grădinărit: un sac plin cu pământ de flori, niște semințe, mănuși, de fapt, tot ce am nevoie ca să fiu un mic grădinar. Un apropo subtil că ar trebui să fiu un gospodar mai bun?