Am stat o zi în Parlament să văd cum a trollat USR planul PSD-ului să controleze Justiția

Episodul „Noaptea ca hoții – Imperiul Contraatacă” s-a încheiat cu o mică victorie pentru Opoziție.

|
dec. 7 2017, 11:49am

Fotografie de Alexandru Dobre / Mediafax Foto

Am ajuns în Parlament în infama zi de miercuri când parlamentarii Puterii au decis – cu sabia lui Dragnea deasupra capetelor - să voteze „până la epuizarea ordinii de zi” cele aproape o sută de articole și cele peste 700 de amendamente la statutul judecătorilor și procurorilor, din cadrul controversatului pachet al legilor justiției.

Practic, e vorba despre Fratele mai Mare al ordonanței 13 care a scos lumea în stradă la începutul anului. Atunci a fost „Noaptea ca hoții”, de data asta a fost un soi de „Noaptea ca hoții, partea a II-a” sau „Noaptea ca hoții: Imperiul contraatacă”. De fapt, pachetul ăsta de legi reprezintă, în acest moment, cheia de boltă a Regnului Dragnea.

Ciudatele evenimente care fac obiectul acestei relatări s-au petrecut pe durata celor 13 ore în care incredibilii parlamentari ai blocului PSD-ALDE-UDMR au reușit această performanță. Am stat și eu printre ei, în aceasta clădire care, invariabil, trage la somn și tânjală, întretăiată de lungile coridoare care pe un gamer împătimit îl duc automat cu gândul la misiunile sinucigașe din interioarele castelului Wolfenstein. I-am studiat pe aleșii noștri, am băut apă și cafea cot la cot și am văzut, în măruntaiele ei, cum funcționează Mașinăria Democrației atunci când voința Liderului Suprem Liviu Dragnea devine literă de lege.

Screenshot via Eugen Erhan

Cum a funcționat concasorul de legi PSD-ALDE

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, nu e genul de persoană pe care să o vezi la nouă seara pe băncile Parlamentului, după o zi în care a stat fixată mai bine de 12 ore în scaunul de deputat. De acolo, votează docil și monoton, punct cu punct, pachetul de legi întortocheat, cu prevederi sulfuroase și greu de digerat.

Lia Olguța n-are ce face: se supune, la fel ca toți ceilalți colegi ai ei de suferință, voinței partidului. Planul PSD este de o ingeniozitate smintită. La fel ca în dezbaterile-simulacru din comisia Iordache, în plen se aplică forța brută, cu parlamentarii PSD-ALDE-UDMR pe post de malaxor legislativ.

La câțiva metri mai în față, vâlvătaia dezbaterii stoarce broboane de sudoare președintelui de ședință, Gabriel Vlase, fost elev al bătrânului vulpoi Viorel Hrebenciuc. De la tribună, deputata ALDE, Steluța Cătăniciu vorbește despre „numerele criterii” de pe ordinea de zi, care trebuie supuse la vot.

A fost o zi plină. Activitatea a început pe la zece dimineața, dar vedeta zilei – pachetul legilor justiției – a intrat în dezbateri în jurul prânzului. De fapt, nu a intrat în dezbateri. Și de aici a început toată nebunia. Deputații opoziției, de la PNL și USR, au câteva încercări de fillibustering, prin diverse căi procedurale. Speranța lor stă în amânarea perpetuă a pachetului de legi, până când – teoretic – aleșii Puterii și-ar pierde din elan.

Nicio șansă. Toate propunerile Opoziției (scoaterea de pe ordinea de zi, retrimiterea la comisie, retrimiterea la Biroul Permanent, așteptarea unui punct de vedere al Comisiei de la Veneția) sunt respinse în bloc. Se decide ca fiecare grup parlamentar să aibă la dispoziție „pentru dezbateri” fix cinci minute de la tribună. Stelian Ion de la USR pomenește despre niște amendamente care nu se mai regăsesc în raport. Nu-l bagă nimeni în seamă. Pe la ora 13 începe votarea amendamentelor. Sunt peste 300 admise și alte peste 400 respinse.

PNL cere dezbatere pe fiecare amendament în parte. Mai insistenți, useriștii cer o supra-dilatare a timpului: nu, nu e bine, fiecare amendament trebuie, mai întâi, CITIT, abia apoi dezbătut. Propunerile pică la vot. Sus, în deal, la Citadelă e abia trecut de amiază când începe circul. „Pauză de consultări! 30 de minute”, se aude o voce din neantul sălii. De la tribună, Vlase decide: „Pauză de consultări – 3 minute!”. E o capcană: deputații reușesc să se adune în sală după abia jumătate de oră. Parlamentarii coaliției își ling rănile și învață din greșeală.

Screenshot via live-ul VICE Romania

Useriștii ocupă tribuna din Parlament

În jurul orei trei și jumătate, useristul Stelian Ion vine la tribună, decis să citească amendamentele, unul câte unul. De la prezidiu, Vlase apasă butonul nuclear și îi taie microfonul. Useriștii se strâng grupa mare în jurul lui Ion și ocupă tribuna. Ca într-un număr de magie, Stelian Ion scoate o portavoce și începe să citească, în vreme ce colegii săi de partid scot la vedere niște foi pe care stă scris, cu caractere mari, „Hoții”.

Preț de câteva minute, ședința e suspendată. Chestia asta nu a fost prevăzută, dar pesediștii se repliază. Discursul de la portavoce e dublat de cel de la microfonul prezidiului, unde Vlase, imperturbabil, supune la vot articolele, imun la revolta useristă. Acolo, în sală, sunt două Românii paralele încleștate într-un dialog al morților.

Liderul USR Dan Barna iese câteva minute pe hol pentru a se răcori nițel. „Nu putem avea dezbateri pe o lege organică despre funcționarea Justiției”, spune el.

„S-a refuzat dezbaterea sub pretextul că chestiunile de procedură și luările de cuvânt au consumat timpul și, vezi Doamne, nu mai putem dezbate. O urgență pe care nu o înțelege nimeni în afară de Dragnea e invocată ca scuză pentru a se trece o asemenea lege importantă. E un abuz fără precedent, a fost posibil pentru că tot PSD-ul funcționează ca o casă de avocatură pentru Dragnea”, declară Barna.

În tot acest context politic și pe acest fundal sonor avea să se consume momentul grobian al zilei, ăla care-ți arată cum e România care-ți decide viitorul.

„Penală este mama care v-a făcut așa nesimțită.”
„Spălați-vă pe dinți, aveți între dinți mâncarea aia de deputat.”
„Sunteți atât de proastă.”
„Am o poză în care dumneavoastră faceți sex anal.”

Iată ce lucruri formidabile pot fi auzite pe parcursul unei zile obișnuite în Parlament. Autorul - știi deja – este nimeni altul decât celebrul senator Șerban Nicolae, care crede că blițul/lanterna de la telefon îți consumă banii de pe cartelă. Bine, el este unul dintre opozanții de bază ai luptei anti-corupție, deci n-ai de ce să te miri de misoginismul afișat.

Poate să te miri totuși că un social-democrat are ceva cu „asistații social”.

Martorele incidentului: Olguța fuge de presă, Rovana zice că stă prost cu auzul

Deși senator, Șerban Nicolae participă la dezbaterile din Cameră. Stă în prima bancă, de unde-și dirijează trupeții și le indică felul în care să voteze. Glumele sale par să fie gustate de colegele de partid, Rovana Plumb și, în special, Lia Olguța Vasilescu care, în sfârșit, are parte de un moment vesel care o mai scoate din letargia votului.

Nu contează că o femeie e jignită la doi metri de ea, important e să ne simțim bine, oameni suntem. Mai râdem, glumim, trece ziua mai ușor. Ulterior, Lia a reușit să se facă nevăzută și să se strecoare prin coridoarele întortocheate ale clădirii pentru a nu da nas în nas cu presa.

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre Șerban Nicolae, PSD-istul care crede că lanterna consumă minute

Pe colega Plumb am reușit să o prind într-o mică ambuscadă în fața biroului lui Dragnea. „Nu am auzit, efectiv, discuția dintre cei doi. Nu am auzit-o!”, se apără Rovana Plumb. „Cum calificați limbajul folosit?” întreb. „Nu trebuie folosit astfel de limbaj”, recunoaște ea (deși mai devreme spusese că nu a auzit ce a spus). În fine, insist. „Nu am citit ceea ce s-a scris sau ceea ce au vorbit ei, pentru că au vorbit încet”, spune doamna deputat înainte să închidă reporterilor ușa grea, din stejar, de la biroul Mustăciosului.

Bărbatul Șerban Nicolae se ține tare și refuză să-și ceară scuze

Fără voia ei, Cosette Chichirău ajunge vedeta zilei. După jenantul moment din sală, Cosette se mută literalmente pe hol, unde își va petrece toată după-amiaza și seara dând declarații și la toate televiziunile pământului.

„Ce a spus el (Șerban Nicolae) ați auzit, dar sunt mulți în sală care au spus lucruri mai grave”, spune ea.

Peste vreo oră, apare și Șerban Nicolae. Omul se ține tare, nu regretă, a fost provocat.

„Probabil că electoratul care a trimis-o în Parlament pe doamna deputat a trimis-o exact pentru acest motiv, să ia 150 de milioane de lei pe lună, diurne, cazare, transport, sume forfetare, ca să mă înjure pe mine. Am lăsat-o, a făcut-o de mai multe ori. Din păcate pentru mine - și-mi cer scuze pentru asta – la un moment dat am cedat și am replicat, că nu am mai suportat insulta și calomnia repetată. Față de electoratul meu îmi cer scuze”, zice el.

E întrerupt de Cosette care-i cere să-și prezinte scuze față de ea. „Nu are rost să continuăm, nu am de gând să escaladez”, spune Nicolae, după care ne întoarce spatele și se refugiază în sală.

Mica victorie a opoziției

Din acest moment, ședința continuă monoton și sigur spre destinația finală. Pe la șase jumate seara apare o alertă conform căreia legea apare deja votată pe site-ul Senatului. Cei de la PNL cer cuvântul „pe procedură” și semnalează problema. „E problema Senatului”, zice Vlase. Votul continuă.

Pe la opt seara, Opoziția poate spune că a repurtat o mică victorie: agonia votului a reușit să mai subțieze din rândurile deputaților Puterii. Cvorumul de ședință permite votul pe articole, dar nu și votul final, pe ansamblul legii.

Dezbaterile se încheie aproape de ora 11 noaptea. Pe hol, ziariștii aleargă după Florin Iordache, iar femeile de serviciu și angajatele de la bufet aleargă la lift, în speranța prinderii ultimului metrou spre casă. Proiectul e adoptat pe „articole”. Din cauză că nu mai sunt suficienți deputați în sală, votul „final” se va da, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Nu voi intra în tehnicalități legislative, pur și simplu, la această oră, nu mai sunt suficienți deputați ca să adopte această lege.

Victorios, useristul Ghinea scrie pe Facebook:

„13 ore i-am întârziat. Nu aveau voturile pentru votul final pe lege (la amendamente nu aveau nevoie de cvorum). Au plecat dintre pesediști, acum, la 22.45, nu mai sunt destui în sală. Au lăsat pe săptămâna viitoare. O mică victorie”.

De la tribună, ultimul care ia cuvântul e liderul de grup PSD, Ioan Munteanu. „Dragi colegi, vă mulțumesc pentru rezistență”, zice el. Accentuează cuvântul „rezistență”, ca pe un hashtag sonor.

De afară, se aude vuietul străzii, estompat de zidurile groase ale clădirii. Urmează marțea neagră.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE