FYI.

This story is over 5 years old.

craciun

Toate porcăriile pe care va trebui să le faci în luna decembrie

Recunoaște: ai prefera mult mai mult să stai acasă în pijamale și să te uiți la Netflix cu centrala pornită.
Fotografie de Jared Eberhardt / CC By 2.0 via Flickr

Este luna decembrie, dragilor. Este sezonul în care simți o presiune din partea celorlalți să participi la tot felul de adunări la care nu prea ai vrea să mergi.

Recunoaște: ai prefera mult mai mult să stai acasă în pijamale și să te uiți la Netflix cu centrala pornită și cu un mini Baileys în apropiere, sau hai cinci, dar din păcate va trebui să-ți pui geaca pe tine, să mergi afară unde e al dracului de frig și să-ți arăți fața jalnică la —

Publicitate

Petrecerea de Crăciun de la birou

Crăciunul nu e nimic fără niște distracție organizată. Anul ăsta s-au lăfăit, fac petrecerea în cantina biroului, dar începe la 16:00, deci cam trebuie să mergi. Înduri totul, îți consumi jetoanele pentru cele două băuturi gratuite și rămâi blocat într-o conversație cu Graham de la departamentul de finanțe, care a votat da pentru ieșirea Marea Britanii din UE și chiar vrea să vorbească despre subiectul ăsta.

Citește și Toate problemele de care te lovești când faci Secret Santa în România

Prânzul de Crăciun cu colegii de departament

Este ora 14:00 într-o zi de luni. Indiscutabil, nu este ziua preferată din săptămână a tuturor ca să meargă să ia un prânz, cu trei feluri de mâncare, format din curcan uscat (opțiunile vegetariene îți vin în minte prea târziu) la „gastropubul” de lângă birou. Dar este singura zi din luna decembrie când e toată lumea la birou și toți sunt dornici să devină mai apropiați. Asta chiar ar putea fi un lucru bun? Poate are legătură cu faptul că te-ai pregătit pentru ce era mai rău. Totuși, te cuprinde o veselie inexplicabilă să dai la maximum Bublé în boxele mici ale computerului tău de la muncă, să te lași dus de val de prosseco-ul din „Dulapul de băutură pentru evenimente” și să ai o conversație pe bune cu oamenii ăia alături de care petreci mai bine de 40 de ore pe săptămână. Se presupune că ar fi trebuit să-ți amintești până acum numele copiilor lor.

Fotografie de Jamie Clifton

Publicitate

12 puburi ale Crăciunului

Ăsta e. Cea mai mare provocare. Te simț ca un alergător în ziua maratonului. „Punctul de întâlnire” este o clădire uriașă cu vreo 23 de etaje. Este abia ora 12:00, dar toată lumea e deja aici, în pulovere festive și toți sunt porniți pe băutură. Halbe! Halbe! Halbe! CAMARAZI CAMARAZI CA—

Te trezești la ora 14:00 în următoarea zi, simți cum te asfixiezi din cauza unei bucăți de beteală, și nu-ți amintești nimic din ultimele douăzeci de ore. N-ai mai fost niciodată atât de mahmur. Trebuie să existe un motiv care ține de psihic pentru care îți faci asta singur. Patru zile mai târziu, ești la Tesco și îți este refuzată tranzacția cu cardul. Asta ca să-ți verifici contul și să afli că… ai cheltuit cumva… aproape… o mie de lire pe bere IPA și wasabi. Ar fi trebuit să-i cumperi mamei tale o zi la spa anul ăsta. Va trebui să se prefacă că-i plac papucii pufoși și tubul de cremă de mâini, la fel cum face în fiecare an.

Cina searbădă de Crăciun

Puneți toți bani pentru niște sărățele și o bucată scumpă de carne de la un măcelar pe bune. Ben se va ocupa de friptură și tu vei face o rețetă de-a lui Nigella pentru desert. Însă păcat că nu se va întâmpla, pentru că singura zi în care este toată lumea liberă este duminica după cele 12 puburi de Crăciun, așa că în loc să faci asta, tragi un pui de somn până la șase seara și apoi comanzi o pizza care rămâne în cutie pentru că ți se face rău instant numai dacă te uiți la ea.

Petrecerea uriașă de Crăciun

Prietenii tăi din centrele universitare te-au invitat la o „serată sofisticată” cu vin fiert. Cineva şi-a petrecut toată după-amiaza de duminică pentru a face un eveniment pe Facebook extrem de ridicol. Poza de cover este ori scena nașterii dintr-o reclamă la cârnați ori o caricatură a unor elfi pe fețele cărora au fost lipite fețele colegilor de apartament cu ajutorul unei perioade de probă de la Adobe. Evenimentul a fost numit ceva de genul <<< FIERT// VIN // MESERIE// VIN>>> or „Produse de patiserie cu carne tocată x Vin Condimentat b2b set ft. Pupici sub Vâsc". În descriere sunt versurile de la „Christmas Wrapping” de la The Waitresses, un brad de Crăciun sau descrierea Wikipedia pentru „plăcinte cu carne”. Cineva s-a băgat la somn până în ora 23:00, iar colegul rațional de apartament face mare tam-tam, aşa beat cum e din cauza unei pete mari şi lipicioase de pe covorul din sufragerie. Dintr-odată este trei dimineața şi toată vodca ta cu scorțişoară s-a evaporat. Drumul spre casă cu autobuzul de noapte durează 90 de minute, iar următoarea zi la muncă este cea mai nasoală zi din viața ta.

Publicitate

Noaptea incredibil de kitschoasă petrecută în oraşul tău natal

Este prima ta zi acasă și ești înfofolit în pătura mamei tale, cu un biscuit cu ciocolată și portocale, și programezi Blue Planet pe Sky Planner, când Liam din clasa a XII-a reînvie un chat de grup care n-a mai fost activ din aprilie 2014 cu veșnicele cuvinte Iese cineva în oraș în seara asta?. E 22:50 și stai la rând ca să intri într-un club gratuit, de tipul dacă-aştepți-să-fii-pe-lista-de-invitați, pe care obișnuiai să-l frecventezi aproape în fiecare săptămână între 2011-2013. E exact ca în vremurile apuse, doar că acum îți iei și geaca pe tine când ieși afară. O sticlă de băutură costă o liră, așa că îți iei șapte și jonglezi puțin cu ideea de a te muta înapoi acasă, dar apoi urmează o melodie de-a lui Ed Sheeran și toată lumea o ia razna și atunci îți amintești că nu, clar nu aparții acestui loc. Ei bine, cel puțin taxiul până acasă costă mai puțin.

Întrunirea cu fetele ca să fii la curent cu totul

În august ai primit un chestionar, dar nu l-ai completat până când nu ai fost contactată de gazda petrecerii într-un mod pasiv-agresiv. Bună, iubito, am făcut rost de mailul tău de muncă de la Jess. Poți, te rog, să completezi chestionarul cât mai repede, trebuie să decid asupra datei în seara asta, cel târziu xo”. Şi tu care ai crezut că vor alege o dată când ți-e imposibil să ajungi, dar n-ai nimic altceva de făcut acasă decât să te uiți la seriale şi să te îmbuibi. Cu douăzeci de minute înainte să pleci, îți aduci aminte de Secret Santa. S-a deliberat o zi întreagă până s-a ajuns la un consens pentru banii de cadou. Aşa că fugi la magazinul din colț pentru o cutie mare de bomboane în timp ce mama ta împachetează nişte seturi de articole de toaletă de la magazinul ieftin din colț pe care le ține în sertarul ei cu Cadouri de Urgență. Bei vin rosé în timp ce gazda îți arată poze cu locuința abia construită pentru care ea şi iubitul ei tocmai au făcut o ofertă. Mama ta intră să-i salute atunci când vine să te ia pe drumul de întoarcere de la supermarket, şi îți petreci restul serii îmbufnată în fața serialului The Crown, în timp ce ea face remarci înțepătoare despre cât „de bine a ajuns Rachel”.

Colindele de Crăciun

Poate e din cauza că am fost crescută în spiritul Bisericii Anglicane, dar nicio sărbătoare de Crăciun nu este completă fără șansa să-ți pui pe cap niște coarne de ren și să cânți tare „Away in a Manger” înainte să te cherchelești cu niște vin fiert, într-o biserică în care se aud acordurile slabe, asta în timp ce bunica ta și prietenele ei de mers la biserică se întrec în cine are cel mai realizat nepot.

Fotografie de Jamie Clifton

Publicitate

ZIUA DE CRĂCIUN

Ugh, o să sar peste asta. Știi ce este Crăciunul.

Petrecerea prelungită în familie în timpul căreia se desfac cadourile

Bunica ta (care iubește Islanda mai mult decât Kerry Katona însăși) a scos o listă și toate cele șaptesprezece surori ale bunicului tău sunt aici și te întreabă cât plătești pentru chirie în Londra Aia și îți spun cât de mult se înalță sora ta mai mică. O să existe un minimum absolut de cinci certuri. Bunicii tăi vor avea o ceartă aprinsă în contradictoriu dacă să ia sau nu scaunele pliante din magazie. Mătușa ta se va refugia la etaj într-un acces de furie, din cauză că toată lumea face prea mult caz și ea încearcă să se uite la Agatha Christie, în timp ce unchiul tău își pierde mințile atunci când se dovedește că toată lumea a ignorat o regulă crucială în jocul ăsta de societate nou. Mama ta îi va ordona fratelui tău să-și mănânce toate legumele, iar tatăl tău se va enerva când bunica ta îi va spune că nu ar trebui să conducă pentru că a băut o gură de whiskey acum patru ore. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți.

Citește și Un Crăciun dezastruos

Petrecere acasă la prietenii de vârsta a doua ai părinților tăi pe care nu i-ai întâlnit niciodată, dar ei cunosc fiecare detaliu despre viața ta

Nu te-ai mai schimbat de pijamale de trei zile și ar fi o idee bună să ieși afară înainte să începi să dezvolți escare de decubit, așa că li te alături părinților tăi la o petrecere la „Ian și Michelle acasă”. Se vor întâmpla cu siguranță câteva lucruri la petrecerea asta:

a) O femeie pe nume Karen te va întreba ce opțiune de asigurare ar trebui să aleagă fiul ei pentru UCAS.
b) Vei eșua complet să explici unei doamne politicoase și confuze pe nume Leanne cu ce te ocupi.
c) Vei afla un lucru despre viața părinților tăi pe care nu ți-ai fi dorit în mod special să-l știi.
d) Taică-tu se va face muci pe whiskey cu primul prieten pe care și l-a făcut din ‘92 încoace.
e) Se va isca un tămbălău din cauza unui copil mic care fie s-a rănit ușor, fie insistă ca toată lumea să se oprească din vorbit în timp ce el „pune în scenă coregrafia” pentru „The Sugar Plum Fairy”.

E de fapt o petrecere unde agăți. Michelle te adaugă pe Facebook în următoarea zi.

NOAPTEA DE ANUL NOU

Neh, n-am s-o fac nici p-asta. Fii serios.

@RosieHew