Povestea profesoarei care a transformat pornografia în știință

În 2014, Clarissa Smith şi Feona Attwood au lansat Porn Studies, prima revistă academică dedicată exclusiv pornografiei, deşi multe dintre colegele lor, feministe anti-porno, le-au sfătuit să n-o facă.

Clarissa Smith, profesor de educaţie sexuală la Universitatea din Sunderland, Marea Britanie, îmi descrie robotul sexual ideal. „Poate că nici nu arată uman", spune ea. „Ar putea fi un sac de dormit în care te bagi şi te bucuri de o experienţă sexuală completă. Cât de mişto ar fi asta? Să ţi se gâdile degetele şi să primeşti un masaj capilar în acelaşi timp."

Am întrebat-o dacă a văzut cyborgii de la Boston Robotics. „Arată ca nişte cai, nu sunt deloc sexi." Dacă ar avea talent în afaceri, şi-ar construi proprii roboţi sexuali. „N-aş vorbi despre revista asta."

Revista despre care am discutat se numeşte Porn Studies şi e prima publicaţie academică dedicată exclusiv studiului pornografiei. A fost fondată în 2014 de Smith şi Feona Attwood, profesor de studii culturale, comunicare şi media la Universitatea Middlesex din Londra, şi a devenit trimestrialul de referinţă pentru informaţii despre cum e construită şi consumată industria pornografiei în lume.

După ce a fost expusă în media de către Atlantic, Washington Post, VICE şi Daily Mail, aproape 250 de mii de oameni au citit revista online, în weekendul lansării. Primul număr conţinea un articol scris de Linda Williams, fostă studentă la cinematografie, un eseu despre predarea pornografiei în şcolile britanice şi o analiză numită „Etichete cu greutate: spre o analiză cantitativă a pornografiei online." Ediţiile următoare au explorat subiecte variate, de la pornografia cu zombi, la fundurile goale de vedete homosexuale.

Pornografia e de mult un domeniu de interes al studiilor academice. Profesorul Linda Williams a scris un text controversat pe subiect, publicat pentru prima dată în 1989, cu titlul: Hard Core: putere, plăcere şi „frenezia vizibilului".

Obişnuiau să mă întrebe: „Când ai de gând să renunţi la domeniul ăsta pentru cercetări mai serioase?"

„A fost considerată dezgustătoare", spune Smith. „Dar cred că acum sunt suficienţi oameni care abordează pornografia din diferite unghiuri, fără să-şi pună numai probleme de genul: dacă ar trebui să existe sau cum ar trebui reglementată. Se întreabă şi ce este, cine e implicat şi cum funcţionează."

Înainte ca Smith să devină expertă în pornografie, lucra într-o agenţie de publicitate şi urma un master în studii despre femei. „Am participat la atâtea conferinţe despre respingerea pornografiei de către feministele radicale…", spune ea. Într-o zi, s-a trezit la birou cu un pachet de la două edituri care urmau să lanseze reviste de soft-core pentru femei.

„M-am gândit: stai un pic, două edituri cred că merită să lanseze reviste porno, iar femeile sunt aparent neinteresate de asta?"

Smith avea prieteni implicaţi în industrie şi mai mergea la câte un spectacol Chippendales din când în când. În plus, a observat cum sex shopul Ann Summers din cartier s-a transformat, dintr-un magazin obscur, într-o locaţie „veselă şi colorată" de unde îţi puteai cumpăra jucării sexuale.

„Se tot întâmplau chestii care, teoretic, nu se puteau întâmpla." A avut sentimentul că şi pornografia era judecată greşit.

În 1999, Smith a început să facă cercetare pentru revista For Women, o publicaţie glossy cu articole precum „Sperma: ghidul utilizatorului" sau „Femei care se culcă în fiecare noapte cu străini". Potrivit lui Smith, revista îşi propunea să creeze „un spaţiu unde femeile se puteau simţi libere sexual" prin articole despre sexul în trei, fetişuri şi sex anal, scrise într-un stil natural. Era şi un material bun pentru masturbare, care punea la dispoziţie „trupuri bărbăteşti pentru consumul feminin" şi poveşti sexuale reale.

Academicienii pe care îi respecta încercau să o deraieze de pe drumul pornografiei. „Mă întrebau: „Când ai de gând să renunţi la domeniul ăsta pentru cercetări mai serioase?" Totodată, îmi spuneau că sunt curajoasă." Râde. „Nu eram curajoasă, eram interesată!"

Când academicienii fac studii pe benzi desenate, filme de groază, jocuri video sau anime, nu e neapărat necesar să aibă o bază educaţională care să le susţină domeniul de interes. În pornografie, lucrurile stau diferit. Subiectul e plin de semnificaţii, după cum îl descria cândva şi profesorul de studii transsexuale Bobby Noble – e uşor să dezbaţi la infinit despre existenţa pornografiei, spre deosebire de a o privi obiectiv, ca produs cultural.

Smith i-a ignorat însă pe cei care s-au pus de-a curmezişul şi, în următorii câţiva ani, a scris articole cu nume precum „Piepturi unse şi tanga-uri întinse: O noapte cu Chippendales" şi „Sunt oameni obişnuiţi, nu extratereştri de pe planeta Sex! Distracţiile mondene ale pornografiei pentru femei."

Se distra cu alţi academicieni interesaţi de pornografie şi mergea la conferinţe. Aşa a avut norocul să o cunoască pe Feona Attwood. „Aveam senzaţia că suntem singurele două persoane care vorbim despre pornografie, cel puţin în Marea Britanie". Au venit cu ideea unei publicaţii academice dedicată pornografiei şi au propus-o editurii Routledge. Au urmat doi ani jumate de negocieri. Când, într-un final, propunerea lor a fost acceptată, au „stat într-o muţenie stupefiantă pentru vreo zece minute", spune Smith.

Imediat după anunţarea Porn Studies, o organizaţie feministă anti-pornografie, numită Opriţi cultura porno, a lansat o petiţie online în care s-a cerut editarea unei reviste anti-porno, de dragul echilibrului. Semnatarii susţineau că revista e similară cu „studiul crimelor", din perspectiva „criminalilor".

Smith şi Attwood cred că mesajul a fost înţeles greşit. „Noi încercam să ne îndepărtăm de ideea că sunt doar două moduri de a gândi", a spus Attwood. „Ca pro şi contra TV, pro şi contra ineditului… E un mod de gândire bizar, din punct de vedere academic."

La vremea aia, Marea Britanie tocmai interzisese o listă lungă de manifestări sexuale din filmele porno produse în ţară, printre care: „pălmuirea, loviturile de bastoane, biciuirea, penetrarea violentă cu obiecte, abuzul fizic şi verbal, urinarea, ejacularea la femei, strangularea, facesitting-ul şi fisting-ul". Atmosfera generală nu era chiar încurajatoare.

„Avem senzaţia că putem scoate din ţară tot ce nu ne convine," a spus Smith.

Atitudinea asta de frică se extinde mai ales în campusurile universitare. „Nu cred că a existat o perioadă de aur pentru studiul pornografiei", mi-a spus Attwood. „Întotdeauna a fost cu dus şi întors!" Obstacolele pe care le-au întâmpinat sunt numai parte din problema libertăţii academice; la Universitatea din Houston, de exemplu, profesorilor li s-a sugerat să schimbe planul de învăţământ, în caz că studenţii poartă cu ei arme.

„Contextul social şi politic în care ne învârtim momentan ne face munca precară şi periculoasă în moduri care nu au neapărat legătură cu cercetările noastre", a spus Attwood.

În Stalele Unite, istoria cercetărilor pornografice nu a atât de dramatică cum v-aţi putea imagina. Linda Williams a preda pornografie, fiind susţinută de întregul corp administrativ. Şi asta în perioada Bush.

Am participat la o mulţime de conferinţe despre respingerea pornografiei de către feministele radicale.

„Încă există ideea de libertate academică", a răspuns Williams nonşalant când am întrebat-o cum au reacţionat administratorii la cursul susţinut în 1992 pentru UC Irvine, în miezul districtului conservator Orange County.

Williams, care publicase deja o carte pe subiect, scana toate apariţiile porno de pe piaţă. Îşi punea studenţii să se uite la gonzo porn, porno feminist („înfrumuseţat cu plante la ghiveci şi fără cadre cu bani") şi sado-maso („cel teatral şi celălalt").

Cea mai mare problemă a studenţilor a fost sexul între persoane de acelaşi gen, despre care Williams spune că i-a îngrozit mai ales pe tipii hetero. În timpul cursurilor, studenţii se crăcănau de râs de cele mai multe ori. „E un mecanism de protecţie, ca să nu se excite.", a spus ea.

Am întrebat-o pe Smith dacă a proiectat filme porno în timpul cursurilor şi am fost surprins să aud că nu.

„Feona [Attwood] şi cu mine avem o ocupaţie clară, dar asta nu înseamnă că poţi face chiar tot ce vrei. Totodată, eu lucrez într-o univesitate mică, de provincie, una din şcolile post-1992. Nu avem o atitudine elitistă, deci trebuie să fim atenţi la detalii precum apărarea în faţa părinţilor. Nu vreau să generăm probleme de genul ăsta."

În prezent, Smith sfătuieşte absolvenţii, face cercetare, merge la conferinţe şi se ocupă de Porn Studies. Grija ei e ca cei din generaţia următoare să nu se simtă ruşinaţi de dorinţele lor sexuale, aşa cum fac vârstnicii pe care i-a intervievat. „Când am făcut cercetări cu Feona, unul din laitmotivele care au ieşit la iveală în discuţiile cu bătrânii a fost vina. Oamenii spuneau: „Mi-ar fi plăcut ca cineva să discute cu mine despre sex. Aş fi vrut să nu simt ruşine în a găsi trupurile altora atractive. Mi-a luat mult să înţeleg ce îmi place pe plan sexual." De ce am vrea încă o generaţie temătoare în ceea ce priveşte corpul uman şi ruşinată de dorinţa sexuală?"

Traducere: Alexandra Andrieş

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre pornografie:
Cum i-am zis bunicii mele că i-am folosit numele ca să intru în industria porno
Pornografia cu punkeri anarhiști e ca o orgie cu aurolaci
Cum arată primul film porno în care toate femeile poartă hijab sau burka