Cu toții am văzut suficiente filme și seriale cu închisori ca să ne facem o idee despre cum e viața înăuntru: celule de doi metri pătrați, cu pereți de beton plini de igrasie, un singur pat de armată cu așternuturi murdare, o fereastră pătrată cu gratii și o toaletă metalică în colț. Un alt lucru pe care l-am învățat din filme este faptul că singura motivație ca să duci până la capăt sentința este speranța că într-o zi vei ieși. Dar ce se întâmplă dacă nu ești întâmpinat cu aplauze și ovații?

La sfârșitul lui iulie, 40 de infractori au fost eliberați în Anglia. Deși majoritatea au fost puși în libertate sub supraveghere, aceștia pot să-și continue viețile. Totuși, cu permis suspendat și repercusiuni psihologice din perioada petrecută în închisoare, cum e de fapt după ce ieși? Am vorbit cu foști deținuți despre ce le-ar fi plăcut să știe în momentul eliberării.

Nu e niciodată ușor când ieși de la închisoare, chiar dacă ai făcut doi ani sau 22. Eu am stat 11 ani înăuntru și am fost eliberat în 2013, după ce am săvârșit jumătate din sentință.

Când am intrat la bulău aveam un Nokia 3310, iar smartphone-urile și internetul nu prea erau în radarul meu de interes. Eu credeam că o adresă de email se numea un număr de email. A trecut un deceniu întreg în care tehnologia a avansat furtunos, iar eu am ieșit într-o lume complet nouă.

Pe lângă faptul că trebuie să te acomodezi cu schimbările radicale, mai ai și toate restricțiile condiționate de eliberare. Nu e ca și cum săvârșești pedeapsa și ai scăpat, de fapt, nu se termină niciodată. Nu am voie să părăsesc țara, trebuie să mă văd cu ofițerul meu supraveghetor timp de zece ani și nu pot să câștig mai mult de 250 de lire pe săptămână. De fapt, am voie, dar tot ce fac peste 250 trebuie să dau statului, conform Actului de Săvârșire a Infracțiunilor (POCA).

Practic, POCA se aplică atunci când judecătorul consideră că tu câștigi bani din activități ilegale, indiferent dacă e doar o bănuială. Ei sunt ceva de genul: „Noi credem că în ultimii șase ani ai cheltuit și ai câștigat suma asta de bani din trafic de droguri, care se egalizează în nu știu câte milioane, iar atât ne datorezi nouă." Pentru mine, suma asta e un pic peste șase milioane de lire.

Din fericire, chiar am un job, mulțumită unor buni prieteni, mai mult decât ce au reușit majoritatea infractorilor eliberați. Oamenii consideră că cea mai mare problemă atunci când ieși din închisoare este cea psihologică, dar situația financiară este cea care te omoară. Faptul că nu ai cum să câștigi mai mult de 250 de lire, indiferent cât de mult muncești și fără ajutorul familiei nu ai fi în stare să te întreții.

De abia împlinisem 18 ani când am fost prinsă la protestele din Belfast, în 2011. O lună mai târziu, am fost identificată pe camerele de supraveghere și am fost acuzată de asaltarea unui polițist cu o bombă de benzină și pentru adunare în scopuri de tulburare a liniștii publice.

La momentul respectiv, mama mea murise recent și asta a avut un impact psihologic major asupra mea. Pe atunci fumam foarte multă iarbă. În ciuda cazierului meu impecabil, am primit o sentință de cinci ani, dintre care doi în închisoare și trei în libertate sub supraveghere. Când am ajuns în arest preventiv nu știam la ce să mă aștept, dar închisoarea în sine nu a fost așa rea, cum credeam eu.

Înăuntru am primit tot felul de promisiuni deșarte cu privire la ajutorul autorităților în punctul în care o să fiu eliberată, dar în realitate mi s-au dat 68 de lire și m-au trimis la plimbare. Nicio asistență de angajare, cămin sau consiliere pentru dependența de droguri, deși judecătorul a specificat un program de dezintoxicare și reabilitare la eliberarea mea. Sunt deja în libertate de 24 de luni și niciun semn de programul ăsta. L-am întrebat și pe ofițerul meu supraveghetor și mi-a spus că a fost demontat din cauza lipsei de fonduri.

A trebuit să-mi găsesc singură o locuință, un job și să mă las de iarbă, după 12 ani de fumat intensiv, fără pic de asistență din partea autorităților.

Acum înțeleg motivul pentru care deținuții eliberați, care nu au legături de familie, ajung înapoi în închisoare: deoarece la sfârșitul zilei, infractorii sunt cei care le oferă joburi personalului de la închisoare. Dacă nu aveam familie și o prietenă incredibilă, sunt sigură că aș fi recidivat și tot acolo ajungeam.

Nu am vrut niciodată să locuiesc în Leicester, așa că am plecat de la părinți când aveam 17 ani. După câțiva ani de muncă ca valet în Los Angeles, m-am mutat permanent în Marbella, Spania, unde am rămas până în punctul în care am fost arestat. Puteau să treacă ani buni fără să simt nevoie de a-mi revedea familia, dar am fost deportat din Spania și am săvârșit o sentință de opt ani pentru infracțiuni conectate cu traficul de droguri și doi ani de arest la domiciliu. A fost un șoc să mă trezesc la 35 de ani, înapoi într-un spațiu închis, în care locuiam cu mama mea de 75 de ani.

Eu cred că mulți oameni percep arestul la domiciliu ca pe o sentință mai ușoară, dar poate fi epuizant. Stăteam în izolare cam 22 de ore pe zi, așa că atunci când am fost eliberat și forțat să vorbesc cu oamenii pe care îi evitam cu succes de ceva timp, a fost o provocare. Ideea că ești atât de aproape de libertate poate fi o tortură.

Un alt aspect pe care nimeni nu mi l-a spus este faptul că te entuziasmezi atât de tare de mâncare adevărată încât pui la loc toate kilogramele pe care le-ai dat jos înăuntru din cauza malnutriției. Există avantaje și dezavantaje.

Înainte să fii eliberat, ți se promit vizite în oraș și acasă la familie, ca să te obișnuiești treptat, dar eu nu am avut parte de asta. Partenera mea m-a luat cu mașina și m-a dus acasă și asta a fost tot. Niciun sprijin sau consiliere. Am fost închisă timp de 15 ani și deodată totul se terminase.

Ne-am întors direct acasă, unde nu mai ajunsesem de un deceniu. A fost de parcă a trebuit să mă aclimatizez, așa că am devenit obsedată de curățenie. Am făcut curat în toate colțurile și crăpăturile casei, ca să mă familiarizez cu mediu. În celulă știi pe din afară fiecare centimetru, deci spațiul ăla mare părea un pic intimidant.

Acum am nevoie de camera mea personală, în care trebuie să fie foarte frig. Atât de frig, încât patul se simte umed. Așa m-am obișnuit. Partenera mea mi-a spus: „Ți-ai transformat camera într-o celulă". Probabil așa e.

Sunt în libertate deja de trei ani, dar știu că, practic, mi-am recreat acasă toate tabieturile din închisoare. Mă trezesc și mă duc la culcare la aceleași ore și am un job similar cu cel dinăuntru. E o chestie de confort psihic. E vorba despre a găsi o modalitate în care să te simți confortabil în lumea asta, iar asta înseamnă să iau cu mine câteva aspecte din viața din închisoare. Sentimentul de a fi închisă într-un spațiu cu o anumită rutină mă face să mă simt bine în momentul de față.

Urmărește și: „Institutionalised – Mental Health Behind Bars"

Într-o seară de băută, pe când aveam vreo 19 ani , am intrat într-o altercație. Am dat doar un pumn, iar omul a căzut și s-a lovit cu capul de bordură. Nu am știut dacă era viu sau mort, dar m-am simțit atât de vinovat încât m-am dus la poliție. Apoi am aflat că tipul a stat trei săptămâni internat la terapie intensivă cu leziuni cerebrale și după a avut nevoie de îngrijire constantă. Am fost condamnat la doi ani de închisoare, dar, deși a fost o experiență înfricoșătoare, a fost cel mai bun lucru care putea să mi se întâmple.

Dacă nu intram la închisoare, probabil că aș fi murit. Eram dependent de mai multe droguri: metamfetamină, cocaină, ecstasy, MDMA, cannabis. Din propria experiență, nu ai acces la droguri înăuntru, așa că am făcut o dezintoxicare forțată. Închisoare e un loc bun ca să faci asta.

Când am fost închis, nu aveam nici o calificare, iar acum am pe engleză și matematică. De asemenea, am un job la cafeneaua Thinking Cup, care angajează și foști infractori. Nu le pasă de trecutul tău, te văd pentru ce ești acum și cum poți evolua în viitor. Am întrat la închisoare cu nimic și am ieșit cu ceva.

@sophiebrownHP

Traducere: Diana Pintilie

Urmăreșt VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre viața în închisoare:
Am vorbit c-un fost deținut care a învățat dreptul ca să învingă statul român la CEDO Am vorbit cu deținuți români despre cum e să ai relații și să iubești de după gratii Am fost să văd ce cred pușcăriașii români despre interzicerea fumatului, singura lor bucurie