FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Oamenii mor și guvernele cad în Liban

Asasinarea de vineri a generalului Wissam al-Hassan a zguduit Libanul până în adâncuri.

Asasinarea de vineri a generalului Wissam al-Hassan a zguduit Libanul până în adâncuri. În fiecare noapte după explozia mașinii în districtul Achrafieh din estul Beirutului, oamenii s-au bătut pe străzi. Nori groși de fum acoperă cerul Beirutului, iar copiii umblă cu măști pe față, dau foc la ce apucă și bagă spaima în populația locală. În mine s-a tras în timp ce conduceam prin Tariq al-Jadida vineri noaptea, iar după un prieten al meu au tras de 16 ori.

Publicitate

Suniții anti-Siria de la Alianța 14 Martie își arată colții inamicilor lor pro-sirieni de la Alianța 8 Martie care are o mare influență asupra guvernului actual din Liban. Se auzeau focuri puternice în toată țara și s-au raportat incidente în Naama, Sidon, Tripoli și în tot vestul Beirutului. Din ce am citit, în Naama, sunișii înarmați au blocat străzile și verificau buletinele oamenilor să vadă cărei secte aparțineau – ca pe vremea războiului civil.

Am mai citit și că o persoană a fost înjunghiată și trei alte persoane – dintre care doi erau copii – au fost uciși în timpul ciocnirilor dintre secte de noaptea trecută. Când suniții au invadat Tripoli, o fetiță de nouă ani a fost împușcată în cap de un sniper.

Înmormântarea generalului Wissam al-Hassan, care a avut loc pe străzile din centrul Beirutului ieri după-amiază și la care au participat mii de oameni, s-a transformat într-un marș politic în Piața Martirilor. Fiecare grup politic al cărui steag flutură sub Alianța 14 Martie și care se opune legăturilor conducerii Libanului cu regimul sirian al lui Bashar al-Assad a fost prezent.

La sfârșitul înmormântării, popularul prezentator TV libanez Nadim Koteich a luat un microfon și a cerut tinerilor supărați prezenți la marș să ocupe birourile prim ministrului Najib Mikati. Mikati va cădea azi, a strigat el. Sâmbătă, Mikati chiar i-a înmânat președintelui Michel Suleiman demisia, dar i s-a cerut să rămână la postul său în interese de stabilitate.

Publicitate

Și astfel, o mulțime de câteva sute de oameni a încercat să ia cu asalt baricadele poliției și să ajungă la clădirea guvernului, dar a fost dispersată de forțele poliției care i-au atacat cu gaz și focuri de armă, atacuri în urma cărora două persoane au ajuns la spital. Mulți oameni îl consideră pe Mikati o marionetă Hezbollah și îl învinuiesc că nu a oprit asasinarea generalului. În timp ce alerga pe străzi, mulțimea scanda în arabă „Pizda surorii lui Mikati”, ceea ce e echivalentul expresiei „Să i-o trag soră-tii, Mikati”.

În Liban, sistemul politic se bazează pe confesionalism, ceea ce înseamnă că în loc să voteze conform ideologiei politice, oamenii votează în funcție de secta religioasă căreia îi aparțin. După asasinarea prim ministrului Rafiq al-Hariri în 2005, sectele au format două coaliții majore: Alianța 14 Martie (cu mișcarea sunită a lui Hariri și forțele creștine libaneze conduse de Samir Geagea) și 8 Martie (compusă din miliția șiită Hezbollah, mișcarea lui Nabi Berri și mișcarea patriotică creștină liberă a lui Michel Aoun).

Practic, acum există un conflict principal între 8 Martie – care conduc coaliția - și 14 Martie, al cărui lider Saad al-Hariri a trăit în exil în Paris de când a pierdut conducerea guvernului și a supraviețuit unei alte încercări de asasinare.

Mulți oameni cred, deși nu vorbesc despre asta, că Wissam al-Hassan, Rafiq al-Hariri, Wissam Eid și mulți alții au fost asasinați din cauză că s-au opus regimului sirian. N-au fost asasinați de către Siria, ci de către aliații lor de la alianța 8 Martie. Puțini știau că Wissam al-Hassan se întorsese în țară, nici măcar șeful lui nu știa. A fost un atac coordonat pentru care a fost nevoie de multe informații interne, mai multe decât ar fi putut avea sirienii.

Publicitate

Dar toți politicienii din țară sunt mânjiți cu sânge pe mâini și mai și sunt aleși în funcție de religia pe care o au, deci e destul de greu să găsești un lider de încredere. Luna trecută Liban comemora masacrele de la Sabra și Shatila și numai o lună mai târziu, aceiași creștini pseudo-fasciști responsabili pentru atrocități își flutură steagurile și se bat cu pumnii în piept împreună cu presupușii pro-palestinieni, miliția sunită adeptă a grupării al-Qaeda, toți îmbrăcați în negru și urlând, cerând capetele miliției șiite.

Unii au spus că marșul de ieri a demonstrat unitatea libanezilor. Dar dacă te uiți la steagurile prezente, nu e așa. Vezi o grămadă de secte, facțiuni și miliții aduse laolaltă de noțiunea iluzorie „inamicul inamicului meu îmi e prieten”.

Astăzi Libanul se află din nou pe marginea unui război civil. Multe afaceri și-au închis porțile în timp ce grupurile de dobitoci înarmați umblă pe străzi încercând să-și demonstreze punctul de vedere. Până în ziua în care aceste diferențe religioase vor dispărea, libanezii vor continua să trăiască cu frică, iar tinerii țării vor continua să fie păcăliți și să ridice armele în numele unor oameni care au devenit martiri fără niciun rost, cu zeci de ani înainte ca ei să se fi născut.

Urmăriți-l pe Oz pe Twitter: @OzKaterji

Traducere: Oana Maria Zaharia