A apărut aplicația care-ți spune dacă poți avea copii, după ce-ți dai drumul pe telefon

Există puține chestii pe lumea asta mai profund jenante și terifiante pentru un tip decât să încerce să ejaculeze într-un păhăruț minuscul de plastic.

Pare c-ar trebui să fie o chestie atât de ușoară, dar, pe bune, nu e. Trebuie să te pui în tot felul de unghiuri nefirești și te simți ca și cum ai apărea într-un video sinistru, nemțesc, cu fetișuri, care-o să ajungă să fie postat pe net, cu titlul „Un tip, un pahar", iar apoi un video cu o gașcă de puști studenți care se uită la el și mor de frică și de milă (dar mai degrabă de milă) o să se viralizeze, iar eu tot ce voiam să aflu e dacă mai pot s-o las pe nevastă-mea gravidă.

Nu e prima oară când particip la rodeo-ul cu cârnați și pahare de plastic, dar clar e prima dată când fac asta în intimitatea propriei mele case.

Pilotez noul Test de fertilitate a spermei cu autoadministrare YO, care tocmai a început să fie trimis clienților din SUA la începutul lunii. Oricine vrea să testeze cât de bine i se mișcă spermatozoizii, doar cu ajutorul unui smartphone, trebuie să plătească 50$. În plus, poți să faci un „video live" cu propriii spermatozoizi în acțiune, ca un selfie cu fluid seminal, ceea ce e foarte tare, pentru că… habar n-am de ce. Pentru că bărbații sunt ființe vizuale și ne-am săturat de „doctorii" care ne dau „rezultate la analize" pline de „cifre"? O să știm noi dacă băieții noștri înoată, dă play odată la clip!

Principalul argument în favoarea testelor de fertilitate autoadministrate nu e confortul și nici măcar tehnologia. E faptul că poți să-ți verifici fluidul de făcut copii fără măcar să ieși din casă. După cum explică producătorii testului YO într-un comunicat de presă: „Acel prim pas, prin care intri într-un cabinet medical ca să-ți faci teste, poate să fie intimidant și jenant." Sunt unul dintre ăia care-au făcut pasul acela rușinos și nu pot decât să fiu complet de acord.

Acum circa șapte ani, eu și soția mea încercam să concepem și, după ce nu ne-a ieșit mișcarea din primele câteva tentative, ne-am hotărât să ne facem analizele. Soția mea clar a avut parte de ce-a fost mai greu. Au împuns-o și-au căutat-o prin părțile intime fără absolut nicio milă. Mai mulți medici și asistente și-au vârât brațele până la cot în ea, parcă erau niște copilași care săpau după surpriza de la fundul cutiei de cereale. Tot ce-a trebuit eu să fac este laba într-o încăpere. Lejer!

Mă rog, nu chiar. În teorie era lejer, dar a fost și-o experiență ca un câmp în mod neașteptat minat, începând cu momentul când am intrat într-o clinică de fertilitate, m-am dus la recepționistă și mi-am dat seama că nu știu care-ar fi metoda non-sinistră de a o anunța: „Am venit să ejaculez la dumneavoastră în firmă."

O asistentă m-a condus într-o cameră fără ferestre, cu un fotoliu de piele, un mic televizor conectat la un video și un teanc de reviste porno. Părea să și-o ardă demn, dar a fost probabil cel mai incomod schimb de replici pe care l-am avut vreodată cu vreo altă ființă umană. Mi-am pierdut orice aparență de încredere în utilizarea limbii engleze. Cum ar trebui să vorbesc cu ea și cum să-i pun întrebări legate de fluidele pe care-o să le las în această încăpere? Să le descriu drept „spermă"? Sună corect din punct de vedere medical, dar tot murdar. Poate „sămânță"? Sau e prea biblic? „Unde să-mi risipesc sămânța"? „Băieții" sună potrivit de vag, dar poate prea vag. Ar avea sens dacă n-aș însoți expresia cu prefixul „să le dau drumul"? Ce-mi mai rămâne? Să mă slobozesc? Să stropesc gazonul? Să fac spume?
Asistenta a indicat un pahar mic de pe o noptieră de lângă scaun. „Puteți să lăsați proba acolo."
Ah, da, „proba". De suc de făcut copii.

Fără falsă modestie, mă pricep destul de bine la masturbare. Am perfecționat o metodă științifică. Dar să încerci să ejaculezi într-un pahar, așezat într-un scaun unde s-au masturbat poate niște sute de alți bărbați (probabil vreo zece doar în dimineața aia), în timp ce te prefaci că n-auzi șoaptele clar audibile ale asistentelor de cealaltă parte a ușii, care bârfesc despre planurile lor de weekend sau despre unde să iasă la prânz, e aproape imposibil, la naiba.

Îmi amintesc că la momentul respectiv m-am gândit că ar fi mult mai ușor dac-aș putea să fac asta acasă, într-un mediu controlat. Știu cele mai comode și mai retrase colțuri ale apartamentului meu, unde recunosc frecvența exactă a scârțâielilor podelei din hol, în caz că se-apropie cineva. Știu să trag perdelele suficient încât să mai intre lumină naturală, dar fără să le arăt vecinilor prea multe. Am propria mea colecție de porno din anii '80 și mi-e la fel de familiar și de simplu să mă uit la așa ceva pe cât mi-ar fi să sun o fostă prietenă la beție. Ce mi-a părut o șarjă timorată și timidă la clinică – echivalentul ejaculatoriu al unui cuplu din suburbii care încearcă să se descurce cu o hartă a metroului – ar fi fost o șarjă superbă de secreții festive, dac-aș fi putut să fac asta pe teritoriul meu.

Acel prim test de fertilitate a fost cu final fericit. (Te-ai prins?) Nevastă-mea a rămas însărcinată, am făcut un băiat și m-am gândit destul de sigur pe mine că n-o să mai fiu nevoit să mă masturbez niciodată într-un păhărel de shot.

Dar lucrurile se mai schimbă. Îmbătrânești și-ți dai seama că nu mai vrei copii, așa că unul dintre voi trebuie să-și taie sau să-și lege ceva și ea n-are de gând să facă așa ceva. Dar tu chiar, pe bune, sincer, nu vrei să-ți faci o vasectomie, pentru că asta implică un bisturiu înfipt în coaie (sau cel puțin așa ai auzit) și ce bine-ar fi dac-ai putea să afli dacă mai ai spermatozoizi ambițioși fără să fii nevoit să treci prin chinul de a te întoarce în camera aia tristă, fără ferestre, cu asistentele care șușotesc afară. Of, ce bine-ar fi!

Când am primit kitul YO, mi-am pus cutia pe birou, am ascuns-o discret sub niște facturi și-am uitat de ea. Nu evitam experiența, dar pur și simplu nu s-a ivit niciun moment pe parcursul unei zile obișnuite când mi-a răsărit în cap gândul: „Ar trebui să mă masturbez pe telefon ca să aflu dacă mai sunt sau nu bărbat."

Ăsta-i adevăratul motiv pentru care bărbații evită testele de fertilitate. Singurele vești bune sunt lipsa unor vești proaste. Nu e ca atunci când răzuiești un bilet la loto. N-o să primești niciodată rezultate care să-l facă pe doctor să spună: „Mamă, știam că ești fertil, dar habar n-aveam cât de fertil. Tehnicienele din laborator au rămas puțin gravide doar pentru c-au pus mâna pe probe. Sper că nevastă-ta e pregătită să facă cvintupleți, iar asta dacă ia pastila și porți două prezervative." Chiar și-atunci când folosești un test cu autoadministrare și nu există intermediari, tot persistă un pic teama c-o să ajungi la clipul ăla și spermatozoizii tăi o să arate ca niște cadavre de gangsteri care plutesc pe Râul Chicago.
Clar, vreau rezultatul ăla – pentru mine înseamnă că nu trebuie să-mi fac vasectomie – dar, sincer, nu prea vreau rezultatul ăla. Vreau să am spermatozoizi puternici și forțoși, suficient de spermoși, să facă flicflac-uri și să dea din mâini în spectacolul de Broadway al ADN-ului, exclusiv cu spermatozoizi.
Mike Hsieh, urolog specializat în probleme de fertilitate masculină de la UC San Diego, mă asigură că n-ar trebui să iau testele astea prea în serios. „Un singur instantaneu cu kiturile astea nu-mi dă nici mie, nici vreunui bărbat, o imagine completă", spune acesta. „Așa că un rezultat «normal» s-ar putea să le dea tipilor un sentiment de falsă siguranță, care să-i facă să evite cu totul o evaluare formală, realizată de niște specialiști în fertilitate masculină."

Nu doar că nu spun toată povestea, susține acesta, dar e posibil să rateze niște semnale esențiale de alarmă pentru sănătate, cum ar fi cele care indică un cancer testicular. „Nu e neobișnuit să depistăm câteva cazuri noi de cancer în fiecare an, la bărbați care vin pentru teste de fertilitate", îmi spune Hsieh. „O evaluare a fertilității ar trebui să includă un examen medical complet, un set complet de analize de sânge și două analize ale spermei."

Nu trebuie să-ți mai spun că nimic nu poate să anuleze mai eficient bucuria unei masturbări de după-amiază ca menționarea cancerului la coaie.

Deschid, în cele din urmă, cutia cu testul YO și scot toate accesoriile: avem un pahar pentru probă (cu un mâner și o picurătoare, ambele adorabile, că poate ai chef să-ți servești sperma cu clătite), pudră de lichefiere, lamele pentru testare, o pipetă de plastic, o agrafă de anexat la telefon și-o punguță pe care scrie „sperma este considerată un material nociv din punct de vedere biologic". E copleșitor și deja simt că mă ia cu trac.

Mă uit la clipul de instructaj, dar nu mă ajută deloc să-mi treacă emoțiile. Se pare că sperma o să se facă „ușor roz" de la pudra de lichefiere, iar asta-i fix nuanța pe care nu vrei s-o vezi niciodată la fluidele care-ți ies din penis. Chiar trebuia să fie roz? Nu putem să încercăm cu o culoare care nu mă face să mă gândesc: „Iisuse Cristoase, mi-am dat drumul cu sânge?!" De asemenea, tipul din clip se atinge cam mult pe față pentru unul care tocmai și-a luat-o la labă.

Îmi downloadez aplicația, chestie care mă face și mai paranoic. Deși clipul mă asigură că rezultatele analizelor vor fi „salvate în arhiva YO până când le ștergeți", nu m-ajută să mă liniștesc. Îmi dau seama că pare ridicol să-mi fac griji că niște hackeri o să-mi fure clipurile cu sperma cea lentă, dar nu poți să fii niciodată prea precaut. Nu vreau s-ajung într-un dump de date pe genul Ashley Madison, dar cu spermă de bătrâni.

Îmi mai ia câteva zile până să-mi iau inima-n dinți să încerc. Nu merge prea bine. Îmi bag „mostra" în pahar – asta-i tot ce trebuie să știi tu despre asta – și reușesc să adaug pudra lichefiantă care-mi face spermatozoizii roz fără să fac un atac de panică. Dar apoi, nu știu de ce, se duce totul naibii. Când încerc să folosesc pipeta să trag un pic din mâzga roz și s-o pun pe lamela de testare mă simt ca un adolescent la ora de chimie de la liceu. Sunt neîndemânatic și excesiv de conștient de ceea ce fac și, ah, căcat, am vărsat tot, ce sinistru, de ce nu pot pur și simplu să plătesc pe cineva să facă asta pentru mine, am asigurare de sănătate, chiar atât de leneș sunt, ce pula mea e în neregulă cu mine? Există o posibilitate clară ca la un moment dat să fi urlat la materialul meu genetic: „Calmează-te. Să nu-mi mori acum, ai înțeles? Să nu-mi mori, în pula mea, căcat!"

Termin treaba. Habar n-am cum – și clar n-o să vrei să folosești ultraviolete pe masa mea din bucătărie prea curând – dar pun fluidul pe lamelă și bag lamela în agrafa YO și primesc rezultatele. N-o să le împărtășesc și cu tine, pentru că ce naiba-ți pasă? Dar atâta lucru vreau să spun. E cumva incredibil să vezi un clip cu sperma ta la microscop. Nu știu dacă mi-a spus ceva util din perspectiva fertilității, dar există metode mai nasoale de a-ți pierde după-amiaza decât să te obsedeze potențialul copilașilor tăi genetici. Sfârșești cu o atitudine ușor superioară față de unii dintre ei (tipul ăla din stânga-jos e acest Artie Lange al slobozului) și te și atașezi emoțional de alții (tipul ăla de-acolo, argintul ăsta viu care nu mai contenește cu dansatul și datul din coadă, el ar fi fost ăla care-ajunge la Harvard).

Nu știu dac-aș descrie experiența drept mai bună decât utilizarea unei clinici de fertilitate. Cu siguranță nu e mai comodă. La clinică te uiți la niște porno, țintești paharul și-ai terminat. La un test pe care ți-l faci singur acasă, orgasmul e doar începutul responsabilităților.

În același timp, am la fel de multă încredere în rezultatele obținute acasă cât am și-ntr-un tip care și-a luat diploma de pastor pe net, ca să oficieze o căsătorie. Dar, ca și nunta aia falsă, testul meu fals de fertilitate, făcut acasă, mi-a oferit, cel puțin, un weekend dement și dubios și niște poze pe care de-abia aștept să le arăt prietenilor data viitoare când răsare întrebarea: „Și, mai faceți și alți copii?"

Traducere: Ioana Pelehatăi