Doi tipi s-au folosit de Biblie ca să înceapă un val de crime religioase în regiunile arctice

Sezonul de vânătoare era cam sărăcăcios în iarna lui 1941 în insulele canadiene Belcher, iar o ploaie de meteoriți i-a determinat pe câțiva inuiți să presupună că vine sfârșitul lumii. Cam ăla a fost momentul în care, un șaman de trib în vârstă de 27 de ani pe nume Charlie Ouyerack s-a autoproclamat Iisus Cristos și l-a desemnat pe prietenul său Peter Sala, cel mai înalt om de pe insulă, care, întâmplător, era și cel mai bun vânător și navigator printre ghețuri, pe post de Dumnezeu.

Primul gest sfânt al celor doi a fost să ordone uciderea câinilor care trăgeau la sănii, astfel încât să le fie mai greu să fugă atât credincioșii cât și scepticilor.

O adolescentă pe nume Sara Apawkok a pus la-ndoială în public noua ordine religioasă și a fost prompt denunțată drept satanistă. A fost ucisă de supușii liderului religios, care au pocnit-o în cap cu un pat de pușcă. Au urmat curând și mai multe crime.

Insulele Belcher sunt izolate, dar nu-s chiar pe altă lume – sunt o adunătură de 1 500 de stânci în apele turbulente din estul Golfului Hudson. Vânturile mușcătoare mătură bolovanii de gheață și-i tranformă într-o mare de pietricele de granit, iar marea înghețată împunge continentul nord-american ca un pumnal de gheață când vine fluxul. Noul Testament ajunsese relativ recent în zonă, dar n-a durat decât câțiva ani până ce Cartea Sfântă a servit unor scopuri dezastruoase.

În noua sa carte At the End of the World: A True Story of Murder in the Arctic, Lawrence Millman juxtapune crimele de pe Insulele Belcher cu viețile noastre actuale, trăite în spatele ecranului. Autorul vede obsesia noastră pentru digital ca pe o religie în sine, care semnalează sfârșitul unui stil de viață. Poate sună ca aberațiile supărate ale unui ludit – VICE a stat de vorbă cu Millman prin telefon fix, pentru că autorul nu dă SMS-uri, n-are Twitter și nici măcar mobil – dar puțini autori occidentali se pot lăuda cu nivelul lui de experiență în abordarea culturilor izolate și a inuiților în mod special.

L-am întrebat pe Millman de ce contează în 2017 povestea asta despre crime inspirate de religie, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, de ce îl alarmează tranziția societății de la lumea reală la cea digitală și încotro crede că putem – sau c-ar trebui – să ne îndreptăm?

VICE: Cum ai descoperit crimele de pe Insulele Blecher și ce te-a determinat să le expui într-o carte?
Lawrence Millman: Călătoresc și studiez zona arctică de 40 de ani și am făcut multă muncă etnografică – am strâns povești, basme, mituri, superstiții și credințe tabu de la bătrânii inuiți. Mereu îmi întind antenele după povești neobișnuite din istoria recentă, povestită de cei care mai sunt în viață și și le amintesc. Mă duc cu reportofonul și stau de vorbă cu oameni de 80 sau 90 de ani și zic: „Vă aduceți aminte de asta?" Citisem pe ici, pe colo, despre crimele astea și voiam să aflu mai multe.

Mă aflam acolo în 2001 și s-a întâmplat să fiu de față pe 11 septembrie. Majoritatea bătrânilor nu voiau să-mi vorbească despre crime. Îi jenau, îi umileau. Cum mi-a spus un bătrân: „Dacă ți-ar fi fost violată fiica, ai vorbi în stânga și-n dreapta despre asta?" I se părea că aceste crime îi fac să pară niște primitivi. La momentul respectiv, inuiții din Insulele Belcher nu aveau o cultură primitivă, ci una tradițională. Cu toate astea, multe populații aborigene din SUA și Canada vor să-și șteargă trecutul, pentru că vor să fie la fel de la curent și educați tehnologic ca tot restul lumii. Face parte din fenomenul de globalizare.

Prin cercetările și interviurile tale ai reușit să afli ce s-a întâmplat, de fapt? Cum a dus introducerea Bibliei la moartea a nouă inuiți?
Singurul om care știa să citească din Biblie vorbea despre adevărul scripturii, ad literam: Există un tip în cer căruia-i zice Dumnezeu și mai e altul, pe care-l cheamă Iisus, care-a murit să ne salveze. Iar oamenii care n-aveau capacitatea de a abstractiza motivele religioase recurente din ziua de azi au luat totul la propriu. Una dintre femei, Mina, credea că Iisus se dă cu caiacul pe cer, că e un om adevărat care-o să vină să ne salveze cu caiacul până pe Pământ. Cei care au condus mișcarea au fost cei care conduceau comunitatea.

[Charlie] Ouyerack era un fel de șaman Angakok, dar era atât de scund încât voia să pară mai mare. Iar Peter Sala e un personaj-cheie – el avea contact cu lumea exterioară. Era cel mai bun vânător, deci era Dumnezeu. Era singura persoană de pe insule care, datorită contactului cu lumea exterioară, ar fi putut să oprească totul, dar, de fapt, l-a luat valul. Și cred că faptul că n-aveau de mâncare, că mureau de foame, că nu exista contact cu lumea exterioară sau internet să le arate că există o lume exterioară – mințile le-au luat-o în direcții dubioase. Nu toată populația credea, dar le era groază să zică așa ceva, din cauza a ceea ce se întâmplase cu prima persoană ucisă. Adolescenta, Sara, care le spusese lui Peter Sala și șamanului: „Tu nu ești Dumnezeu și tu nu ești Iisus." A fost ucisă pentru că era Satan.

Și nu s-au oprit acolo, așa-i?
În total, au fost uciși nouă. O parte din ei au fost uciși când Mina, sora lui Peter Sala, a scos toți bătrânii și copiii pe gheață, la -20 de grade Celsius în februarie, și i-a pus să se dezbrace. A alergat prin sat și-a susținut că se sfârșește lumea, cu un bici inuit pentru câini, un instrument sinistru, cu care ți se poate tăia o ureche sau scoate un ochi. Șase persoane au murit degerate. Toți erau rude cu Peter Sala. Într-un fel, a fost o lecție pe care el a învățat-o. După ce și-a dat seama, a-nțeles ce greșeală îngrozitoare făcuse, dar nu mai avea ce să facă. Era prea târziu.

Când și cum s-au oprit crimele?
Crimele s-au oprit, în cele din urmă, când au aflat de ele cei de pe continent, de la Peter Sala. El era foarte împărțit – pe de-o parte era Dumnezeu, dar era și-o ființă umană destul de rațională. Condusese o echipă de cercetători pe Insulele Belcher în anii '30. Știa chiar și un pic de engleză. I-a spus reprezentantului companiei Hudson Bay de pe continent că avuseseră loc trei crime – știa doar de trei la momentul respectiv, pentru că celelalte șase s-au întâmplat în lipsa lui. Compania Hudson Bay a telegrafiat imediat Poliției Călare Regale din Canada și a zis: „Veniți degrabă, pe insulele astea se petrec crime." Pe insulele astea nu numai că nu existau pastori sau preoți, nu exista nici poliție.

În cele din urmă, Peter Sala și o altă persoană au fost condamnați la câțiva ani de muncă silnică și închisoare. „Iisus" și „Dumnezeu" au fost exilați de pe Belcher pentru tot restul vieții.

Și cum suprapui crimele astea cu obsesia societății pentru tehnologie? Care e relația și ce semnificație are?
Oamenii văd iDevice-urile în același fel în care îl vedeau și pe Dumnezeu. Nu mai contează nimic altceva – nu mai văd nimic pe lumea asta. Umblă cu ele-n mână și se joacă cu ele și nu mai văd că vine o tornadă sau un tsunami. E o formă de idolatrie. Stau de vorbă cu oameni care sunt mai supărați când li se strică smartphone-urile sau calculatoarele decât când au ei o problemă medicală. Pentru mine, asta se-aseamănă mult cu religia.

Am văzut atacurile de pe 11 septembrie din Insulele Belcher. Nu existau prea multe televizoare, aveam unul foarte vechi și m-a făcut curios să constat că mă mișca mai mult povestea unei femei despre crimele astea din 1941 decât faptul că văzusem atacurile de pe 11 septembrie pe un ecran. De ce nu mă mișcau imaginile astea cu oameni care cădeau de pe zgârie-nori? E un eveniment crucial și pe mine nu mă mișcă. E pentru că n-am fost acolo. Nu mi s-a părut ceva viu. Dar femeia care-mi povestea niște evenimente care avuseseră loc cu 60 de ani în urmă era chiar lângă mine. foarte important.

Așadar cartea ta e un avertisment despre ce se-ntâmplă când reducem cultura la niște mașinării?
Cred că vine prea târziu ca să mai fie un avertisment – deja s-a dus. Atitudinea mea în privința supraviețuirii societății e foarte pesimistă, iar una [dintre atitudinile astea se leagă de] Donald Trump, dar nu vreau să deschid subiectul. O văd ca pe un avertisment pentru anumiți indivizi care-o s-o citească. E, gen, Hei, mai există ceva pe-aici, se cheamă natură și-o pierdem. Dacă te fâțâi pe-aici cu iDevice-ul și nu mai vezi natura, de ce-ai vrea s-o conservi? Ne imaginăm suprafețe enorme de teren sălbatic transformate în super mall-uri. Și ăsta ar putea fi un averisment, pentru că ce fac pe parcursul cărții e, cumva, că vorbesc despre tehnologie ca religie – o religie care-ar putea fi mai distructivă decât cea care-a ucis nouă inuiți în Insulele Belcher în 1941.

Acest interviu a fost ușor editat și condensat pentru claritate. Află mai multe despre noua carte a lui Lawrence Millman, care a apărut marți, de aici .

Traducere: Ioana Pelehatăi