Am încercat cel mai dubios joc cu șocuri care-i viral pe internet

Nu sunt acest tip de persoană. Nu simt chemarea să fac skydiving sau să hrănesc rechinii dintr-o găleată cu bucăți de pește. Urăsc emisiunea Fear Factor, iar intro-ul de la Are You Afraid of the Dark? îmi distruge creierul. Dar când am aflat despre acest joc care electrocutează - pardon, joc cu „șocuri” - de pe internet, am apăsat pe butonul de cumpărare. Formal jocul se numește Lightning Reaction Reloaded. Informal se numește Achiziția de Criză pentru Aniversarea Mea de 30 de Ani. 

La baza achiziției impulsive a stat totuși o logică de marketing: jocul cu electrocutare a fost o sugestie după ce m-am holbat trei minute la Magnetic Ghost Hunting Paranormal Equipment Kit și m-am întrebat ce s-ar întâmpla dacă aș trezi brusc chiriașii italienii din 1920 care au trăit în apartamentul meu din Brooklyn. Nu, grazie

Apoi m-am cam enervat pe mine că sunt atât de dubioasă. Eram așa de încuiată când vine vorba despre experiențe noi? Eram îndeajuns de absorbită de propria persoană să cred că fantomele mă vor bântui pe mine când ar putea să bântuie casa perfectă a lui Liv Tyler? Oricum, dacă presiunea de a ieși din zona de confort m-a adus înapoi în fereastra cu jocul care te electrocutează, ce m-a făcut să-l cumpăr au fost recenziile de 4,5 stele și cei peste zece mii de oameni care l-au achiziționat anterior.

„Ce a început ca un joc la mișto s-a transformat în cum aleg care dintre cei trei copii ai mei se va ocupa de sarcinile casnice. Dacă pierd, duc eu gunoiul și spăl vasele. Sarcinile casnice au devenit mai distractive”, zicea o recenzie.

„Nu ne mai puteam opri din râs în timp ce-l jucam. Absolut amuzant să te uiți la oameni care se panichează că vor fi electrocutați. Merită sigur prețul. Singurul inconvenient este că puterea șocului consumă rapid bateriile și scade intensitatea”, a spus o alta. 

„A fost o atracție IMENSĂ la petrecerea de Paște. De ce să nu aduci un joc cu șocuri la o petrecere de Paște, nu?

Psihotic. Aveam nevoie de el.

A venit într-o cutie destul de mare și arăta ca ceva pe care un răufăcător Marvel l-ar pune pe capul unui supererou în timpul unei scene de tortură. În mintea mea, colega de cameră a zis: „Uau, ce mari sunt mânerele, cât de înspăimântător!” despre joystick-urile argintii din plastic. În realitate, probabil că a spus asta doar cu privirea. Instrucțiunile nu erau îndeajuns, așa că ne-am uitat la câteva clipuri dubioase pe YouTube despre cum funcționează. 

Pe scurt, una dintre patru persoane așteaptă până se termină un cântec amenințător (o combinație între sunetul de la mașina cu înghețată și Zona Crepusculară) - și fix în momentul ăla, jucătorii se întrec să apese un buton de pe joystick-urile lor, dacă nu cumva le e poftă de o electrocutare de care are parte cel/cea care reacționează ultimul/a. 

Am ales Ziua Domnului pentru botezul electrocutării și le-am rugat frumos (forțat) pe colega de cameră și prietena care era la mine să-l încercăm. Ne-am trezit, ne-am pus niște cafea și am căutat bateriile AAA. Din nou, nu sunt prea multe indicații în pachet despre cum să joci, dar sfătuiește oamenii cu pacemaker și probleme cardiace să-l evite - probabil ca producătorul să nu fie dat în judecată, dar colega mea care are probleme cu inima a renunțat rapid. Există și o scală a intensității șocului și mai mult de o recenzie online despre cum jocul a fost prea intens. Total corect. 

Prietena mea care rămăsese la mine peste noapte a avut curaj, mai ales că a crescut cu garduri electrice la fermele din Nebraska, și nu-i păsa dacă se pișa pe ea. Poartă îndeajuns de multe inele din metal cât să alimenteze un stâlp telegrafic și nu și le-a scos pentru joc, fiindcă i s-a părut „drăguț”.

Muzica a fost un iad delicios - cine s-a ocupat de asta a făcut o treabă minunată - și imediat cum s-a oprit, am apăsat pe buton și m-am uitat cum prietena mea a fost electrocutată. Nu-mi venea să cred că am bătut-o. A fost nașpa? A durat mult?  „E distractiv”, a spus ea. „Nu e deloc o nebunie.” Am continuat să câștig, ceea ce a fost dubios fiindcă sunt super înceată și în viață și la competițiile sportive, așa că am decis într-un final că trebuie să încerc și eu. Am luat câte un joystick în fiecare mână și imediat cum am realizat că făceam ceva fără sens, am primit un șoc atât de puternic încât m-a făcut să îngenunchez și să țip. 

L-am urât. Cumva mi-a plăcut. Îmi tremura mâna. „A, da, și a mea!” mi-a spus prietena (încă) dându-se mare ca de obicei. „Vrei să încerci din nou?” Nu mai aveam nevoie. Dar știi ce? Mă gândeam la asta. Încă mă gândesc. Mă gândesc la jocul ăsta la petreceri sau ca la un joc la băută de tipul Love Island. Seamănă cu ciupercile halucinogene. Odată ce le încerci, lumea arată diferit. Degetele îmi sunt bântuite de vibrații fantomă, deși mâinile mi s-au oprit din tremurat după câteva minute.

TL; DR: Doamne, ce prostie - și la naiba, e memorabil. Este interesant să vezi cum diverși prieteni reacționează la el. E un joc pe care mi-ar fi plăcut să-l am în timpul carantinei. Sunt încă intrigată de cine eram sau ce încercam să demonstrez când l-am cumpărat, dar asta e ceva personal. Chiar dacă ești un/o fricos/ă ca mine, vei fi ok (deși, din motive medico-legale: te rog să nu-mi urmezi sfaturile legate de sănătate) când joci jocul. Doar anunță-mă cum ai reușit să-ți scoți din cap cântecul.