Am vorbit cu o fotografă de nuduri din România care-și pune arta pe OnlyFans

„În orice lucru bun e un lucru rău și-n orice lucru urât poți găsi ceva frumos, important e să fii deschis și să ai capacitatea de a înțelege și a-ți cultiva simțul estetic”, îmi spune Roxana Neacșu, o fotografă de 26 de ani din București, în timp ce selectează o serie de fotografii de la ultima ședință nud pe care a organizat-o.

În fiecare minut pe care-l petreci pe rețelele sociale ești bombardat de conturile unor influenceri care-ți prezintă o imagine perfectă, iar asta nu face decât să simți că e ceva în neregulă cu felul în care arăți. Sigur, multe branduri de fashion și beauty au început să promoveze ideea de body positivity, dar știi și tu că de multe ori e vorba doar de marketing.

„Nu e suficient să arăți bine și atât. Perfecțiunea oricum e plictisitoare”, continuă Roxana. Ar fi ideal să trăim într-o societate în care corpurile noastre sunt acceptate în totalitate, fără filtre, în care e okay să ai cearcăne, vergeturi, puncte negre, riduri sau celulită, dar mai e mult până acolo. Faza e că natura face o treabă mai bună decât orice intervenție, atât timp cât știi să îmbrățișezi lucrurile care te fac unic. 

Când aud de fotografie nud sunt destui care o să se gândească instant la pornografie, deși diferențele sunt cum nu se poate mai evidente. Nuditatea în artă permite oamenilor să aprecieze frumusețea corpului uman în toate formele lui, în timp ce pornografia îl promovează doar pentru excitarea sexuală, explică Roxana.

Până la urmă, nuditatea a fost și este un subiect preferat al artiștilor din toate timpurile, fie că vorbim de picturi și sculpturi, fie că e fotografie sau film, iar practica a început probabil cu reprezentările zeilor și zeițelor în picturile antice. 

Asta e ce o inspiră pe fotografă când e în spatele aparatului foto, iar în fața ei se află un model nud. Intimitatea reală dintre doi oameni se formează atunci când toate barierele și cutumele societății sunt dărâmate și atunci când senzualitatea întâlnește acceptarea propriului corp.

Roxana sau CocoRoxie, așa cum o găsești pe Instagram și pe platforme foto ca C-Heads sau Stick and Stones Agency, a oferit în exclusivitate pentru VICE o serie foto pe care a realizat-o în mai, la Paris. Pe Mathilda, modelul din fotografiile de mai jos, a cunoscut-o acolo.

Cu ocazia asta, am luat-o la întrebări despre ce e în spatele unei ședințe foto nud, prejudecățile oamenilor când vine vorba de acest tip de artă și ipocrizia platformelor de social media.

VICE: Când și cum a început pasiunea ta pentru fotografie?
CocoRoxie: Clasica poveste – aveam vreo zece ani și am dat peste un point and shoot rătăcit prin casă, l-am luat și am început să fac poze surorii și fratelui meu. Ulterior, mi-au cumpărat ai mei o săpunieră, fix ce nu-mi doream. Am pierdut-o undeva prin Tulcea, într-o tabără, atât de mult mi-a plăcut. Apoi mi-au cumpărat un alt aparat foto, l-am pierdut și pe ăla, iar de vreo opt ani am aceeași cameră. Înainte de Facebook, când Hi5 era pe val, le făceam pozele de profil prietenelor mele din școala generală și liceu. De atunci nu s-au schimbat prea multe, poate doar rețelele sociale.

În ce moment ai trecut la fotografia nud?
Cred că dintotdeauna am avut o afinitate pentru corpuri și piele. Mi-aduc aminte că primele fotografii nud le-am văzut în revistele Playboy, pe care mama le ascunsese bine. Prin clasa a opta m-am tuns băiețește și am imitat niște editoriale cu una dintre modelele preferate de atunci, Agyness Deyn, o tipă androgină, care poza topless. Fratele meu a găsit pozele în calculator și le-a arătat părinților. Nu vrei să știi cum au reacționat.

Dar declicul major și asumat s-a produs odată cu pandemia. Stăteam foarte mult acasă și am încercat să fructific timpul mort făcând ceva care să-mi aducă satisfacție. Tranziția de la fotografia de fashion la nud s-a produs și din dorință, dar și din necesitate. E greu să faci fashion în România când ai zero resurse, iar industria modei este aproape inexistentă. La nuduri n-ai nevoie de prea multă textilă și mă ocup personal de tot ce înseamnă props, pentru că nu-mi place să depind de alții, mai ales atunci când așteptările tale nu se pupă cu skillurile și viziunea stilistului.

Cum definești tu sexualitatea? Care e filosofia ta?
Sexualitatea e o stare de spirit. O ai sau n-o ai. Și dacă n-o ai, d-asta sunt eu aici, să te ajut s-o descoperi. Uneori îmi iese, alteori mai puțin, important e să nu transmiți un mesaj ostentativ. Aia nu e sexualitate, ci doar un strigăt disperat de validare, atenție, ajutor. Pentru mine sunt sexy încrederea în sine, bunătatea gratuită, amintirea unui parfum, un schimb de priviri, o pereche de chiloți albi tetra, mirosul unei lenjerii de pat proaspăt spălate, o piele îngrijită, degetele subțiri și fine, minimalismul, firescul, simplitatea lucrurilor în esență.

Filosofia mea e less is more. Cred că modul în care mă exprim prin artă e fix la granița aia subțire între a arăta totul și nimic. Arată atât cât să stârnești curiozitatea și imaginația, să-l intrigi pe cel care te privește, să-și dorească să te descopere. Desigur că o față simpatică și un corp lucrat nu sunt suficiente pe termen lung, sexul pornește din cap.

Cum intri în starea unei ședințe foto?
Încerc să găsesc elemente comune cu modelul, astfel încât să ne simțim în largul nostru unul cu altul. Comunicăm, punem muzică, stabilim ce vrem să facem. Mi-e destul de ușor să mă pliez pe orice scenariu. Atât timp cât reușesc să am o bună conexiune cu modelul și-l fac să intre în stare, atunci sunt și eu acolo sută la sută. 

Cum găsești modele dispuse să se expună complet goale în fața camerei?
Procesul de selecție devine din ce în ce mai anevoios în România. Principala sursă de scouting e sfântul Instagram. În general, caut ceva diferit, care să mă intrige, să spună o poveste și s-o transmită mai departe privitorului. Pe lângă asta, nu fac selecția strict pe nuduri, deseori se ajunge la un „compromis” de ambele părți, nimeni nu e obligat să se dezbrace complet. Modelul e cel care deține controlul aici – te dezbraci atât cât te simți tu confortabil. Știu că nu e ușor să te expui în fața camerei, iar scopul meu este să fac oamenii să se simtă bine atât cu ei înșiși, cât și cu mine, nu să creez tensiune și anxietate. Vreau să considere timpul petrecut cu mine o sesiune de terapie, nu de tortură.

Fotografiezi modele sau persoane obișnuite atât în România, cât și în călătoriile tale în străinătate. Cum diferă atitudinea oamenilor față de corp și sexualitate de la o cultură la alta?
Percepțiile oscilează. Dacă în Portugalia mi-a fost aproape imposibil să găsesc fete care pozează nud, în Paris am găsit zeci de franțuzoaice care n-au o problemă să-și arate pielea. Deși portughezii sunt super prietenoși și amabili, mentalitatea rămâne conservatoare când vine vorba de goliciune. În schimb franțuzoaicele, chiar dacă se dezbracă cu lejeritate, nu se dezbracă pentru oricine. E greu să spargi bariera asta interculturală și să fii acceptat în proximitatea pariziencelor dacă ești străin. La finalul zilei, am rămas doar cu seen din partea lor, pentru că sunt greu de abordat.

De ce crezi că oamenii au încă inhibiții și prejudecăți legate de fotografiile nud, deși nuditatea în artă a existat dintotdeauna?
Lipsa de educație, societatea patriarhală în care trăim și incapacitatea de a ne da jos vălul ăsta postdecembrist, de a fi mai empatici, de a accepta sau cel puțin a tolera ce e nou sau diferit. E greu să pozezi nud când până și Instagramul discriminează pe bază de sex. Ești bărbat, poți să te postezi topless, dar dacă ești femeie, acoperă-ți sfârcurile. Trăim într-o țară în care e mai important ce zice vecinul despre noi decât ce simțim noi despre noi. 

Te confrunți cu hate online?
Pe la urechile mele sau în DM-ul meu nu prea au ajuns. Tind să cred că mi-am format o comunitate online care înțelege ce fac și nu dă cu pietre când vede un sân dezgolit sau ceva care ar putea să-i contrarieze. Poate singura formă de hate manifestată a fost sub formă tacită, dar sigură. Sfântul report și ulterior înlăturarea conținutului vizual de pe contul de instagram. Asta cred că-i mai dureros și mai frustrant decât comentariile de hate, căci alea măcar ar aduce niscaiva engagement.

Ce rol joacă acum o platformă ca OnlyFans, unde ești activă, pentru fotografie? Crezi că utilizatorii aplicației apreciază arta sau nudurile?
Ușor, ușor, toate platformele online încearcă să găsească o modalitate prin care să-și recompenseze creatorii care produc conținut original. Instagramul a devenit absurd prin politicile lui și creează frustrare, așa că uneori îmi găsesc refugiul în platforme mai prietenoase, care nu discriminează nuditatea, ba din contră, o și susțin. Mai nou, în America deja se testează pe Tumblr o opțiune prin care utilizatorii pot primi tips din partea utilizatorilor la postările care au conținut original furnizat de ownerul contului. 

Cred că abonații mei sunt oamenii care au înțeles modul de abordare și rezonează cu estetica pe care o propun, iar selecția lor s-a făcut natural, pe parcurs. Cei care au venit să săvârșească păcatul onaniei au plecat la fel de repede cum au venit. De altfel, un user furios și dezamăgit mi-a scris la un moment dat că „eu am venit să-mi dau laba aici, nu să-ți văd ție arta”.

E vreun artist care te inspiră în prezent?
Sunt mai mulți, dar acum îmi vine în minte Maximov Dima, un tip care fotografiază cu telefonul bărbați nud. A fugit din Rusia din cauza opresiunii homofobe, iar acum lucrează în SUA. Simplitatea, minimalismul, unghiurile, lumina naturală, candoarea și autenticitatea pozelor lui sunt elementele pe care caut să le am și eu în pozele mele, iar faptul că reușește să surprindă toate astea cu un telefon, e de admirat și o palmă peste față marilor pagini de Facebook intitulate X-ulescu Photography.