Mikey Hash e supărat că societatea nu-l mai lasă să fie rasist

În ultimul timp, unii influenceri mai vechi de pe internet sunt treziți la realitate de opinia publică, care le atrage atenția că sunt adulți și trebuie să se comporte ca atare, când ei ar prefera să se prostească pentru afișări, să împingă către fani „junk stuff” și lumea per total să nu mai fie atât de grăbită să își repare greșelile.

Despre „Cancel Culture” și ANDREEA ESCA cu Covid 19 este numele videoului pe care Mihai Hash, cunoscut și ca Mikey H, l-a urcat pe YouTube săptămâna trecută. A fost o încercare de a-și plânge de milă din confortul omului care crede că popularitatea pe internet echivalează cu o înțelegere aprofundată a societății. Eșuează lamentabil, dar este un exemplu pentru alții care ar vrea să o ia pe același drum și să n-ajungă nicăieri.

În cazul în care clipul dispare de pe YouTube, primele cinci minute le găsești aici și partea cu Andreea Esca și românii care au fost sclavi aici.

Probabil te întrebi: „Dar stai, o știu pe Esca, ce-i cu cancelarea asta? Cum adică e cultură?”. Îmi pare rău, dar un răspuns pe scurt n-am, că nimeni n-are.

„Cancel culture” este o reacție la diverse abuzuri care afectează minorități, categorii defavorizate și nu numai. Associated Press a încercat să explice și a pus un titlu excelent: „peste tot și nicăieri”. Și Ben Wizner, șeful catedrei Proiectul Discurs, Confidențialitate și Tehnologie din cadrul ACLU, a rezumat într-o notă excepțională: „Înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți”.

O definiție simplă și ușor de aplicat, ca un șablon, peste tot ce reprezintă societatea noastră actuală nu există. Și așa se întâmplă mereu, când apare un nou curent de gândire și acțiune. „Cancel culture”, deocamdată, poate lua două forme: una onorabilă și utilă societății, să nu folosești cuvinte jignitoare pentru o anumită cultură, minoritate sau grup defavorizat, și una extremistă care frizează, uneori, ridicolul, cum ar fi renunțarea la comediantul Kevin Hart ca prezentator al galei premiilor Oscar, din cauza unor glume homofobe de acum zece ani, pentru care și-a cerut scuze de nenumărate ori.

Dar chiar și o astfel de abordare ridicolă este utilă. Dacă „pedeapsa” lui Hart n-ar fi fost dură, nu ar fi fost creat un precedent evident și puternic. Mihai Hash, când vorbește de „cancel culture”, încearcă să se refere la astfel de exemple discutabile, dar se poticnește în ideea că nu poate el să jignească negri, romi sau evrei.

În circa zece minute, Mihai reușește să sune ca unchiul pe care îl avem toți în familie și care se pilește un pic prea tare din țuica aia bună de prună. Începe să vorbească de cât de bine era în trecut și uite cum hoții de acum ne jupoaie. El susține că nu i se pare deplasat ca un actor alb să se vopsească în negru ca să parodieze un personaj negru. E comedie, așa că poate trece, conform sistemului lui de valori. Și îl dă drept exemplu pe comediantul Jeff Dunham, care și-a făcut renume cu scenetele Achmed The Dead Terrorist, în care teroristul este un schelet pe care-l manevrează ca ventriloc. De-asta poți găsi oarece satiră în ce trecea drept comedie. Și aici apare o nuanță importantă pentru comedie.

Există umor de tipul Charlie Hebdo, european. Francezii și britanicii, în special, nu ironizează omul, ci credința, obiceiurile nocive sau acțiunile stupid-distructive. Forma în care sunt satirizate subiectele e, de multe ori, dură – cam cum e realitatea. Umorul american e ceva mai atent, în perioada mai modernă, la cum se simte publicul. Sunt în continuare umoriști care nu se feresc să fie direcți, abrupți și transparenți. Unul dintre ei – despre care pot doar bănui că a fost inspirație pentru materialul lui Mihai Hash – e Andrew Schulz. Într-un discurs TEDx din 2019, a spus ce-l caracterizează: să fie transparent și asumat, iar cine se supără, se supără.

Andrew Schulz despre „cancel culture” cu exemple care măcar nu sunt stupide

Cu abordarea lui, Mihai dovedește o înțelegere superficială a umorului, dar mai ales a contextului în care el există. Poate de aceea sare în apărarea lui Colo. Încă n-a zis fraze nemuritoare „hai, mă, că glumea, era o glumă”, dar nu-i departe. Chiar dacă n-avem o definiție, o lege sau o înțelegere deplină a „cancel culture”, cu siguranță nu înseamnă că totul e interzis, anulat, închis în beci și aruncată cheia. Sunt însă demersuri de-a corecta greșeli și, ca orice acțiune, vor exista abuzuri și ridicol.

Un alt subiect despre care vorbeste Mihai este folosirea unor cuvinte jignitoare la adresa minorităților și categoriilor defavorizate. Aici face referire la „N word”, care la noi ar fi „cuvântul cu Ț” și cum e rasism să îi interzici unui alb, ca el, să-l spună din moment ce și Dr. Dre îl tot folosește în piese. Mihai se referă și la Alina Ceușan, care a fredonat cuvântul respectiv într-un cântec și lumea a acuzat-o de rasism.

În cazul lor n-aș zice că-i 100% rasism, dar cu siguranță e 100% durere-n cur de o înțelegere a contextului, a vârstei și a influenței lor. Și ca ei sunt mulți alții în aceeași situație. Nu-i vorba de cuvânt, e vorba de înțelesul lui implicit. Oana Dorobanțu a explicat mai bine în videoul de mai jos (minutul 5:45) făcut ca reacție la clipul lui Mihai. Pe scurt, când folosești astfel de cuvinte ele sunt jignitoare prin istoricul pe care îl au.

Am văzut clipul de mai multe ori. De fiecare dată minutul cinci iese în evidență. Pledoaria de până acum te duce la subiectul pe care el încearcă, de fapt, să-l pună pe tapetul internetului: să nu-i mai tragă lumea la răspundere pe influenceri, pe vedetele online-ului, doar pentru că spun prostii.

El, ca orice om necăjit că nu mai poate lua la „parodie” orice, se găsește în situația în care stă pe internet de prea mult timp. De unde până prin 2015 puteai să zici cam tot ce voiai pe YouTube, și nu numai, ultimii ani s-au dovedit extrem de obositori pentru oameni prea leneși să înțeleagă societatea în care trăiesc și că orice afirmație poate avea implicații. În esență, deși te-ai aștepta să se comporte ca niște adulți, vedetele internetului vor să se prostească în continuare în clipuri lejere și acțiunile lor să n-aibă nicio urmare. Vor faima și respectul date de amploarea audienței, dar dacă se poate, fără să fie cu adevărat oameni demni de respect. Ceea ce într-o societate pe care am vrea-o cât de cât așezată nu-i posibil.

„Vocea publicului” a existat mereu, doar că acum e mai ușor de amplificat și se poate concentra pe mult mai multe subiecte. Așa cum s-a întâmplat cu Alina Ceușan și fredonatul ei „nevinovat”, dar și cu Andreea Esca, când a evitat să vorbească despre ce s-a întâmplat la petrecerea din Olimp. Poate că nu acolo a contractat virusul, dar acela a fost momentul în care imaginea ei imaculată a început să se fisureze. Libertatea a arătat ceea ce oamenii vorbeau doar în cercuri restrânse: Andreea are cheltuieli, are un stil de viață și-o imagine puternică pe care o poate folosi ca să împingă spre consumatori tot felul de produse. Și face asta cu un renume consolidat de Pro TV în vreo 20 de ani.

Mihai folosește subiectul „Andreea Esca” ca pe-un pivot pe care să se învârtă și să arate în jur că-s oameni care comentează aiurea pe Facebook și pe unde mai prind loc. Altfel spus, vedetele nu-s rele, gura lumii e prea plină de venin. Însă bun venit pe internet, Mihai, așa a fost încă de când tu făceai clipuri în care furai videouri de pe net și te întrebai cum ar fi impozitați maneliștii, cu niște caterincă proastă.

Când vine vorba de companii și ce decid ele, cum dă Andrew Schulz mai sus câteva exemple, „cancel culture” e doar un alt vector de imagine pe care îl exploatează. Companiile sunt vag irelevante în discuția asta. Sunt entități fără suflet care-s interesate de venituri, profit și să nu nimerească în vreun scandal. Dacă o anumită decizie le poate aduce un kil de simpatie, fii sigur că decizia respectivă va fi luată. Uite însă și un exemplu când bătaia pe imagine poate duce la ceva bun: echipa de fotbal american Washington Redskins își va schimba numele. E o reparație morală târzie pentru populația decimată și subjugată de europeni care au cucerit America.

Când ajungi la minutul 7:01 în clipul lui Mihai, descoperi că omul care trece drept adult e mai mult un copil de gimnaziu care râde la cuvântul „iobag”. Încearcă el o paralelă cu românii care au fost și ei sclavi pentru unguri, dar pierde subiectul pe măsură ce tot insistă pe „iobăgie” și „iobagi”. O zice chiar el: „E funny așa, că iobagi, sună așa funny, știi?”. Drept e că știu. Sau, mai bine spus, știam din generală. Dar asta a fost demult și-a rămas acolo.

Da, sclavia n-a fost străină de România. Am avut de la țărani „legați” de teren până la romii ținuți în robie la boieri sau la mănăstiri. Dar asta nu pune egalitate între „clasele” de sclavi și nici nu ar justifica pentru populația de acum rasismul. În fine, cam ăsta a fost nivelul până la care a coborât în subsolul logicii.

Și firesc că mai aruncă un aforism: „Mare parte din oamenii care se dau sfinți pe internet și judecă pe alții, nu sunt deloc așa în viața reală.”. Nu degeaba internetul, prin diversele platformele care îl compun, e socotit spațiu public. E absolut firesc și evident că nu toți oamenii sunt în realitate așa cum sunt pe internet. Ceea ce duce într-un silogism. „Dacă nu sunt așa, de fapt, de ce se dau așa? Și dacă doar se dau, credințele lor sunt doar niște declarații.”

Doar că nu-i chiar așa. Fix declarațiile alea și scandalul din spațiul public, că e pe internet sau prin marșuri, duc la schimbări în societate. Nu peste noapte și nu toate revendicările sunt îndeplinite, dar modificări de atitudine există.

De exemplu, comunitatea LGBTQ+ cere căsătoria între persoane de același sex, acolo unde nu e permisă, pentru că e o cerere radicală. Chiar dacă cererea respectivă nu trece prin lege, parteneriatul civil e mult mai ușor acceptat de partea conservatoare din societate. La fel și cu grupul Femen. Dacă femeile respective n-ar apărea topless la proteste, presa nu le-ar băga prea mult în seamă. E doar o tactică ca să își treacă revendicările. Aici suntem și cu „cancel culture”. Unele răspunsuri și reacții sunt radicale, dar tocmai o astfel de abordare face mai ușor de acceptat schimbările mai importante și mai puțin aberante sau ridicole.

Poate că Mihai Hash vrea doar să fie edgy și să-i atragă lângă el pe toți cei care, iată, sunt „sufocați” de mainstream, progresism, sexomarxism și, la o adică, drepturi pentru toți cetățenii, cum ar fi dreptul la demnitate.

Sau poate e doar haotic, deoarece are impresia că lumea a început să urască influencerii. Ceea ce-i fals. Lumea nu-i urăște, ci doar îi critică direct și uneori brutal, pentru prostiile pe care le zic. Oamenilor nu le pasă, de exemplu, că Esca are bani. Că i-a făcut pe munca ei, dar le pasă când nu-i transparentă. Așa și la Ceușan, cu fredonatul. Așa și la Colo. Oamenilor nu le-a păsat ce fac acești oameni pentru bani, dar le-a păsat de prostiile pe care le-au zis. Sigur, soluția ar fi să fie mai responsabili. Dar parcă deja e o soluție prea radicală.

Mihai, iată, închide cercul perfect. În clipul în care se plânge că oamenii sar prea ușor la critică pe internet, nu face decât să fie habarnist cu un curent nou de gândire și acțiune. Spune fără jenă prostii cât Casa Poporului, dar cumva tot internetul e rău.

Ține cont și de faptul că niciun curent de tipul ăstuia de acum nu aduce apocalipsa. Oamenii rămân oameni, doar că în urma unor transformări ajung să fie mai empatici și cu reguli ceva mai echilibrate pentru toți jucătorii din societate.