Cum e să agăți și să ieși la întâlniri când suferi de autism

Am fost diagnosticată când aveam doi ani și autismul a fost o parte imensă din toate relațiile mele, inclusiv cele romantice. Autismul este o tulburare de dezvoltare care afectează interacțiunile sociale ale persoanei. Fiecare caz se află pe un spectrum care variază de la funcționalitate ridicată la una scăzută. Am sindromul Asperger, ceea ce înseamnă că mă regăsesc în categoria anterioară și pot să merg la școală, să socializez și să mă adaptez la noi medii. Iau de asemenea tratament de când eram mică, iar asta m-a ajutat mult. Dar dating-ul este o cu totul altă poveste. Să găsești dragostea e greu pentru toată lumea, dar imaginează-ți să ai un moment de tipul prințesei Fiona, să nu vrei ca pețitorii tăi să afle că te transformi într-un căpcăun după apusul soarelui. Așa se simte pentru mine.

Este o luptă unică pe care reality show-ul Love on the Spectrum încearcă să o arate. Urmărește bărbați și femei din spectrul autist în timp ce navighează relațiile și dating-ul. A primit majoritar recenzii pozitive fiindcă are compasiune și chiar arată dragostea sinceră (lucru surprinzător de rar în show-urile de dating). 

Prima mea relație a fost cu Johan*. Am observat că avea trăsături de persoană cu autism, dar n-am știut niciodată sigur. În orice caz, eram amândoi inadaptați, deci am crezut că ne vom conecta emoțional. Ne făceam temele împreună, ba chiar am ieșit la un double date cu prietenii. Dar nu am trecut niciodată la partea fizică.

Din cauza problemelor senzoriale, multe persoane cu autism simt o presiune ușoară când sunt atinse, lucru care le face să refuze îmbrățișări sau alte forme de contact fizic. Asta nu e o problemă pentru mine, am crescut într-o familie unde ne îmbrățișam și pupam, așa că m-am simțit respinsă când Johan nu mi-a oferit afecțiune. Îmi plăcea să fiu cu el și câteodată ne îmbrățișam, dar nu ne-am sărutat sau ținut de mâini niciodată. 

Am observat mai târziu că și lui Johan îi era greu să-și gestioneze emoțiile. Fie își vărsa furia pe mine și plângea, fie mă evita cu totul când nu eram de acord. Odată a plâns în public și am aflat abia mai târziu că a făcut asta fiindcă oamenii făceau mișto de relația noastră. Am fost mereu deschisă cu el și i-am arătat că eram interesată, dar el nu. S-a enervat când am încercat să-l liniștesc, în timp ce mie nu mi-a curs nicio lacrimă. Acum realizez că așa cum el nu se simțea confortabil să-mi arate afecțiune, așa mă făcea pe mine autismul să fiu indiferentă la sentimentele lui și să nu pot să empatizez. Relația noastră nu a început oficial niciodată și până la urmă ne-am înstrăinat un an mai târziu.

Autismul poate afecta oamenii în moduri diferite și am realizat rapid că o relație cu cineva cu aceeași tulburare nu înseamnă chimie instantă. Așa că am încercat să ies cu oameni care nu erau din spectru.

Am început să mă arăt disponibilă când am ajuns la facultate, să văd dacă pot obține un date ca lumea după ce mi-am pus viața amoroasă pe pauză în liceu. A apărut Troy*, un cineast aspirant pe care l-am cunoscut la un ceai și mâncare vegană. Era drăguț, așa că am flirtat, dar nu aveam nimic în comun și el făcea niște glume misogine fără gust. A vrut să mă vadă din nou, dar m-am dat la fund.

Pe Steve*, un muzician aspirant, l-am cunoscut printr-un prieten comun în vara lui 2015. Deși era cu doi ani mai tânăr, prima noastră întâlnire a fost magică. Am râs, am mâncat mâncare mexicană, am vorbit despre muzică și ne-am plimbat în jurul Santa Monica Promenade. S-a terminat cu înghețată și săruturi care au fost și mai dulci. M-am simțit ca o prințesă, dar nu a funcționat nici asta. Cred că a intervenit diferența de vârstă și gusturile muzicale diferite.

Nu știam cum să gestionez respingerea, fie că eram cea care respingea sau eram respinsa. Ca cei din Love on the Spectrum, mi-e greu să trec de prima întâlnire.

Așa că în 2018, ca majoritatea oamenilor de vârsta mea, am încercat aplicațiile de dating. Eram ocupată fiindcă munceam ca intern la o revistă de modă și am crezut că va fi mai ușor să cunosc oameni online. Mi-a surâs ideea că aș putea să-mi întâlnesc sufletul pereche dacă dau swipe dreapta, dar mai mult m-am bucurat că nu trebuia să fac față umilinței din cauza respingerilor față în față. Ca atunci în 2013, când un tip care semăna cu Zac Efron m-a ignorat și a fugit în direcția opusă când am vrut să mă dau la el la sală. Am fost pentru scurt timp interesată de el, dar habar n-am avut că nu simțea la fel, fiindcă nu am reușit să-i citesc limbajul corpului.

Aplicații precum Tinder și Bumble sunt criticate fiindcă sunt superficiale, pe ele oamenii te judecă după cum arăți, dar pentru mine a fost eliberator. În loc să mă chinui să fac prima mișcare în persoană și autismul să mă împiedice, oamenii mă puteau vedea pentru prima oară așa cum vreau eu să mă arăt, așa cum sunt de fapt, o tipă tare cu o inimă de aur. Din moment ce un profil cu o biografie scurtă prezintă personalitatea și valorile unei persoane, simt că am mai multe șanse cu aplicațiile fiindcă nu trebuie să fiu prea conștientă de ce să zic.

Cu Luke*, un expat din Australia, nu fusesem încă la date, dar vorbiserăm despre ce restaurante să alegem în scurta lui vizită în Singapore, unde locuiesc. Consum în principal mâncare pe bază din plante și voiam să aflu ce preferințe culinare avea înainte să ne întâlnim. Mi-ar fi fost greu să-l întreb în persoană, dar mi-a venit foarte spontan pe Tinder.

Multor oameni din spectrul autist, ca mine, le e teamă să nu spună ceva greșit. Într-un episod din Love on the Spectrum, una dintre concurente, Maddi, a trebuit să-și exerseze replicile cu mama ei înainte să iasă la date, ca să se asigure că poate întreține o conversație. Mama lui Maddi i-a evidențiat unde se încurca, cum ar fi într-o conversație exercițiu despre dacă vrea copii, unde a spus ceva de genul „Nu, cred ca sunt o pierdere de timp și de bani”. Când am văzut-o cum repetă la nesfârșit replicile a fost chinuitor, dar m-am și regăsit. Conversațiile sunt inevitabile și câteodată mă chinui să vorbesc, deși în mintea mea totul sună perfect.

Din fericire am învățat că nu trebuie să fiu perfectă sau să nu par stângace. La prima mea întâlnire de pe Bumble i-am spus din greșeală pe alt nume tipului. Am vrut să-mi scot telefonul ca să-i verific numele, dar m-am gândit că ar fi mai rău, așa că am făcut haz de necaz. A râs și el cu mine.

De cele mai multe ori tot nu le spun tipilor cu care ies la date despre autismul meu, fiindcă încă e dureros să vorbesc despre asta. Poate ăsta e și motivul principal pentru care sunt încă singură. Ca să construiesc o bază solidă pentru o relație, trebuie să învăț să fiu atentă la emoțiilor altora și în același timp să fiu și transparentă emoțional. Ca să mă îndrăgostesc trebuie să-mi las garda jos și să las persoana să vadă toate părțile mele. Iar asta înseamnă să găsesc pe cineva cu care pot fi eu însămi și care să nu mă judece pentru coșmarul prin care am trecut. 

*Numele au fost schimbate pentru păstrarea intimității.

Michelle este redactor de fashion și beauty din spatele blogului Lapis and Layers. Locuiește în Singapore. Urmărește-o pe Instagram.