Publicitate
Política Externa

Cum au adus la viață imigranții un oraș mort din Italia

Acum câțiva ani, orașul sicilian Sutera și-a revigorat misiunea, după ce a început să primească cu brațele deschise familiile de imigranți. Acum, politicile anti-imigrație ale Italiei amenință acest nou echilibru.

de Cosimo Bizzarri; fotografii de Matteo de Mayda / Contrasto; translated by Ioana Pelehatăi
10 Aprilie 2019, 4:00am

Foto: Matteo de Mayda / Contrasto 

E după-amiază târziu în piațeta micului oraș sicilian Sutera. În fața farmaciei, s-au adunat oamenii ca să discute știrile zilei. Scena e relativ impresionantă, având în vedere că e iarnă și că, până acum cinci ani, Sutera era un alt oraș-fantomă în una dintre cele mai abandonate regiuni ale Italiei. Cu o populație de doar 1 500 de locuitori, majoritatea tinerilor se mutaseră pentru studii sau ca să-și găsească un job și rămăseseră doar generațiile mai în vârstă. Dar în ultimii câțiva ani, orașul și-a revigorat misiunea și sensul, după ce a deschis ușile pentru străini.

Giuseppe Grizzanti e omul care a pornit revoluția locală. În octombrie 2013, la câteva luni după ce fusese ales primar în Sutera, bărbatul în vârstă de 64 de ani a primit o cerere relativ neobișnuită. I s-a cerut să găsească loc în cimitirul orașului pentru corpurile unora dintre cei 368 de imigranți care muriseră la câteva mile marine distanță de coasta Lampedusei, după ce o ambarcațiune care purta 500 de eitreeni luase foc.

„Nu aveam loc pentru rămășițele lor, ceea ce m-a tulburat”, își amintește Grizzanti. „Apoi am avut un declic: dacă nu-i putem adăposti pe morți, de ce să nu-i primim mai bine pe vii, cu brațele deschise?”

1553874655775-de-Mayda-55175620-1
Giuseppe Grizzanti

Grizzanti a înscris orașul în SPRAR, un program finanțat de guvern, care sprijină orașele mari și mici să primească și să integreze refugiați și azilanți în comunitățile lor, pentru o perioadă limitată de timp - de obicei, între șase luni și un an. Pe tot cuprinsul Italiei, cam 1 800 de consilii orășenești au intrat în parteneriat cu agenția, cu nivele variate de succes. Orașele mari și mici au voie să-și concentreze eforturile pe ceea ce consideră că poate aduce cele mai mari beneficii. Unele primării, de exemplu, au ales să susțină minorii neînsoțiți sau migranții cu probleme de sănătate psihică.

La scurt timp după ce Grizzanti și-a luat acest angajament, au sosit primii 15 imigranți. Fiecare nouă familie a fost plasată uneia formată de localnici. De-acolo n-a mai durat mult până când s-a produs o schimbare în demografia orașului și în modul în care comunitatea a îmbrățișat această nouă identitate. De exemplu, bunicuțele din Sutera au început rapid să dea o mână de ajutor și să stea cu nou-născuții veniți din Senegal sau Pakistan, în timp ce părinții lor își căutau de muncă.

1553874330686-de-Mayda-34283416-1
Stânga: Demba cu fiica lui, în apartamentul lor. Dreapta: fiul de opt ani al lui Demba, în dormitorul lui.

Azi trăiesc cam 30 de imigranți în Sutera, majoritatea din Africa sub-sahariană și Orientul Mijlociu, plus 15 adăpostiți într-un oraș învecinat. Printre ei se numără Demba Kruballi, în vârstă de 37 de ani. După ce a părăsit Gambia, unde lucra pentru guvern, a locuit în Senegal și Libia, înainte să traverseze marea în 2014, într-o barcă supraaglomerată.

Odată ajuns în Italia, Demba a locuit în două tabere unde sunt procesați migranții și ținuți până când un tribunal italian le evaluează cererile de azil. Odată ce i s-a aprobat cererea, a aplicat pentru ca soția și cei trei copii ai săi să i se alăture în Italia și, în cele din urmă, s-a mutat cu ei la Sutera.

În cadrul programului de ospitalitate din Sutera, migranții primesc propriile apartamente - un loc pe care să-l poată numi acasă, în loc să fie forțați să-și petreacă zilele în taberele comunale, unde li se spune când pot să mănânce și să doarmă. Familia lui Demba locuiește într-un apartament de două camere, fix în centrul orașului. Are o bucătărie, sufragerie și un spațiu de lucru acoperit de baterii, tuburi de lipici și lămpi de benzină.

„În Sutera, sunt omul la care se apelează pentru repararea de aparate electronice - telefoane, decodoare, televizoare, radiouri”, îmi spune Demba, înainte de a-mi explica cum și-a învățat meseria acasă, în Gambia. În mod normal, se duce pur și simplu pe jos până în piațetă ca să-și găsească clienți, iar prețul depinde de fiecare dintre aceștia. „Întreb pur și simplu cât poate omul să-și permită”, spune acesta. „Unii îmi dau 15 euro, alții 20 sau 30. Ține de ei.”

1553874374675-de-Mayda-3247-1
Demba în atelierul lui în care repară telefoane și alte aparate electronice.

Lui Demba îi e comod la Sutera. Se înțelege bine cu localnicii și, prin intermediul programului, a avut acces la cursuri de italiană și IT, precum și la cursuri specifice de training pentru joburi. Și, la fel ca toți ceilalți migranții din program, poate primi asistență juridică și terapie gratis. Copiii lui se duc la școala locală și acum vorbesc italiană cu un accent sicilian.

În curând, timpul lui Demba și al familiei sale în SPRAR se va încheia și vor fi nevoiți să-și găsească din nou cazare și să se întrețină. Întrucât există atât de mulți oameni în Sutera care au telefoane pe care să li le repare, Demba - care nu are mașină să se ducă în orașele învecinate pentru muncă - va trebui să găsească o cale de a-și suplimenta veniturile. Soluția ar putea fi să se mute într-un oraș mai mare și să-și deschidă acolo o afacere.

1553874719911-de-Mayda-35454878-1
Nunzio Vitellaro.

„La un moment dat trebuie să tai cordonul ombilical”, spune Nunzio Vitellaro, care conduce programul pentru migranți din Sutera. „Scopul proiectului e să creeze căi care le vor permite migranților să aibă oportunități reale, odată ce îl încheie.”

Unii dintre migranți au ales să rămână în Sutera, printre care și băiatul sirian care lucrează acum cu Vitellaro, în cadrul programului, ca mediator cultural. Unii au sugerat că migranții ar trebui încurajați să rămână în oraș și să contribuie la rezolvarea problemelor pe termen lung din Sutera, cum ar fi să umple școlile locale care, altminteri, ar risca să se închidă - dar cifrele reale nu prea susțin nici chestia asta. „Vorbim despre peste o mie de localnici versus 40 de migranți”, explică Vitellaro.

Cu toate astea, orașul beneficiază de pe urma programului în alte feluri. „O societate primitoare e una care se dezvoltă cultural”, spune Vitellaro. „Astăzi, Sutera e un microcosmos în care se vorbesc multe limbi. Localnicii au învățat cum să interacționeze cu alte culturi.”

1553874553883-de-Mayda-5043-1
Fiul lui Demba și colegii lui la școala locală.

De exemplu, în fiecare an de Crăciun, orașul amenajează o scenă a Nașterii în Rabato, vechiul cartier arăbesc. În mod tradițional, localnicii joacă toate personajele principale care-l înconjoară pe nou-născutul Isus. De la demararea programului, organizatorii au reușit să creeze o distribuție din ce în ce mai diversă - anul ăsta, un bebeluș sirian a ocupat leagănul, iar un bărbat nigerian l-a jucat pe Sfântul Gaspar, unul dintre cei trei magi.

Între timp, finalul lui 2018 a adus o provocare pentru program. Senatul italian a aprobat Decreto Sicurezza (Decretul de Securitate) - o lege semnată de ministrul de interne de extremă dreaptă al Italiei, Matteo Salvini, care limitează grav cererile de azil. Printre măsurile introduse de noua lege se numără abolirea protecției umanitare care le permitea persoanele străine aflate în situații de risc în țara de origine să rămână în Italia până la doi ani. Prin abolirea protecției umanitare, mulți nu se vor mai putea înscrie în programul SPRAR și vor fi forțați să trăiască afară din vizorul autorităților.

„Oriunde se vor crea grupări de rezistență, o să fim printre ei”, spune Vitellaro. „O să continuăm să lucrăm cu oricine care primește statut de refugiat. Dar ce-o să se-ntâmple cu ceilalți?”

Mulți experți consideră că noua lege pur și simplu îi va face pe mulți migranți să trăiască ilicit. În loc să fie membri legali, productivi ai societății, imigranții fără acte, fără locuință și fără modalități legale de a-și găsi de lucru ar putea fi luați în colimatorul unei organizații criminale. Cercetătorul Matteo Villa estimează că, din cauza legii, până în 2020 s-ar putea ca 60 de mii de noi migranți fără acte să trăiască în Italia - aproape dublând cifra actuală, până la 130 de mii.



Pentru moment, primarul din Sutera și consiliul său local au susținut o petiție care îi cere lui Salvini să schimbe legea. Până atunci, chiar dacă Grizzanti spune că nu vrea să o încalce, crede că ar fi inuman ca orașul său să-și închidă porțile în fața oricărui migrant nevoiaș.

Dar s-ar putea să fie mai simplu de zis decât de făcut. În octombrie, anul trecut, Ministerul de Interne l-a arestat pe primarul orașului Riace din sudul Italiei, Domenico Lucano, care coordona un program asemănător pentru migranți. Ulterior, i s-a interzis să intre în oraș, din cauza acuzațiilor că ar fi încălcat cu bună știință legile imigrației, ar fi comis fraude și ar fi aranjat căsătorii false.

Înainte de arestarea lui Lucano, Riace fusese prezentat ca exemplul perfect de integrare și repopulare de succes, cu circa un sfert din populația sa de 1 800 de oameni alcătuită de străini. De atunci, acuzațiie de fraudă și căsătorii aranjate aduse lui Lucano au fost retrase, dar încă se confruntă cu altele, iar interdicția rămâne în vigoare. Acum, fără finanțarea guvernului, orașul Riace se chinuie să mențină în viață programul pentru migranți. Și rămâne întrebarea: ce-o să se întâmple cu alte orașe și propriile lor programe, precum și cu alți primari care încearcă să ajute migranții nevoiași.

Cu toate astea, oamenii din Sutera sunt hotărâți să-i dea înainte. Numele orașului sicilian, de altfel, vine de la vechiul cuvânt grecesc „soter”, care înseamnă „salvator”. Conform folclorului local, nevoiașii au venit pe tot parcursul istoriei în zona asta, ascunsă sub o piatră monolitică, pentru a se adăposti de războaie și invazii. Și, în timp ce xenofobia continuă să se răspândească pe tot cuprinsul Italiei și Europei, orașele precum Sutera ar putea deveni mai necesare decât oricând.

Stai cu ochii pe documentarul nostru care va apărea în curând, despre modul în care politicile anti-imigrație ale Italiei și decizia de a elimina protecția umanitară afectează zecile de mii de oameni care au traversat Marea Mediterană pentru a ajunge pe țărmurile acesteia.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.