Sex

Fuck buddy-ul meu ar fi un iubit extraordinar, dar nu pentru mine

La început, m-am temut că s-ar putea să dezvolt sentimente pentru Alex. Apoi mi-am dat seama că sexul fără atașament funcționează pentru amândoi.
IG
translated by Irina Gache
Sirin Kale
consemnat de Sirin Kale
cum e sa ai un fuck buddy si relatia chiar sa functioneze
Poate primul pas în a face să funcționeze o relație de tip „friends with benefits" e să setați niște limite, ca implicarea voastră să fie cât mai clară. Ilustrație de Camilla Ru 

L-am cunoscut pe Alex pe Tinder. Am ieșit la un date și ne-am plăcut imediat, așa că a venit la mine și ne-am făcut de cap. Am continuat să ieșim timp de câteva săptămâni și cred că amândoi ne temeam că o să devină ceva mai serios doar din conveniență, nu că ne-am fi dorit o relație. Mai ales fiindcă intram pe atunci în sezonul de cuffing și chiar avusesem o relație sezonieră cu un an înainte care nu funcționase. 

Publicitate

Lucrez în social media și postasem o glumă pe pagina de Instagram a unui brand despre sezonul de cuffing. Următoarea dată când ne-am văzut, a adus vorba despre postarea aia și practic m-a întrebat dacă vreau să fiu într-o relație. La fel ca mine, și el fusese într-o relație sezonieră cu un an înainte și nu voia să repete. 

Am fost amândoi sinceri și am căzut de acord că niciunul dintre noi nu voia să fim într-o relație, dar că asta nu însemna că nu mai puteam să ne vedem, fiindcă ne plăcea compania celuilalt. Mai ales că sexul era grozav.



Prima oară când am făcut sex după conversația aia s-a simțit diferit. Nu avusesem înainte de asta sentimente romantice pentru el, dar el era foarte drăguț și blând cu mine, aveam lumânări aprinse și ascultam Frank Ocean. A fost un moment în care mi-a spus „Arăți minunat” și-mi amintesc că mă gândeam: Oare am făcut o greșeală? O să fiu rănită de tipul ăsta? Dar acele sentimente au dispărut și timpul petrecut cu el a devenit ceva confortabil și relaxant cu care amândoi eram de acord. 

Care sunt beneficiile să ai un „prieten cu beneficii” și să nu te concentrezi pe o relație

Pentru că am avut conversația aia așa de devreme, s-a dus presiunea de pe situație. Nu aveam așteptarea că lucrurile s-ar putea dezvolta într-o relație. Am realizat că suntem doar doi oameni care sunt prieteni și experimentează intimitatea împreună într-un mod non-romantic. 

De atunci, am ajuns să ne cunoaștem unul pe celălalt într-un mod foarte intim. Când faci sex cu cineva, îl vezi foarte vulnerabil. E ca și cum vezi o versiune foarte pură a unei persoane și adesea îți deschizi sufletul în conversațiile din pat. E diferit de o prietenie normală fiindcă ești mai expus.

Publicitate

A fost o perioadă când îmi exploram sentimentele pentru o tipă, în timp ce mă vedeam și cu Alex, și amândoi știau unul de celălalt și erau okay cu asta. Ea s-a întors în State, unde locuia, și m-am simțit foarte tristă. Am simțit că poate eram îndrăgostită de ea sau ceva de genul. Când m-am văzut cu Alex câteva zile mai târziu și-a dat seama că ceva nu e în regulă cu mine.

Ne sărutam și s-a retras și m-a întrebat: „Ești okay?” A fost drăguț că era atât de atent la corpul și la emoțiile mele încât să-și dea seama că ceva nu era în regulă. Cumva asta e frumusețea de a fi prieteni cu beneficii - dacă găsești pe cineva în care ai încredere, poți avea acea legătură perfectă de intimitate și prietenie, fără așteptări și gelozie.

cum e sa ai un fuck buddy si relatia chiar sa functioneze

Helen Thomas.

Ne vedem cam o dată pe săptămână, deși nu avem un program strict pentru când ieșim - uneori trec și câteva săptămâni fără să ne vedem. Ăsta e un alt lucru grozav când ai un fuck buddy. Nu trebuie să te gândești la el constant sau să-ți faci timp ca să-l vezi și nici nu-ți faci filme dacă nu ți-a mai dat niciun semn de zile întregi. Și când ajungi să te vezi cu el, e un moment minunat pe care-l poți savura și poți să fii prezent. 

În mod normal, când ne vedem, ne vizităm reciproc, ne uităm la TV, comandăm pizza și apoi ne futem. E așa de mișto. Uneori ieșim la date-uri, așa că luăm cina sau mergem la cinema. Se simte drăguț și cumva ca de cuplu, dar relaxat. Și bineînțeles, mai sunt apelurile excitate când sunteți amândoi treji la 3 dimineața. 

Publicitate

Nu-mi fac niciodată griji că ne atașăm. Totul este lipsit de stres, asta mai mult pentru că nu există așteptări. Singurele momente când mă întreb dacă devine ceva mai mult sunt cele în care mă sună, fiindcă milenialii nu prea vorbesc la telefon. Când plec la ai mei de Crăciun, poate mă sună și-mi zice „Sărbători Fericite”, ceea ce e puțin neobișnuit. Dar cred că pur și simplu n-are anxietatea aia de a folosi telefonul, cum au mulți mileniali. 

Unor prietene de-ale mele li se pare puțin ciudat aranjamentul nostru, care e un fel de situationship. Au fost la început puțin protectoare cu mine. S-au gândit că poate mă îndrăgostesc de el și o să fiu rănită. Alte persoane păreau puțin geloase. Dar acum toată lumea e okay cu asta - știu ce se petrece și știu cine e Alex și îl plac. 

N-am simțit niciodată că sunt îndrăgostită de Alex. Sigur, am multă afecțiune pentru el și o reală admirație pentru cine e. Dar când am avut acea interacțiune romantică cu tipa care s-a mutat înapoi în SUA, m-am simțit ca și cum mi-a fost tras covorul de sub picioare. A fost o dragoste romantică mare. Așa am știut că nu sunt îndrăgostită de Alex, fiindcă nu m-am simțit niciodată așa cu el. Poate că mă păcălesc singură, dar așa simt. 

Cum să ai un fuck buddy fără ca unul dintre voi să fie rănit

Sfatul meu pentru oricine vrea să aibă un fuck buddy fără să fie rănit e să încerce să-și țină în frâu sentimentele — nu ajută dacă vă scrieți tot timpul sau să vă vedeți prea mult și prea des. Când petreceți tot timpul împreună, începe să se simtă ca o relație. Îmi amintesc că la un moment dat ne-am văzut de trei ori într-o săptămână și mă plimbam prin apartamentul lui în colanți și fără machiaj și m-am gândit în sinea mea că asta se simte așa de confortabil, ca și cum suntem într-o relație.

Celălalt sfat al meu este să fiți foarte clari în limbajul pe care îl folosiți când vă referiți unul la celălalt. Spune „prieteni cu beneficii” sau „Fuck buddy”. Trebuie să fiți foarte clari tot timpul în legătură cu implicarea voastră. 

Dacă oricare dintre noi ar suspecta că ne implicăm prea mult, probabil că am încheia-o. Dar cred că singurul lucru care ne-ar afecta ar fi dacă unul dintre noi ar intra într-o relație cu altcineva. Asta sigur ar fute lucrurile. Dar nu m-aș supăra pe el: Sper că Alex va găsi pe cineva cu care chiar vrea să fie într-o relație. Ar fi un iubit grozav - doar că nu pentru mine.